Salt la conținut


Bun venit pe Forum Gălățeni.net

Pentru a putea publica subiecte și mesaje sau pentru a răspunde la cele deja existente este nevoie să vă logați. Dacă nu aveți un cont click pentru Înregistrare.
Vă puteți autentifica pe forum cu un cont de Facebook, indiferent că sunteți membru sau nu. Autentificați-vă aici: 
Înainte de a începe colaborarea cu Forumul Gălățeni.net vă rugăm să studiați Regulile comunității.


Drumurile judeţene - gropi şi reparaţii eterne


  • Vă rugăm să vă conectaţi pentru a răspunde
24 răspunsuri la acest subiect

#1 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.023 Mesaje:

Adăugat 17 septembrie 2008 - 23:16


Când nu-i cap, vai de maşină!
Şosele în lucru şi nu prea

* Ce trebuie să ştie conducătorii auto care circulă prin judeţ * DN 2 B şi DN 25, în lucru * Ieşirea din Galaţi către Vrancea, între două ape
Călătorului îi şade bine cu drumul şi nu cu gropile, cam aşa ar putea gândi şoferul care se aventurează, la ceas de seară, pe şosea. Vorbim de drumul dinspre Galaţi către Hanu Conachi şi despre primele localităţi pe care le întâlneşti în drum - Şendreni şi Movileni. Cei care nu au mai trecut pe acolo de şase-şapte zile vor avea o surpriză... sub roţi. Asta pentru că în zonă au început lucrările de reabilitare a DN 2 B, drept pentru care gropile au fost "frezate". Rezultatul? Şanţuri late cam cât maşina şi de-a dreapta şi de-a stânga, pe care greu le poţi ocoli pentru a nu-ţi hurduca autoturismul. Dar decât să vorbim despre sistemul românesc de reparare a şoselelor (întâi se decopertează pe mai mulţi kilometri şi abia apoi începe asfaltarea, după ce, între cele două proceduri au trecut măcar 2-3 săptămâni şi poate mii de maşini cu şoferi nervoşi la volan), spre deosebire de cel străin (în care muncitorii lucrează pe bucăţele, astfel încât după ce trece muşuroiul de utilaje şi angajaţi, şoseaua găurită iniţial arată nou-nouţă), mai bine să aflăm câteva date oficiale.
Potrivit declaraţiilor directorului SC Drumuri Naţionale SA - Filiala Galaţi, Ioan Dafina, lucrarea se va desfăşura pe o suprafaţă de 5.000 de mp (cam 3 kilometri), fiind executată de SC Pancard Galaţi. Proiectul prevede perioada de lucru 10 septembrie-10 octombrie, însă directorul de la Drumuri Naţionale anticipează că se va finaliza mai repede "dacă ne va permite vremea".
Şi, dacă aveţi impresia că aşa se va termina cu surprizele prin judeţ, vă înşelaţi. Aceeaşi firmă va începe (cândva, nu se ştie când, deşi termenul legal de demarare a fost tot 10 septembrie) lucrările şi pe DN 25 Şendreni-Tecuci, proiect care are ca termen de finalizare 25 noiembrie. Valoarea celor două lucrări este de circa 940.000 de lei, am mai aflat de la reprezentantul SC Drumuri Naţionale.
Şi dacă tot vorbim de problemele drumurilor noastre, să mai adăugăm un lucru: drumul de ieşire din judeţul Galaţi, către Vrancea, se află în aceeaşi stare deplorabilă. Vorbim despre bucata de drum de la Hanu Conachi către Năneşti (jud. Vrancea) şi de podul care traversează Siretul. Pentru a evita şocurile provocate de gropi şi denivelări, şoferii ar trebui să încerce să circule cu 5 km la oră. Povestea acestei bucăţi de drum este aceeaşi de ani de zile: cum se află la graniţa celor două judeţe, Consiliile Judeţene ar trebui să contribuie jumătate-jumătate pentru reparaţii. Însă, se dovedeşte încă o dată că a fi vecin nu este sinonim cu a conlucra. Drumul a rămas la fel de prost, ca şi în mandatul trecut. Ioan Dafina spune că "de la Hanu Conachi până la pod aparţine Consiliului Judeţean. Restul de drum, până la Năneşti, ar trebui să fie preluat în patrimoniul Drumuri Naţionale, însă când se va întâmpla nu ştim sigur. Demersuri s-au făcut, însă se aşteaptă o hotărâre de Guvern în acest sens. Dacă o vom primi, se vor efectua lucrări de reparaţii primare la pod şi la intrarea pe acesta". Până atunci însă, atenţie şoferi!
http://www.viata-lib...ro/index.php?pa ... l&id=26910
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#2 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.023 Mesaje:

Adăugat 30 decembrie 2008 - 01:02

Drumuri reparate, în nord
Gata cu noroaiele!

