Salt la conținut


Bun venit pe Forum Gălățeni.net

Pentru a putea publica subiecte și mesaje sau pentru a răspunde la cele deja existente este nevoie să vă logați. Dacă nu aveți un cont click pentru Înregistrare.
Vă puteți autentifica pe forum cu un cont de Facebook, indiferent că sunteți membru sau nu. Autentificați-vă aici: 
Înainte de a începe colaborarea cu Forumul Gălățeni.net vă rugăm să studiați Regulile comunității.


Accidente de circulaţie, Galaţi, 2012


  • Vă rugăm să vă conectaţi pentru a răspunde
17 răspunsuri la acest subiect

#1 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 09 ianuarie 2012 - 12:22


O persoană şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier
La data de 08.01.2012, ora 17.00, G. Ioan de 55 ani, din Focşani, jud. Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe D.E.581, în afara localităţii Munteni, a intrat în coliziune cu o căruţă, care a apărut brusc în faţa sa din partea dreaptă a drumului european, condusă de M. Cornea de 44 ani, agricultor, din Munteni. În urma impactului conducătorul auto a decedat, iar soţia şi fiul acestuia de 55 respectiv 18 ani, au suferit leziuni ce nu au necesitat internarea în spital.
politiaromana.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#2 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 15 ianuarie 2012 - 09:15

Doi gălățeni, soţ şi soţie, au murit la spital după ce maşina lor s-a izbit de un copac la Oprişeneşti
O femeie de 39 de ani şi un bărbat de 41 de ani, care au fost, vineri după amiază, victimele unui accident rutier produs în apropiere de Oprişeneşti, au murit, câteva ore mai târziu la spital.
Iniţial, medicii au fost anunţaţi că femeia, pasager pe locul din dreapta şoferului, este moartă, însă ea a fost salvată de paramedici, iar pe şofer l-au descarcerat. Ambii au fost duşi la spital, stabilizaţi, însă, câteva ore mai târziu, aceştia au decedat.
Cei doi, soţ şi soţie, Cătălina şi Dorin Toderiţă, de 39, respectiv 41 de ani, veneau dinspre București și mergeau spre casă, spre Galaţi.
Din cauza neatenţiei în conducere, bărbatul, care se afla la volan,  a scăpat mașina de sub control, iar aceasta a părăsit şoseaua şi s-a izbit de un copac. În urma impactului, cei doi oameni din autoturism au fost grav răniţi, fiind necesară intervenţia SMURD pentru descarcerare.
Au fost duşi la spital. După trei ore a murit întâi el, apoi, după 40 de minute, a murit şi ea.
adevarul.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#3 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 19 ianuarie 2012 - 13:43

Accident mortal pe strada Basarabiei
Miercuri seară, după ora 21:05, un accident mortal s-a produs pe strada Basarabiei, în apropiere de Baia Comunală. „Şoferul, un bărbat de 54 de ani, se deplasa, la volanul unui autoturism Dacia Solentza pe strada Basarabiei, venind dinspre starda N. Alexandrescu spre strada Carnabel. La intersecţia cu strada Traian, autoturismul condus de către acesta a lovit un bărbat de 39 de ani, care era căzut pe carosabil. În urma loviturii, bărbatul de 39 de ani a decedat. Din primele cercetări a reieşit că victima era deja căzută în apropierea trecerii de pietoni, maşina trecând peste el”, ne-a explicat subinspectorul Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt de la Poliţia Rutieră.
viata-libera.ro
La data de 18.01.2012, ora 21.05, B. Ionel de 54 ani din Galaţi, în timp ce conducea un autotuturism pe strada Basarabiei din localitate a accidentat mortal pe D. Ovidiu de 39 ani, din Galaţi, care se afla căzut pe partea carosabilă.
politiaromana.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#4 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 20 ianuarie 2012 - 23:33

