66 răspunsuri la acest subiect

[dcp100168]

Ştefan Andronache - animator cultural
Andronache, Ştefan (nascut 10.02.1941, com. Cudalbi, Tecuci), bibliotecar, animator cultural. Studii primare si gimnaziale, în comuna natală, liceul, la „Gh. Şincai” Bucureşti, „Nicolae Bălcescu” – Brăila şi la Pechea. În 1962 absolvă Facultatea de Filologie (IP3) din Galaţi, iar în 1974, pe cea din Bucureşti (secţia româno-franceză). Între anii 1962-1964 a funcţionat ca profesor la Şcoala Cudalbi. Din 1966 până în 2003, a fost bibliotecar, bibliotecar principal şi director la Biblioteca Municipală «Ştefan Petică» din Tecuci. Între 1992-1995, a predat Biblioteconomia şi Istoria artelor la Liceul Teoretic «S.Haret» din localitate. Timp de peste patru decenii s-a implicat cu profesionalism şi pasiune în toate compartimentele vieţii culturale tecucene. Este unul dintre cei mai importanţi colecţionari de cartofilie din ţară. Expoziţia sa a fost solicitată la Paris şi în Suedia. În 1974 organizează la Tecuci Simpozionul naţional „Bibliofilie şi politică”. Ulterior avea să fie prezent cu diverse comunicări la majoritatea simpozioanelor naţionale de bibliofilie şi patrimoniul cultural. În Galeria  de artă „Helios” amenajată în incinta instituţiei, au loc, aproape lunar, expoziţii de pictură, sculptură, fotografie artistică, lansări de volume, recitaluri, dezbateri, întâlniri cu oameni de artă. De-a lungul anilor, a iniţiat concursuri literare, simpozioane, programe artistice.
A realizat în perioada 1980-1990, mai multe diaporame (un mixaj de vers, muzică, imagine) pe diferite teme care au fost apreciate, la nivelul ţării, la stagiile de perfecţionare a bibliotecarilor, unde Ştefan Andronache a participat în calitate de formator naţional în perioada de 1979–1998 şi 2006–2007.
O veche pasiune a sa a rămas fotografia artistică. Încă din anii de liceu a câştigat premii naţionale în acest domeniu. Este membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România. A participat la mai multe expoziţii reprezentative de arta fotografică  cu caracter naţional şi internaţional. În ultimii ani a realizat impresionante albume şi cărţi poştale, imagini din Tecuci şi Bârlad. Multe din creaţiile sale au fost expuse în Franţa, Moldova şi în diverse oraşe din ţară. A făcut numeroase călătorii de studii în Franţa, Italia, Polonia, Belgia, Suedia.
Revista “Literatură şi creaţie“ scoasă în cadrul Bibliotecii Municipale a polarizat interesul elevilor. Pe cei mai talentaţi i-a orientat spre revistele de profil din Franţa unde au obţinut importante premii. Colaborarea cu biblioteci din străinătate a contribuit la sporirea fondului de carte a Bibliotecii Municipale. În prezent există chiar o secţie de carte franceză.
În periodicile: «Biblioteca», «Orizonturi», «Ateneu», «Danubius», «Neamul Românesc», «Porto-Franco», «Astra Tecuceană», «Freamătul», «Bârladul», «Viaţa Liberă», «Colinda», «Convorbiri Literare», «Dacia Literară», «Flacăra», «Filatelia», a publicat peste 200 de articole de interes cultural.
A elaborat bibliografii ample pentru principalele personalităţi ale Tecuciului: Tudor Pamfile (1996), Ştefan Petică (1997), I. Petrovici (1997) C. Hogas (1997), Hortensia Papadat Bengescu (1998), C. Conachi(2000).
Coordonează colectivul de elaborare a  monografiei oraşului, apărută în 1999 la Editura pentru Literatură şi Artă «Geneze» din Galaţi.
In 2001, publică lucrarea Tecuci – ghid.
Cu mijloacele financiare ale Instituţiei pe care o conduce editează vol.: Ştefan Petică “Ruinele viselor”, “ Amintiri dintr-un oraş moldovenesc” (antologie): Tecuciul în memorialistica scriitorilor săi.
Alte volume: “Evreii din oraşul şi judeţul Tecuci”, «Simboluri: conotaţii şi echivalente (dicţionar practic)», «Călătorind prin Ţara Frumuseţii (note de drum)», «Enciclopedia practică a copiilor(1984 – în colaborare), “Cudalbi – schiţă monografică (1997, în colaborare)», «La cumpăna mileniilor, Almanahul Bârladului» (2005)
Distincţii : «Ordinul», «Meritul Cultural» clasa a V-a, 1984; Două menţiuni la Salonul Internaţional de artă fotografică, Tecuci 1966 şi la Salonul naţional de fotografie document, Târgu Jiu (1995).
Premiul al II-lea la concursul „Cele mai frumoase fotografii turistice din România.” I s-a atribuit „Premiul de excelenta” ca semn de preţuire a întregii sale activităţi puse în slujba modernizării şi ridicării prestigiului bibliotecilor publice. În prezent, este implicat în derularea câtorva proiecte cultural-artistice ce vizează promovarea unei mai bune imagini a României peste hotare.
tecuci.eu

[dcp100168]

George Băicoianu – pedagog, interpret de muzică clasică
Băicoanu, George (nascut la 16 IX 1943, Tecuci), pedagog, interpret de muzică clasică. Studii primare, gimnaziale, liceale („Spiru Haret”) la Tecuci. Absolvă apoi Conservatorul de muzică „George Enescu” din Iaşi. Funcţionează ca profesor de muzică în învăţământul preuniversitar din Tecuci (Şc. 4, Liceul „Spiru Haret”, Liceul „Calistrat Hogaş”).
Timp de aproape patru decenii şi-a încântat concitadinii interpretând arii din operete, canţonete, şi muzică uşoară. A realizat emisiuni la Radio Bucureşti şi Radio Iaşi. A înregistrat o casetă şi un CD. A cântat în spectacole de divertisment în care au jucat şi nume celebre ale scenei româneşti: Radu Beligan, Tamara Buciuceanu, Stela Popescu, Ştefan Bănică. Sursa: Vol. “Nasc si la Tecuci oameni” scris de prof. Vasile Ghica
tecuci.eu

[dcp100168]

Dumitru Gheţu – sportiv, pedagog
Gheţu, Dumitru (nascut la o4.o5.1951, în  com. Remuş, Giurgiu), sportiv, pedagog. Studii primare şi gimnaziale, în comuna natală. Absolvă liceul sportiv şi Institutul pentru Cultură Fizică şi Sport din Bucureşti.
Din 1980, s-a stabilit în Tecuci. Funcţionează ca antrenor şi profesor la Clubul Sportiv. Din 1998 este directorul instituţiei respective.
În perioada 1993–2000, a fost antrenor al lotului naţional de lupte libere. A participat la campionatele europene din: Bulgaria, Germania, Grecia, Istanbul, Macedonia, Lituania şi la cele mondiale organizate în: Budapesta, SUA, Egipt, Helsinki, Africa de Sud şi Australia. Sportivii antrenaţi de el au obţinut: 11 medalii de aur, 63 de argint, 31 de bronz. De la Clubul sportiv din Tecuci, nouă sportivi antrenaţi de el au fost promovaţi în lotul naţional de juniori, doi în lotul olimpic de seniori, iar echipa de lupte a devenit vicecampioană naţională.
Este un factor extrem de activ in constructia celor doua obiective sportive din Tecuci: sala polivalenta si bazinul olimpic.
tecuci.eu

