Salt la conținut


Bun venit pe Forum Gălățeni.net

Pentru a putea publica subiecte și mesaje sau pentru a răspunde la cele deja existente este nevoie să vă logați. Dacă nu aveți un cont click pentru Înregistrare.
Vă puteți autentifica pe forum cu un cont de Facebook, indiferent că sunteți membru sau nu. Autentificați-vă aici: 
Înainte de a începe colaborarea cu Forumul Gălățeni.net vă rugăm să studiați Regulile comunității.


Pensionarii vor circula din nou gratis pe liniile Transurb


  • Vă rugăm să vă conectaţi pentru a răspunde
11 răspunsuri la acest subiect

#1 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 27 decembrie 2011 - 01:47


Pensionarii vor circula din nou gratis pe liniile Transurb
Consiliul local a decis ca gălăţenii cu vârsta peste 65 de ani să beneficieze în anul 2012 de abonament gratuit pe toate liniile de transport ale Transurb, aşa cum s-a întâmplat şi înanii 2007, 2008, 2009 şi 2010. În anul care tocmai se încheie, persoanele trecute de 65 de ani nu au avut gratuitate decât pe o singură linie, reducerea facilităţii fiind pusă de autorităţi pe seama crizei financiare. Aleşii au decis să revină la această înlesnire totală pentru că, deloc întâmplător, anul care vine este unul electoral.
În schimb, pensionarii sub 65 de ani care cumulează venituri din pensie de până la 350 lei/lună, vor avea la fel ca în 2011, abonament gratuit pe o singură linie.
Elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, precum şi pentru celelalte categorii de pensionari care nu se încadrează în categoriile de mai sus vor beneficia, la fel ca în acest an, de o reducere cu 50 la sută a abonamentului pe o singură linie.
Cât costă?
Potrivit SC Transurb SA Galaţi de facilităţile în transport au beneficiat în medie, pe lună, în cursul acestui an, 20.314 persoane cu vârsta peste 65 de ani, 174 de pensionari cu pensia de până la 350 lei/lună, 818 pensionari cu invaliditate, 2.081 alte categorii de pensionari şi 4.830 de elevi şi studenţi. Valoarea facilităţilor pentru toate aceste categorii de persoane se ridică la 11.901.240 de lei, din care nu mai puţin de 9,7 milioane înseamnă doar abonamentul pe o linie pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani.
În plus, au mai beneficiat de abonamente gratuite sau cu tarif redus şi alte categorii de gălăţeni, înlesnirile acordate ridicând factura plătită de la bugetul local: revoluţionari – 137.840 de lei, veteranii –148.400 de lei, donatori de sânge – 7.180 de lei şi voluntari şi beneficiari ai cantinei de ajutor social - 19.720 de lei.
Conform autorităţilor, suma necesară pentru acoperirea facilităţilor acordate în anul 2011 la transportul public local de persoane pentru categoriile de persoane care beneficiază de aceste drepturi prin legi speciale şi pentru categoriile de persoane stabilite prin hotărâri ale consiliului local este de 12.194.660 lei. În aceste condiţii, pe baza numărului de abonamente acordate în anul 2011 şi a tarifelor aprobate, autorităţile au ajuns la concluzia că suma care trebuie alocată suplimentar în anul  2012 este de 9.750.720 lei.
Documente necesare
Abonamentele vor fi eliberate de SC Transurb SA Galaţi, la solicitarea persoanelor îndreptăţite, pe baza unor documente. Persoanele cu vârsta peste 65 de ani au nevoie pentru a intra în posesia gratuităţii pe toate liniile doar de actul de identitate. Restul pensionarilor vor trebui să prezinte actul de identitate şi cuponul de pensie din luna anterioară pentru care se solicită abonamentul.
Pensionarii de invaliditate vor prezenta actul de identitate, cuponul de pensie din luna anterioară pentru care se solicită abonamentul şi actele doveditoare privind încadrarea într-un grad de invaliditate. În cazul elevilor şi studenţilor, actul de identitate şi adeverinţa din care să rezulte că sunt elevi sau studenţi ai unei instituţii de învăţământ acreditate din municipiul Galaţi sunt suficiente pentru a obţine reducerea de 50 la sută a abonamentului pe o linie de transport.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#2 George