Accident grav lângă Berheci
Un microbuz care venea dinspre Bârlad a intrat în această dimineaţă, la ora 4.00, în parapetul de pe marginea drumului europen E 581, pe raza localităţii gălăţene Berheci. Din datele obţinute de la purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi, subinspectorul Aurelian Ropotan, reiese faptul că accidentul rutier s-a petrecut din cauza faptului că şoferul microbuzului nu a adaptat viteza la condiţiile carosabilului alunecos.
În urma accidentului trei dintre pasagerii microbuzului înmatriculat în Republica Moldova au fost răniţi.
„Un echipaj al colegilor de SMURD s-a deplasat de urgenţă la locul producerii accidentului, pentru a oferi primul-ajutor persoanelor rănite. Doi dintre răniţi suferiseră doar leziuni minore, în vreme ce al treilea, o femeie de 41 de ani, fusese accidentată destul de grav. Aceasta a fost transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean, în secţia de Stabilizare, unde se află în comă”, ne-a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanţă Galaţi.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#5 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 30 ianuarie 2012 - 22:31

Gălăţean mort într-un accident rutier produs în Vaslui
Şase persoane au murit în urma unui accident de circulaţie care a avut loc, luni dimineaţă, pe un sector de drum european, în apropiere de localitatea vasluiană Bădeana, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în afara şoselei. Potrivit primelor informaţii furnizate de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vaslui, accidentul a avut loc pe drumul european E 581, între localităţile Bădeana şi Tutova, pe un sector de drum drept, fără ca acesta să fie acoperit cu polei.
Cele şase persoane care au murit, luni dimineaţă, în accidentul petrecut în judeţul Vaslui plecaseră dintr-un bar situat la doar câţiva kilometri distanţă de locul incidentului, martorii declarând poliţiştilor că şoferul, un tânăr de 29 ani, consumase băuturi alcoolice pe parcursul nopţii. Potrivit cercetărilor poliţiştilor vasluieni, cele şase persoane care au murit în accidentul care a avut loc între localităţile Tutova şi Bădeana petrecuseră în noaptea de duminică spre luni într-un bar din Tutova, iar spre dimineaţă, în jurul orei 5.00, au plecat spre Bârlad. De asemenea, persoanele aflate în bar au declarat anchetatorilor că tânărul de 29 ani care s-a urcat la volan consumase băuturi alcoolice. "Probabil aşa se explică cum şoferul a părăsit partea carosabilă pe un drum în aliniament, necirculat la acea oră şi fără să fie acoperit cu polei, gheaţă sau zăpadă. Practic, după ce maşina a ieşit în decor, a lovit trei sălcii dintr-o lizieră de pe marginea drumului, după care s-a răsturnat. Trei dintre victime, prin care şi tânăra de 31 ani care a mai supravieţuit puţin timp după accident, au fost proiectate afară din autoturism", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.
În urma cercetărilor la faţa locului, poliţiştii au mai constatat că acul vitezometrului autoturismului a rămas blocat la 137 de kilometri la oră.
Deşi iniţial fuseseră identificate doar două dintre victime, respectiv şoferul şi femeia de 31 ani, ulterior s-a stabilit şi identitatea celorlalte patru persoane. Este vorba despre un băiat de 14 ani din Bârlad, un adolescent de 17 ani din comuna gălăţeană Ghidigeni, un tânăr de 32 de ani din Bârlad şi un bărbat de 43 ani din Perieni, toţi fiind rude sau prieteni.
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#6 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 07 martie 2012 - 23:35

Accident rutier soldat cu decesul unui necunoscut
În ziua de 06.03.2012, ora 19.30, M. Cristian de 42 ani, din Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe DN 26, în afara localităţii Vânători, a surprins şi accidentat mortal o persoană neidentificată de sex masculin, care se angajase în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii rutieri pentru identificarea persoanei care şi-a pierdut viaţa în accident şi stabilirea condiţiilor în care s-a produs accidentul.
politiaromana.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#7 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 09 martie 2012 - 11:53