[dcp100168]

Gheorghe Lazăr – inginer agronom, fost primar al Tecuciului
Lazăr, Gheorghe (nascut 11 II 1935, în satul Gulianca, comuna Salcia, judeţul Brăila), inginer agronom, fost primar al Tecuciului.
Urmează clasele primare în satul natal. Deoarece nu exista în localitate şcoală gimnazială, întrerupe studiile timp de trei ani. Frecventează „Şcoala Tehnică Comercială” şi Liceul Teoretic Nr. 3 din Galaţi, unde este marcat de personalitatea de excepţie a profesorului şi directorului I.Brezeanu.
Susţine, cu succes, examenul de admitere la Şcoala de Ofiţeri din Mediaş. La câteva săptămâni de la izbucnirea revoluţiei maghiare din 1956, i se găsesc în dulap, în urma unui control inopinat, poezii anticomuniste. Este eliminat din şcoală şi face şapte luni de închisoare. După eliberare, este trimis la trupă pentru a-şi satisface stagiul militar. Aici, lucrează ca bibliotecar.
Între 1960-1965 urmează cursurile Institutului Agronomic din Iaşi. Lucrează ca inginer agronom, director de IAS, director general al Direcţiei Agricole Galaţi, director la IPILF Tecuci, director în Ministerul Agriculturi. În 1978 a dobândit titlul de doctor în agronomie.
Timp de trei mandate (1992-2004) a funcţionat ca primar al Municipiului Tecuci. Deşi fondurile erau neînsemnate, a reuşit să asigure o bună gospodărire a urbei. A acordat o atenţie deosebită vieţii culturale, implicându-se direct în reabilitarea sălii de spectacole „Ion Petrovici” şi a Galeriilor de Artă „Gh. Petraşcu”. Proiectul început la Muzeul Mixt a fost întrerupt de procesul intentat de moştenitorii familiei Cincu. A refăcut clădirea care a fost pusă la dispoziţia Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, unde funcţionează şi acum o filială pentru învăţământul la distanţă.
I-a convins pe consilierii locali să canalizeze fonduri pentru îmbogăţirea oraşului cu monumente de artă. S-a reconstituit Statuia Cercetaşului şi s-a realizat o replică modernă, în metal, pe insula amenajată special pentru această organizaţie a copiilor. S-au ridicat, în Parcul Central, cele zece busturi care alcătuiesc „Aleea Personalităţilor” şi busturile în bronz ale lui Tudose Pamfile şi Gheorghe Petaşcu. În primăvara anului 2004 fusese comandat după macheta sculptorului Dan Mateescu monumentul, în bronz, al lui Ştefan cel Mare. Gh. Lazăr a sprijinit colectivul care a elaborat prima monografie a Tecuciului. A fost distins cu mai multe ordine şi medalii, are un brevet de inventator.
tecuci.eu

[dcp100168]

Viorel Burlacu – jurnalist, animator cultural
Burlacu, Viorel (nascut 9 III 1956, com. Gemenele, jud Brăila), jurnalist, animator cultural. Studii: Liceul Industrial Nr. 1 Tecuci; licenţiat al Universităţii “Lucian Blaga”, Sibiu, Facultatea de Jurnalism, Specializarea postuniversitară în Psihopedagogie la Universitatea “Dunărea de Jos”, Galaţi.
Lucrează de peste 30 de ani ca metodist, referent şi din anul 2002 ca director al Casei de Cultură Tecuci. Profesor de Jurnalism la Colegiul „Calistrat Hogaş” Tecuci.
Ca animator cultural a fost prezent ca interpret, prezentator sau realizator în peste 200 de spectacole. Iniţiatorul Colocviului anual de filozofie „Ion Petrovici” (2006). Este coordonatorul lucrării „Ion Petrovici personalitate de mare prestigiu a culturii române” (2007).
A realizat între anii 1994-1997 primele emisiuni în cadrul postului de televiziune locală „Diplomatic”.  Corespondent de presă: TVR Iaşi, Radio Iaşi, Viaţa liberă, Diplomatic Focşani, Observator T, Semnal, Tecuciul Cultural, Protecuci.ro.   Din anul 2000 este membru al Clubului Român de Presă.
tecuci.eu

[dcp100168]

Mariana Chiriţă – pedagog, folclorist
Chiriţă, Mariana V. (nascuta 3.03. 1953, Tecuci), pedagog, folclorist. Studii primare, gimnaziale şi liceale („Spiru Haret”), la Tecuci. În 1977 absolvă cursurile Facultăţii de Filologie din cadrul Univesităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.
Lucrează în învăţământul preuniversitar la Condrea, la Liceul „Spiru Haret” din Tecuci, referent I la Departamentul de cercetare, conservare şi valorificare a Creaţiei şi Ţradiţiei populare al Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Elaborează primele cercetări de folclor, sub îndrumarea profesorului V. Adăscăliţei, încă din anii studenţiei: „Poezia descântecului”, „Jertfa zidirii în literatură”, „Aspecte ale evoluţiei jocurilor de copii în zona Tecuci”. Realizează filme etnografice premiate la Concursul Naţional de Cultură şi Civilizaţie Tradiţională Românească: „Caloianul” (2001), „Proorul Sfântului Gheorghe” (2002), „Hatalul” (2003), „Andrei de iarnă. Păzitorul usturoiului” (film prezentat la un festival internaţional), „Poarta luminii” (2005), „Pomul vieţii” (2006), „Firul dorului” (2007), „Dar de lumină” (în colaborare cu Mega TV Galaţi), „Dragobetele” (în colaborare cu CCD Galaţi).
Studii de folclor publicate (selecţie): „Elemente mitice în folclorul din sudul Moldovei”, „Masca populară”, „O ipostază inedită a jertfei zidirii”, „Elemente magice în oraţia agrară”, „Proorul Sfântului Gheorghe”, „Greşul, un pattern atitudinal”, „Pomana gândacilor”, „Rituri şi ceremonii de trecere” etc.
Colaborează la publicaţiile: „Colinda”, „Datina”, „Şcoala gălăţeană”, „Dunărea de Jos”.
Înfiinţează două colecţii de etnografie la Şcoala Condrea (Umbrăreşti), la Liceul Teoretic „Spiru Haret” (unde predă şi un curs opţional de Cultură şi civilizaţie tradiţională românească) şi un muzeu privat în comuna Soveja.
Referinţe critice: „Pentru un dascăl care şi-a consacrat viaţa studiului fiinţei noastre culturale profunde, pe nedrept şi în mod iresponsabil marginalizate, existenţa unui singur discipol dăruit, capabil să atragă şi să mobilizeze tineri întru salvarea şi perpetuarea valorilor tradiţionale perene, cum este incontestabil Mariana Chiriţă, este de ajuns să motiveze o carieră, o viaţă, un vis…” (Prof. univ. dr. Vasile Adăscăliţei).
tecuci.eu

