3 răspunsuri la acest subiect

[dcp100168]

Barboşi, cartierul fără şcoală
2.000 de ani degeaba?
* Cartierul nu are nici dispensar, nici biserică * Autobuzul care îi duce pe locuitori din oră în oră spre oraş pare singura legătură cu municipiul * Apa curentă nu se poate bea, canalizarea dă pe afară la fiecare ploaie, iar alimentarea cu gaze e doar un vis frumos * Doar molcomul Siret a rămas frate cu "bărboşii"
Pe malul Siretului, sub buza ruinelor de la Tirighina şi de multe ori învăluit în fumul greu de la groapa de gunoi a oraşului, Barboşi pare rupt din alte timpuri. În scârţâitul roţilor personalului care opreşte ritmic şi molcom în gară, în susurul Siretului care bate calm în maluri, pe sub sălcii, cele aproape 600 de suflete din Barboşi îşi duc traiul departe de ritmul dezlănţuit al oraşului.
De 2.000 de ani, aşezarea aceasta înfruntă istoria cu stoicism. Ruinele castrului roman de la Tirighina sunt azi mărturie a dărniciei pământului care i‑a atras şi i‑a ţinut pe oameni la această răspântie de ape. În anul de graţie 2008, starea jalnică a drumurilor, a ceea ce a fost cândva un mini‑parc, lipsa unei şcoli sau a unui dispensar ori nepăsarea cu care sunt tratate chiar ruinele complexului Tirighina sunt mărturii că 2.000 de ani nu au fost de ajuns pentru a construi ceva.
Deşi este cartier al oraşului Galaţi de câteva decenii, Barboşi rămâne, din păcate, la periferia investiţiilor municipalităţii. Petunii nu au mai văzut oamenii pe aici de pe vremea lui Ceauşescu, singurul scuar cu spaţiu verde fiind într‑o paragină de maidan. Apa de la robinet nu se poate bea, e bună doar pentru menaj. Canalizarea e suficient de veche cât să dea pe afară la fiecare ploaie, iar alimentarea cu gaze este doar un vis frumos. Maidanezii trăiesc în deplină armonie cu şobolanii, ademeniţi de mizerie şi de bălţile de apă din zonă.
Chiar şi aşa, Barboşi este în mişcare. Aici oamenii vin, de aici oamenii pleacă, se construiesc case mari, cad casele vechi, aplecate iremediabil la inundaţia din 2006. Şi toată lumea aşteaptă vremuri mai bune.
De ce să vrei Barboşi?
"Sunteţi groapa de gunoi a oraşului" * Oraşul ici, civilizaţia departe
"Trăim cum putem, ce să facem�", răspunde nea Ghiţă Balint la întrebarea noastră despre viaţa la Barboşi. "Nu mai avem nimic aici. A fost şcoala cu clasele I‑IV, s‑a desfiinţat, am avut dispensar, s‑a desfiinţat. Bieţii copii sunt nevoiţi să meargă la şcoala din Micro 19. Vară, iarnă, aşteaptă autobuzul. Iar pentru doctor la fel. E greu şi când apare o urgenţă. Dacă nu ai pe cineva cu maşină, ajungi greu la spital, ambulanţa întârzie şi ea. Pentru apă avem un puţ forat, dar nu s‑a mai spălat castelul şi apa nu se poate bea, e bună doar pentru menaj. Dacă e să îmi pară rău de ceva asta este că s‑a desfiinţat restaurantul Tirighina. Era frumos, se făceau nunţi acolo, aveam şi noi unde să mai bem o bere, la o ciorbă de burtă.
Nea Ghiţă a fost pompier la Târgu Bujor şi s‑a mutat la Barboşi în 1982, ca să fie mai aproape de oraş, după cum spune, pentru copii. Acum, la 62 de ani, nu prea mai crede că va veni ziua în care acest cartier să se schimbe cu adevărat, după ce a văzut cum au "acţionat" administraţiile locale de după 1990. "Ne‑au spus de multe ori, gata, nu aţi înţeles, sunteţi groapa de gunoi a Galaţiului, nu avem treabă cu voi", adaugă bărbatul, cu resemnare.
