Salt la conținut


Bun venit pe Forum Gălățeni.net

Pentru a putea publica subiecte și mesaje sau pentru a răspunde la cele deja existente este nevoie să vă logați. Dacă nu aveți un cont click pentru Înregistrare.
Vă puteți autentifica pe forum cu un cont de Facebook, indiferent că sunteți membru sau nu. Autentificați-vă aici: 
Înainte de a începe colaborarea cu Forumul Gălățeni.net vă rugăm să studiați Regulile comunității.


Mircea Breahnă, reales decan al Baroului Galaţi


  • Vă rugăm să vă conectaţi pentru a răspunde
26 răspunsuri la acest subiect

#21 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 25 ianuarie 2012 - 00:22


Protest extrem la Baroul Galaţi
* Un avocat cu 38 de ani de meserie în spate a ales să iasă la pensie decât să mai asiste la „situaţia de compromis” din barou
Deşi ar mai putea profesa încă un deceniu de acum încolo, avocata Georgeta Stănescu a ales să se pensioneze definitiv în semn de protest vizavi de situaţia de incertitudine generată de un interimat în care nimeni nu mai ascultă pe nimeni.
Până pe 1 ianuarie 2012, a fost unul dintre apărătorii care se pensionase anticipat, având dreptul de a profesa. Faptul că a ales pensionarea definitivă înseamnă că-şi va pierde şi calitatea de avocat, dar preferă acest fapt în locul „situaţiei de compromis”, pe care, după cum susţine, o resimte din ce în ce mai acut. Avocata a apelat la ziarul nostru în speranţa că organele în drept vor citi şi vor lua măsuri în vederea restabilirii „stării de normalitate”. Are 38 de ani de avocatură în spate şi pentru tot atâţia ani a cotizat la casa de pensii care le aparţine apărătorilor. Crede că este umilitor ca lunar să trăiască acelaşi stres al informaţiei că „nu sunt bani pentru pensii”, în condiţiile în care a cotizat atâta amar de vreme. Georgeta Stănescu are pe buze aceeaşi întrebare, la care ştie deja răspunsul, fapt ce o întristează şi mai mult: „Credeţi că va impresiona pe cineva gestul meu?”
„Starea de interimat nu face decât un deserviciu Baroului”
„În vreme ce barouri precum cele din Constanţa, Brăila, Vrancea se bucură de un excedent situat între 10 şi 13 miliarde de lei, Galaţiul are un deficit la casa de pensii de trei miliarde, stabilit temporar prin expertiză, preconizându-se a se ajunge la 7 miliarde de lei (vechi, n.a.). Noi pensionarii trăim sub stresul lunar că ni se spune că nu mai sunt bani de pensii. Senzaţia mea este că la ora actuală nu ne conduce nimeni. Suntem un sat fără stăpân. Starea de interimat nu face decât un deserviciu Baroului. Haosul se datorează decanului şi membrilor Consiliului care nu au manifestat interes faţă de organizarea alegerilor din 14 ianuarie. În semn de protest mi-am depus dosarul de pensionare definitivă, lucru care-mi va atrage şi pierderea calităţii de avocat. Am înţeles să fac asta pentru a sensibiliza organele în drept  în vederea restabilirii stării de normalitate”, ne-a spus avocata Stănescu.
Toate evenimentele din ultima perioadă se petrec pe fondul anulării alegerilor de la finele lui 2011. Decizia a fost a Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR). S-a stabilit ca toţi cei care fac parte din Consiliul Baroului Galaţi ales în 2007 să organizeze o altă adunare generală pentru a se stabili decanul. Data a fost stabilită pe 14 ianuarie 2012, dar nu s-au întrunit avocaţii în numărul necesar validităţii unei astfel de adunări, astfel că nu s-a întâmplat nimic.
Pentru a obţine un punct de vedere al Consiliului vizavi de protestul unui apărător, l-am  contactat pe avocatul Mircea Breahnă, cel care susţine că se află încă la frâiele Baroului. Din păcate, nu ne-a răspuns nici la telefon, nici la mesaj.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#22 riaji

riaji

    SuperGălăţean

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 2.488 Mesaje:

Adăugat 25 ianuarie 2012 - 02:31

Dupa cum bine-spunea un avocat la ultimele alegeri cu cvorumul intrunit.. dupa zeci de ani de meserie cu totii (si ma refer aici la cei care intrunesc de multa vreme conditiile de pensionare si cu toate astea nu renunta nici in ruptul capului la clientela) vor garantate veniturile gigantice de la casa de asigurari, dar nici c-ar lasa onorariile pe seama celor mai tineri, ca sa se retraga de tot din activitate..
You are the only one who creates your reality.

