Salt la conținut


Bun venit pe Forum Gălățeni.net

Pentru a putea publica subiecte și mesaje sau pentru a răspunde la cele deja existente este nevoie să vă logați. Dacă nu aveți un cont click pentru Înregistrare.
Vă puteți autentifica pe forum cu un cont de Facebook, indiferent că sunteți membru sau nu. Autentificați-vă aici: 
Înainte de a începe colaborarea cu Forumul Gălățeni.net vă rugăm să studiați Regulile comunității.


Criză de vaccin antirabic la Galaţi


  • Vă rugăm să vă conectaţi pentru a răspunde
7 răspunsuri la acest subiect

#1 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.041 Mesaje:

Adăugat 09 mai 2012 - 23:49


Criză de vaccin antirabic la Galaţi
* Dozele de vaccin antirabic din stocul DSP Galaţi mai ajung doar pentru câteva zile * Firmele care produc acest vaccin întârzie cu onorarea comenzilor *
După ce mai multe instituţii sanitare din ţară au anunţat că nu mai dispun de stocuri de vaccin antirabic, acum a venit şi rândul judeţului nostru să intre pe sistem de avarie. Aşa cum reiese din datele furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, cererea de vaccin antirabic a crescut de la 110 - 120 de doze cât era în lunile precedente, la aproximativ 200 de doze în luna aprilie.
„Această mărire a fost cauzată de apariţia unor focare noi de infecţie cu rabie la graniţa judeţului nostru cu judeţele Vrancea şi Vaslui. Deşi cazurile de infecţie nu au fost înregistrate în judeţul Galaţi, populaţia din zonă a fost vaccinată preventiv, ceea ce a condus la creşterea numărului de fiole folosite”, ne explică dr. Valentin Boldea, şeful DSP Galaţi. „În momentul de faţă dispunem de o rezervă de 50 de doze de vaccin, ceea ce este insuficient. Însă, aşteptăm ca firma de la care am făcut comanda să ne aducă vaccinul cât mai repede”, adaugă dr. Boldea.
Cu toate că ne-a confirmat întru totul această situaţie, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Galaţi, dr. Mihaela Debita, se arată mai pesimistă în privinţa perioadei imediat următoare. „Deşi momentan mai avem încă doze de vaccin antirabic, numărul pacienţilor care trebuie vaccinaţi se menţine la cote ridicate. Am făcut comandă la mai multe firme şi acum aşteptăm să-şi onoreze aceste comenzi, pentru a nu ajunge în situaţia de a rămâne fără vaccin”, precizează dr. Debita.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#2 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.041 Mesaje:

Adăugat 11 mai 2012 - 23:27

Galaţiul a rămas fără vaccin antirabic
După ce săptămâna trecută situaţia vaccinului antirabic din spitalele gălăţene era una problematică, acum absenţa acestui vaccin a devenit o certitudine. „La ora actuală, nu mai avem doze de vaccin antirabic. Avem promisiuni că pe data de 15 mai vor veni dozele de care deja am dat comandă. Pacienţii care s-au prezentat în ultimele zile la spital au rămas în evidenţa noastră şi li s-a spus să sune după data de 15 mai, pentru a punea veni să le administrăm vaccinul antirabic. Momentan le-a fost administrat VTA (vaccin tetanic absorbit) şi un tratament cu antibiotice”, ne-a explicat dr. Mihaela Debita, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Galaţi.
„În momentul de faţă nu avem confirmat niciun focar de rabie în oraş sau în judeţ”, ne-a informat dr. Valentin Boldea, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#3 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.041 Mesaje:

Adăugat 15 mai 2012 - 00:04

13 gălăţeni muşcaţi de animale au rămas nevaccinaţi antirabic
De când tot judeţul a rămas fără vaccine antirabic au existat gălăţeni care, muşcaţi de animale, necunoscute spun ei, au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase solicitând imunizare antirabică.
Din păcate, nici ieri vaccinul antirabic nu a ajuns la Galaţi. „Avem promisiuni, poate că astăzi s-ar putea rezolva problema, dar nu ştim sigur. Am încercat să împrumutăm vaccin antirabic de la alte judeţe dar nu am reuşit. Nimeni nu are de împrumutat. În această perioadă, 13 persoane s-au prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase cu plăgi muşcate de animale. În general, imunizarea se recomandă atunci când este vorba de plăgi muşcate multiple sau de plăgi cauzate de un animal necunoscut. După incidentul în urma căruia un copil a murit din cauza rabiei, în alt judeţ din ţară, a crescut foarte mult numărul celor care, având plăgi muşcate, cer imediat imunizare antirabică, spunând că nu cunosc animalul. În martie, de exemplu, am avut de imunizat 189 de persoane, faţă de o medie de 50-60, lunară, a imunizărilor. În aprilie numărul s-a redus la 66. Pentru persoanele care ajung la noi cu plăgi muşcate avem tratament profilactic şi, dacă nu au plăgi multiple, atunci îi reprogramăm pentru perioada în care vom primi vaccin. Dacă sunt plăgi multiple, atunci le facem ser antirabic. Serul antirabic are anticorpi şi oferă imediat o imunizare de 2 săptămâni. Vaccinul, în schimb, asigura imunitate de lungă perioadă, deoarece are germeni atenuaţi, care obligă organismul să genereze anticorpi”, a precizat dr. Mihaela Debita, director Spitalul de Boli Infecţioase.
Din cei 13 gălăţeni muşcaţi de animale care au ajuns la spital după ce s-a terminat vaccinul, doar patru au necesitat imunizare de scurtă durată, cu ser antirabic. Restul au fost reprogramaţi pentru imunizare antirabică.
monitoruldegalati.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#4 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.041 Mesaje:

Adăugat 18 mai 2012 - 09:18

21 de gălăţeni atacaţi de animale de la izbucnirea crizei vaccinului rabic
Numărul gălăţenilor muşcaţi de animale în plină criză de vaccin antirabic a ajuns la 21.
Criza de vaccin continuă la Galaţi, unde deocamdată nu a mai ajuns nicio doză de vaccin de pe data de 8 mai, când acesta s-a terminat. Asta însă nu înseamnă că gălăţenii au fost ocoliţi de colţii animalelor. „Din momentul în care nu s-a mai găsit vaccin antirabic şi până astăzi, la Spitalul de Boli Infecţioase s-au prezentat 21 de gălăţeni cu plăgi muşcate. Din aceştia, doar cinci prezentau mai multe plăgi muşcate de animale pe care le-au declarat a fi neidentificate, de aceea vaccinarea lor antirabică imediată era obligatorie. Aşa că aceştia au fost imunizaţi cu ser antirabic”, a precizat directorul Spitalului de Boli Infecţioase Galaţi, dr. Mihaela Debita.
Numai că administrarea de ser antirabic asigură o imunizare de scurtă durată. Restul celor care au suferit plăgi muşcate, dar pentru care imunizarea rapidă nu era obligatorie au primit tratament cu antibiotice şi vaccin antitetanic şi vor fi programaţi la imunizare imediat ce vaccinul va ajunge şi la Galaţi.
monitoruldegalati.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#5 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.041 Mesaje:

Adăugat 21 mai 2012 - 23:31

Au sosit primele 100 de doze de vaccin antirabic
După mai multe zile în care Galaţiul s-a aflat în criză de vaccin antirabic, la Spitalul de Boli Infecţioase a ajuns o primă tranşă de 100 de doze din acest vaccin. Acestea vor fi administrate pacienţilor care au fost muşcaţi de câini în cursul zilelor trecute şi care nu au putut fi vaccinaţi din cauza lipsei acestui produs.
„Ministerul Sănătăţii ne-a informat că se vor importa aproximativ 30.000 de fiole din acest vaccin. Sper însă că Institutul Cantacuzino îşi va rezolva problemele şi că vaccinul va putea fi produs în continuare la noi în ţară”, a declarat dr. Valentin Boldea, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.
Pacienţii care au fost reprogramaţi din cauza lipsei vaccinului vor fi anunţaţi telefonic pentru a se prezenta la Spitalul de Boli Infecţioase. Cei care nu vor putea fi contactaţi la telefon, sunt rugaţi să se prezinte pentru vaccinare.
viata-libera.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#6 Derago

Derago

    Gălăţean

  • Membri
  • PipPip
  • 190 Mesaje:

Adăugat 22 mai 2012 - 09:50

Lipsa acestui vacin dovedeste, inca o data, incompetenta celor care conduc tara asta!

#7 AndreiM

AndreiM

    Administrator

  • Administrativ
  • 2.582 Mesaje:

Adăugat 22 mai 2012 - 09:54

Imagine adăugata

#8 Derago

Derago

    Gălăţean

  • Membri
  • PipPip
  • 190 Mesaje:

Adăugat 22 mai 2012 - 09:58

Bine ca nu cer sa vii si cu garoul de acasa, eventual si cu vena pregatita (la vedere)! :)))




0 utilizator(i) citesc acest subiect

0 utilizator(i), 0 vizitator(i), 0 utilizator(i) anonim(i)



PageRank
ziare