O femeie a fost omorâtă pe trecerea de pietoni de o maşină a unei firme de pază
Accident foarte grav la Galaţi. O femeie a fost spulberată pe trecerea de pietoni de maşina unei firme de pază. Victima a decedat pe loc.
Accidentul s-a petrecut în zona falezei din Galaţi. Maşina firmei de pază circula cu viteză într-o zonă în care limita maximă este de 70 km/h. Şoferul nu a observat că o altă maşină oprise la trecerea de pietoni pentru a da prioritate femeii angajate regulamentar în traversare şi a izbit-o în plin, aruncând-o prin aer aproximativ 15 metri.
Victima, o femeie în vârstă de 62 de ani, a murit pe loc.
rtv.net

O femeie a fost spulberată pe trecerea de pietoni de maşina unei firme de pază
Un accident rutier soldat cu o victimă a avut loc în această dimineaţă pe Faleza Superioară a Dunării, în dreptul „Zidului mic”. O maşină aparţinând firmei de pază Rosgeur a lovit mortal o femeie care traversa regulamentar, pe trecerea de pietoni. În urma accidentului femeia a decedat pe loc, iar echipajul SMURD care a intervenit nu a putut decât să constate decesul.
Femeia traversa strada dinspre Faleză spre cartierul Mazepa, iar un microbuz care circula pe a doua bandă, dinspre Elice spre parcul Viva, a oprit pentru a-i permite femeii să traverseze. Nu a procedat la fel şi şoferul autoturismului condus de agentul de pază de la Rosegur.
După ce echipajul SMURD a constatat decesul, la faţa locului a sosit şi o maşină a Serviciului de Medicină Legală, care a ridicat cadavrul. În tot acest timp, circulaţia a fost deviată şi dirijată de mai mulţi angajaţi ai Poliţiei Rutiere. Aceştia au făcut şi primele măsurători, pentru a putea vedea în ce condiţii s-a produs incidentul.
„Din primele date, reiese faptul că femeia, în vârstă de 62 de ani, a fost accidentată mortal pe trecerea de pietoni. Şoferul maşinii, un bărbat în vârstă de 26 de ani, este angajat al unei firme de pază şi protecţie. Acesta ne-a declarat că se afla în misiune în momentul în care a lovit-o pe femeie. Vom întocmi un dosar penal pentru ucidere din culpă, pe care îl vom înainta către Parchetul Galaţi”, a declarat Eugen Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.
Deşi se afla în timpul unei misiuni, legea nu prevede un regim special pentru maşinile aparţinând firmelor de pază şi protecţie.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#8 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 17 martie 2012 - 00:49

Un bătrân a fost ucis de camionul unui producător de iaurt
Un gălăţean de 69 de ani şi-a găsit sfârşitul în această după amiază într-o staţie de autobuz din apropierea Jandarmeriei. Potrivit martorilor, bărbatul era cu soţia sa şi aşteptau autobuzul care să îi aducă în oraş. Grăbindu-se să se urce în mijlocul de transport, omul nu s-a mai asigurat şi a traversat strada în fugă.
"Soţia era pe o parte a drumului şi el pe cealaltă, chiar în staţie. Ea a văzut venind autobuzul dinspre Barieră şi l-a strigat să traverseze, să se urce în autobuz, ca să nu mai aştepte să întoarcă de la capăt. Atunci el a venit în fugă de pe partea cealaltă fără să se uite şi a fost lovit de camionul care venea pe banda a doua", ne-a declarat un martor de la locul accidentului.
În urma impactului cu, bătrânul s-a rănit grav la ca. Echipajul Ambulanţei sosit la faţa locului a încercat să îl resusciteze, dar bărbatul a murit în drum spre spital.
Şoferul autoutilitarei care l-a lovit mortal pe pieton este un gălăţean de 44 de ani. Angajat al unei firme de distribuţie, omul se afla în timpul serviciului şi susţinea că pietonul i-a apărut brusc în faţă.
"În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă, la finalul cercetărilor urmând să fie înaintat cu propunerea corespunzătoare Parchetului de pe lîngă Judecătoria Galaţi", ne-a declarat subinsp. Iulian Matei din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Galaţi.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#9 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 08 aprilie 2012 - 19:22