Digul Siretului - mană cerească
Departe de lumea dezlănţuită
* Mai multe familii au concesionat aria de apărare a cartierului, amenajând adevărate oaze de relaxare * Gabriela şi Gavrilă Cuzmin îşi trăiesc aici vârsta pensionării, după o viaţă la furnale
Am luat la pas malul Siretului, într‑o dimineaţă senină de mai, şi am descoperit încă o dovadă că �omul sfinţeşte locul". Zona învecinată digului a fost împrejmuită de câteva familii, de ani buni. Autorităţile de la Apele Române au inspectat în nenumărate rânduri zona de care vorbim şi s‑au declarat mulţumite, pentru că digul este întreţinut în bună stare. Iar fericiţii �posesori" ai unei astfel de bucăţi de rai nu pot decât să se bucure din plin de ce le oferă natura aici. Printre ei se află şi Gabriela şi Gavrilă Cuzmin.
Pe dig, au amenajat o căsuţă, cu două camere, dar şi o grădină de mai mare frumuseţea, cu toate cele necesare în gospodărie, de la legume şi verdeţuri la pomi fructiferi, totul aliniat într‑o curăţenie deplină. "Terenul de aici a aparţinut iniţial combinatului siderugic, până la demolările făcute de Ceauşescu. Apoi a fost concesionat de socrul meu, iar de vreo 10 ani venim din ce în ce mai des aici. Acum, pe timpul verii, în apartamentul din oraş locuieşte doar băiatul," ne spune dl Cuzmin, insistând să intrăm în "gospodăria" sa.
Casa, construită în trepte, a fost ferită de inundaţii în 2006. Atunci, majoritatea curţilor şi caselor din Barboşi au fost umplute de apele crescute care au venit dinspre Mălina. Valurile Siretului însă au bătut numai până în pragul familiei Cuzmin. Semn că râul a simţit dragostea cu care e înconjurat şi îngrijit acolo, la Barboşi. Nu s‑a răzbunat pe oameni.
"Aici vin şi prietenii noştri ori de câte ori doresc, la fiecare sfârşit de săptămână, când sunt în căutare de linişte," a adăugat Gavrilă Cuzmin. "Iar nouă nu ne trebuie nimic mai mult. Eu sunt tulcean, crescut în deltă. Am avut teren ca să facem casă în Bariera Traian, dar l‑am vândut. Nu avea niciun farmec, nici nu se compară cu viaţa pe malul apei, după atâţia ani de muncă la furnale."
Aşa ne apărăm istoria
Vestigii romane, oi contemporane
Ruinele vechii cetăţi de la Tirighina veghează un teritoriu vast, înconjurat de ape. Te înfioară la gândul că aici s‑a scris istoria, că aici au fost strămoşii, că noi încă suntem aici şi avem dovada că ne‑am înfipt rădăcinile aici, acum 2.000 de ani. Numai dacă ai citit despre istoria Galaţiului ştii că acea movilă de pământ care umbreşte Barboşiul adăposteşte un castru roman. Oile care pasc nestingherite pe un teritoriu cu o proprietate incertă spun însă multe despre felul în care am înţeles să ne apărăm istoria.
În sfârşit
Se va construi biserică
Pe părintele Ioan Postolache, paroh la Biserica Sfântul Nicolae, l‑am găsit muncind în grădină. S‑a mutat definitiv la Barboşi, acum trei ani, când şi‑a vândut apartamentul din oraş. Aici i‑a plăcut liniştea. Ar mai fi multe de făcut, spune Sfinţia Sa, dar vestea cea mai bună e legată de biserică: "Acum doi ani ni s‑a promis că vom avea gaze naturale. Pentru un cartier vechi de 2000 de ani nu s‑au găsit resurse, dar pentru unul abia înfiinţat da. E bine că vom avea o biserică în sfârşit. S‑a înfiinţat parohia, avem preot, am înţeles că se va pune în curând piatra de temelie a unei biserici".
