S-au majorat tarifele la căminele de bătrâni
Sunt singuri pe lume sau aproape singuri la vârsta la care ar trebui să le spună poveşti nepoţilor. Unii nu au propriul spaţiu de locuit, nu au susţinători legali, dar starea de sănătate le permite viaţa în colectivitate şi de aceea stau la căminul pentru vârstnici. Potrivit Legii nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, persoanele vârstnice care dispun de venituri proprii şi sunt îngrijite în căminele organizate, precum şi susţinătorii legali ai acestora au obligaţia să plătească lunar o contribuţie de întreţinere, stabilită pe baza costului mediu lunar de întreţinere. Persoanele vârstnice care nu au venituri şi nici susţinători legali nu datorează contribuţia de întreţinere, aceasta fiind asigurată din bugetele locale. Aleşii locali au stabilit care este costul mediu lunar de întreţinere pentru fiecare instituţie destinată vârstnicilor din Galaţi.
În 2010, Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sf. Spiridon” a oferit protecţie şi sprijin pentru 90 pensionari. Comparativ cu anul precedent, viaţa la cămin a devenit ceva mai scumpă. Astfel, pentru beneficiarii care nu sunt încadraţi în grade de dependenţă costul mediu lunar este de 535 de lei. 592 de lei este costul lunar pentru vârstnicii încadraţi în gradul II de dependenţă iar pentru cei cu gradul I de dependenţă, cuantumul se ridică la 642 de lei. Vârstnicii care au venituri datorează contribuţia lunară de întreţinere în cuantum de 60 la sută din valoarea veniturilor personale lunare, fără a depăşi costul mediu lunar de întreţinere. Când veniturile proprii ale persoanei vârstnice sunt mai mici decât costul mediu lunar de întreţinere, diferenţa până la concurenţa valorii integrale a contribuţiei lunare de întreţinere se va plăti de către susţinătorii ei legali, dacă realizează venit lunar, pe membru de familie, mai mare de 600 lei.
Anul trecut, la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi-au găsit protecţie şi sprijin 85 de pensionari. Pentru anul 2010, costul mediu lunar de întreţinere fusese la 423,49 lei. În acest an, costul mediu lunar de întreţinere în Căminul pentru Persoane Vârstnice „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Galaţi a fost fixat la 420 de lei. Persoanele vârstnice care au venituri plătesc o contribuţie lunară de întreţinere de 60 la sută din valoarea veniturilor personale lunare, fără a depăşi costul mediu lunar de întreţinere.
Centrul Medico-Social Pechea asigură îngrijire temporară sau permanentă pentru bolnavii cronici cu domiciliul în municipiul Galaţi care necesită îngrijire medicală permanentă, supraveghere şi tratament, ce nu se poate realiza la domiciliu. Costul mediu lunar de întreţinere a fost stabilit de aleşi la 427 de lei, contribuţia lunară de întreţinere pentru asistaţii care au venituri este de 80 la sută din veniturile personale lunare, fără a depăşi costul mediu lunar de întreţinere.
Acelaşi rol îl are şi Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale Galaţi unde costului mediu lunar de întreţinere ajunge anul acesta la 567 de lei. Contribuţia lunară a asistaţilor cu venituri este de 80 la sută din veniturile personale lunare.
Mai trebuie spus că la stabilirea costului mediu lunar de întreţinere se au în vedere cheltuielile de întreţinere, pentru hrană şi gospodărie, obiecte de inventar, echipament şi cazarmament, în conformitate cu clasificaţia bugetară specifică autorităţilor administraţiei publice locale.
viata-libera.ro





Sus