A accidentat mortal un pieton şi a fugit de la locul faptei
Un bărbat de 42 de ani a fost omorât sâmbătă noaptea, după ce a fost lovit de o maşină pe trecerea de pietoni. Accidentul a avut loc pe strada Tecuciul Nou, de la marginea oraşului Tecuci. La faţa locului a sosit un echipaj al Ambulanţei, care nu a putut decât să constate decesul bărbatului.
Şoferul maşinii, în vârstă de 45 de ani, a fugit de la locul accidentului. 30 de minute mai târziu, însă, el s-a predat Poliţiei Tecuci. "Şoferului i-a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea Poliţiei", a declarat subinspectorul Iulian Matei, de la Poliţia Rutieră Galaţi.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#10 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 11 aprilie 2012 - 16:09

Accident mortal soldat cu victimă necunoscută
Azi-noapte, la orele 4.20, un bărbat de 21 de ani, din comuna Frumuşiţa, judeţul Galaţi, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe DN 2B, la km 102+148 m, în afara municipiului Brăila, din direcţia oraşului Ianca către municipiul Brăila, a surprins şi accidentat mortal un bărbat cu vârsta de aproximativ 50-55 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă a drumului, în aceeaşi direcţie de mers.
Pietonul era îmbrăcat cu haine de culoare închisă, fără elemente reflectorizante, iar sectorul de drum unde s-a produs accidentului nu era prevăzut cu sistem de iluminat public.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, şi în cauză au fost întocmite actele premergătoare cercetării penale pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.
În prezent, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii identităţii victimei.
adevarul.ro

Accident mortal pe Drumul Naţional 2B Brăila-Buzău în apropierea localităţii Lacu Sărat. Viorel Constantin, de 21 de ani, din Galaţi care se afla la volanul unui autoturism marca Opel a lovit în plin un bărbat de aproximativ 70 de ani. Din primele declaraţii ale şoferului a reieşit că victima se deplasa pe aceeaşi direcţie de mers cu maşina şi din cauza drumului neiluminat acesta nu l-a mai putut evita pe bătrân. În momentul impactului, corpul victimei a fost aruncat în şanţul de pe marginea carosabilului. La faţa locului a sosit imediat o ambulanţă. Din nefericire, medicii nu au mai putut să constate decât decesul bătrânului. La rândul lor poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului rutier, dar şi aflarea identităţii victimei. Evenimentul rutier a avut loc în dimineaţa zilei de miercuri în jurul orei 4.30.
viatabrailei.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#11 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 17 aprilie 2012 - 11:01

Accident mortal la Umbrăreşti
La data de 16.04.2012, în jurul orei 20.35, B. Mihail de 43 ani, din Tecuci, în timp ce conducea un autoturism pe DN 25, în localitatea Umbrăreşti, l-a surprins şi accidentat mortal pe P. Marin de 54 ani, din aceeaşi localitate, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii rutieri.
INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI GALATI
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#12 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 19 aprilie 2012 - 09:43

Accident rutier mortal la Bălăbăneşti
La data de  18.04.2012, în jurul orei 4.30, P. Ion  de 24 ani, din com. Folteşti, jud.Galaţi, în timp ce conducea un autoturism  pe DN 24D, pe raza com.Bălăbăneşti, jud.Galaţi, la intersecţia cu DJ 242, nu a redus viteza de deplasare la efectuarea virajului spre stânga, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în indicatoarele rutiere aflate în afara părţii carosabile.
În urma impactului, I. Cătălin de 18 ani, pasager al autoturismului a decedat.
Conducătorul auto a părăsit locului accidentului şi a fost identificat de către poliţişti, după câteva ore, pe raza com. Rădeşti, jud.Galaţi.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date poliţiştii au stabilit că P. Ion nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Tânărul  a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, iar  cercetările sunt continuate de către poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.
INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI GALATI
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#13 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 24 aprilie 2012 - 22:14