[dcp100168]

Grigore Patrichi Smulţi – sculptor
PATRICHI-SMULŢI, Grigore – sculptor. S-a născut la 3 august 1937, în comuna Smulţi, judeţul Galaţi. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, clasa profesorului Constantin Baraschi, promoţia 1966.
A debutat în acelaşi an în cadrul Bienalei de Sculptură-Pictură. A lucrat ca profesor în învăţământul liceal, participând cu regularitate la expoziţiile anuale şi bienale din Capitală. În 1968 a devenit membru al U.A.P., Filiala Bucureşti. Expoziţii personale: Bucureşti (1970, 1973, 1976, 1979, 1982, 1988, 1993, 1999, 2005); Brăila (2001, 2002); Galaţi (2001, 2005); Ploieşti (2002); Slobozia (2002, 2004); Călăraşi (2003, 2005, 2007); Tecuci (2003); Piteşti (2006); Craiova (2007). Participări la Tabere naţionale de creaţie: Măgura Buzăului (1970, 1979, 1985); Arcuş – Sf. Gheorghe, Covasna (1974, 1980); Lăzarea – Harghita (1976, 1978); Hobiţa – Gorj (1981); Scânteia – Iaşi (1987); Oarba de Mureş (1988); Valea Doftanei (1990); Soveja – Vrancea (1991); Bogaţi – Argeş (2006); Mioveni – Argeş (2007). Participări la expoziţii de sculptură organizate peste hotare: R. F. Germania (1986); R. D. Germania (1988); U.R.S.S. (1989).
Distincţii: Premiul colectiv acordat de U.A.P. sculptorilor participanţi la Tabăra de la Măgura Buzăului (1970); Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Călăraşi.
A făcut donaţii Muzeului Mixt din Tecuci, Muzeului Judeţean din Brăila şi Muzeului Dunării de Jos din Călăraşi. În semn de dragoste şi respect pentru satul în care s-a născut şi a crescut, al cărui cetăţean de onoare este, şi-a adăugat la patronimul său toponimul Smulţi. Lucrări ale sale se găsesc în colecţii de stat şi private din România, Austria, Elveţia, Franţa, Grecia, Italia şi Olanda. Lucrări de artă monumentală: Măgura Buzăului („Împreună”, „Familia”, „Semn de sfârşit” – toate în piatră), Arcuş („Flamuri”, piatră; „Scară cu fructe”, lemn), Lăzarea („Rodul pământului”, piatră; „Odihnă”, travertin de Borsec), Hobiţa („Mioritică”, piatră), Scânteia – Iaşi („Dialog”, piatră), Oarba de Mureş („In memoriam”, piatră), Valea Doftanei („Reculegere”, lemn), Soveja („Vibraţie”, „Rezonanţă”, lemn).

Grigore Patrichi a atras atenţia prin seriozitatea profesională, prin originalitatea discursului său plastic, prin stăruinţa cu care a căutat mijloace care să-i individualizeze creaţia şi să-i exprime cât mai sincer crezul artistic. Îndepărtându-se de maestrul său de la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, învăţând din magistrala lecţie a sculpturii lui Paciurea şi Brâncuşi, atent la înnoirile aduse de George Apostu şi de alţi artişti, adept al tăieturii directe (la taille directe), el a evoluat spre forme ce l-au apropiat mai mult de arta primitivă şi arhaică, de cea bizantină, de folclorul românesc. Aşa se explică acea tendinţă spre simplificare din lucrările sale, de eliminare a detaliilor, de căutare a esenţialului, ca şi abordarea cu precădere a pietrei şi lemnului. Aşa se explică acel hieratism al multor personaje, acea senzaţie de greutate pe care o dau unele dintre sculpturi sau, dimpotrivă, acel sentiment de înălţare, de elansare în spaţiu. Grigore Patrichi ciopleşte aidoma meşterilor anonimi care au plăsmuit „Gânditorul neolitic” de la Hamangia sau şi-au dăltuit în piatra stâlpilor mortuari toată dragostea şi dorul pentru cei plecaţi în lumea umbrelor veşnice. Registrul tematic al lucrărilor lui Grigore Patrichi este extrem de bogat. Artistul se inspiră din mitologie („Icar”, „Narcis”, „Bacantă”), din lumea legendelor şi baladelor româneşti („Ana lui Manole”, „Meşterul Manole”, „Mioritică”, „Legendă”), dă viaţă unor motive biblice („Eva”, „Madona cu Pruncul”, seria „Supliciilor”, „Crucificare” „Martir”), elogiază maternitatea, iubirea, viaţa de familie („Maternă I, II”, „Vlăstar”, „Cu mama I şi II”, „El şi ea – Adolescenţi”, El şi ea – Vârstnici”, „Aniversare”, „Comoara”), este preocupat de reprezentarea spaţială a zborului („Pasăre”, „Pasăre de pradă”, „Cânt înaripat”, „Pasărea nopţii”), de surprinderea candorii, naivităţii şi curăţeniei sufleteşti a copiilor („Chipuri”, „Şcolăriţa”, „Copil cu fluier”, „Portret de copil”), de exprimarea unor stări antagonice („Ziua şi noaptea”) sau de transpunerea metaforică în piatră, marmură sau lemn a unor idei şi sentimente („Reverie”, „Gest”, „După baie”, „Melancolie”, „La oglindă”, „Extaz”, „Nostalgia mării”, „Odihnă”, „Dans”). Frumuseţea şi rotunjimea formelor corpului feminin capătă materializare în  nudurile cioplite în marmură albă şi roşie („Trup I”, „Trup II”, „Tors drapat”), în lemn („Tors”,”Tors în mişcare”, „Trup de adolescentă), în piatră („Trup”, „Tors aplecat”, „Tors de amazoană”), în timp ce sondarea psihologiei unor personaje, evidenţierea trăirilor lor interioare le întâlnim în „Cărturar”, o compoziţie în care detaliile se opresc mai ales asupra expresiei figurii umane, în „Rugă”, „Reculegere”, „Înţelept”, „Duhovnic”, „Gânditor”, toate cioplite în piatră, sau în multe lucrări pe care artistul le intitulează simplu: „Chip” sau „Portret”. Cu un sentiment de adâncă admiraţie el ne aminteşte de oameni, fapte şi evenimente marcante din istoria poporului nostru („Strămoş”, „Voievod”, „Tudor Vladimirescu”, „Eroica”, „Omagiu eroului necunoscut”, „Independenţa”, „In memoriam”, „Unire”), cinsteşte personalităţi al culturii şi artei româneşti şi universale („Dante”, „Ioan Slavici”, „Omagiu lui Brâncuşi”, „Omagiu lui Picasso”, „Omagiu lui Aurel Vlaicu”). Nu ocoleşte nici unele ipostaze dramatice ale existenţei umane („Spectrul foamei”, „Lacrimi uscate”, „Orbul”, „Durere”). Manifestând înţelegere şi respect pentru materialele în care-şi realizează operele, Grigore Patrichi le cercetează cu atenţie, le studiază structura intimă, ştie să le exploateze calităţile şi defectele, dar mai presus de toate ştie să şi le subordoneze, să le ia în stăpânire, să le domine. Folosindu-le potenţialul expresiv, sculptorul le dă formele dorite de el. Materia inertă capătă o nouă viaţă. Apelează la stilizare, elimină unele elemente ale corpului omenesc (amputarea totală sau parţială a membrelor superioare şi inferioare, a capului). Nu se îndepărtează în general de figurativ, dar uneori plăsmuirile sale iau şi forme mai abstracte, fără a fi sărăcite însă de conţinutul ideatic. Sculpturile sale reuşesc întotdeauna să comunice un mesaj, să emoţioneze şi să convingă. Jocul planurilor şi volumelor este bine echilibrat. În lucrările sale întâlnim suprafeţe de mare fineţe, şlefuite până la perfecţiune, alternând cu altele vibrate sau cu unele care poartă în mod evident urmele dălţii. Adesea intervine cu incizii geometrice. De multe ori artistul sparge blocul de piatră sau trunchiul de copac, după cum îi dictează compoziţia, obţinând o ritmică a plinurilor şi golurilor, din care emană o poezie gravă, de un lirism reţinut. În sculpturile cioplite în lemn linia este elegantă, formele şi volumele sunt liniştite şi calme, pe când în multe din lucrările din piatră descoperim stări conflictuale, tensiuni, intersectări de curbe menite să sublinieze cu mai multă expresivitate intenţiile artistului. Deşi de dimensiuni mici sau medii, multor lucrări nu le lipseşte monumentalitatea, valenţele decorative, ceea ce înseamnă că ele pot fi reluate oricând la o altă scară şi destinate unor spaţii deschise, în care să se armonizeze cu peisajul din jur şi să-i sporească acestuia frumuseţea.
tecuci.eu

