Salt la conținut


Bun venit pe Forum Gălățeni.net

Pentru a putea publica subiecte și mesaje sau pentru a răspunde la cele deja existente este nevoie să vă logați. Dacă nu aveți un cont click pentru Înregistrare.
Vă puteți autentifica pe forum cu un cont de Facebook, indiferent că sunteți membru sau nu. Autentificați-vă aici: 
Înainte de a începe colaborarea cu Forumul Gălățeni.net vă rugăm să studiați Regulile comunității.


Proiect de revizuire a Constituţiei


  • Vă rugăm să vă conectaţi pentru a răspunde
3 răspunsuri la acest subiect

#1 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 36.960 Mesaje:

Adăugat 01 iunie 2011 - 19:03


Proiect de revizuire a Constituţiei
Preşedintele Traian Băsescu a trimis Consiliului Legislativ, miercuri, proiectul legii de revizuire a Constituţiei, în vederea avizării acestuia. Administraţia prezidenţială precizează, într-un comunicat, că proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei, iniţiat de către preşedintele României, la propunerea Guvernului, după primirea avizului Consiliului Legislativ va fi transmis Curţii Constituţionale pentru verificarea respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea. "Ulterior, proiectul de revizuire însoţit de avizul Cosiliului Legislativ şi de decizia Curţii Constituţionale va fi înaintat Parlamentului României, în vederea dezbaterii şi adoptării lui", se mai arată în comunicat.
Preşedintele Băsescu a precizat că proiectul va ajunge în Parlament înainte de vacanţa parlamentară, astfel încât în cele două luni de vacanţă comisia de specialitate să îl poată dezbate.
Traian Băsescu a subliniat că atribuţiile preşedintelui şi ale Parlamentului rămân aceleaşi, dar că propune, prin proiect, să fie puse în aplicare rezultatele referendumului din 2009, respectiv trecerea la Parlament unicameral, cu 300 de aleşi.

Textul Proiectului legii de revizuire a Constituţiei României

Tabel comparativ intre textul actual al Constituţiei si textul propus
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#2 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 36.960 Mesaje:

Adăugat 06 iunie 2011 - 19:39

Contraatacul USL la propunerea de revizuire a Constitutiei sustinuta de Traian Basescu si PDL
USL a anuntat, luni, ca va propune trei proiecte legislative care sa modifice legea electorala, desi liderii PSD si PNL au declarat ca nu vor participa la discutii privind proiectul de revizuirea a Constitutiei propus de presedintele Traian Basescu. Reducerea numarului senatorilor si deputatilor la maximum 300 si mentinerea bicameralismului, interzicerea migratiei politice si alegerea parlamentarilor dintr-un singur tur de scrutin sunt modificarile pe care le propune Opozitia ca alternativa la proiectul de revizuire a Constitutiei al lui Basescu. Presedintele PNL, Crin Antonescu, a anuntat ca nu considera necesara revizuirea Constitutiei atata timp cat modalitatea de alegere a parlamentarilor, numarul acestora, precum si sanctionarea traseismului politic si parlamentar pot fi reglementate prin modificarea legii electorale.
Prin depunerea unui proiect de lege ca vizeaza reducerea numarului de parlamentari la maxim trei sute dar, cu mentinerea sistemului bicameral, USL se foloseste de rezultatul referendumului si forteaza Puterea sa dea explicatii electoratului daca va respinge initiativa. Un al doilea proiect de lege vizeaza modificarea sistemului de vot, propunand alegerea parlamentarilor tot in sistem uninominal, dupa modelul care functioneaza in cazul primarilor. Astfel, USL propune dobandirea mandatelor de parlamentari de catre candidatii care castiga cele mai multe voturi in colegii. O a treia lege care va fi propusa de USL prevede interzicerea migratiei politice, stabilind ca un parlamentar ales sub sigla unei formatiuni isi pierde mandatul daca demisioneaza din partidul respectiv.
PSD - PNL - PC nu au numarul necesar de mandate pentru a adopta cele trei propuneri legislative in Parlament dar cele trei teme abordate sunt sensibile pentru electorat, fapt care i-ar putea pune in dificultate pe democrat liberali si pe Traian Basescu.
hotnews.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#3 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 36.960 Mesaje:

Adăugat 17 iunie 2011 - 16:56

Curtea Constituţională susţine că principalele propuneri de modificare a Constituţiei sunt neconstituţionale
Judecatorii Curtii Constitutionale au constatat ca exista elemente de neconstitutionalitate in proiectul de revizuire a Constitutiei, potrivit unui comunicat al CCR. Unul dintre acestea este legat de actuala prevedere din Constitutie (articolul 44 alineatul 8) potrivit careia caracterul licit al averilor se prezuma. Proiectul inaintat de presedintele Traian Basescu cere eliminarea acestei prevederi.
Restringerea drastica a imunitatii parlamentare si ministeriale au fost, de asemenea, considerate ca neconstitutionale.
De asemenea, judecatorii constitutionali au considerat ca sunt incalcate drepturi fundamentale in ce priveste Consiliul Superior al Magistraturii, unde proiectul de revizuire a Constitutiei prevede ca in CSM sa fie alesi mai multi reprezentanti ai societatii civile si ca presedintele Consiliului poate proveni din randul acesteia. Numirea unei persoane care nu este judecator sau procuror la conducerea CSM incalca drepturi constitutionale, in opinia CC.
O alta propunere de modificare respinsa de CCR este eliminarea controlului judecatoresc pe deciziile care privesc politicile fiscale si bugetare
Reamintim ca joi, 9 iunie, Presedintia a remis Curtii Constitutionale proiectul de revizuire a Constitutiei dupa ce propunerea a primit avizul Consiliului Legislativ. Avizul Curtii Constitutionale este consultativ.
hotnews.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#4 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 36.960 Mesaje:

Adăugat 22 iunie 2011 - 00:41

Băsescu: NU VOI SCHIMBA textul proiectului de revizuire a Constituţiei
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, marţi seară, că nu va renunţa la propunerea de eliminare din Constituţie a prevederii prin care averea se prezumă a fi dobândită licit, invocând o decizie "obligatorie pentru statele membre UE" a Consiliului JAI, pe care însă România nu a implementat-o. Preşedintele a spus că va trimite la Parlament articolul în forma pe care a trimis-o la Curtea Constituţională, fără a face o revizuire legat de acest subiect.
Cred că va fi o Constituţie mai clară. Eu consider principiile Constituţiei României extrem de bune, sănătoase. Dar Constituţia are nevoie de nişte ajustări şi trebuie adaptată pentru nevoile României.
Voi face un apel către parlamentari să găsim o formulă să inserăm în Constituţie şi faptul că primul furnizor de prosperitate pentru orice cetăţean este munca.
Poziţia cu privire la caracterul licit al dobândirii ca fiind prezumat pentru orice tip de avere vine de la CSM nu de la Curtea Constituţională. Interesul public este ca statul să recupereze banii furaţi şi să-i pună la dispoziţia cetăţeanului.
Nicăieri imunitatea nu este definită ca drept fundamental, aş vrea să vă reamintesc că poziţia din comunicatul CC este contrară a ceea ce s-a făcut la revizuirea Constituţiei în 2003.
Cei care intră într-o anchetă penală n-ar mai putea să-şi mute averile la rude şi prieteni. Singurul stat care contravine deciziei CE este România. De aceea nu voi revizui textul proiectului propus şi voi insista să ia propunerea de text aşa cum a fost redactată. CE are o declaraţie a Consiliului JAI, din 24 februarie 2005, referitoare la confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunile. Această decizie este obligatorie pentru toate statele membre şi ar fi trebuit implementată până în luna martie 2007. Constituţia dă garanţii celor cu averi ilicite că nimic nu li se poate întâmpla. Pune sub protecţie averile ilicite. În ceea ce priveşte articolul 44, aliniatul 8, din care în propunerea mea am eliminat caracterul licit al averii se prezumă. Averea este protejată, dar nu avem dreptul să protejăm şi hoţia.
mediafax.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!




0 utilizator(i) citesc acest subiect

0 utilizator(i), 0 vizitator(i), 0 utilizator(i) anonim(i)



PageRank
ziare