Un TIR Arabesque s-a răsturnat în Buzău
S-a oprit cu tirul intr-un gard si doar o minune a facut sa scape fara vreo zgarietura. Este paţania unui sofer din Galaţi care s-a rasturant astazi cu autovehicolul de mare tonaj intr-un sanţ de pe marginea drumului European 85 la intrare in Buzau dinspre Rm Sarat. Tirul era incarcat cu marfa si se indrepta spre Pitesti.
Imagine adăugata
Tirul fusese incarcat cu foi de pal in Suceava si ar fi trebuit sa ajunga la Pitesti. Inainte de a intra in Buzau, un cauciuc al autovehicolului a explodat iar soferul a pierdut controlul voanului. Tirul s-a rasturnat in sant peste gardurile unor locuinte din zona.
Localnicii s-au speriat ingrozitor cand au auzit bubuitura  puternica. Cand si-au vazut gardurile distruse, oamenii s-au luat cu mainile de cap. Din fericire, soferul a scapat fara nicio rana. Autotrenul era inmatriculat in judetul Galati si efectua curse de transport de marfa. Poliţistii buzoieni au demarat o ancheta pentru a stabili cauzele care au dus la producerea accidentului.
tvsatrm.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#14 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 01 mai 2012 - 13:33

Accident grav pe DN2B, între Galaţi şi Brăila - 8 răniţi
Un accident rutier grav s-a petrecut, marti dimineata, pe DN 2B, intre Braila si Galati, care s-a soldat cu 8 victime. Din primele informatii, accidentul s-a produs din cauza unei depasiri neregulamentare, o masina a derapat si a intrat intr-un alt autovehicul, informeaza Romania TV.
"Conducatorul unui autoturism a efectuat manevra de depasire, a derapat, a acrosat un alt autoturism si l-a aruncat in afara partii carosabile. Doua masini au fost implicate in accident. Din primele cercetari, spunem ca este o depasire neregulamentara. Presupun ca avea viteza", a declarat purtatorul de cuvant IPJ Braila, Jenel Sogor.
Opt persoane au fost ranite si au fost transportate la spital pentru ingrijiri. Traficul in zona nu a fost blocat. "In jurul orei 8.30 am fost alertati pentru descarcerarea a doua persoane. S-au deplsat 2 autospeciale. Au scos victimele implicate in accident. Victimele au fost transportate la Spitalul judetean Braila", a declarat purtatorul de cuvant ISU Braila, Stefan Stoian.
ziare.com

Later edit
Un gălăţean şi-a pierdut viaţa într-un accident produs la Brăila
Tragedia s-a petrecut marţi dimineaţă, pe DN 2B, între localităţile brăilene Lacu Sărat şi Silistraru. Potrivit inspectorului principal Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila, în accident au fost implicate două autoturisme, o Dacia Logan şi o Skoda, cu care cinci gălăţeni se deplasau spre Vulcanii Noroioşi, în judeţul Buzău.
Conform sursei citate, una dintre maşini ar fi intrat în depăşirea celeilalte, a derapat şi a lovit în partea laterală cel de-al doilea autoturism, care s-a răsturnat. În urma impactului, cele două maşini au fost foarte grav avariate, un gălăţean de 30 de ani, pasager pe locul din dreapta al autoturosmului Skoda, murind imediat după ce a ajuns la spital, din cauza unui traumatism cranian grav. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, Ştefan Stoian, a declarat că la locul accidentului au ajuns patru ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Brăila şi un echipaj SMURD, precum şi un echipaj de la descarcerare, care a intervenit pentru scoaterea dintre fiarele contorsionate a unei tinere de 25 de ani.
Şapte răniţi, printre care şi un copil de aproximativ trei ani, au fost internaţi la Spitalul Judeţean din Brăila, fiind diagnisticaţi cu politcontuzii şi alte traumatisme.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#15 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 04 mai 2012 - 11:36

