Salt la conținut


Bun venit pe Forum Gălățeni.net

Pentru a putea publica subiecte și mesaje sau pentru a răspunde la cele deja existente este nevoie să vă logați. Dacă nu aveți un cont click pentru Înregistrare.
Vă puteți autentifica pe forum cu un cont de Facebook, indiferent că sunteți membru sau nu. Autentificați-vă aici: 
Înainte de a începe colaborarea cu Forumul Gălățeni.net vă rugăm să studiați Regulile comunității.


Protest spontan pe scena Teatrului Muzical „Nae Leonard”


  • Vă rugăm să vă conectaţi pentru a răspunde
1 răspunsuri la acest subiect

#1 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.014 Mesaje:

Adăugat 29 ianuarie 2012 - 05:46


Protest spontan pe scena Teatrului Muzical „Nae Leonard”
În frigul cumplit al sălii de spectacole, artiştii Teatrului Muzical „Nae Leonard” au protestat, sâmbătă după-amiază, împotriva indiferenţei crase cu care sunt trataţi de aproape două luni, de către autorităţile locale. Acţiunea spontană a artiştilor cărora le-a ajuns cuţitul la os a avut loc pe scenă, în faţa zecilor de spectatori, chiar înaintea spectacolului de revistă „Pierduţi în dragoste”.
De îndată ce gongul a sunat, cortina s-a dat la o parte pentru a dezvălui ansamblul aliniat în spatele artistului Ionuţ Negrişanu care a dat citire unui document de protest. “Iubiţi spectatori, ne aflăm în faţa domniilor voastre, noi colectivul Teatrului Muzical „Nae Leonard”, cu speranţa că prin vocea spectatorului colectiv vom ajunge la urechile şi gândurile autorităţii locale, care, am constatat cu tristeţe, ne lasă în continuare pradă neînţelegerii, pradă hazardului şi fărădelegii”, a spus Negrişanu.
Artiştii au protestat împotriva lipsei de transparenţă a autorităţii locale şi a stării fără precedent menţinute: vidul de putere la nivelul conducerii instituţiei. Artiştii au subliniat că, potrivit articolului 33, alineatul 1 din OUG nr. 189 din 2008, modificată şi aprobată prin legea 269 din 2009, „în cazul încetării contractului de management, autoritatea trebuie să desemneze un manager interimar în maxim cinci zile”. Deşi demisia managerului Florin Melinte a intrat în vigoare la 1 decembrie 2011, nici acum, la aproape două luni, instituţia nu are un manager interimar.
„Cu tot respectul cuvenit celor ce conduc destinele acestui oraş ne întrebăm firesc cu ce am greşit de suntem puşi într-o asemenea situaţie. Anul trecut am trecut printr-o stare conflictuală cu consecinţe umilitoare şi de nesuportat pentru unii dintre noi. Acum lipsa de comunicare din partea autorităţii, faptul că legea este ocolită, ne determină să ne simţim izolaţi într-un con de umbră, ameninţaţi de rămăşiţe ale fostului regim. Rugăm autoritatea locală să facă lumină în această situaţie şi să ne ofere posibilitatea, aşa cum a promis, să intrăm în legalitate şi să se aştearnă asupra acestui teatru şi asupra acestor artişti greu încercaţi, pacea pe care ne-o dorim atât de mult şi noi şi domniilor voastre”, a spus Ionuţ Negrişanu în numele colegilor săi.
Finalul mesajului a fost unul tulburător, gândurile artiştilor îndreptându-se către actorul Emil Hossu: „Dorim să ne descoperim în faţa spiritului celui care a fost, colegul şi pentru unii dintre noi prietenul, artistul Emil Hossu, care a plecat la marea întâlnire cu Demiurgul şi să-i parafrazăm ultima cuvântare publică astfel: Indiferenţa este esenţa lipsei de umanitate. Aşadar nu fiţi indiferenţi cu noi dragi aleşi şi drum bun către îngeri Emil Hossu”.
Publicul a izbucnit emoţionat în aplauze. Apoi cortina a coborât pentru a se ridica din nou. Spectacolul de revistă a început.
Pe coridoarele teatrului se simţea însă, o stare de tensiune, semn că gestul artiştilor ajunsese la urechile celei care a fost mâna dreaptă a lui Florin Melinte, Laura Sava şi care acum ţine în mâini frâiele teatrului. E de mirare că artiştii pot juca în asemenea condiţii vitrege! De altfel, s-a şi încercat intimidarea noastră a jurnaliştilor prezenţi.
Dacă aleşii, în frunte cu primarul Dumitru Nicolae, vor rămâne surzi la apelul artiştilor Muzicalului vom afla marţi, când are loc şedinţa Consiliului Local.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#2 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.014 Mesaje:

Adăugat 31 ianuarie 2012 - 01:46

Ameninţări şi reacţii năucitoare după protestul artiştilor
După protestul spontan al artiştilor Teatrului Muzical „Nae Leonard” de sâmbătă după-amiază, reacţiile, dar în special încercările de intimidare nu au întârziat. Vă reamintim că, în frigul crâncen al sălii, chiar înaintea spectacolului de revistă „Pierduţi în dragoste”, artiştii s-au revoltat împotriva indiferenţei cu care sunt trataţi de aproape două luni de către autorităţile locale şi lăsaţi „pradă neînţelegerii, hazardului şi fărădelegii”. Cu decenţă, artiştii, prin vocea lui Ionuţ Negrişanu, nu au făcut decât să se roage de autoritatea locală să pună capăt vidului de putere existent la cârma teatrului şi să aibă parte de pacea mult-dorită. După cum am aflat pe surse, artiştii teatrului care au participat la acţiune au primit ameninţări mai mult sau mai puţin voalate din partea Laurei Sava şi li s-a pus în vedere „să nu (se) mai repete” gestul de sâmbătă. Frigul, însă, a devenit şi mai aprig. Dacă sâmbătă balerinele şi actriţele au înfruntat cele 14 grade îmbrăcate în rochii scurte şi decoltate, duminică artiştii au fost siliţi să joace în „La Boheme” la o temperatură de doar zece grade Celsius!
Artiştii au trăit un adevărat şoc emoţional atunci când au citit „manager Florin Melinte” trecut pe caietul de spectacol al reprezentaţiei de duminică... 29 februarie (!). Şi nu este câtuşi de puţin un document mai vechi, pentru că distribuţia din caiet a respectat-o întocmai pe cea de pe scenă, menţionând inclusiv debutul Arlindei Morava.
Melinte a încercat să dea înapoi
Primarul Dumitru Nicolae a aflat din "Viaţa liberă" despre acţiunea artiştilor de la Muzical şi nu a fost deloc încântat. Nicolae susţine că, în acest moment, în teatru se desfăşoară un control din partea Primăriei pe toate palierele de decizie: financiar, economic, etc. „Se verifică porcăriile făcute de fostul director pe baza reclamaţiilor pe care le-am primit”, ne-a declarat Nicolae. Primarul ne-a dezvăluit faptul că Florin Melinte a încercat să-şi retragă demisia din funcţia de manager: „Melinte nu mai este director. A revenit însă după o lună şi a făcut hârtie că îşi retrage demisia, susţinând că a făcut o greşeală. Nu şi-a retras nimic. În acest moment este în concediu de odihnă, pentru că nu mai este director, dar este angajat al teatrului. În funcţia de director interimar am numit-o pe Laura Sava. Ea ţine loc de director până când va fi organizat concursul pentru postul de manager. Aşteptăm să ne spună Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici când se organizează concursul şi cine poate să participe”, ne-a declarat primarul Dumitru Nicolae.
Edilul nu ne-a putut spune de ce artiştii sunt nevoiţi să-şi rişte sănătatea jucând şi făcând repetiţii la temperaturi extreme şi ne-a trimis să îl întrebăm de ce instituţia nu are pic de căldură pe fostul manager, Florin Melinte.
Artiştilor care au protestat sâmbătă, primarul Dumitru Nicolae le-a răspuns năucitor: „Artiştii să fie siguri că o să fac ordine în teatru. Cei în plus nu au decât un singur drum: afară! O să fac ordine!”.
Poate că marţi, la şedinţa Consiliului Local, situaţia năucitoare în care se scaldă instituţia reprezentativă care este Teatrul Muzical „Nae Leonard” şi oamenii ei se va limpezi.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!




1 utilizator(i) citesc acest subiect

0 utilizator(i), 1 vizitator(i), 0 utilizator(i) anonim(i)



PageRank
ziare