În mişcare
Unii vin, alţii pleacă
Cu toate neajunsurile sale, cartierul Barboşi este unul plin de viaţă. Unii pleacă de aici, sătui să aştepte condiţii de trai mai bune, care să îi aducă în rândurile orăşenilor nu numai cu numele. Alţii vin, bucuroşi, să găsească liniştea, îndeplinindu‑şi astfel dorinţa de a locui "pe pământ". Se construiesc case modeste, case mari, cu etaj, se cultivă grădini de zarzavat, se amenajează grădini cu trandafiri. Preţul terenului la Barboşi este în medie de 50 de euro pe metrul pătrat.
Cetăţenii municipiului Galaţi
Şi peste linie e viaţă
* Oamenii se plâng de groapa perpetuă care îneacă drumul de acces în cartier la fiecare ploaie
"Când plouă venim acasă pe jos, pe unde, cum putem, cu maşina nu se mai poate circula. Poate ne ajutaţi, că nu cerem mult. De ani de zile ne chinuim cu această groapă din faţă de la Arcada. S‑a mai astupat o dată, dar de mântuială. S‑a întâmplat în 2006, când au adus nişte piatră şi au promis asfalt. Acum noi nu visăm la asfalt, dar măcar să se astupe gropile. Am umblat peste tot, şi sunt şi bolnavă. La Primărie ni se spune că au terminat cu Barboşi, nici în audienţe nu mai suntem primiţi, ni se spune de fiecare dată să facem plângere în scris." Acesta este oful Tincăi Radu, de pe strada Castrul Roman nr. 34. Oful ei şi al celor 40 de familii care locuiesc dincolo de linia de calea ferată şi ajung în cartier pe sub banda transportoare a combinatului.
Şi nici nu ar fi cine ştie ce investiţie o pietruire cu simţ de răspundere, pe lângă multe alte dorinţe edilitare, cum ar fi alimentarea cu gaze, la care cei din Barboşi nici nu îndrăznesc să viseze.
La periferie
Cine are nevoie de spaţiu verde?
Întrebând despre spaţiu verde, despre amenajare "ca la oraş", cu flori şi gard viu, oamenii ne‑au răspuns cu zâmbete amare. Nu au mai văzut o dungă de var sau o vopsea pe gărduţul de fier din faţa gării de ani buni. După 1990, totul a intrat în paragină. Ce s‑a făcut până atunci a fost devastat, iar spaţiul verde, puţin cât era amenajat, plânge azi plin de buruieni. Nu că nu ar avea verdeaţă în jur, dar de puţină estetică au nevoie şi gălăţenii de la Barboşi.
http://www.viata-lib... ... l&id=24108

[dcp100168]

Noi promisiuni pentru Barboşi şi Fileşti
La fel ca şi în 2004, când primarul le-a promis oamenilor din Barboşi şi Fileşti că vor avea canalizare şi apă, anul acesta, după câştigarea noului mandat, Nicolae face aceleaşi promisiuni. Edilul-şef al oraşului spune că există un proiect pentru Barboşi, care constă în înlocuirea a 5,4 km conductă de apă, 6 km conductă canalizare, străzi asfaltate, iar costurile lucrărilor se vor ridica la 131 miliarde lei vechi. Toate acestea reprezintă doar planuri, din cauză că la ora actuală nu există banii necesari pentru demararea lucrărilor. "În 2004 eu mi-am luat angajamentul faţă de cetăţenii oraşului Galaţi că voi rezolva probleme de apă şi canalizare la o serie de cartiere din oraş. În cartierul Barboşi unde sunt 450 de locuitori şi 5 străzi principale avem prioiectul făcut. Proiectul constă în 5,4 km conductă de apă 6 km conductă canalizare, vom avea o staţie de epurare şi apa o vom duce în Siret. Străzile vor avea asfalt, iar costul lucrării va fi de 131 miliarde lei vechi. Nu avem la ora asta banii, în momentul în care Consiliul aprobă indicatorii vom începe şi eu zic că până la sfârşitul mandatului, Barboşiul va fi în regulă", a mai spus Dumitru Nicolae.
