Cum să pui piedică legii pentru ştergerea penalităţilor
* Pretenţiile Apaterm: 22 de acte justificative * Sacoşe cu dovezi pentru Apă Canal *
Pentru ştergerea penalităţilor acumulate la întreţinere, conform Legii 175, populaţia cu venituri mici trebuie să se organizeze ca la armată. Atât Apă Canal cât şi Apaterm, furnizorii de servicii, cer asociaţiilor şi locatarilor să aducă, vorba unui cititor, o roabă de acte justificative. N-am calculat cât ar costa copierea acestora, autentificarea lor la notariat, sau pur şi simplu munca de a le aduna, pentru că efortul nu ne-ar duce nicăieri. Este clar că furnizorii, care nu se bucură şi ei de ştergerea penalităţilor, fac tot ce pot pentru a pune beţe în roate aplicării legii. Dar, pentru a veni în sprijinul celor care vor, totuşi, să încerce să se lupte pentru drepturile lor, vă prezentăm, concret, solicitările celor două societăţi. După ce le veţi citi, vă veţi putea lua singuri cu mâinile de cap.
http://www.viata-lib...itatilor_2.html
Ce solicită Apă Canal
După mai bine de trei luni de la apariţia Legii 175 privind ştergerea penalităţilor acumulate la întreţinere de populaţia cu venituri mici, distribuitorul de apă potabilă din Galaţi, Apă Canal, a intrat pe câmpul de luptă cu muniţia de război, în încercarea disperată de a-şi conserva integritatea creanţelor. Strategia de luptă a societăţii gravitează în jurul unei singure, dar periculoase, arme: descurajanta birocraţie românească.
Principiul de funcţionare al acestei arme este genial. Ea le creează asociaţiilor de proprietari şi de locatari senzaţia că vor scăpa, într-adevăr, de penalităţile istorice, însă nu este decât un miraj, căci, pentru asta administratorii de asociaţii şi proprietarii sau locatarii vor fi nevoiţi să străbată un hăţiş birocratic extrem de neprietenos. Vorbim de un teanc de documente pe care ei va trebui să îl prezinte Apă Canal doar pentru ca societatea să le analizeze cererile de ştergere a penalităţilor.
„Viaţa liberă” vă prezintă, în exclusivitate, componenţa setului de documente. Pe de o parte, administratorii de asociaţii vor fi nevoiţi să ataşeze la dosar:
- „o copie legalizată după fişa locatarului, ştampilată şi semnată de preşedinte (al asociaţiei, n.r.), acceptată de locatar prin semnătură;
- o copie legalizată după defalcarea soldului restant datorat pe toată perioada de calcul a penalităţilor la energia termică, apă-canal, energie electrică, gaze şi alte cheltuieli;
- copii legalizate după listele cheltuielilor lunare din perioada de vechime a debitului de bază existent în sold la data de 20.07.2010;
- dovada achitării debitului restant”.
De partea cealaltă, proprietarii şi locatarii va trebui să completeze dosarul cu un set propriu de acte:
- „actul de proprietate în copie legalizată;
- actele doveditoare privind veniturile proprii constând în:
· lista persoanelor care locuiesc la adresa respectivă, însoţită de copii ale buletinelor de identitate pentru adulţi şi copii peste 14 ani şi ale certificatelor de naştere pentru copii cu vârsta sub 14 ani;
· adeverinţa de venit, de la locul de muncă, pentru anul 2010 şi pentru anii aferenţi perioadei de calcul al penalităţilor (în cazul salariaţilor, n.r.);
· adeverinţă eliberată de Administraţia Finanţelor Publice că nu realizează venituri şi din alte activităţi diverse, pentru aceeaşi perioadă;
· cupon de pensie, pentru aceeaşi perioadă (în cazul pensionarilor, n.r.);
· adeverinţă de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru aceeaşi perioadă (în cazul şomerilor, n.r.)”, se arată în scrisoarea-tip pe care Apă Canal o va trimite automat tuturor asociaţiilor care îi vor cere să le şteargă penalităţile.
De asemenea, societatea punctează ferm în scrisoare că nu acceptă declaraţii pe propria răspundere pentru justificarea veniturilor.