#23 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 04 februarie 2012 - 01:02

Cei 460 de avocaţi gălăţeni se întâlnesc din nou pentru alegeri
La Baroul Galaţi, astăzi ar trebui să se desfăşoare alegerile atât pentru decan, cât şi pentru Consiliu. După mai multe încercări, toate eşuate, de a-i tria pe cei ce le vor conduce destinele timp de patru ani, rămâne de văzut dacă astăzi, cei 460 de avocaţi ai Baroului vor reuşi să taie nodul gordian. Pentru ca adunarea generală să se poată desfăşura este necesară prezenţa a jumătate plus unul, calculată din cei 460 de avocaţi înscrişi pe tabelul Baroului. Potrivit, avocatului Domnica Toader, ieri, deja apărătorii din Tecuci ar fi trimis un fax prin care anunţau că nu pot veni la adunare din cauza vremii nefavorabile.
Reamintim că alegerile din noiembrie 2011 au fost anulate de Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) în urma contestaţiei făcute de avocaţii Domnica Toader şi Irina Câmpureanu Toader. Motivul principal pe care s-a bătut monedă a fost că decanul reales, avocatul Mircea Breahnă, se afla la al treilea mandat, deşi legea avocaturii prevede numai două. UNBR a dispus ca toţi cei care făceau parte din Consiliul Baroului Galaţi din 2007 să se ocupe de organizarea alegerilor. Pe acest considerent, Breahnă, deşi contestat de o parte din colegi şi „anulat” de UNBR, a susţinut tot timpul că încă se află în fruntea Baroului. Pe 14 ianuarie 2012 adunarea generală pentru alegeri nu s-a ţinut din lipsă de cvorum, astfel că acum, avocaţii se întâlnesc pentru a doua oară în acest an ca să-şi aleagă conducerea.
Rămâne de văzut dacă se va întâmpla ceva având în vedere şi condiţiile meteo dar şi deja anunţata absenţă a avocaţilor din Tecuci, în număr de 50, totul fiind lăsat practic în baza majorităţii apărătorilor care sunt din Galaţi.
Algerile se desfăşoară la Universitatea Danubius.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#24 Legumix

Legumix

    SuperGălăţean

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1.460 Mesaje:

Adăugat 04 februarie 2012 - 07:25

cand numarul total de persoane este de 450, la stabilirea unei majoritati calificate (sau chiar simple) conteaza cei 50 de oameni care nu pot veni de la tecuci? Daca ar fi absentat DOAR acestia, de-a lungul timpului, nu s-ar fi ajuns in situatia aceasta penibila. sunt 400 de galateni care nu pot sa se adune....restul tine doar de morala si responsabilitate: Nu votez, dar comentez!
Apropo...pe vremea asta eu nu as  pleca pana la satu-costi, cu atat mai mult pe drumul galati-tecuci !!

Acest mesaj a fost editat de Legumix pe: 04 februarie 2012 - 07:26.


#25 Legumix

Legumix

    SuperGălăţean

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1.460 Mesaje:

Adăugat 04 februarie 2012 - 21:23

decan - Popa Ion
prodecan - Sararu Cristi
[...]
consilier - Breahna Mircea
restul nu mai conteaza

#26 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 05 februarie 2012 - 14:20

