Salt la conținut


Bun venit pe Forum Gălățeni.net

Pentru a putea publica subiecte și mesaje sau pentru a răspunde la cele deja existente este nevoie să vă logați. Dacă nu aveți un cont click pentru Înregistrare.
Vă puteți autentifica pe forum cu un cont de Facebook, indiferent că sunteți membru sau nu. Autentificați-vă aici: 
Înainte de a începe colaborarea cu Forumul Gălățeni.net vă rugăm să studiați Regulile comunității.


Hramul Schitului Zimbru


  • Vă rugăm să vă conectaţi pentru a răspunde
Nici un răspuns la acest subiect

#1 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 36.984 Mesaje:

Adăugat 24 iulie 2011 - 09:04


Hramul Schitului Zimbru
Ziua de 21 iulie din fiecare an prilejuieşte o mare sărbătoare duhovnicească în nordul judeţului Galaţi, acolo unde numeroşi pelerini din toate colţurile Eparhiei Dunării de Jos se adună la prăznuirea Sfântului Cuvios Rafail în localitatea sa natală – Bursucani, informează site-ul edj.ro.
Prin eforturile Arhiepiscopiei Dunării de Jos, vechiul schit din cătunul Zimbru, întemeiat de către ucenicii Sfântului Rafail, se află în plin proces de rezidire, chiar lângă zidurile vechi, recent descoperite.
Acest locaş monahal, care avea ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost ridicat la marginea satului Bursucani, în anul 1793 de către doi călugări – ieromonahii Ioasaf şi Aloman - veniţi de la Mănăstirea Râşca, judeţul Suceava, cu sprijinul familiilor Cernat, Plesnilă şi Iamandi. Schitul a funcţionat până la 1864 ca mănăstire de călugăriţe. La secularizare, prin ordinul Ministerului de Culte, maicile, în frunte cu stareţa lor, monahia Agafia Palade, au fost silite să părăsească schitul, cele mai multe dintre ele ajungând la Mănăstirea Adam. Însă la schit au mai rămas totuşi câteva maici printre care Epraxia Iamandi şi Agripina Cernat. În locuinţa primeia dintre ele, statul hotărăşte în anul 1866 înfiinţarea Şcolii Primare din Bursucani. Celelalte bunuri ale schitului au fost vândute la licitaţie. Astfel, biserica schitului devine parohială. În ea se slujea doar de hram. În anul 1939, ea împlinea cerinţele spirituale ale credincioşilor din satul Zimbru, astăzi desfiinţat. La cutremurul din 10 noiembrie 1940, biserica este distrusă definitiv.
La prima cinstire a Sfântului Rafail în localitatea sa natală (21 iulie 2008), când chiriarhul Eparhiei Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a slujit Sfânta Liturghie în cătunul Zimbru al satului Bursucani, pe locul vechiului schit, s-a luat hotărârea rezidirii acestui lăcaş monahal. Astfel, prin hotărârea nr. 244/ 2008 Arhiepiscopia Dunării de Jos reînfiinţează Schitul Zimbru, demarând şi lucrările pentru construcţia lăcaşului de cult. Acesta se doreşte a fi refăcut în scurt timp, după cum a existat în realitate şi după cum mărturisesc documentele istorice, precum şi după cum a rămas în amintirea bătrânilor satului.
Sfântului lăcaş, care a primit fireşte, pe lângă vechiul hram şi ocrotirea Sfântului Rafail, i s-a sfinţit locul şi s-a pus piatra de temelie în data de 21 iulie 2009. În luna iunie a anului acesta, lângă noua biserică a schitului au fost descoperite ruinele vechiului lăcaş de cult.
Prăznuirea Sfântului Rafail a adunat numeroşi creştini din împrejurimi şi nu numai, în localitatea sa natală, cătunul Zimbru din localitatea Bursucani. În ziua cinstirii sale, Sfânta Liturghie a fost săvârşită într-un foişor din vecinătatea viitoarei biserici a schitului şi lângă vestigiile primei biserici, de către un numeros sobor de preoţi în frunte cu părintele arhim. Daniil Oltean, vicar administrativ al Eparhiei şi delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian la această sărbătoare.
Mai înainte de cuvântul de folos îndătinat, pc pr. Cezar Gagiu, protopop de Tg. Bujor a arătat celor prezenţi istoria Schitului Zimbru, de la începuturi şi până în zilele de astăzi, mărturisind şi bucuria descoperirii vechilor ziduri ale bisericii.
Vorbind celor prezenţi despre importanţa acestei sărbători pentru Biserica locală de la Dunărea de Jos, preacuviosul părinte vicar Daniil Oltean a îndemnat să „fim primii vieţuitori ai acestui schit, prin rugăciune şi faptă bună!”
La final, pelerinilor prezenţi la sărbătoarea Sfântului Rafail li s-au oferit iconiţe şi broşuri, fiind invitaţi la o agapă frăţească, pregătită de harnicele maici de la Mănăstirea Adam.
basilica.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!




1 utilizator(i) citesc acest subiect

0 utilizator(i), 1 vizitator(i), 0 utilizator(i) anonim(i)



PageRank
ziare