[dcp100168]

Ştefan Buţurcă – pictor
Buţurcă, Ştefan – pictor. S-a născut la 9 aprilie 1951, în comuna Nicoreşti, judeţul Galaţi. A absolvit Academia de Arte din Iaşi, clasa profesorilor Dan Hatmanu şi Francisc Bartok (promoţia 1974). Membru al U.A.P., Filiala Bacău. Şi-a organizat 29 de expoziţii personale în ţară (Bucureşti, Iaşi, Suceava, Tecuci) şi una în Republica Moldova (Chişinău), a participat la numeroase manifestări colective desfăşurate pe plan judeţean şi naţional. În cadrul unor expoziţii de grup a expus în mai multe rânduri alături de artiştii plastici Spiru Vergulescu, Elena Uţă Chelaru, Ştefan Sevastre, Ion Ţarălungă, Dan Mateescu, Nicolae Placicov, Petru Petrescu ş.a. A realizat ilustraţie de carte pentru diferite edituri. Lucrări în colecţii de stat şi particulare din România (Bucureşti, Iaşi, Suceava, Galaţi, Constanţa, Tecuci, Lenauheim, Bistriţa Năsăud, Sf. Gheorghe, Bârlad, Focşani, Piatra Neamţ) şi din străinătate (Israel, China, Canada, Franţa, S.U.A., Republica Moldova).
Atras până la obsesie de natură, pictorul a imortalizat-o în numeroase tablouri. Nu îl preocupă redarea pitorescului priveliştilor, ci mai ales surprinderea acelei atmosfere care învăluie peisajul într-o poezie liniştită şi calmă. O aură de mister pluteşte peste imaginile sale rustice, simţi parcă în acordurile cromatice ale tablourilor vibraţia aerului, freamătul molcom al arborilor sau şopotitul apei răzbătând prin ghizdurile fântânilor. Peisajelor din pânzele lui Ştefan Buţurcă nu le trebuie găsită neapărat o anumită identitate, fiindcă ele nu corespund unor repere strict reale (chiar dacă, uneori, tablourile sale ne indică în titlu unele toponime ca Nicoreşti, Matca, Poiana, Fântâni, Piscul Corbului, Tecuci), ci mai degrabă proiecţii ale stărilor sale sufleteşti trăite în faţa spectacolului naturii şi ca atare un produs mai mult al fanteziei. Cu toate că sunt de dimensiuni reduse, tablourile sale cuprind reprezentări spaţiale vaste, ce se desfăşoară pe mari întinderi. Acestea sunt posibile pentru că pictorul găseşte întotdeauna soluţii compoziţionale diferite pentru a reda senzaţia de adâncime, de perspectivă, modalităţi ingenioase de ordonare în pagină a elementelor care formează substanţa lucrărilor („Case la capătul satului”, „Armonie în plină vară”, „Case roşii”, „Fântână la intrarea în sat”, „Armonii de iarnă”, „Colţ de sat înzăpezit”). Deşi mai mult imaginare, aceste peisaje par totuşi desprinse din arealul zonei Moldovei de Jos, din ele se revarsă o poezie senină, stenică, lumina se cerne cu discreţie, strecurând în sufletul privitorului bucuria unui om care iubeşte peisajul pământului natal şi se simte o fărâmă a acestuia. Albastrurile sunt distribuite în nuanţe ce fascinează ochiul, roşurile caselor dobândesc patina vremurilor, verzurile bat mai mult în galben, griurile colorate cântă în surdină. Artistul exteriorizează în materie sensibilă o trăire exprimată cu firescul unei simplităţi de-a dreptul cuceritoare.
Cu aceeaşi fervoare simţită pentru peisaj, Ştefan Buţurcă pictează şi florile, întruchipate fie în tonalităţi dominante de roşu, de albastru, fie de mov, oranj sau galben. Cu o pastă suculentă, strălucitoare, care creează uneori impresia de smalţ, el reuşeşte să le redea frăgezimea carnală, vioiciunea, gingăşia („Ibric cu zorele”, „Iarba şarpelui”, „Ulcică cu flori de câmp”, „Pelinaşi pe fond albastru”, „Flori în oală verde”, „Margarete”). Ştefan Buţurcă este şi un admirabil portretist. Chipul personajelor sale exprimă suferinţă şi îngrijorare („Portret de femeie”), nostalgie şi cufundare în gânduri („Bătrânul pescar”, „Moş Nicolae”), o anume seninătate şi stare de linişte interioară, de împăcare cu sine („Nea Săndică”, „Tatăl artistului”), asprimea, severitatea sau încăpăţânarea („Ţăran din Nicoreşti). Cu o forţă artistică surprinzătoare el îşi adecvează paleta şi găseşte echivalenţe picturale pentru a exprima şi frumuseţea şi candoarea copiilor, naivitatea, puritatea acestora („Bogdan”, „Băieţel cu ochelari”, „Oltica”, „Copil dormind”, „Copil blond”).   Multele sale „Autoportrete” sunt, de asemenea, remarcabile pentru arta sa portretistică. Pictorul se înfăţişează când visător, animat de elanuri tinereşti, când melancolic sau gânditor, frământat şi privind interogativ în jur, când aidoma unui ţăran aspru, colţuros, conferind chipului accente expresioniste. Pentru cele trei genuri menţionate aici, ca de altfel pentru întreaga sa creaţie, este de remarcat tehnica sa picturală. Artistul este un subtil colorist, gama sa nu este violentă, ci întotdeauna potolită, mai mult gravă. Materia picturală este orchestrată în rafinate acorduri cromatice. Ea este aşternută şi cu pensula, şi cu cuţitul de paletă, într-o ţesătură ce aminteşte adesea textura picturilor marelui său înaintaş, născut la Tecuci, Gheorghe Petraşcu. Tuşa are mişcarea undelor sau este fărâmiţată şi energică, după cum, în funcţie de subiect, ea devine subţire şi delicată sau groasă şi viguroasă, chiar nervoasă.  Lirismul său nu este al unui exploziv, ci al unui artist interiorizat, căruia nu-i lipseşte rigoarea şi nici spontaneitatea.
Referinţe critice: „Ştefan Buţurcă face parte din familia post impresioniştilor, cultivând dialogul liric dintre lumină şi formă, dintre inconsistenţa poetică a atmosferei şi consistenţe realităţii (peisaj, portret, natură moartă). O pensulaţie nervoasă şi expresivă, o pastă bine nutrită ne pot duce cu gândul la Petraşcu, dacă paleta sa nu ar fi mai luminoasă, melancolizând grigorescian într-un peisaj calm, toropit pe orizontală în amieze însorite, cu parfum rural”. (Cornel Radu Constantinescu)
„Ştefan Buţurcă este un artist al culorilor energic armonizate în compoziţii echilibrate, gândite su seriozitate profesională. Tuşa dinamică, forma obiectului, aerul mişcat parcă de neliniştite efluvii, confirmă o înţelegere nuanţată a funcţiei culorii. Artistul ştie să elaboreze o compoziţie raţională, să surprindă şi să transmită individualitatea subiectului pe care l-a ales. Cred însă, că talentul lui de colorist e îndeajuns de puternic încât să se poată defini curând după o tenace scrutare a unui orizont tematic pe potriva propriului temperament”. (Dan Grigorescu)
„Pictorul vede şi simte mişcarea materiei dar şi duhurile profunde ce o animă. Tuşele agită suprafaţa şi scuteşte prin ritm alunecarea spre monotonie. Este atâta viaţă în tablourile lui Buţurcă, încât te şi miri de unde atâta inerţie în potenţiala lor evoluţie. Fervoarea cromatică lasă impresia că artistul, ca şi impresioniştii de altă dată, se grăbeşte, se frământă să nu piardă cumva clipa unui ton potrivit.” (Valentin Ciucă)
tecuci.eu