Ion Popa este noul decan al Baroului Galaţi
Avocaţii din Baroul Galaţi au reuşit să se mobilizeze pentru a-şi alege conducerea. Peste 300 de apărători au dat putere de lege adunării generale de sâmbătă, 4 februarie, stabilind ca următorul mandat să-i fie încredinţat avocatului Ion Popa. De asemenea, a fost ales şi Consiliul Baroului şi potrivit cutumei cel care are cele mai multe voturi, în cazul acesta avocatul Cristi Săraru, ar trebui să fie prodecan. Se doreşte organizarea unei şedinţe zilele viitoare, dacă timpul o va permite, pentru ca să se decidă cine va ocupa a doua funcţie în Barou.
De asemenea, trebuie spus că unul dintre cei care face parte din actualul Consiliu este şi avocatul Mircea Breahnă, cel care a avut două mandate ca şi decan, obţinându-l şi pe al treilea, la alegerile contestate de doi dintre colegii săi. Nu trebuie uitat că din mai 2011, când a expirat mandatul lui Breahnă, şi până în prezent, avocaţii gălăţeni au avut cel puţin patru încercări eşuate de a-şi alege conducerea. Eşecul lor a fost dat de faptul că nu au reuşit să se strângă jumătate plus unul dintre cei înscrişi pe tabelul avocaţilor ca să dea validitate adunării generale. Iar când pe 19 noiembrie s-a produs acest fapt, alegerile au fost contestate din cauză că decanul ales, Mircea Breahnă, se afla în posesia celui de-al treilea mandat, lucru interzis de legea care guvernează această profesie.
Tot în adunarea generală de sâmbătă au fost propuşi şi cei care se vor ocupa de destinele Casei de Asigurări a Avocaţilor: apărătorii Domnica Toader, Ileana Neagu, Mariana Morândău şi Dănuţ Artene. După cum se ştie, în ultimele luni, Casa a fost în centrul unor scandaluri financiare care s-au lăsat şi cu plângeri penale. Acum rămâne de văzut cum va rezolva noua conducere problemele care au precedat alegerile. Nu trebuie uitat că Baroul Galaţi este unul dintre cele mai mari din ţară, cu peste 450 de avocaţi pe tabel, iar veniturile aduse de ei nu sunt deloc de neglijat.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#27 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 08 februarie 2012 - 01:35

Cristian Săraru a fost ales prodecan
Cu majoritatea voturilor din Consiliu, avocatul Cristian Săraru a fost ales prodecan al Baroului Galaţi. Informaţia ne-a fost confirmată de decanul Baroului Galaţi, avocatul Ion Popa.
Aşa cum Viaţa Liberă a mai scris cutuma acestei bresle spune că acela, care are cele mai multe voturi în adunarea generală în care s-au ales şi membrii Consiliului, trebuie să ocupe al doilea post din bbarou. Cum era de aşteptat în şedinţa de ieri au mai fost şi alte propuneri pentru funcţia de prodecan, dar majoritatea voturilor s-au dus spre ceea ce spune obiceiul în această profesie.
Decanul Baroului Galaţi ne-a spus că în şedinţa de ieri au fost discutate mai multe subiecte printre care şi eventualitatea unui împrumut de la Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR). „Am plecat de la o hotărâre luată în congresul UNBR, prin care cele 16 barouri aflate în deficit pot lua bani. Am decis în şedinţa Consiliului să solicităm din banii noştri, 10 miliarde de lei vechi, sumă de care nu ne vom atinge decât în cazul în care vom intra în impas şi nu vom putea achita pensiile, concediile de maternitate şi alte astfel de drepturi. Pentru că aşa s-a hotărât, vom face şi o adresă în acest sens şi vom aştepta răspunsul”, ne-a explicat Ion Popa.
Un alt subiect pe ordinea de zi a fost comandarea unui audit atât la Barou, cât şi la Casa de pensii a avocaţilor. „Vrem să ştim exact ce s-a întâmplat cu banii noştri din 2007 şi până pe 4 februarie 2012. Acesta este scopul auditului pe care l-am cerut şi noi şi casa şi pentru asta vom stabili până marţi obiectivele auditului”, a continuat decanul.
Un alt subiect care nu va fi trecut cu vederea este cel legat de oficii, mai exact de programul electronic menit să împartă aleatoriu acest tip de serviciu avocaţial. Tot ieri s-au stabilit şi avocaţii care se vor ocupa de casa de pensii. Preşedinte aici este Ileana Creţu Neagu, vicepreşedinte – Domnica Toader, iar membrii sunt apărătorii: Dănuţ Artene, Mariana Morândău şi Nestor Călin. Practic, la acest moment au fost parcurse toate etapele administrative, baroul beneficiind acum de o nouă conducere, care urmează să stabilească adevărul în tot scandalul care a precedat alegerile din februarie.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!




1 utilizator(i) citesc acest subiect

0 utilizator(i), 1 vizitator(i), 0 utilizator(i) anonim(i)



PageRank
ziare