Sari la conținut

Cristi Munteanu, noul team manager al Oţelului


dcp100168

Postare recomandata

Cristi Munteanu, noul team manager al Oţelului

Cristi Munteanu, supranumit de suporterii Otelului Babicu, se reintoarce la echipa unde a avut probabil cele mai bune evolutii din cariera, dar unde sigur a fost cel mai iubit de fanii tuturor echipelor pe unde a evoluat. Din toate declaratiile date in ultima perioada de Munteanu, acesta a dovedit ca e foarte informat in ceea ce priveste viata echipei noastre, iar reactiile suporterilor in legatura cu declaratiile sale de pana acum dovedesc faptul ca nu si-a pierdut din cota de popularitate.
Odata cu venirea noului administrator special la Otelul, Vlad Alexandru Rapisca, se pare ca Babicu se va intoarce la prima dragoste, pentru ca a fost ofertat pentru a prelua postul de team manager al echipei noastre, iar potrivit Prosport, acesta a acceptat. Munteanu stie conditiile grele ce exista in acest moment la club, asa ca nu poate fi acuzat ca vine sa ia un salariu bun. Daca stirea data de Proport este adevarata, venirea lui Cristi Munteanu este o lovitura de imagine pentru noul administrator special.
Deasemenea, Ovidiu Burca a acceptat si el sa vina la Otelul, urmand sa ocupe postul de manager sportiv.
Cei doi vor fi prezentati oficial intr-o conferinta de presa ce va avea loc miercuri la sediul clubului.

fcotelulgalati.info
 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Babicu, în conducerea Oţelului

Prima victorie din campionat în noul sezon a venit cu o altă veste bună la pachet. Cristian Munteanu alias “Babicu” a fost numit team manager al Oţelului, iar clubul nostru are iar în conducere o legendă a echipei roş-alb-albastre, după ce plecarea lui Viglianti întristase suporterii.

Fostul portar a fost cooptat în staff-ul administrativ, el putând fi văzut şi la meciul de aseară cu Rapid, ştiut fiind faptul că tulceanul s-a mutat de curând în Galaţi. El va fi coleg probabil cu Ovidiu Burcă căruia i s-a propus funcţia de manager sportiv de către noul administrator special, Vlad Alexandru Răpişcă.

Cristi Munteanu, născut la Isaccea (județul Tulcea), la 10 noiembrie 1974, și-a început cariera la Farul Constanța şi a mai jucat la Dinamo, FC Național, Oţelul, AEK Larnaca, CS Otopeni şi Astra Ploieşti. La Oţelul a cunoscut cea mai bună perioadă din carieră fiind considerat şi acum unul dintre cei mai buni goalkeeperi din istoria clubului nostru, evoluţiile în tricoul formaţiei noastre aducându-l şi în atenţia naţionalei la începutul anilor 2000. Cristi Munteanu a fost inclus de Dunărea Bătrână în lista celor 50 de legende ale Oţelului la 50 de ani de la fondarea clubului.

Cristi Munteanu: ,,Se pare că am purtat noroc la meciul cu Rapid. Vreau să mulţumesc conducerii pentru propunerea făcută. Am revenit cu drag la Galaţi, un oraş unde m-am simţit fantastic şi am făcut şi performanţă. Sper să fac echipa bună cu Ovidiu cu care am fost coleg atâta vreme."

dunareabatrana.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nume noi în fruntea Oţelului

Cristian Munteanu şi Ovidiu Burcă vor asigura începând de astăzi managementul sportiv al clubului Oţelul. Cei doi au fost prezentaţi în cadrul unei conferinţe de presă, de către Remus Pascu, directorul general al clubului.

„Pentru mine este o mare onoare şi în acelaşi timp o mare responsabilitate faptul că mă voi implica la un club de un asemenea nivel. Vreau să-i asigur pe suporteri că aşa cum am fost ca jucător, serios şi riguros, aşa voi fi şi ca manager. Este o provocare imensă, pe care o accept şi sunt convins că împreună cu suporterii putem face ca Oţelul să reveni acolo unde îi este locul”, a declarat Burcă.

Fost portar al Oţelului, Cristian Munteanu spune că este dispus să facă orice pentru ca echipa să revină în prim-planul fotbalului românesc: „Am acceptat fără nicio problemă să vin să ajut Oţelul. Aici mi-am petrecut cea mai frumoasă parte din cariera de jucător. Cunosc suporterii, ştiu cât sunt de pătimaşi. Cred că noi, prin cunoştinţele noastre, putem ajuta să menţinem Oţelul în elita fotbalului românesc”.

Prima mutare a celor doi ar putea fi aducerea în lotul echipei a gălăţeanul Florin Cernat. Un răspuns de la Cernat este aşteptat până sâmbătă, atunci când Oţelul va avea programat şi un meci amical.

presadegalati.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Creați un cont sau conectați-vă pentru a comenta

Trebuie să fiți membru al comunității pentru a putea adăuga comentarii.

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un cont nou

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
×
×
  • Creează nouă...

Informații importante

Pentru a personaliza conţinutul şi pentru a asigura o experienţă de utilizare sigură, folosim module cookies. Dacă folosiți acest site, ne permiteți să colectam informații prin intermediul modulelor cookie. Puteți modifica setările cookie-urilor. Prin continuarea navigării pe acest site confirmați acceptarea utilizării fișierelor cookie conform Politicii de utilizare a cookie.