[dcp100168]

Ioan Ţau – pedagog, cineast, fotograf
ŢAU, IOAN (nascut la 23 oct 1941 Criveşti-Tutova, jud. Vaslui – decedat 19 dec.2005, Tecuci), pedagog, cineast, fotograf.
Studii primare şi gimnaziale, în comuna natală. Cele liceale, la Bârlad. Absolvă cursurile Facultăţii de Fizică şi Chimie din Iaşi. Funcţionează ca profesor la Şc. Drăgăneşti, Clubul Elevilor Tecuci (la cercul Foto-cinema), Colegiul Naţional de Economie Agrară (Tecuci).
În calitate de membru al Uniunii Artiştilor Fotografi din România, organizează numeroase expoziţii de fotografie artistică în ţară şi trimite lucrări în străinătate. Unele exponate au fost premiate în străinătate, inclusiv în Japonia. Realizează impreuna cu prof. Stefan Andronache filmele documentare “Tecuciul de ieri si de astazi” si “Podurile Parisului”.
Tipăreşte în anii 1995 si 2003, două culegeri de probleme de chimie organică si anorganică difuzate şi apreciate pe plan naţional. Alte două lucrări au rămas în manuscris.
tecuci.eu

[dcp100168]

Ioniţă Bebea – pictor si pedagog
Bebea, Ioniţă (nascut in 4 ian 1952, Tecuci), pictor.
După absolvirea şcolii generale, urmează Şcoala polulară de artă din Iaşi, secţia pictură. Obţine titularizarea în învăţământ, definitivatul şi examenul de gradul II. Lucrează la Clubul Elevilor, la cercul de pictură. A participat la mai multe cursuri de perfecţionare la Bucueşti. Absolvă o şcoală post liceală la Iaşi şi obţine calificarea de proiectant decoraţiuni, artă decorativă.
Debutează la o expoziţie de grup la Palatul Culturii din Iaşi (1971) prezentată de pictorul Dan Hatmanu. Participă la  patru expoziţii de grup (pictură, Bârlad,1979), pictură şi icoană pe lemn (Lyon, 2000), pictură (Tecuci, 2000), pictură (Tecuci, 2002). Între 1976 – 2002 a organizat patru expoziţii personalela Negreşti (Vaslui), Panciu (Vrancea), Vaslui şi Austria. A participat la tabăra de creaţie Gălăciuc (Vrancea). De-a lungul anilor a primit numeroase premii şi distincţii: Premiul I şi Medalia de Aur la Concursul Republican de Creaţie, Bucureşti, 2000; Locul I la Concursul internaţional de icoane pe lemn, Bucureşti 1999; Diploma de excelenţă la Concursultrans Ioniţă Bebea pictor si pedagog internaţional „N. Tonitza” din Bârlad şi la concursul „Copiii şi icoana”, Brăila 2007. A organizat numeroase expoziţii cu lucrările de artă create de copii. Aceştia au obţinut importante premii la concursuri naţionale (Iaşi, Bârlad, Bucureşti), dar şi în străinătate (Austria, Polonia, China).  
tecuci.eu

[dcp100168]

Alexandru Mironescu – om de stiinta si filosof
Repere cronologice
- 1903 – Născut la 10 iulie la Tecuci. Primul dintre cei patru fii ai colonelului Victor Mironescu şi ai Elenei Mironescu (născută Budişteanu). Printre înaintaşii de seamă i-a avut pe Veniamin Cătulescu (1816-1890), monah din Mănăstirea Cernica şi pe generalul Constantin Budişteanu (1838-1911), fost ministru de Război.
- 1922-1926 – Studiază fizica şi chimia la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, obţine licenţa, susţine doctoratul în filozofie, apoi pleacă la Paris pentru studii ştiinţifice aprofundate.
- 1929 – La întoarcerea în ţară este numit asistent universitar la Catedra de chimie organică a Facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea din Bucureşti.
- 1931 – La 15 aprilie se căsătoreşte cu Maria Constantin, cu care va avea doi copii: Ileana şi Şerban.
- 1935 – Publică romanul „Oamenii nimănui”, cu o prefaţă de Panait Istrati. La 21 decembrie este ales membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Bucureşti. Începând din acest an scrie singur sau în colaborare manuale şi lucrări didactice de chimie.
- 1938 – Publică lucrarea „Spiritul ştiinţific” (consideraţii filozofice asupra ştiinţei), întâmpinată cu viu interes de cercurile intelectuale.
- 1939 – Publică romanul „Destrămare”. Cronici ştiinţifice în „Revista Fundaţiilor Regale”.
- 1941 – 1942 – Ţine conferinţe de  filozofie la Radio Bucureşti şi la Fundaţia Culturală „Regele Carol”.
- 1945 – Publică lucrarea „Limitele cunoaşterii ştiinţifice”.
- 1946 – Publică monografia „Claude Bernard”.
- 1947 – Publică eseul filozofic „Certitudine şi adevăr”.
- 1949 – Este înlăturat din învăţământul universitar din motive politice.
- 1958, 14 iunie – Este arestat împreună cu fiul lui, Şerban, cu Sandu Tudor (ieroschimonahul Daniel) şi alţi membri ai grupului „Rugul Aprins”, sub acuzaţia de activitate subversivă. Condamnat la 20 de ani de închisoare.
- 1963, noiembrie – După mai bine de 5 ani este eliberat din închisoare prin decretul de graţiere a deţinuţilor politici.
- 1964 – Încheie romanul „Ziduri între vii” şi meditaţiile spirituale, în cartea „Floarea de foc”.
- 1966 – Termină romanul „Serile singurătăţii”. În afara lucrărilor literare, în perioada următoare încheie eseul de teologie a istoriei „Kairos”, definitivează o serie de scrieri din anii când nu avea voie să publice. Scrie Poemele filocalice şi reia notarea însemnărilor zilnice (încă inedite) întrerupte în timpul detenţiei. În aceşti ani leagă prietenii noi, cu poetul Ioan Alexandru, pictorul Spiru Vergulescu, pictorul şi eseistul Andrei Paleolog.
- 1973 – La 20 ianuarie încetează din viaţă după mari suferinţe, slabit de anii de închisoare şi răpus de o boală nemiloasă.
tecuci.eu