În aceeaşi situaţie se află şi locuitorii cartierului Fileşti. În ceea ce priveşte acest cartier, a fost aprobat, vinerea trecută, studiul de fezabilitate C.T.E (Consiliul Tehnico-Economic al Primăriei), iar după ce vor fi aprobaţi indicatorii, de către Consiliul Local, va începe treaba. Şi în acest caz, primarul este optimist şi speră să fie gata totul până la sfârşitul mandatului. "La cartierul Fileşti am aprobat vineri studiul de fezabilitate C.T.E (Consiliul Tehnico-Economic al Primăriei). Aici sunt 500 de locuitori, 8 străzi principale. Canalizarea va avea 3,3 km, vom avea o staţie de pompare şi o staţie de epurare. Vom deversa apa menajeră epurată în Cătuşa. Avem de înlocuit 3,4 km de conductă apă potabilă şi asfalt la străzi, în lungime de 2,5 km. Costul lucrărilor va fi de 88 miliarde lei vechi, dar ăsta este numai CTE-ul. În timp ce la Barboşi am proiect de execuţie, aici e CTE. Va trebui să aprobăm indicatorii în CL şi ne vom apuca de treabă", a mai spus primarul Nicolae.
http://www.impartial... ... articol=11

[riaji]

Barbosi e din pacate, cartierul fara...de toate: scoala, gradinita, iluminat, asfalt, gaze, etc. Si tot din pacate insa, nici nu vor avea prea curand..

[dcp100168]

Barboşi, satul de la oraş
* Capăt de lume. Mal de Siret. Cartier mărginaş. Pseudo-sit arheologic. Sat în oraş. Case de vacanţă cu termopane. Peisaje minunate. Gunoaie răspândite şi iarbă arsă. Apă la robinet şi WC în fundul curţii. Electricitate pentru telenovele, dar butelie pentru făcut ciorba. Fără şcoală, fără biserică. Cu multă lume. Dar cu oameni puţini…  *
Cam aşa ar putea fi caracterizat, telegrafic, cartierul municipiului Galaţi, Barboşi. Această oază de verdeaţă, în care lumea trăieşte ca la ţară, dar „în scripte” apare că duce viaţă de orăşean, Barboşiul nu s-a schimbat prea mult în ultimii ani. Lipsurile nu au dispărut, ba chiar s-au înmulţit. Localnicii merg şi acum, aşa cum merg de ani de zile, în „oraş”, fie ca să se  închine la o biserică (pentru că în cartier nu au), fie ca să-i însoţească pe copii la şcoală (pentru că Barboşiul nu are aşa ceva!), fie ca să facă şi ei cumpărături, pentru că, în afară de cele câteva chioşcuri din spatele gării, alte magazine nu sunt! Din păcate – sau din fericire, lipsa de civilizaţie înseamnă şi… apropierea de natură. Iar natură este, slavă Domnului!, destulă la Barboşi.
Cartierul se întinde, leneş, în soare, de-a lungul malului Siretului, „până la pod”. Grădinile, udate cu apa Siretului, sunt pline de legume, iar animalele domestice – capre, vaci, cai – pasc iarba grasă, întocmai ca la ţară. Mulţi dintre localnici sunt pescari, unii amatori, alţii, profesionişti. La malul Siretului stau mărturie micile pontoane, la care sunt agăţate bărcile. Vorba aceea, peşte să fie, că bărci… destule!  