Misiune imposibilă
Să luăm cazul unui salariat care a schimbat mai multe slujbe în ultimii ani. Îşi achită datoria de bază către Apă Canal şi cere apoi, în baza Legii 175 din 2010, să i se şteargă penalităţile. Pentru asta, omul va trebui să îi ceară administratorului asociaţiei de care aparţine să scoată catastiful şi să îi spună de când a început să acumuleze penalităţi. Cu acea dată în minte, omul va trebui să alerge apoi pe la toate societăţile la care a lucrat de atunci şi să ceară adeverinţe de venit, pe fiecare an în parte. Pe scurt, un calvar. Şi aceasta e numai una dintre cerinţele Apă Canal.
Directorul general al distribuitorului de apă potabilă, Gelu Stan, ridică din umeri. „Nu pot să iau de bun ceea ce spune unul sau altul. Pentru a şterge penalităţile cuiva, am nevoie de dovezi. Cei care aduc toate documentele pe care noi le cerem scapă de penalităţi”, a declarat, vineri, Gelu Stan.
Temerarii
De la apariţia Legii 175, adică din 23 iulie, doar opt asociaţii de proprietari din Galaţi i-au cerut societăţii Apă Canal să le şteargă penalităţile.
Este vorba de:
· Asociaţia nr. 534, care a acumulat penalităţi în valoare de 47.219,64 de lei către distribuitorul de apă potabilă,
· Asociaţia nr. 278 (40.231,77 de lei),
· Asociaţia nr. 280 (38.734,53 de lei),
· Asociaţia nr. 832 (11.522,22 de lei),
· Asociaţia nr. 506 (4.692,51 de lei),
· Asociaţia nr. 713 (3.004,75 de lei),
· Asociaţia nr. 590 (2.809,54 de lei),
· Asociaţia nr. 562 (924,72 de lei).
Fiecare va primi, în zilele următoare, de la Apă Canal, scrisoarea-tip prin care va fi înştiinţată ce trebuie să conţină sacoşele de acte în schimbul cărora va scăpa de penalităţi.
Apă Canal nu este singurul furnizor de utilităţi care i-a declarat război legii privind ştergerea penalităţilor de la întreţinere. Patronatul Apei, care reuneşte toţi distribuitorii de apă potabilă din ţară, i-a cerut, în septembrie, Avocatului Poporului să atace Legea 175 la Curtea Constituţională deoarece actul ar încălca unele articole din Legea Fundamentală.
Legea 175 din 23 iulie 2010, iniţiată de deputatul gălăţean Bogdan Ciucă, prevede ştergerea penalităţilor acumulate la întreţinere (pentru apa potabilă, apa caldă şi căldura consumate) de consumatorii cu venituri mai mici de 1.000 de lei pe membru de familie, dacă aceştia îşi achită întreg debitul de bază în termen de 12 luni de la apariţia legii. Pentru că legea nu explică, însă, suficient de clar procesul de ştergere a penalităţilor, iniţiatorul ei vrea să îi aducă modificări şi completări. Una dintre ele dă solicitanţilor posibilitatea să prezinte doar adeverinţa de venit din luna anterioară achitării debitului de bază şi să completeze o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că nu au şi alte venituri.
http://www.viata-lib...itatilor_2.html
Pretenţiile Apaterm: 22 de acte justificative
În vederea aplicării Legii 175/2010 asociaţiile de proprietari vor prezenta următoarele:
I. Lista cu proprietarii/chiriaşii titulari de contracte de închiriere care beneficiază de prevederile art. II din legea 175/2010;
Pentru fiecare potenţial beneficiar se va prezenta un dosar cu următoarele acte:
1. Documente justificative pentru datoria de bază la data de 23.07.2010:
a) copie după actul de proprietate/contractul de închiriere; Copia va purta viza asociaţiei de proprietari de „conform cu originalul” acordată prin semnătură în original a preşedintelui şi ştampila asociaţiei.
b) copie conform cu originalul (vizată prin semnătură şi ştampilă de preşedintele asociaţiei de proprietari) după fişa locatarului aferentă perioadei de vechime a debitului pentru care se solicită scutirea de penalităţi;
ATENŢIE!