[dcp100168]

Constantin Solomon – cercetator literar si istoric
Cercetător literar şi istoric medievist, născut la 27 ianuarie 1899, în comuna Avrămeşti, din judeţul Tutova.
După terminarea Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, funcţionează ca profesor la Şcoala Normală şi la Liceul de băieţi „D. A. Sturdza” din Tecuci. Împreună cu Mihai Dimitriu întemeiază, în anul 1934, Muzeul Regional de Arheologie din Tecuci.
In anul 1932, pentru lucrarea „Biblia de la Bucureşti. 1688″, primeşte Premiul Neuschotz al Academiei Române. în colaborare cu C. A. Stoide, realizează o culegere de „Documente tecucene” (3 vol.). In anul 1937 scoate (cu G. Ursu) antologia „Cele mai frumoase poezii româneşti” (2 voi.). împreună cu Măria Vartic a elaborat manuale de limba română. A colaborat la revistele „Buletinul Comisiunii monumentelor istorice”, „Arhiva românească”, „Revista arhivelor” ş.a. A făcut parte din conducerea revistei „Analele Moldovei” (1941—1943) care a apărut la Tecuci şi în paginile căreia va publica studii dedicate lui C. Hogaş şi Th. Şerbănescu.
Acest autentic mentor spiritual al Tecuciului s-a stins din viaţă în Tecuci, la 17 decembrie 1991.
tecuci.eu

[dcp100168]

Brăduţ Covaliu – pictor modern
Brăduţ Covaliu, pictor moderncut la 1 aprilie 1924, la Sinaia. Din toamna anului 1936, studiază la Liceul „D. A. Sturdza” din Tecuci, făcând desenul cu prof. Iosif Pop. In perioada 1942-1947, urmează cursurile Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti.
La 19 ani, participă deja la un salon oficial, iar în 1946 reuşeşte să-şi prezinte lucrările în Sala „Universul”. Tablourile sale, realizate într-o viziune monumentală, aveau să fie expuse la Bienala de la Veneţia (1962), la Expoziţia de artă non-abstractă de la Tokio (1965), la Expoziţia de grup „Arta românească a secolului XX”, organizată la Londra (1966), precum şi în cadrul a numeroase expoziţii de artă românească itinerate peste hotare. A fost prezent cu lucrări la majoritatea manifestărilor reprezentative de grup organizate la nivel naţional. Eforturile sale pe plan artistic i-au fost răsplătite cu Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1962), Premiul pentru pictură al Ministerului Culturii şi Educaţiei Socialiste. În anul 1963, a fost ales secretar al Uniunii Artiştilor Plastici din România, iar din 1968 a fost promovat în funcţia de preşedinte al acesteia. Creaţia sa – care a evoluat de la linia tradiţionalistă a picturii româneşti spre un abstracţionism de factură decorativă – se remarcă printr-un desen riguros şi prin temperanţa culorilor, care sunt ingenios orchestrate.
A trecut in lumea umbrelor in anul 2002.
tecuci.eu

[dcp100168]

