Salt la conținut


Bun venit pe Forum Gălățeni.net

Pentru a putea publica subiecte și mesaje sau pentru a răspunde la cele deja existente este nevoie să vă logați. Dacă nu aveți un cont click pentru Înregistrare.
Vă puteți autentifica pe forum cu un cont de Facebook, indiferent că sunteți membru sau nu. Autentificați-vă aici: 
Înainte de a începe colaborarea cu Forumul Gălățeni.net vă rugăm să studiați Regulile comunității.


Adjuncţii Poliţiei Galaţi au fost demişi


  • Vă rugăm să vă conectaţi pentru a răspunde
1 răspunsuri la acest subiect

#1 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 20 decembrie 2011 - 09:20


Adjuncţii Poliţiei Galaţi au fost demişi
De la sfârşitul săptămânii trecute, locul cms. şef Geru Doru, fost adjunct al IPJ Galaţi, a fost luat de comisarului şef Dorin Colidiuc, care vine de pe o funcţie similară de la Constanţa. Noul adjunct are mandat pe 6 luni şi apoi se va vedea dacă acesta se va prelungi sau va avea loc un concurs.
Comisarul şef Geru Doru a fost demis din funcţie alături de colegul său Daniel Miron, celălalt adjunct, în urma unui control al Ministerului de Interne.
Iniţial ambii au contestat decizia de demitere din funcţia de adjunct, iar comisarului şef Geru i-a fost deja respinsă contestaţia, pe când Daniel Miron aşteaptă încă răspunsul oficial de la minister.
monitoruldegalati.ro

Vezi şi Adjunct nou la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi?
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#2 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 21 decembrie 2011 - 02:02

Motivele care au condus la destituirea adjuncţilor Poliţiei Galaţi
Cei doi adjuncţi ai şefului IPJ, comisarul Daniel Miron şi comisarul-şef Doru Geru au fost cercetaţi de Corpul de Control al MAI pentru că serviciile din subordinea lor ar fi obţinut rezultate slabe.
„Seismul" la vârful IPJ, care a început în vara acestui an, odată cu sosirea la Galaţi a Corpului de Control al ministrului de Interne în scopul efecturării unei verificări care au vizat activitatea comisarului Daniel Miron şi a comisarului-şef Doru Geru, şi-a găsit finalitate abia zilele acestea.
„În urma controlului tematic efectuat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, Corpul de Control al ministrului a propus, iar conducerea ministerului a aprobat cercetarea prealabilă a celor doi adjuncţi ai I.P.J. Galaţi, pentru carenţe în coordonarea serviciilor operative privind planificarea şi evaluarea activităţilor şi obţinerea unor indicatori slabi de performanţă", se arată în comunicatul remis redacţiei „Adevărul" de către Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a MAI.
Verificarea celor doi adjuncţi, care au fost trimişi în faţa Consiliului Superior de Disciplină al IGPR, a avut drept consecinţă demiterea acestora, în ordinele de destituire specificându-se că aceştia vor fi trecuţi pe funcţii inferioare.
Demiterile, bătute în cuie
Instanţa de judecată a repins contestaţiile formulate de Geru şi Miron.
„Am primit hârtiile prin care se resping contestaţiile, pentru ambii adjuncţi. Deciziile urmează să le fie comunicate. În ceea ce îl priveşte pe comisarul Miron, acesta va activa la Poliţia Municipiului Tecuci, la Ordine Publică, iar comisarul-şef Geru, la Serviciul Judiciar", ne-a declarat comisarul Dănuţ Lefter, inspectorul-şef al IPJ Galaţi.
Potrivit sursei citate, pe una dintre funcţiile rămase vacante va veni comisarul şef Dorin Colidiuc, nimeni altul decât fostul adjunct de la IPJ Constanţa, destituit în urma unui scandal iscat în jurul unui jaf armat la o casă de pariuri din Mangalia. Acuzat că a refuzat să ancheteze infracţiunea, Colidiuc a fost demis, el câştigând parţial procesul cu Ministerul de Interne. Instanţa a păstrat doar interdicţia aplicată ofiţerului de a fi avansat în grad în următorii doi ani.
„Nu pot să cred ce se întâmplă!"
Contactaţi ieri, cei doi adjuncţi demişi au avut reacţii diferite vizavi de situaţia în care se află.
Dacă Daniel Miron s-a mulţumit să ne declare că se aşteaptă să îi fie respinsă contestaţia şi să refuze a comenta pe marginea ordinului de demitere, comisarul şef Geru a fost mult mai vehement, susţinând că nu ştie nici măcar pentru ce motive a fost destituit.
„Nu pot să cred ce se întâmplă! Sancţiunile care mi-au fost date au fost clasificate ca secrete, pentru ca eu să nu le pot lua la cunoştinţă! Eu nu am avut până la acest control nicio sancţiune şi nu mi se pare normal ca un om care a avut două avansări la excepţional şi 30 de recompense în carieră să fie dat la o parte în acest mod. Aceasta sancţiune mi-a fost dată pentru perioada septembrie 2010 - martie 2011, în primele şase luni în care am fost adjunct, şi legal eram în perioada de acomodare pe funcţie. Eu mi-am făcut întotdeauna treaba, am prins zeci de grupări şi toată lumea ştie că nu se poate negocia cu mine", ne-a declarat comisarul-şef Doru Geru.
adevarul.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!




1 utilizator(i) citesc acest subiect

0 utilizator(i), 1 vizitator(i), 0 utilizator(i) anonim(i)



PageRank
ziare