George

    SuperGălăţean

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1.918 Mesaje:

Adăugat 27 decembrie 2011 - 11:41

normal, e an electoral. Ma asteptam la asa ceva. HAI LA POMENI, dragilor!!! :))

#3 LaurX82

LaurX82

    Gălăţean

  • Membri
  • PipPip
  • 213 Mesaje:

Adăugat 27 decembrie 2011 - 20:01

Mda si mai vor si locuri pe scaune, mai comenteaza... tot ei.  Noi platim si pentru ei...

#4 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 02 ianuarie 2012 - 13:55

Prima coadă din 2012! Pensionarii fac rând la abonamente Transurb

Imagine adăugata

Nici nu începuse bine anul şi gălăţenii găsiseră un motiv pentru stat la coadă: abonamentele Transurb. La punctul de vânzare de lângă Tribunal era deja înghesuială la primele ore ale dimineţii, semn că pentru unii dintre gălăţeni, mai ales vârstnicii beneficiari de gratuităţi sau reduceri, asigurarea legitimaţiei de transport era, în ciuda frigului pătrunzător ce trebuia îndurat, o chestiune vitală.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#5 George

George

    SuperGălăţean

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1.918 Mesaje:

Adăugat 02 ianuarie 2012 - 15:43

Nu inteleg un lucru. In Galati toate chioscurile care dau bilete dau si abonamente oricand. Nu e ca in Braila unde e un singur chiosc pentru abonamente in tot orasul. Nu inteleg deci rostul acestor cozi in Galati cand poti sa iti iei abonament de oriunde, oricand.

#6 LaurX82

LaurX82

    Gălăţean

  • Membri
  • PipPip
  • 213 Mesaje:

Adăugat 02 ianuarie 2012 - 21:04

Pentru pensionari are anumite centre unde elibereaza abonamente gratuite....
Sa vezi acum bosorogi in autobuze tranvaie... ce era pana acum dar ce o sa fie... :))

#7 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 04 ianuarie 2012 - 08:48

Năvală pentru un abonament Transurb
Deşi au la dispoziţie o lună pentru a-şi ridica abonamentele gratuite de transport public şi deşi pot face acest lucru zilnic, între orele 5.30 şi 22.00, pensionarii gălăţeni se îmbulzesc la primele ore ale dimineţii la cele 7 casierii ale Transurb amplasate în diferite zone ale oraşului. Cozile de la supermarketuri, unde pensionarii aşteptau cu noaptea în cap pentru a putea cumpăra un produs la preţ de promoţie, s-au mutat la acest început de an la cele 7 casierii ale societăţii de transport public urban.
Deşi programul de funcţionare al casieriilor este cuprins între orele 5.30 şi 22.00, deci ar fi destul timp pentru eliberarea unui abonament gratuit de deplasare pe toate liniile de transport public în comun ale Transurb, casieriile sunt asaltate doar în primele ore ale dimineţii de către pensionari. Care preferă, în mod paradoxal, să stea ore întregi la coadă pentru a li se elibera un abonament, în loc să se prezinte la casierie după amiaza, când foarte puţine persoane mai pot fi văzute aşteptând să li se elibereze un abonament.
„Am suplimentat numărul de persoane care eliberează abonamentele de transport în comun pe mijloacele de transport ale Transurb, programul de funcţionare al casieriilor este zilnic între orele 5.30 şi 22.00, iar abonamentele gratuite se pot elibera toată luna ianuarie. Aglomeraţia este mare la primele ore ale zilei, când se formează cozi alcătuite mai ales din pensionari care doresc să li se elibereze abonamentul gratuit pe toate mijloacele de transport public în comun ale Transurb”, ne-a declarat directorul general al societăţii, Genica Totolici.
Potrivit aceleiaşi surse, 16.000 de pensionari gălăţeni cu vârsta de peste 65 de ani ar beneficia de abonamente gratuite de transport pe toate mijloacele Transurb, după ce anul trecut au beneficiat de facilitatea de a circula gratuit doar pe o singură linie de transport, la alegerea lor. Directorul general al Transurb ne-a mai declarat că şi elevii sau studenţii sunt printre cei care îşi cumpără abonamente de transport pe diferite mijloace ale Transurb la preţuri reduse, aşa cum a fost stabilit de Consiliul Local.
monitoruldegalati.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#8 Legumix