Octavian Covaci – un maestru al caricaturii
Născut la 13 februarie 1941 la Tecuci, a absolvit Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” (1959), Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu”, specialitatea Topografie-geodezie (1962) şi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, specialitatea Imagine Film şi Televiziune, clasa conf. univ. Mihai Dimitriu (1974). Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din 1990 şi al Uniunii Cineaştilor din România, tot din 1990. A lucrat ca operator triangulator clasa a II-a şi operator nivelor clasa a II-a la U.M. 01708 din Buzău (1962-1969), apoi a fost transferat la Studioul Cinematografic al Armatei, unde a funcţionat până în 1996, când a fost trecut în rezervă cu gradul de colonel. Şi-a continuat activitatea până în anul 2006 în cadrul postului de televiziune Antena 1. Colonel în retragere, Octavian Covaci este un artist al cărui nume s-a impus de mult ca o valoare incontestabilă în peisajul graficii satirice româneşti contemporane, ca şi a artei cinematografice, un creator talentat, original, care timp de peste 45 de ani a dus faima României la numeroase manifestări internaţionale ale umorului. Caricaturile sale, cu subiecte extrase fie din zona politicului sau a sportului, fie din mediul cazon sau oricare alt domeniu pe care-l abordează, aduc zâmbetul pe buze, destind, amuză, atrag atenţia. Uneori, ele pot chiar să intrige, să provoace un surâs amar, să îndemne la responsabilitate civică şi purificare morală.
Octavian Covaci a debutat cu grafică umoristică la 15 noiembrie 1962 în revista ilustrată „Sport”, la care mai apoi, între 1969-1978, timp de 11 ani a susţinut rubrica de perspicacitate grafică intitulată „8 greşeli”. A colaborat, de asemenea, la „Urzica”, „Săptămâna”, „Haz”, „Moftul român”, „Steaua”- supliment al revistei „Viaţa militară” etc. Până la 1 mai 2008 a publicat 3.068 de caricaturi în presa românească, în cea din 18 ţări din Europa şi în alte opt ţări din America de Nord, America de Sud şi Asia. Sub egida U.A.P.R. a tipărit liliputul umoristic „Zâmbet la babord” (1983), cu tematică în exclusivitate de inspiraţie militară. Şi-a organizat patru expoziţii personale în Bucureşti: 1969, Teatrul „Constantin Tănase”; 1970, 1975, Casa Centrală a Armatei; 1995, Galeriile Căminul Artei. În 1982 a fost declarat primul caricaturist al ţării la cel de-al doilea şi ultimul ”top-umor“ al revistei ”Urzica“. De-a lungul anilor a participat la 328 de manifestări ale umorului grafic din ţară şi din străinătate, în cadrul cărora a expus 2597 de lucrări. Multe dintre acestea i-au fost achiziţionate de prestigioase muzee, precum cele din Gabrovo (Bulgaria), „Humour Museum Tokyo”, „Humour Bitsutsukan Japan (Japonia), sau de colecţionari din ţară şi de peste hotare. A fost distins cu 50 de premii naţionale şi internaţionale. Dintre acestea menţionăm Premiul I şi Medalia de Aur obţinute la Salonul de Grafică Satirică „YOMIURI INTERNAŢIONAL CARTOON CONTEST”, organizat la Tokio de cotidianul japonez „Yomiuri Schimbun”, manifestare la care, ulterior, a obţinut de trei ori Premiul de Excelenţă (ediţiile din 1981, 1982, 1988). În mai multe rânduri a fost onorat cu distincţia „Lingotto in argento” la Salonul internaţional de grafică umoristică cu tematică sportivă de la Ancona (Italia). În 2003 a obţinut Marele Premiu la Salonul Festivalului Internaţional „Cartoons & Foto Undercover“ de la Bree (Belgia), care a avut ca temă ”Igiena“, iar în 2007, ca reprezentant al revistei „Viaţa militară”, a primit Premiul de Excelenţă Martens în cadrul celui de-al şaselea Salon al caricaturii de presă de la Galaţi, alături de Devis Grebu („Cotidianul”), Constantin Ciosu („Ziarul de Bacău”), Octavian Bour („Făclia”) şi Iulian Pena-PAI („Telegraful de Prahova”).
Activitatea de cineast militar a desfăşurat-o pe mai multe planuri: ca scenarist, operator imagine şi regizor. În cei 27 de ani cât a lucrat la Studioul Cimematografic al Armatei a semnat imaginea la 118 filme de scurt metraj şi 230 de subiecte (filme needitate) destinate arhivei militare de filme. Multe dintre ele au fost răsplătite cu premii şi menţiuni la manifestări naţionale şi internaţionale. În 1997, pentru contribuţia adusă la progresul filmului românesc, Uniunea Cineaştilor din România, prin preşedintele său, academicianul Mihnea Gheorghiu, i-a conferit Medalia jubiliară ”Paul Menu“.
Strâns legată de realităţile vieţii, grafica satirică a lui Octavian Covaci abordează teme dintre cele mai diferite din lumea armatei şi a societăţii civile. ”Viaţa, declara artistul într-un interviu, dacă ştii să o priveşti, este un spectacol infinit, cu lumini şi umbre, cu balcoane însorite şi tainiţe reci, cu detalii la vedere ori cu subînţelesuri adânc ascunse. Trebuie să ştii să decelezi esenţialul, să descifrezi liniile directoare, să recumpui o altă lume – a spiritului, a inefabilului, a subtilului. Când ai pornit pe drumul creaţiei, nu te mai poţi întoarce, nu mai poţi renunţa. « Sirenele » nu-ţi mai dau pace nici zi, nici noapte …“.(Col. Nicolae Radu, Observatorul militar, nr. 22 (285), 31 mai – 6 iunie 1995, p.2). Desenul lucrărilor sale este incisiv, inteligent, sintetic. Linia, haşurile, petele de culoare sunt mânuite cu probitatea celui care a acumulat o îndelungată experienţă. Încărcătura ideatică este susţinută în permanenţă de o transpunere plastică pe măsură. Artistul este stăpân pe ştiinţa compoziţiei, găseşte întotdeauna mijloace de expresie convingătoare. Ordonarea elementelor în spaţiul plastic este armonioasă şi echilibrată. Uneori, textele ce însoţesc imaginile vin în sprijinul receptării mesajului acestora. Reputatul grafician Mircia Dumitrescu, profesor la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, aprecia creaţia caricaturistului ca fiind ”elevată, cu note mergând de la patetic la tragism, de la umor fin la tristeţe infinită, de la absurd la răsfăţ umoristic. Este o mare delectare intelectuală să-i descifrezi lucrările şi este superb efortul de a-l «decodifica», deşi Octavian Covaci are grijă ca fiecare dintre «cititorii» săi să-şi exercite dreptul la propria-i opţiune“ (Moftul român, nr. 6, 1995). În grafica de şevalet practicată, de o deosebită inventivitate şi bogăţie cromatică, artistul a optat pentru o exprimare cu ecouri suprarealiste, apropiindu-se într-un fel de pictură, dar păstrând umorul ce-i este caracteristic şi de care nu se poate lipsi.
Fin observator şi investigator al realităţilor româneşti şi ale lumii contemporane, bun cunoscător al psihologiei umane, Octavian Covaci este o prezenţă impunătoare a genului caricatural, un artist a cărui creaţie se înscrie în rândul celor mai bune acumulări ale graficii satirice. ”Nu tot ceea ce reprezintă opera mea, spunea artistul în acelaşi interviu din care am citat mai sus, e voioşie şi surâs, lapte şi miere, glumă şi haz. Dimpotrivă: este ironie, este strigăt de nedreptate, este oftat, este … iertarea greşelilor greşiţilor noştri …“.
tecuci.eu
caricaturi-dum-dum

[dcp100168]

Nicolae Corodeanu – specialist in Drept
Specialist în Dreptul roman, născut pe 20 iulie 1882, la Tecuci.
După terminarea studiilor gimnaziale din Tecuci şi liceale din Bârlad, urmează cursurile Facultăţii de Drept din Iaşi. Intre 1910 şi 1913 a lucrat ca supleant la Târgovişte, ca ajutor de judecător la Bucureşti şi procuror la Iaşi.
S-a specializat în dreptul roman la Berlin. După obţinerea doctoratului la Paris (1919), Nicolae Corodeanu a desfăşurat o intensă activitate didactică (conferenţiar, profesor agregat şi, mai apoi, titular) în cadrul Facultăţii de Drept din Bucureşti.
A colaborat cu diverse articole la ziarul „Lupta”. în 1928 şi, respectiv, în 1931, a fost deputat şi senator.
Printre lucrările publicate se numără: „Transportul obligaţiilor”, „Importanţa şi metoda studiilor de drept roman”, „Cautio praedibus praediisque” ş.a.
tecuci.eu

[dcp100168]

Lucia Gologan – muzeograf
Gologan, Lucia (nascuta 20.iul.1959, sat Schineni, com Brăhăşesti, raionul Tecuci), muzeograf.
Studiile primare, gimnaziale şi liceale, la Valea Mărului, Brăhăşeşti şi Tecuci. În anul 2000, absolvă Colegiul „Şt. Bârsănescu” din Bacău. Este studentă la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Spiru Haret”.
Lucrează ca muzeograf la Muzeul Mixt din Tecuci. Publică  cronici plastice şi eseuri în publicaţiile: „Observator T”, „Semnal”, „Tecuciul cultural”, „Tecuciul cultural artistic” şi „Dunărea de Jos”.  În 1997, a publicat, în colaborare, cartea „Artişti plastici din ţinutul Tecuciului”. Are în manuscris lucrarea „Paşi întorşi către lucruri” 4 vol, care conţine cronici plastice, reproduceri, însemnări de la diverse expoziţii.
tecuci.eu

[dcp100168]