· Nu vor fi acceptate cereri de scutire a penalităţilor pentru debite mai vechi de 3 ani;
· Nu vor fi acceptate cereri de scutire a penalităţilor pentru alte persoane decât titularii contractelor de proprietate/închiriere.
c) defalcarea debitului restant în categorii de cheltuieli: energie termică, apă şi canalizare, energie electrică, gaze, alte cheltuieli; Nota de defalcare va purta semnătura şi ştampila preşedintelui asociaţiei şi a administratorului precum şi viza cenzorului.
ATENŢIE!
· Vor fi acceptate cereri de scutire a penalităţilor numai pentru partea din debitul restant reprezentând contravaloarea energiei termice;
· Dacă datoria cu titlu de bază este considerată ca fiind integral c/v energie termică, pentru întreaga perioadă de vechime a debitului se va face dovada cu înscrisuri (copii ale chitanţelor) că locatarul a achitat restul cheltuielilor de întreţinere cu excepţia c/v energiei termice consumate;
d) copii conform cu originalul ale listelor de plată din perioada de vechime a debitului de bază;
2. Documente justificative pentru calculul venitului net minim lunar pe membru de familie:
a) lista persoanelor care locuiesc la adresa respectivă însoţită de copii ale buletinelor de identitate şi copii ale certificatelor de naştere pentru copii minori ai familiei. Pentru alte persoane adulte sau minore care locuiesc la aceeaşi adresă, dar care nu fac parte din structura de bază a familiei (bunic, nepot, noră, ginere etc) se vor prezenta acte doveditoare ale dreptului de a locui la adresa în cauză;
b) pentru persoanele adulte se vor prezenta următoarele acte de venit:
- adeverinţă cu venitul mediu pentru anul 2010;
- pentru anii anteriori se vor prezenta adeverinţe de venit de la Administraţia Finanţelor Publice (numai în cazul în care debitul de bază cuprinde şi perioade din anii anteriori);
- cupon de pensie;
- certificat de atestare fiscală de la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale:
- pentru familiile monoparentale vor fi prezentate copii după hotărârea de divorţ însoţită de adeverinţa privind cuantumul pensiei alimentare sau, după caz, decizia de pensie de urmaş însoţită de ultimul cupon de pensie de urmaş;
- pentru adultul şomer va fi prezentată adeverinţă de venit de la AJOFM;
- pentru adultul beneficiar de venit minim garantat, se va prezenta adeverinţă de la plătitorul de venit;
- pentru copii minori în vârstă de până la 18 ani va fi luată în calcul alocaţia de stat fără alte acte justificative;
- pentru studenţii cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani vor fi prezentate adeverinţe justificative de la instituţia de învăţământ în care să se precizeze dacă primeşte bursă,
ATENŢIE!
· Nu vor fi acceptate cereri de scutire a penalităţilor de la proprietarii care deţin în proprietate mai mult de o locuinţă;
· Nu vor fi acceptate cereri de scutire a penalităţilor de la proprietarii/chiriaşii care deţin în proprietate terenuri;
· Nu vor fi acceptate cereri de scutire a penalităţilor de la proprietarii/chiriaşii care au calitatea de administrator SRL;
II. Adeverinţă eliberată de asociaţia de proprietari care să cuprindă sumele achitate de proprietar/chiriaş, numărul documentului de plată, data eliberării.
III. Nota de calcul a penalităţilor aferente sumei restante cu titlu de bază.
IV. Solicitarea scrisă a asociaţiei de proprietari, de anulare a c/v penalităţilor aferente energiei termice furnizate de SC APATERM SA în cuantumul egal cu valoarea penalităţilor de care au fost scutiţi locatarii, aferente cheltuielilor cu energia termică.
ATENŢIE!
· Nu vor fi acceptate cereri de anulare a c/v penalităţilor dacă, din analiza actelor depuse la dosar se va constata că au fost încasate sume de la locatari reprezentând energie termică şi au făcut obiectul altor plăţi decât c/v facturilor emise de SC APATERM SA.
· În cazul în care asociaţia de proprietari practică un procent de penalitate mai mare decât cel aplicat de APATERM, scutirea va fi acordată în limita procentului practicat de societate
Precizări
· Actul normativ nu produce efecte asupra hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii pronunţate anterior intrării în vigoare a Legii 175/2010
· Actul normativ nu produce efecte asupra penalităţilor calculate pentru debitele deja achitate la data intrării în vigoare a Legii 175/2010
http://www.viata-lib...ficative_2.html