Legumix

    SuperGălăţean

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1.460 Mesaje:

Adăugat 04 ianuarie 2012 - 15:39

asemenea discriminari duc la tensiuni sociale...si rezultate curioase (pentru politicieni) in alegeri.
16.000 * 1.5 lei libetul = ?!?!? la o singura calatorie. Daca inmultim cu 3 (ca sa alegem doar trei trasee, care sa strabata orasul - 102 + 11 + 39)....rezulta o mare economie in bugetul transurb. Economie care va fi suportata de bugetul Consiliului Local - implicit din impozitul pe autoturismul meu, pe care tocmai mi l-ati majorat cu 5%....
Asa este domnilor consilieri?!?!?! :YMPARTY:

#9 Mikka

Mikka

    SuperModerator

  • Moderator forum
  • 2.277 Mesaje:

Adăugat 04 ianuarie 2012 - 16:03

Mai interesant e ca, daca esti angajat pe undeva, cu 7-8-900 lei/luna nu beneficiezi de nicio facilitate. Sau ma insel?
Nu judecati oamenii dupa cei cu care se aduna. Nu uitati ca si Iuda avea amici ireprosabili (Ernest Hemingway)

#10 Legumix

Legumix

    SuperGălăţean

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1.460 Mesaje:

Adăugat 04 ianuarie 2012 - 18:16

ai dreptul sa suporti transportul gratuit al pensionarilor @-)

#11 LaurX82

LaurX82

    Gălăţean

  • Membri
  • PipPip
  • 213 Mesaje:

Adăugat 04 ianuarie 2012 - 21:07

Vizualizați mesajulMikka, pe 04 ianuarie 2012 - 16:03, a spus:

Mai interesant e ca, daca esti angajat pe undeva, cu 7-8-900 lei/luna nu beneficiezi de nicio facilitate. Sau ma insel?

Poti sa ai si salar de 300 lei sau nici un venit si tot nu iti da nici 50% reducere si la someri la fel...
Si cand vezi tot bosorogi ies in strada, ar fi bine ca multi dintre noi sa nu mai scoata bilet, dar nimeni un fel de greva, dar nu prea ai cu cine...

Bosorogi au drepturi ca ei voteaza cine este la putere, nu tineretul care nici nu se duce la vot.

Acest mesaj a fost editat de cosx25 pe: 04 ianuarie 2012 - 21:08.


#12 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 25 februarie 2012 - 00:23

Abonamente Transurb la jumătate de preţ pentru şomeri
Aleşii locali au decis  să lungească lista şi aşa lungă a categoriilor de persoane care beneficiază de facilităţi în transportul local de persoane efectuat de SC Transurb. Prin votul Consiliului Local, şomerii indemnizaţi, cu domiciliul stabil în municipiul Galaţi, vor putea beneficia, pe baza actului de identitate şi a carnetului de evidenţă vizat de AJOFM Galaţi de abonament la jumătate de preţ, pe o singură linie. La încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj, abonamentele de transport aflate în termen de valabilitate se restituie.
Potrivit raportului de specialitate al hotărârii, valoarea estimată a facilităţilor pentru aceste categorii de persoane este de 569.200 lei (10 luni) şi a fost determinată pe baza informaţiilor puse la dispoziţie de AJOFM Galaţi.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!




1 utilizator(i) citesc acest subiect

0 utilizator(i), 1 vizitator(i), 0 utilizator(i) anonim(i)



PageRank
ziare