Unicom, executată silit pentru datorii de 2,4 milioane lei
La 30 septembrie 2010, Unicom îi datora statului aproape 2,4 milioane de lei, potrivit Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi. „Mai mult de jumătate din volumul total al creanţelor reprezintă datorii către bugetul de stat, iar restul reprezintă contribuţii neachitate la bugetele de asigurări sociale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Finanţelor gălăţene, George Marinescu.
Pentru a recupera aceşti bani, statul a demarat procedura de executare silită, scoţând la licitaţie, prin organul fiscal de la Galaţi, 18 autovehicule şi utilaje ale societăţii de construcţii. Sunt puse în vânzare, între altele, trei autoturisme Dacia, două autotractoare, două semiremorci, o autobetonieră, un autocamion, o automacara, o autobasculantă şi un strung.
Bunurile au fost evaluate iniţial la suma de 816.600 de lei, dar, din cauză că nu s-au vândut la primele licitaţii, preţul de pornire pentru fiecare dintre ele a scăzut la jumătate, iar valoarea lor însumată a coborât la 408.300 de lei.
Cu acest preţ vor fi scoase din nou la licitaţie săptămâna viitoare, pe 11 ianuarie. Licitaţia, programată să înceapă la ora 12.00, se va desfăşura la sediul Finanţelor gălăţene, din strada Brăilei, numărul 33, la camera 308. Pentru a putea participa la licitaţie, potenţialii cumpărători trebuie să depună o garanţie de 10 la sută din preţul de pornire al bunului pe care vor să-l achiziţioneze.
Obligaţiile către stat nu sunt singurele pe care Unicom nu le-a onorat, de-a lungul timpului. Societatea de construcţii a avut datorii şi către propriii angajaţi, care, după luni întregi în care nu au fost plătiţi, au susţinut mai multe proteste spontane în ultimii ani. Cel mai recent a avut loc în iulie 2010, când salariaţii Unicom au întrerupt lucrul pentru câteva ore pentru că nu-şi mai luaseră banii din noiembrie 2009. La momentul respectiv, conducerea societăţii controlată de omul de afaceri Cornel Mangalea a explicat că, din cauza crizei economice, nu primeşte comenzi de lucrări, iar clienţii nu au cu ce să-i plătească lucrările deja executate.
Conducerea Unicom nu a putut fi contactată pentru a-şi exprima punctul de vedere.
viata-libera.ro





Sus