Accident mortal în apropiere de Metro
Un accident de circuaţie mortal s-a produs vineri dimineaţă în apropierea sediului Jandarmeriei Galaţi (în propiere de METRO). În accident au fost implicate două autoturisme şi un biciclist. Primele informaţii de la faţa locului arată că şoferul unui autoturism ar fi lovit un biciclist în apropierea trecerii de pietoni din faţa sediului Jandarmeriei, apoi s-a tamponat de o altă maşină. În urma producerii accidentului biciclistul şi-a pierdut viaţa, iar cele două maşini au fost proiectate în stâlpii de pe marginea drumului.
Şoferul autoturismului marca Audi, una dintre maşinile implicate în accident, a fost dus la Spitalul de Urgenţă de echipajul de poliţie pentru prelevarea probelor biologice. Potrivit agenţilor care fac cercetări la această oră la faţa locului, bărbatul a încercat de trei ori să sufle în etilotest, dar nu a reuşit, invocând că se simte rău. Din spusele martorilor, conducătorul auto ar fi încercat să depăşească cealaltă maşină, un Renault Symbol, chiar în momentul în care aceasta din urmă îl ocolea pe biciclistul care se deplasa pe marginea drumului, spre METRO. Maşina germană a fost cea care l-a lovit pe biciclistul în vârstă de 64 de ani, omorându-l pe loc, după care a rupt un stâlp de pe marginea drumului şi s-a oprit în gardul Jandarmeriei.
„Conducătorul auto a ieşit din maşină şi a sărit gardul unităţii. Colegii mei au fost cei care l-au prins şi reţinut până la sosirea poliţiştilor. Tot ei au conservat şi probele până la venirea anchetatorilor”, ne-a declarat cpt. Costin Barbu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi.
Potrivit unor martori, şoferul maşinii Audi părea a fi în stare de ebrietate, dar acest aspect va fi stabilit în cursul anchetei demarate de Serviciul Poliţie Rutiere Galaţi.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#16 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 15 mai 2012 - 11:51

Grav accident de circulaţie pe Faleză. Un copil de 14 ani a fost rănit
Un copil de 14 a fost grav rănit într-un accident de circulaţie produs pe Faleză. primele informaţii arată că vinovat de producerea accidentului este un şofer care circula cu vieteză şi care a pierdut controlul maşinii.
Un grav accident de circulaţie s-a petrecut marţi dimineaţă, pe Faleză. Conducătorul unui autoturism Volkswagen Golf care circula în zona parcului de la Viva a intrat în depăşire pe contrasens. După ce a depăşit mai multe autoturisme şi a încercat să intre pe sensul său de mers şi a pierdut controlul volanului. Maşina s-a izbit violent de un stâlp. Lângă acel stâlp se afla un copil, de 14 ani, cu o bicicletă. Acesta a fost rănit şi se află în stare gravă . El a fost transportat de urgenţă la spital, au relatat martorii accidentului.
Şoferul care a provocat teribilul accident de pe Faleză conducea o maşină împrumutată
Conducătorul auto despre care martorii spun că se angajase într-o depăşire riscantă pe contrasens se afla la volanul unui Volkswagen împrumutat. Tânărul trebuia, se pare, să ajungă la o întâlnire şi a scurtat cât a putut drumul. „Eu i-am împrumutat maşina, care este a băiatului meu plecat în Afganistan, să mă ajute la o treabă. El trebuia acum să fie la IREG. Ce căuta pe Faleză nu pot să înţeleg! Eu îl aşteptam acolo! De asta i-am dat maşina, să omoare oameni pe stradă?”, a spus revoltată femeia care i-a încredinţat maşina şoferului.
Cu intenţia probabilă de a se achita de sarcina încredinţată, şoferul nu a mai ţinut cont de nicio regulă şi s-a angajat într-o cursă nebunească pe Faleza Superioară. „Eu mergeam spre BAC, pe banda a doua, şi mai avem câteva maşini în urmă. A venit cu viteză pe contrasens, ne-a depăşit pe linie continuă şi mi-a tăiat calea. Am frânat la timp, că altfel intra în maşina mea. S-a dus direct în stâlp şi l-a lovit pe un copil care stătea acolo cu bicicleta şi vorbea la telefon. L-a luat pe capotă şi l-a aruncat vreo 10 metri”, ne-a spus Constantin Gârneaţă, şoferul uneia dintre maşinile depăşite.
În urma impactului deosebit de puternic, copilul a fost foarte grav rănit, stâlpul de electricitate s-a rupt, iar maşina de împrumut a suferit avarii grave.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#17 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 16 mai 2012 - 09:58

