Salt la conținut


Bun venit pe Forum Gălățeni.net

Pentru a putea publica subiecte și mesaje sau pentru a răspunde la cele deja existente este nevoie să vă logați. Dacă nu aveți un cont click pentru Înregistrare.
Vă puteți autentifica pe forum cu un cont de Facebook, indiferent că sunteți membru sau nu. Autentificați-vă aici: 
Înainte de a începe colaborarea cu Forumul Gălățeni.net vă rugăm să studiați Regulile comunității.


Taxe şi impozite locale la Galaţi în 2012


  • Vă rugăm să vă conectaţi pentru a răspunde
22 răspunsuri la acest subiect

#21 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 36.996 Mesaje:

Adăugat 08 martie 2012 - 00:28


Numărătoare inversă pentru contribuabilii economi
Gălăţenii care vor să beneficieze de ceva reduceri la plata taxelor şi impozitelor locale nu mai au timp decât vreo trei săptămâni să facă acest lucru. Conform deciziilor Consiliului Local, dacă persoanele fizice îşi achită integral datoriile la bugetul local până la finele acestei luni, beneficiază de o reducere de zece la sută din următoarele trei impozite: pe clădiri, pe teren şi pe mijloacele de transport. Atenţie însă! Reducerea nu se aplică şi pe taxa de habitat sau cea de ecarisaj. Pentru a veni cu bani potriviţi la dumneavoastră, ca să nu aveţi vreo surpriză la ghişeu trebuie să ştiţi că faţă de 2011, taxele şi impozitele locale sunt cu cinci la sută mai mari.
Potrivit Elenei Lovin, directoarea Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale, deja numărul gălăţenilor care vin zilnic să îşi achite taxele şi impozitele locale a început să crească în ultima perioadă, ceea ce înseamnă că reducerea de zece la sută aplicabilă în cazul achitării integrale încă mai reprezintă un motiv bun pentru ca gălăţenii să scoată banii din buzunar. O altă posibilă cauză a creşterii numărului de contribuabili poate fi însă şi faptul că zăpada şi gheaţa care au acoperit, două luni, trotuarele, s-au topit, ceea ce înseamnă că şi pensionarii - cunoscuţi ca bun-platnici - au început să se deplaseze până la Fiscalitate.  
Drum la primărie pentru plata electronică
Pentru cei care nu doresc să vină cu banii cash la ei până la sediile Direcţiei de Fiscalitate, pot veni doar cu cardul, pentru a plăti prin POS. Dacă nici această variantă nu vă convine, puteţi achita impozitele şi taxele locale de acasă, sau de la birou, prin sistemul de plată electronică. Totuşi, chiar şi pentru acest lucru trebuie să faceţi un drum până la sediul Primăriei Galaţi, pentru a vă ridica "credenţialul", adică un plic ce conţine numele de utilizator şi parola cu care apoi puteţi achita taxele de unde doriţi.
Modalitatea de plată electronică a fost înfiinţată în special pentru gălăţenii care lucrează în străinătate şi care, până acum, au fost nevoiţi să apeleze la rude sau prieteni pentru a fi bun platnici. Din păcate însă, condiţiile restrictive de ridicare a credenţialelor îi lipsesc de accesul la plata electronică tocmai pe cei aflaţi la muncă, în străinătate. Şi acest lucru, deoarece ridicarea plicurilor cu parola şi numele de utilizator se poate face doar pe bază de carte de identitate!
Fuga de la muncă pentru a plăti fără comision
Până acum numărul celor interesaţi de plata electronică este destul de scăzut, asta în ciuda faptului că aproape toţi angajaţii au măcar câte un card bancar. Din cauza lipsei de interes a contribuabililor pentru această modalitate de plată, Primăria Galaţi a decis să restrângă programul de distribuţie a acestor plicuri de la unul zilnic (stabilit iniţial) la două zile pe săptămână, respectiv, marţea şi joia între orele 12.00 şi 16.00.
Aşadar, dacă reuşiţi să vă învoiţi de la muncă, astăzi, pentru puţin timp, vă puteţi ridica parola de la sediul central al Primăriei, din Domnească nr. 38. Avantajul plăţii electronice este şi acela că transferului de bani nu i se aplică nici un comision, pe care, dacă aţi scoate bani din bancomat, l-aţi plăti. În plus, pentru ca să nu existe dificultăţi în achitarea electronică a taxelor locale, pe site-ul primăriei Galaţi, la adresa www.primaria.galati.ro există chiar şi o secţiune separată în care contribuabilului i se explică modalitatea de operare pe computer. Accesând aplicaţia "Ghişeu Virtual", contribuabilul poate afla cum poate achita dările la stat, dar şi ce datorii are.
Unde plătim taxele?
Persoanele fizice - şi persoanele fizice autorizate - pot achita dările în sediul central de la Romarta al Direcţiei de Fiscalitate – Impozite şi Taxe Locale (de luni până vineri 8.00-16.30, iar miercuri până la 18.30) sau la sediile din Micro 39, bloc J, parter şi în Micro 18, strada Brăilei, nr. 232, bloc E4, parter (8.00-15.30, de luni până joi, iar vineri, până la 12.30). Persoanele juridice plătesc la sediul de la parterul blocului A 16, aflat la intersecţia străzii Traian cu Basarabiei (8.00-15.30, iar vineri, până la ora 12.30).
Termene de achitare a impozitelor
Termenele de plată a taxelor şi impozitelor locale au rămas aceleaşi - 31 martie şi 30 septembrie (pentru taxe şi impozite), iar pentru chirii sau concesiuni – fiecare 15 martie, iunie, septembrie şi noiembrie. În plus, taxele speciale, cu excepţia celor pentru eliberarea unor documente în regim de urgenţă şi a taxei pentru desfacerea căsătoriei, se plătesc anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#22 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 36.996 Mesaje:

Adăugat 12 martie 2012 - 00:46

Dezinteres total pentru plata on-line
Deşi au trecut aproape trei luni, din cele 90.669 de plicuri în baza cărora se pot achita on-line taxele şi impozitele locale, abia au fost ridicate 620 de plicuri de contribuabili, potrivit purtătoarei de cuvânt a Primăriei, Nicoleta Manole. Pentru plata on-line a taxelor locale, contribuabilii trebuie să vină la sediul central al primărei - Domnească 38, marţea sau joia între orele 12.00 şi 16.00 şi să îşi ridice "credenţialul". Acesta constă într-un plic ce conţine numele de utilizator şi parola, date care se pot ridica doar personal, cu cartea de identitate.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#23 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 36.996 Mesaje:

Adăugat 22 martie 2012 - 00:58

Doar câteva zile pentru plata redusă a birurilor locale
Gălăţenii mai au circa o săptămână la dispoziţie pentru a plăti mai puţin pentru impozitul pe maşină, pe teren sau locuinţe.
Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Nicoleta Manole, persoanele fizice care achită integral până pe data de 31 martie impozitul pe maşină, teren sau locuinţă beneficiază de o reducere de 10% a dărilor locale respective.
„Această facilitate nu este acordată şi persoanelor juridice, de ea beneficiind doar persoanele fizice care achită până la 31 martie, integral, impozitul aferent anului 2012 pe maşină, locuinţă sau teren”, ne-a declarat Nicoleta Manole.
Facilitatea este prevăzută în hotărârea de Consiliu Local aprobată recent, act care mai stipulează faptul că valoarea taxelor şi impozitelor care trebuie achitate anul acesta de către persoanele juridice a rămas neschimbată, în timp ce valoarea dărilor care ar trebui achitate de către persoanele fizice a fost majorată cu 5% faţă de anul trecut.
monitoruldegalati.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!




1 utilizator(i) citesc acest subiect

0 utilizator(i), 1 vizitator(i), 0 utilizator(i) anonim(i)



PageRank
ziare