Guvernul Boc îşi angajează răspunderea pentru a şaptea oară
* Codul de dialog social şi salariile din învăţământ
Guvernul îşi angajează răspunderea în faţa Parlamentului, luni, de la ora 16,00, pentru legea de uniformizare a salariilor din învăţământ, în anul 2011, precum şi pentru Codul de dialog social.
Viitorul Cod de dialog social, elaborat de Ministerul Muncii, va reuni reglementările privind patronatele, sindicatele, dialogul social, conflictele colective de muncă, organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social.
Potrivit noilor prevederi, se desfiinţează contractul colectiv de muncă la nivel naţional şi se semnează contracte colective sectoriale doar la nivel de ramură.
Proiectul mai interzice expres negocierea unor drepturi materiale care să excedeze bugetul de venituri şi cheltuieli alocat pentru instituţia respectivă.
De asemenea, sindicatele urmează să devină reprezentative doar dacă au înscrişi ca membri cel puţin 50% plus unu din totalul angajaţilor unităţii respective. În legislaţia actuală, sindicatele pot negocia în mod automat contractul colectiv de muncă pe unitate dacă au în componenţă cel puţin o treime din numărul salariaţilor.
Funcţionarul care intră în grevă nu va mai fi, ca până în acum, salarizat pentru acea perioadă, potrivit unei alte prevederi a proiectului de Cod de dialog social. În schimb, acestuia i se vor recunoaşte asigurările de sănătate.
Noile prevederi au fost intens contestate de sindicate, care au solicitat Guvernului să-şi retragă proiectul de lege.
Celălalt proiect de lege care urmează să fie adoptat prin angajarea răspunderii Executivului, privind salarizarea cadrelor didactice, urmăreşte să stopeze în anul 2011 majorarea cu 33,4% a salariilor din învăţământul preuniversitar. Măsura este luată de Guvern pentru a contracara deciziile judecătoreşti prin care a fost dispusă reîncadrarea dascălilor, începând cu anul 2010, luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Legii 221/2008, privind majorarea salariilor cu 50%.
Astfel, salariaţii din învăţământ vor fi remuneraţi conform anexelor proiectului de lege, care prevede salarii brute pornind de la 670 de lei pe lună - minimum pe economie - aferente posturilor de profesor, învăţător, educator, maistru-instructor, cu studii medii şi vechime în muncă de până la 10 ani. Salariul brut de încadrare maxim, în învăţământul preuniversitar, ajunge la 1.894 de lei pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată, cu grad didactic I şi vechime de peste 40 de ani, potrivit anexei la proiectul de lege.
Prin aplicarea legii, toate cadrele didactice vor primi, în anul 2011, un salariu calculat la nivelul de dinainte de Legea 221/2008 privind majorarea cu 50%, la care se adaugă 17% - dispusă printr-o ordonanţă a Guvernului Tăriceanu prin care se limitează majorarea votată de Parlament de 50%. Cuantumului rezultat astfel i se aplică diminuarea cu 25% dispusă de Guvernul Boc în iulie 2010, după care se aplică o majorare cu 15% la venitul brut, acordată tuturor bugetarilor, începând cu ianuarie 2011.
Conform Guvernului, dacă nu se adoptă proiectul de lege privind uniformizarea salariilor profesorilor, Executivul este obligat la un efort bugetar suplimentar de 500 de milioane de euro în acest an.
Actul normativ nu intervine în cazul drepturilor câştigate în instanţă de profesori, anterioare legii de plafonare, însă acestea vor fi eşalonate în perioada 2012 - 2014, printr-o ordonanţă de urgenţă.
Şeful Executivului, Emil Boc, a susţinut că 95% dintre cadrele didactice nu vor fi afectate de noua lege, întrucât acestea nu câştigaseră în instanţă drepturile pe care le blochează actul normativ pentru care Guvernul îşi angajează răspunderea.
http://www.agerpres....invatamant.html
Cabinetul Boc si-a asumat pentru prima data raspunderea asupra unor proiecte de lege pe 22 iunie 2009 (proiectele Codului civil si Codului penal). De atunci, au mai urmat alte 5 asumari ale raspunderii: * 15 septembrie 2009 - asumarea raspunderii pe trei acte normative privind Educatia, salarizarea unica in sistemul bugetar si restructurarea agentiilor din subordinea Guvernului, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordului cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana * 7 iunie 2010 - asumarea raspunderii pe proiectul de lege privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar (care prevedea reducerea salariilor din sistemul bugetar cu 25%), precum si pe proiectul de lege privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor * 28 octombrie 2010 - asumarea raspunderii asupra proiectului Legii Educatiei Nationale * 14 decembrie 2010 - Guvernul si-a asumat raspunderea asupra proiectului Legii-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, precum si a proiectului de lege privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice * 8 martie 2011 - Guvernul Boc si-a angajat raspunderea pentru proiectul noului Cod al muncii.





Sus