Stela Ţau – muzeograf
Ţau, Stela (nascuta 2.nov.1941, la Blânzi, fostul judet Tecuci), muzeograf.
Studii: primare, în comuna natală. Gimnaziul şi liceul („S. Haret”), la Tecuci. În 1965, absolvă Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi. Lucrează în învăţământul preuniversitar la Barcea, până în 1969, când este angajată la muzeul Mixt Tecuci. Participă la săpăturile arheologice pe şantierele de la Poiana şi Barcea. Rezultatele au fost sintetizate în lucrările publicate în colaborare, în diverse reviste  de specialitate. „Necropola birituala din sec al IVlea e.n. de la Barcea, jud. Galaţi, în Materiale şi cercetări arheologice” (1980); „Necropola din se IVlea e.n. de la Barcea” în „Materiale  şi Cercetări Arheologice (1983); „Ein beschrifeter Glasbecher aus der Mezropole von Barce – Tecuci în Dacia” 1985, „Săpăturile Arheologice din necropola birituala din secolul IV e.n. de la Barcea, judeţul Galaţi”, în Materiale şi Cercetări Arheologice (1986); „Tezaurul de monede callatiene” descoperite la Poiana, judeţul Galaţi în Traco – Dacia,VIII, 1–2, 1987; „Noi morminte din epoca bronzului descoperite la Poiana, Tecuci”, în memoria Antiquitatis, XIX, 1994; „Asezarea geto-dacică de la Poiana judeţul Galaţi – Obiecte de port şi podoabă, oglinzi, ace, obiecte de os”, în Arheologia Moldovei, XX, 1997; Aşezarea geto-dacică de la Poiana, unelte, arme, piese de harnaşament şi alte obiecte de fier, bronz, lut ars şi piatră, în Arheologia Moldovei XXI, 1998. Se numără printre coautorii monografiei „Poiana. Asezarea geto–dacică de la Poiana” (2003), lucrare coordonată de academicianul Radu Vulpe.
tecuci.eu

[dcp100168]

Mircea Cojocaru – pictor
Cojocaru, Mircea – pictor. S-a născut la 6 octombrie 1955, în satul Coasta Lupii, comuna Nicoreşti. După clasele liceale, urmează doi ani ca student audient la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj. Şi-a organizat mai multe expoziţii personale la Tecuci (1980, 1995, 2000, 2003), Iaşi (1989, 1999), Galaţi (1998), Bucureşti (1998, 2000) şi Bârlad (1999, 2003). A participat, de asemenea, la expoziţii de grup de la Galaţi şi Iaşi. Lucrări ale sale se găsesc în colecţii de stat şi private din România, Franţa, Suedia, Austria, Anglia, Israel.
Pictura pe care el o practică aparţine unei viziuni constructivist-decorative, şocând prin culoarea dusă dincolo de exaltarea fovistă, prin desenul şerpuitor al formelor şi ordonarea elementelor compoziţionale după o logică proprie. În legătură cu creaţia sa, criticul de artă ieşean Valentin Ciucă scria: „Mizând cu dezinvoltură pe avantajele conferite de statutul de artist cu studii libere de pictură, Mircea Cojocaru se exprimă într-un limbaj despovărat de exigenţele cunoscute la alţii. Imaginează compoziţii de sugestie constructivă, asociază formele angulare cu amplitudinea liniilor curbe, rezultând de aici imagini interesante. Accesul la idee nu-i este refuzat şi de aceea aproape fiecare viziune are o identitate. Sub regim cromatic, ansamblul se remarcă prin coerenţă şi o anume glacialitate. Pictorul nu se expune prin ambiţii neonorante, ci încearcă să facă dintr-o formulă un stil”. Într-adevăr, pictura lui Mircea Cojocaru are un timbru aparte, diferenţiator, formele decorative din pânzele lui, cu o ritmică sinuoasă, dinamică, transpuse în efluvii de culoare intensă, strălucitoare, muzicală, încântă, reţin atenţia de la primul impact. Compuse în game de galben, roşu, verde, albastru, oranj, ocru, alb, negru, tablourile artistului tecucean frapează prin poetica interesantă, care îl conduce spre realizări vizuale remarcabile. Unele uleiuri s-au născut ca ecouri ale lecturilor din Giovanni Boccacio („Decameronul”), Jorge Luis Borges („Mă închin şi ridic lampa”), din mitologia greacă („Leda”), din Biblie („Adam şi Eva”, „Judecata de apoi”). Altele se numesc „Moartea Citadelei”, „Rugăciune către înger”, „Pe gânduri”, „Alergare”, „Amurg paralel”, „Ochi”, „Preludiu”, „Floarea soarelui”. În cele mai multe cazuri, nucleul fiecărui tablou îl constituie un element real (silueta unei femei, a unui bărbat, un cuplu, un obiect, o pasăre stilizată, o plantă etc.), dar artistul metamorfozează imaginea, o alungeşte sau o comprimă, o complică, recurge la un joc insolit de linii şi planuri, pe care le intersectează sau le suprapune, încât ansamblul nu se mai lasă lecturat cu uşurinţă. Desenul este întotdeauna elegant, supus unei geometrii neobişnuite, o „alternativă la geometria divină”, cum spunea pictorul Ion Ţarălungă. Pasta este întinsă uniform şi-şi păstrează prospeţimea, strălucirea şi forţa de a capta. Modernitatea picturii sale nu poate fi pusă la îndoială.
tecuci.eu

[dcp100168]

Constantin Ciuchindel – specialist în istorie şi folclor
Specialist în istorie literară şi folclor de origine tecuceană. S-a născut în ziua de 22 ianuarie 1926.
A studiat la Liceul de băieţi „D. A Sturdza” din localitate, iar, mai apoi, la Facultatea de Litere a Universităţii din Cluj.
A funcţionat ca profesor în învăţământul secundar, ca secretar de redacţie la „Gazeta învăţământului”, ca director al Bibliotecii Academiei şi ca cercetător la Institutul de Istorie Literară şi Folclor din Bucureşti. După 1970 lucrează ca lector şi conferenţiar la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti.
Fiind preocupat de istoria literară şi de folclor, a elaborat lucrările: „Povestea lui Archire filosoful. Carte populară românească din secolul XVII”, „Predarea problematizată a literaturii româneşti: aspecte şi probleme metodologice”, „Antologia fabulei româneşti”, „Bibliografia revistelor – România literară” ş.a.
Totodată, a semnat prefeţe pentru unele cărţi: „Psaltirea Hurmuzachi”, „Doine şi strigături din Ardeal” de Ioan Urban Jarnic şi Andrei Bârseanu, „Cântece de ţară” de Tudor Pamfile, „Proverbele românilor” de ruliu A. Zâne etc.
tecuci.eu

[dcp100168]

Ovid Caledoniu – poet
Poet apropiat cercurilor „Gândirii”, născut în Bucureşti, la 22 martie 1914.
A absolvit Facultatea de Litere din Capitală.
Impreună cu Vintilă Horia întemeiază prestigioasa publicaţie literară „Meşterul Manole” (1939-1942), care a militat pentru integrarea culturii noastre în ansamblul celei europene. A colaborat la revistele: „Convorbiri literare”, „Gândirea”, „România literară“, „Revista Fundaţiilor” ş.a.
Volumele „Endymion”, „Vrăjitorul apelor”, „Pasărea de foc” îl impun ca pe un rafinat şi sensibil poet.
In anul 1946 se stabileşte la Tecuci, lucrând vreme îndelungată ca profesor în învăţământul secundar.
Moare la 15 ianuarie 1974, la Tecuci.
tecuci.eu