Prostituţie pe bani puţini
Bordelul de pe şalupă
Pe rolul Judecătoriei Galaţi se află dosarul cu numărul 5414, înregistrat în 2007, în care Tania S. Este acuzată de prostituţie, iar Cristian Ţ. şi Ciprian Irinel P. sunt acuzaţi de proxenetism. La unul dintre termene s‑a încercat recuzarea judecătorului, dar fără niciun succes, aşa că dosarul va fi, din nou, pe masa acestuia, pe 30 mai.
Dar să vedem de ce au ajuns cele trei persoane în faţa instanţei. Tania S. provine dintr‑o familie dezorganizată şi cum nu avea niciun venit, în 2004 s‑a apucat de prostituţie. Iniţial pe cont propriu. Dar, cu timpul a cunoscut‑o pe Nicoleta V. (minoră) cu care a devenit colegă de muncă, dar şi pe Cristian şi pe Ciprian Irinel. Cei doi se cunoşteau din 2004, când Cristian era taximetrist, iar Ciprian era proxenetul Taniei.
Prostituţie sub protecţie
Fetele au intrat sub protecţia celor doi bărbaţi, practicându‑şi în continuare meseria. La începutul anului 2005, se arată în rechizitoriul parchetului, Tania a fost cazată pe o şalupă ce era ancorată pe malul râului Siret şi al cărei paznic era unul dintre martorii din dosar, Gheorghe N. Plata pentru cazare o făcea chiar Tania, întreţinând relaţii sexuale cu paznicul, existând un singur moment în care martorul i‑a dat Taniei o sumă de bani, respectiv 5 lei. În acest dosar sunt citaţi 16 martori (toţi bărbaţi) care le‑au fost clienţi celor două fete, ca la bordel, contra unor sume destul de mici � între 15 şi 70 de lei. De obicei, Ciprian Irinel cerea 100 de lei pentru ambele fete.
Sume modice împărţite la trei
În aprilie 2005, Tania S. a fost depistată de poliţie în timp ce era cu un client de la care încasase suma de 20 de lei (bani care au fost găsiţi de poliţişti în buzunarul fetei, dar care nu au fost confiscaţi). Banii câştigaţi erau împărţiţi la trei (cei doi proxeneţi şi fata care presta). Din declaraţiile depuse la dosar rezultă că se câştigau între 100 şi 150 de lei pe zi. La un moment dat, Tania a plecat din ţară, probabil cu intenţia de a lucra din nou pe cont propriu, dar s‑a reîntors.
Cercetările făcute de procurori nu au putut stabili care sunt sumele totale de bani de care a profitat Ciprian Irinel , iar cele două fete nu au putut preciza cu exactitate în declaraţii ce sume le‑au dat celor doi proxeneţi.
Cercetaţi în stare de libertate
Tania şi‑a recunoscut fapta, iar procurorii au cercetat‑o în stare de libertate şi au trimis‑o în judecată pentru practicarea prostituţiei. Deşi minora Nicoleta şi‑a recunoscut fapta, ea fiind scoasă de sub urmărire penală întrucât, au stabilit procurorii, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de prostituţie ("din probele administrate nu a rezultat săvârşirea în mod repetat şi a unui număr suficient de mare de acte materiale pentru ca fapta acesteia să constituie infracţiunea de prostituţie", scrie în rechizitoriul parchetului). În cazul minorei s‑a dispus, însă întrunirea unui referat de anchetă socială din care rezultă condiţiile de trai ale familiei Nicoletei. Procurorii au cerut în cazul fetei şi un raport de expertiză medico‑legală psihiatrică din care rezultă că Nicoleta are retard mintal uşor.
Cei doi bărbaţi au mai avut probleme cu legea, dar au fost cercetaţi în libertate. Nu se ştie însă până când. Pentru termenul de pe 30 mai a fost citată o parte din martori, care au deja declaraţii depuse la dosar. Vom reveni cu amănunte din instanţă.
http://www.vlg.sisne... ... l&id=24311





Sus
