Asociaţia posesorilor de centrale de apartament
Confortul este o noţiune pe cale de dispariţie în România pentru că toţi îi dau la gioale atunci când îi este lumea mai dragă. Apariţia centralelor termice n-a fost niciodată văzută cu ochi buni deoarece sistemul centralizat rămânea în ţevile goale, dar de remarcat este şi ipocrizia factorilor decizionali care, aţi ghicit, se numără printre pionerii debranşării de la căldura statului. Prin urmare, în vara anului trecut s-a inventat acel ordin care frizează absurdul, o lege făcută pe genunchi menită să taxeze ceea ce „Viaţa liberă” a numit „căldura din părţi”. Adică, să-i mai sară smalţul celei bunăstări. Dacă-ţi trec prin casă ţevile ruginite, vai, mama lor, de pe timpul lui Nea Nicu, trebuie neapărat să plăteşti. Nu-i taxă pe bara de striptis, ci pe energia consumată în condominiu. Sâc!
Facturi de la 20 la 50 de lei
În iarna care se dă cam greu plecată, unii dintre gălăţenii posesori de centrale termice au scos lunar din buzunar sume cuprinse între 20 şi 50 de lei pentru căldura pe care nimeni n-o poate cuantifica (şi care, de fapt, nu există, temperatura dintr-un apartament încălzit individual fiind întotdeauna mai mare decât într-unul servit de Apaterm).
Alţii au dat în judecată Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), însă problema este departe de a fi soluţionată.
Şi dacă tot l-am pomenit pe Ceauşescu, mă folosesc de cel mai cunoscut îndemn proletar al acelor vremuri: „Centralişti” din toate cartierele Galaţiului, uniţi-vă! A apărut o asociaţie care îşi doreşte să apere confortul posesorilor de sisteme individuale de dezmorţire a ciolanelor!
„Să ne protejăm interesele!”
Asociaţia Utilizatorilor de Centrale Termice şi Sisteme Individuale de Încălzire (AUCTSII), persoană juridică non-profit, a decis să ia taurul de coarne într-o lume în care asociaţiile de proprietari fac noncombat, iar cetăţeanul de la bloc bombăne de unul singur când vede avizierul, nu şi într-un cadru organizat. Această organizaţie are treabă numai cu Galaţiul şi este condusă de cunoscutul medic dr. Cosma Ţapliuc. „Vrem să protejăm drepturile şi interesele legitime ale posesorilor de centrale termice în relaţiile lor cu asociaţiile de proprietari din care fac parte, cu furnizorii serviciilor comunitare de utilităţi publice şi cu autorităţile publice locale şi centrale. Pentru asta îi aşteptăm să devină membrii asociaţiei (adresa: Str. George Coşbuc nr. 116-118, Vox Maris)”, explică iniţiatorul proiectului.
Dacă eşti membru activ...
Doctorul Ţapliuc a decis să dea fiinţă AUCTSII iritat fiind de „căldura din părţi”, dar mai ales de faptul că este obligat s-o achite. „Primul pas al asociaţiei este realizarea unui recensământ al posesorilor de centrale de apartament pentru a le asigura suport şi consultanţă juridică (telefon 0752 086 403, manager de proiect Cosmina Irimia)”, adaugă preşedintele organizaţiei nou-apărute.
Pentru a-i cointeresa pe concitadini, dr. Ţapliuc susţine că membrii activi, adică cei care vor veni la sediul Asociaţiei Utilizatorilor de Centrale Termice şi Sisteme Individuale de Încălzire pentru înscriere, vor beneficia de o revizie tehnică gratuită a maşinăriilor care le asigură temperatura optimă în dormitor şi sufragerie. Să fie într-un ceas funcţional!
http://www.viata-lib...uniti-va_2.html





Sus