Un autotren i-a zdrobit piciorul unei adolescente
Cumplitul accident s-a produs în comuna tulceană IC Brătianu, în apropierea trecerii bac. Un echipaj SMURD de la Galaţi a traversat Dunărea şi a transportat victima la Spitalul Judeţean. A fost dusă direct în sala de operaţii.
Un accident de circulaţie groaznic a schimbat, marţi seară, soarta unei adolescente în vârstă de 14 ani, care a ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţă în stare deosebit de gravă, cu un picior zdrobit.
Accidentul a avut loc în comuna tulceană IC Brătianu (Zaclău), în jurul orei 18.10. Fata se afla împreună cu mama ei în apropiere debarcaderului navelor bac care asigură traversarea Dunării între Galaţi şi comuna IC Brătianu.
Din spusele martorilor, adolescenta a intrat într-un magazin pentru a-şi cumpăra nişte biscuiţi şi când a ieşit a apucat să facă doar câţiva paşi. Un tir a surprins-o şi a trecut cu o roată peste piciorul ei drept, zdrobindu-l.
Îngrozite, mai multe persoane care au văzut nenorocirea, au sunat la numărul de urgenţă 112. Dispeceratul a mobilizat echipajul SMURD de la Galaţi. Ambulanţa de tip reanimare mobilă şi maşina de medic au fost îmbarcate unul dintre bacuri şi au traversat Dunărea la viteza maximă a navei. La fel s-a procedat şi la întoarcere. Transportată la spital, adolescenta a fost dusă direct în sala de operaţii.
„Piciorul drept este cu sindrom de zdrobire şi cu lipsa de substanţă. De asemenea pacienta nu mai simte laba piciorului. Este un caz grav şi în orele următoare se va decide dacă va fi transportată la Bucureşti sau se va interveni aici, în echipă operatorie multidisciplinară", ne-a declarat dr Angel Trifan, medicul coordonator UPU-SMURD.
adevarul.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#18 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.012 Mesaje:

Adăugat 21 mai 2012 - 20:03

Un biciclist a fost ucis pe DN 25, la Tudor Vladimirescu
Manolache B., de 48 de ani, din Tudor Vladimirescu şi-a găsit sfârşitul sub roţile unei maşini, după ce a traversat fără se se asigure Drumul Naţional 25. Jean C., de 23 de ani, din Piscu, se afla la volanul maşinii personale şi nu a mai putut evita impactul cu biciclistul care i-a apărut brusc în faţă. Poliţiştii de la Circulaţie au demarat cercetările pentru ucidere din culpă.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!




1 utilizator(i) citesc acest subiect

0 utilizator(i), 1 vizitator(i), 0 utilizator(i) anonim(i)



PageRank
ziare