Galaţi
ORAŞ (NE)ÎNSEMNAT?
Ca să tăiem din start pofta de interpretări, declarăm sus şi tare că este vorba doar despre semne. Şi nu oricare, ci de circulaţie. Pornim de la dicţionar: "Semn: Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva". Evident, nu este vorba despre arătatul cu degetul. Chiar dacă e, uneori, mai simplu şi mai eficient să‑ţi foloseşti arătătorul decât să cauţi, prin Galaţi, indicatoarele legale către alte zări de soare pline. Pentru că, tot la semn, dicţionarul explică: "Obiect aşezat într‑un loc sau într‑un anumit fel pentru a marca sau a despărţi ceva; indicator." Despre cum sunt aşezate aceste "obiecte", de multe ori total amuzante şi nefolositoare, despre utilitatea multor indicatoare din oraşul nostru aproape că nu este nevoie să mai discutăm. Sunt suficiente imaginile.
De la noi la... Europa
Un coleg îmi spunea că a plecat de la Galaţi la Koln, cu maşina, respectând indicaţiile de pe o hartă scoasă de pe internet. Mai greu i‑a fost până a ieşit din România, după aceea s‑a descurcat de minune. Indicatoare simple, vizibile, puse acolo unde trebuie ca să te avertizeze cât mai ai de mers şi pe unde să o iei. Dovada clară a faptului că Europa ne interesează, chiar mai mult decât ce avem acasă, sunt chiar indicatoarele din Galaţi către marile capitale ale lumii. Aflate pe Faleza, acestea indica exact numarul de kilometri pâna la Londra, Paris, Praga, Viena, cu o mica precizare suplimentara: drumul catre ele merge... în jos.
De râsul curcilor
Mulţi şoferi se plâng de simţul lor de orientare. Bieţii oameni! Au un spirit critic extrem de dezvoltat. Cum să te orientezi în hăţişul contradictoriu al semnelor de circulaţie gălăţene? Am găsit indicatoare care arată direcţia unei străzi peste tot. Dar, fiind vorba despre 1 Decembrie, probabil că e o dovadă de mândrie naţională, în faţa căreia până şi tabla se înclină. Dar nici cu drumul către Tecuci şi Brăila nu ne e ruşine, căci nebănuite sunt căile unui călător neexperimentat. Mai ales când este vorba despre judetul vecin, cu care ne avem ca... şoarecele cu pisica, de nu găsesc străinii drumul de pe dig nici dacă îl caută cu lumânarea.
Dacă eşti mai slab de înger, poţi intra lejer cu maşina într‑un stâlp pe care tronează un semn, de circulaţie a apei, nu a maşinilor, total inedit. Însă ecologiştii pot şi trebuie să fie mulţumiţi. Coşul de gunoi aferent unui stâlp cu semafor nu are cum să nu atragă măcar atenţia, dacă nu şi hârtiile pe care le aruncă şoferii pe fereastră.
Pericolul
vine de la indicatoare
Pe lângă faptul că, unde ar trebui să fie, ele nu există, multe indicatoare gălăţene sunt un adevărat pericol când arată precum cele din fotografii. Cine să‑şi imagineze că e vorba despre un semn reflectorizant, când el este plin de noroi încă din iarna trecută? Sau ce poţi aştepta de la un indicator acoperit de vegetaţie, decât o apropiată înverzire? Că tot vine primăvara. Spre amarul amuzament al privitorilor, la Galaţi există semne ştirbe, care nu mai ştiu nici ele ce mesaj mestecă, sau semne atât de deteriorate încât nu se mai uita nimeni la ele. Unele chiar lipsesc pur si simplu, exact din locul în care ar trebui sa se arate. Uite stâlpul, nu e indicatorul...
Ingeniozitate stradală
Glumeţii au lipit afişe, îndemnuri mobilizatoare sau şi‑au făcut reclamă exact pe indicatoarele la îndemână. Şugubeţii certaţi cu viteza legală au atenuat efectul stresant al semnului acoperind delicat cifra, dând oraşului nostru, încă de la intrare, o aparenţă de cetate interzisă. Fiecare face exact ceea ce vrea cu stâlpii de pe marginea drumului şi cu ce e atârnat pe ei, daca tot e democratie si nu vede nimeni... Cu civilizaţia stăm de la foarte prost în jos. Dar şi cu organizarea ne putem lăuda la fel. Aşa că ultimul semn, şi poate cel mai important, vi‑l indicăm dumneavoastră, celor care călătoriţi printre indicatoarele gălăţene. Este unul care arată în ograda cui se află responsabilitatea faptului că devenim, contrar aşteptărilor europene, din ce în ce mai (ne)însemnaţi
Sursa: Viaţa Liberă, autor Katia Nanu.
Mi-aduc aminte că m-a oprit un poliţist pentru că încălcasem linia continuă. M-am uitat şi eu pe jos, era într-adevăr, da' ştearsăăăă ... I-am zis omului legii, arătându-i marcajul: "Păi nu vezi cum arată? Mata ai curajul să te înfăţişezi în faţa mea cu o uniformă decolorată, pe care deabia se cunosc însemnele?"






Sus

