Cum şi când îţi poate achita Primăria factura la întreţinere
În evidenţa Serviciului Public de Asistenţă Socială Galaţi figurează numeroase familii care se confruntă cu sărăcia lucie. Pentru că au şi copii în întreţinere, există pericolul abandonului şcolar, al unui comportament abuziv din partea părinţilor asupra copiilor sau a violenţei în familie. Dintre toate relele care pândesc aceste familii lovite de soartă, evacuarea din locuinţă ca urmare a imposibilităţii de plată a chiriei sau a întreţinerii poate fi considerată printre cele cea mai grave. În aceste condiţii, primarul poate propune acordarea de ajutoare de urgenţă pentru achitarea totală sau parţială a datoriilor la plata cheltuielilor de întreţinere. Decizia alocării acestor sume de la bugetul local o ia însă Consiliului Local.
Acest tip de ajutoare se poate oferi dacă sunt îndeplinite anumite criterii. Primele vizate în cazul stabilirii acestor sume de bani sunt familiile monoparentale cu copii în întreţinere, pentru care părintele va face dovada frecventării unei forme de învăţământ. Favoriţi sunt şi copiii sau tinerii, orfani de ambii părinţi, care se gospodăresc singuri. Nu sunt neglijate nici persoanele vârstnice fără susţinători legali sau ai căror susţinători nu au posibilităţi financiare. Persoanele sau familiile cu probleme grave de sănătate care necesită tratamente medicale precum şi persoanele singure sau familii aflate în dificultate sunt, de asemenea, avute în vedere.
Pentru a avea şansa de a le fi achitate datoriile la întreţinere, integral sau parţial, venitul net pe membru de familie trebuie să fie sub salariul minim pe economie. De asemenea, familiile propuse pentru ajutor trebuie să nu deţină în proprietate o altă locuinţă, un autoturism, un teren în municipiul Galaţi sau în alte localităţi, iar spaţiul de locuit să nu depăşească exigenţele minimale. Persoanele apte de muncă vor face obligatoriu dovada că sunt în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru încadrare în muncă şi că nu au refuzat nejustificat un loc de muncă oferit sau nu au refuzat participarea la un program de pregătire profesională. Dar cea mai importantă condiţie este aceea că familia trebuie să facă dovada bunei credinţe la plata cheltuielilor de întreţinere pentru cel puţin 3 ani anteriori depunerii cererii de acordare a ajutorului de urgenţă!
viata-libera.ro





Sus