Peisajele din lunca Siretului sunt parcă desprinse din poveşti; liniştea este întreruptă doar de glasul păsărilor sălbatice din pădurea de peste Siret, sau de clopoţelul vreunei capre mai jucăuşe… Din păcate, imaginea bucolică este mixată cu felii mari de realitate autohtonă: iezii abia fătaţi, albi ca spuma laptelui, pasc printre gunoaiele lăsate de nesimţiţii care îşi petrec weekendurile la iarbă verde, iar cântecul păsărelelor sălbatice – o muzică pe care cu greu o mai găseşti, astăzi, în natură – este acoperit, la fiecare sfârşit de săptămână, de manele, sau alte genuri de muzică ascultată la maxim, la boxe gigant, aduse cu maşinile, de aceeaşi nesimţiţi care cred că a te relaxa în mijlocul naturii înseamnă a distruge totul în jur, inclusiv liniştea. „Vin, se distrează, dar lasă în urmă numai mizerie… Noi mai strângem după ei, dar nu este normal, domnule, aşa ceva! M-am mai dus la ei, câteodată, şi le-am spus să nu mai lase gunoi, iar ei mi-au spus că «da, dom’le, strângem», dar în urmă numai mizerie a rămas”, ne-a povestit un localnic, Sorin… „Eu mă duc peste Dunăre, cu soţia, când vreau să mă relaxez, dar înainte să pun cortul, curăţ pădurea pe o rază de cel puţin 100 de metri… E mizerie peste tot, oamenii nu mai respectă natura deloc”, concluzionează, trist, Sorin.
Dacă mergi de-a lungul Siretului, descoperi, într-adevăr, cu mare tristeţe, cât de prost crescuţi pot fi unii. Iarba este arsă, semn că oamenii aceştia habar nu au că s-au inventat grătare portabile, iar printre copacii înalţi şi falnici îşi duc veacul PET-urile, cutiile de bere goale, pungile de plastic, tradiţionalele tăviţe pentru pasta de mici… Contrastul între frumuseţea naturii şi mizeria lăsat de oameni în urmă este atât de mare, încât te face să găseşti îndreptăţită „revolta” naturală a plăcilor tectonice, a valurilor uriaşe, sau a vulcanilor de pe mapamond… La atâta lipsă de respect pe care oamenii o demonstrează faţă de natură, de ce nu ne-ar trata natura şi pe noi la fel de dur?
Taxe şi nedumeriri
„Vă rugăm să le reamintiţi aleşilor locali că şi străzile Lunca Siretului şi Castrul Roman, din cartierul Barboşi, fac parte din oraşul Galaţi… Pe aceste uliţe, noroiul este până la genunchi, iar când nu plouă, praful te îneacă… Cetăţenii de pe aceste străzi plătesc taxa de habitat”, ne-a scris o localnică a cartierului, care ne-a anexat şi chitanţa care dovedeşte că îşi achită taxele şi impozitele locale la Primărie. Cele două străzi sunt, într-adevăr, în ultimul hal. Dacă ar fi cazul de vreun sat, am mai înţelege, însă vorbim, totuşi, despre un cartier al municipiului Galaţi.
Nedumerire pe malul apei
Toţi cei care au grădini de-a lungul malului Siretului au plătit, până în acest an, o taxă de concesiune, la Primărie. „Contractele se reînnoiau, din oficiu, în fiecare an. În acest an ni s-a spus să solicităm reînnoirea contractului şi când am depus cererea, mi s-a spus de la Primărie că nu se ştie dacă se mai reînnoiesc sau nu…”, ne-a povestit unul din posesorii de grădină de acolo. „Acum, înţeleg că aici nu se poate vinde teren sau să se construiască ceva, că e zonă inundabilă, dar am înţeles, că  terenul ar aparţine Apelor Române. Păi dacă e aşa, de ce ne-a luat Primăria chiria atâţia ani?”, se întreabă, nedumerit, omul.
http://www.viata-lib...e_la_oras_.html