Vă mai aduceţi aminte de filmul „Salariul groazei”, în care câţiva şoferi aveau de străbătut un drum infernal pentru a duce la destinaţie o încărcătură foarte sensibilă? Ei bine, un astfel de drum au fost nevoiţi să‑l parcurgă, de când lumea, locuitorii unor comune din nordul îndepărtat al judeţului, nişte locuri în care cuvântul „asfalt” părea desprins din filmele SF. Puricani, Aldeşti, Pleşa şi Pănăşeşti sunt patru localităţi, întinse pe o distanţă de circa 15 kilometri, în care, ca să ajungi cu maşina, trebuia să te umpli de noroaie sau să traversezi, cu sufletul la gură şi cu maşina „în vârful picioarelor”, câte un podeţ de lemn gata să se prăbuşească la prima rafală mai puternică de vânt. Rău pentru călătorii care erau zgâlţâiţi ca nişte saci de cartofi, dar şi pentru maşinile care îi transportau.
Ei bine, se pare că lucrurile s‑au rezolvat în ultimele trei luni, drumurile au căpătat un aspect mai uman, iar sătenii por respira mai uşuraţi. Este şi motivul pentru care Valeriu Creţu, administratorul firmei care asigură transportul regulat de călători în acea zonă a judeţului, ţine să le mulţumească primarului şi consilierilor locali din Bereşti Meria, dar şi preşedintelui CJ, Eugen Chebac, „pentru implicare”. „Pentru că au făcut în trei luni ce nu au făcut alţii în 19 ani!”
http://www.viata-lib... ... l&id=29063
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#3 chirac

chirac

    Gălăţean

  • Membri
  • PipPip
  • 128 Mesaje:

Adăugat 30 decembrie 2008 - 09:25

Drumul Beresti -Plesa arata aproape la fel ca anul trecut ,adica are mai putine gauri dar sanatoase.Important ca s-au cheltuit banii!Nu pot sa nu amintesc iar de segmentul de drum plesa-talasmani .Datorita starii acestuia am fost la un pas de moarte!In dreapta cum cobori panta este o ripa de circa 20 m adincime ,datorita denivelarilor din carosabil si zapezii am fost sa fiu aruncat in ripa .Coboram cu viteza a-ntia la vale.Cred ca ceva,cineva ,a oprit masina brusc pe marginea prapastiei!Asta s-a intimplat Duminica 28 Decembrie 2008!Investitii enorme in Delta in fel si fel de mofturi dar pentru tzatza Floarea vor fi in veci acelea-si peisaje.Girbovita de vreme isi va plimba cizmele prin noroiul drumului judetean recitindul pe Cosbuc.,, Mama''

#4 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.023 Mesaje:

Adăugat 19 martie 2009 - 23:46

Drumul dintre Cuca şi Galaţi, groapă lângă groapă
http://www.realitate... ... 78836.html

În cadrul campaniei "Drum de ţară" de la Realitatea Tv au mai fost prezentate şi alte drumuri din Galaţi. Printre acestea:
Drumul dintre Galaţi şi Focşani - http://www.martorocu...ro/video_656061 ... 58387.html
Drumul dintre Galaţi şi Tecuci - http://www.realitate...t/video_709032_ ... 81817.html

Fișiere atașate


Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#5 Legumix

Legumix

    SuperGălăţean

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1.460 Mesaje:

Adăugat 02 aprilie 2009 - 18:45

am fost ieri la carefour II, cel dinspre sendreni, pe soseaua braila-focsani.
ruta - sendreni - braila impecabila. un drum neted si fara damburi ce n-am intalnit in toata tara romaniei de la decebal incoace.
DAR...este judetul braila :twisted:

#6 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.023 Mesaje:

Adăugat 29 aprilie 2009 - 00:58

„Anatomia” drumurilor judeţene ale Galaţiului
Am mai scris despre cei 800 km de drumuri judeţene cu gropile şi reparaţiile lor. Ştim cum arată drumurile la suprafaţă, dar cât de „adânc” trebuie să fie şi cum sunt ele de fapt în partea invizibilă, care coboară în pământ, am aflat de la ing. Petru Tudorache, şeful Serviciului drumuri şi poduri a Consiliului Judeţului (CJ).
„Am făcut sondaje pe drumuri. Pentru traficul de 40-60 t cu camioanele acestea mari, trebuie undeva la 70-90 cm, ceea ce implică mai multe straturi de balast, piatră spartă şi macadam şi apoi începem cu două-trei straturi de asfalt, pentru traficul care se preconizează. Sunt însă şi drumuri cu patru cm de asfalt şi 20 de balast, făcute pentru Bugeacurile ălea pe care se duceau trei tone, pentru tractoare”. „Multe drumuri datează, fără schimbări mari, de prin anii ´70. Repararea drumului costă mult şi a depins mereu de bani. În ultimii patru ani, s-au refăcut cam  3-4 km în medie pe an. Pentru 2009 se desfăşoară „o strategie de dezvoltare a drumurilor judeţului, cu o firmă specializată, care să ia fiecare drum şi să ne spună  exact ce fundaţie are”. A şi fost pregătit caietul de sarcini pentru licitaţie. „Fiind aproape 800 de km, durează cinci-şase luni cel puţin”. Dacă studiile, este drept, temeinice, durează atât, cât vor dura reparaţiile, mai ales că trebuie bani mulţi şi suntem în criză? Un răspuns exact n-o să ne dea nimeni...
Încep lucrările la Oancea - Băneasa
Pentru reabilitarea unui nou traseu inter/naţional, care să ocolească Galaţiul şi să vină de la Oancea la Cudalbi, de unde să se bifurce spre nordul şi sudul judeţului, s-au făcut deja nişte paşi. Cu banii europeni s-au reabilitat anul trecut 4 km de drum între Oancea şi  Roşcani. Acum două săptămâni, s-a predat amplasamentul pentru începerea şantierului de reabilitare a încă 10 km de drum: Oancea – Băneasa. Încep lucrările, tot cu bani europeni. „În două luni e gata lucrarea” – ne spune inginerul Tudorache.
Prin Planul Operaţional Regional (POR) al Guvernului, care se desfăşoară până în 2013, s-a deschis licitaţia pentru asfaltarea traseului Băleni – Cudalbi, 11 km de drum, acum drum din balast. „A fost semnat zilele astea contractul de finanţare a reabilitării DJ 251, între km 24 şi 53 (Cudalbi – Slobozia Conachi), şi licitaţia va avea loc probabil până într-o lună”. Vor fi tot fonduri europene.
Drumul de la Izvoarele a fost reabilitat anul trecut. „În Poiana nu se putea intra atunci şi am făcut 4 km de drum. Erau nişte gropi imense! Băneasa – Suceveni, la fel. Zona spitalului de la Bujoru era foarte proastă. Intrarea dinspre Bălăbăneşti spre Rădeşti era foarte-foarte rea. Pe drumul Bârladului, despre care la momentul acela nu ştiam că o să-l predăm [în administraţia Drumurilor Naţionale]  am făcut ce era mai prost din el... Acum se degradează pe zi ce trece, pentru că din anii ´70 nu s-au făcut decât lucrări minore de întreţinere”. CJ a scăpat de-un drum, iar restul vor avea nevoie de cofinanţarea sa şi de bani europeni... Nu s-a reabilitat mult, decât în comparaţie cu Bechtel-ul şi altele asemenea…
Drumuri judeţene de/la pământ!
Pe Drumul Judeţean 255, între Izvoarele şi Slobozia Conache, „s-a făcut reabilitare serioasă” anul trecut, ne spune inginerul. Şi la Băleni s-a asfaltat o zonă foarte proastă. „Nu vreau să mai aud: «Dacă ajungea salvarea mai repede, scăpa omul!» Aşa că, pe unde mai avem drumuri judeţene de pământ, vrem să le facem de asfalt, să poată ajunge pompierii la incendiu! Pentru că uneori maşinile lor, grele, se împotmolesc!” „Mai avem astfel de drumuri pe la Urleşti, unde era drum de pământ şi acum vreo patru ani l-am făcut încet-încet din balast şi acum vrem să-l facem de asfalt. Pe drumul de acces de la Smulţi, când plouă, rămâne apa...”
Drum „în vedere”, parţial reparat
- „Plombaţi drumul asfaltic din satul Pleşa comuna Bereşti Meria şi spre Tălăşmani - azi!”, scria un cititor, iar altul cerea acelaşi lucru, adăugând: „că nu s-a mai plombat de peste 10 ani”. Cititorul cerea şi „continuarea asfaltării, plombarea în fiecare primavară sau de câte ori este nevoie a drumurilor din nordul judeţului, că şi noi platim taxe şi impozite în fiecare an”. De asemenea, întreba când se va asfalta  drumul judeţean Pleşa - Tălăşmani până la limita cu judeţul Vaslui.
- Ne-a răspuns ing. Petru Tudorache: „La sfârşitul anului trecut-2008, au fost pietruiţi 3 km de drum – Pleşa – Aldeşti, care în acel moment erau aproape necirculabili – dacă reţineţi, aţi scris şi dvs un articol despre acel drum – deci se are în vedere modernizarea întregii reţele. Cred că aproximativ 100 m prezintă nişte gropi care vor fi reparate anul acesta pentru a permite circulaţia în condiţii normale”.
„Nu mai e drumul nostru – e al Ministerului”
- Alt cititor îi „recomandă” preşedintelui CJ, Eugen Chebac, traseul Galaţi - Gârboavele - Cuca („eventual, dacă scapă de gropile de la Scânteieşti, poate opta pentru prelungirea voiajului până la Bârlad. Îl asigur că va avea parte de nervi intinşi şi maximă adrenalină. În rest vorbe, vorbe...”
- „Drumul Gârboavele – Vârlezi ( DJ 261) şi Vârlezi – Bălăbăneşti – Bârlad (DJ242), a devenit drum naţional DN 24D şi se afla în administrarea Ministerului Transporturilor, care trebuie să ia măsuri pentru reparaţia acestui drum”. Alt „stăpân”, alte fonduri mici…
Lucrare la licitaţie
- Ţinta întrebărilor şi chiar a atacurilor cititorilor a fost aproape în toate mesajele preşedintele CJ, Eugen Chebac. Un comentator pune chiar aşezarea Cudalbiului ca viitor nod rutier tocmai pe seama faptului că preşedintele se trage de acolo. Iată un alt mesaj punctual de la un cititor, la care se răspunde cu răbdare şi tutun... european, căci bani româneşti nu prea sunt: „Să mearga d-nul Chebac de la Pechea la Costache Negri să vadă dacă poate. Cred că după război nu arăta aşa respectivul drum”.
- Răspunde dl Tudorache: „După cum am mai spus, pe sectorul Cudalbi – Costache Negri – Pechea – Cuza Vodă- Slobozia Conachi există proiect de reabilitare care are finanţarea externă asigurată, acum aflându-se în procedurile de lansare licitaţie.” CJ va cofinanţa!
http://www.viata-lib...
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#7 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.023 Mesaje:

Adăugat 05 mai 2009 - 00:49

Aproape doi kilometri de găuri…
Scăpăm de gropile de la Barcea!

* Guvernul a dat bani, CJ Galaţi a aprobat proiectul, începe licitaţia *
Încep lucrările pe drumul judeţean care pleacă din Barcea spre nordul judeţului, pe o porţiune foarte proastă, de aproape 1,7 km. În două luni, lucrarea ar putea fi gata. Drumul Judeţean 252, din vestul judeţului, este în suferinţă, distrus de camioanele de balast din dreptul primăriei comunei Barcea spre comuna Movileni, iar proiectul tehnic de refacere a primit săptămâna trecută aprobarea Consiliului Judeţului. Vor fi alocate fonduri, prin Programul de pietruire şi asfaltare al Guvernului, în valoare de peste 2,1 milioane lei, din care peste 1,9 milioane înseamnă costurile de execuţie a lucrării, restul banilor fiind pentru pe proiectare şi alte cheltuieli.
Anul trecut, a fost asfaltată altă porţiune de drum, până în Movileni. Astfel, drumul 252 scapă de marile „capcane”.
Din expunerea de motive a Hotărârii de Consiliu votată joi de consilierii judeţeni, aflăm că, pe lângă repararea gropilor prin plombare, urmează să fie refăcute şi acostamentele pe toată lungimea tronsonului de drum, cu 15 cm de fundaţie de balast şi 10 cm de macadam. Drumul va fi asfaltat cu 4 cm de beton asfaltic, aşezat peste 5 cm de binder (strat de legătură). Vor fi de asemenea refăcute patru podeţe tubulare.
http://www.viata-lib... ... cea_2.html
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#8 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.023 Mesaje:

Adăugat 07 mai 2009 - 21:34

Eugen Chebac, despre drumurile judeţene
Modul în care se reflectă criza economică în urbea de pe malurile Dunării, programele regionale de cooperare au făcut subiectul unui interviu acordat ziarului Cotidianul de către Eugen Chebac, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
- Drumurile judeţene sunt o problemă în întreaga ţară, nu numai în Galaţi. Puteţi spune care este suma alocată în 2009 de CJ Galaţi pentru repararea acestora?
- În 2009 am alocat, pentru lucrări de reparaţii şi întreţinere drumuri şi poduri judeţene, 3,46 milioane de lei noi, adică 34 de miliarde de lei vechi. Suma aceasta corespunde lucrărilor de întreţinere a drumurilor pe perioada de iarnă, pietruirea lor pe o lungime de aproximativ 4,2 km, întreţinerea îmbrăcămintei asfaltice, respectiv plombări pe o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi, tratamente bituminoase pe o lungime totală de 5 km, întreţinerea şanţurilor şi a rigolelor şi alte lucrări de întreţinere a drumurilor. Suma alocată de la bugetul statului având această destinaţie este de 7,38 milioane lei, din sumele defalcate din TVA, şi 10,37 milioane de lei pentru pietruirea şi modernizarea drumurilor judeţene. Totalul este de 17,76 milioane de lei. Din această sumă se va face întreţinere pe 46 km de drumuri judeţene.
http://www.cotidianu... ... 83599.html
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#9 chirac

chirac

    Gălăţean

  • Membri
  • PipPip
  • 128 Mesaje:

Adăugat 08 mai 2009 - 11:26

Stiea-ti ca drumurile judetene pot fi reparate si altfel?Poate in acela-si pret insa mai ecologic si fara prea multa bataie de cap!Faceti o plimbare Galati- Birlad si ve-ti vedea cu ochii vostri cum se cheltuiesc banii nostri!Dupa ceva drum de nota 100/h apare semet un indicator de reducere la 30/h mergi obucata buna ,iar bagi gaz si asta se repeta de citeva ori.Totusi trebuie atentie ca mai sunt si segmente de drum nesemnalizate :d

#10 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.023 Mesaje:

Adăugat 26 mai 2009 - 00:53

Drumul Tg.Bujor – Bereşti va fi reparat
Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Eugen Chebac, i-a anunţat, duminică, pe locuitorii  din oraşul Bereşti că în curând se vor investi fonduri pentru repararea drumului judeţean ce face legătura între Tg. Bujor şi Bereşti, asta, după ce CJ a început deja reabilitarea drumului Oancea – Băneasa, o altă „durere” a şoferilor.
http://www.viata-lib... ... at__2.html
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#11 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.023 Mesaje:

Adăugat 31 mai 2009 - 23:34

Asfalt pentru Torceşti
Consiliul Judeţului a votat proiectul tehnic pentru asfaltarea drumului comunal 57 Umbrăreşti-Torceşti din comuna Umbrăreşti. Valoarea investiţiei – îmbrăcăminte asfaltică uşoară pe o lungime de 4,5 km şi o lăţime de 5,5 metri – se ridică la 2,03 milioane de lei.
http://www.viata-lib... ... esi_2.html
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#12 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.023 Mesaje:

Adăugat 16 iunie 2009 - 23:34

Aici sunt banii dumneavoastră
Cinci milioane de euro aruncate-n drum

* La cinci ani de la inaugurare, Drumul European E 581 - aflat în partea de nord a judeţului - este încă închis traficului * Motivul: ultimii 50 de metri de şosea încă nu-s gata din cauza litigiului cu cei 11 (fraţi) proprietari ai terenului * Între timp, „noul” drum s-a degradat şi trebuie refăcut: alţi bani, altă distracţie *
Te ia durerea de cap când vine vorba de prostia colosală întâmplată în nordul judeţului, în apropierea comunei Priponeşti. Potrivit hărţilor rutiere, pe acolo trece Drumului European E 581. În teren însă, situaţia este alta: există de fapt două drumuri, paralele. Unul vechi de când lumea şi pe care se circulă (destul de prost). Altul inaugurat în 2004, dar închis traficului deoarece îi lipseşte o bucăţică de 50 de metri. Cum s-a ajuns la această situaţie imbecilă, citiţi în cele ce urmează.
Nouă ani de inutilitate costisitoare
E 581 este un drum cu o istorie aparte. Prima oară am scris despre el acum nouă ani, când a fost inaugurat primul tronson. Până atunci, E 581 n‑avea nicio legătură cu judeţul nostru. Era o deviaţie din E 85 ce lega şoseaua Focşani‑Bacău cu Bârladul, Huşiul şi vama Albiţa. În 1998, însă, o „minte luminată” de la Ministerul Transporturilor a sugerat că cea mai bună variantă pentru E 581 ar fi pe la Tişiţa‑Tecuci‑Bârlad (coridorul paneuropean IX, care să lege Albiţa de Giurgiu). Ideea a fost imediat îmbrăţişată de ministrul din acea vreme (nimeni altul decât actualul preşedinte Traian Băsescu) şi toată lumea s‑a pus pe treabă. În prima fază, a fost lărgit tronsonul de drum Tecuci-Cosmeşti‑Tişiţa (fost pe DN 24, în lungime de 20 kilometri). S‑au băgat zeci de milioane de dolari în acest obiectiv, care a înghiţit peste un milion de tone de asfalt, piatră şi beton. S‑au pus marcaje de margine fosforescente (ca pe autostrăzile germane), s‑au tras dungile şi, gata, s‑a făcut inaugurarea. A fost o dublă inaugurare, de fapt. Una la capătul de la Tişiţa, alta la Tecuci. Ambele cu fanfară militară şi tăieri de panglică electorală, că doar alegerile erau pe vine. Concomitent cu lucrările la segmentul menţionat, s‑a declanşat şi lucrarea la porţiunea de şosea dintre Tecuci şi Bârlad. Circa 50 de kilometri de drum sinuos, cu numeroase treceri peste calea ferată, cu traversări de râuri şi cu probleme cu inundaţiile. Nimeni nu bănuia însă că, peste câţiva ani, „copilul” lui Băsescu va sfârşi abandonat pe un câmp de lângă Priponeşti. Pentru că, trebuie să ştiţi, deşi pe hârtie drumul e gata, în teren - pe porţiunea de patru kilometri dinspre Ghidigeni către Bârlad (în zona Priponeşti) - e doar o panglică de asfalt inutilă. Pe acolo nu trece nicio maşină, de cinci ani, pentru simplu motiv că drumul nu are decât un capăt (şi acela blocat cu nişte bucăţi mari de beton). Celălalt capăt se termină în... neant. Joncţiunea cu vechea cale rutieră (la Vinderei) nu s-a mai făcut niciodată.
11 fraţi care-au învins şoseaua!
Cei patru kilometri ai şoselei au costat circa cinci milioane de euro (asfalt ca‑n palmă, poduri, şanţuri dalate, marcaj rutier). Şi ce dacă? Maşinile ocolesc pe o porţiune paralelă, de drum prost şi care traversează de două ori calea ferată, deoarece măreaţa realizare a epocii Băsescu e „gâtuită” de o râpă de 50 de metri. Două proprietăţi private, ce nu s‑au dat cumpărate cu niciun chip de stat. Unul dintre proprietari, Adrian Timofte, are şi un han situat pe vechea variantă a şoselei. Deci deschiderea noii rute îi scoate din circuit hanul. Omul a cerut să i se dea fix contravaloarea, pe expertiză, a hanului. Ceea ce statul n‑a vrut, deci s‑a ajuns la proces. În cele din urmă, s-a dispus exproprierea terenului, dar fără a se plăti despăgubire pentru vadul comercial dispărut. „Mi-au virat banii în cont, dar nu m-am atins de ei. Sunt nemulţumit de decizia luată de instanţe, dar nu mai am cale de atac”, ne-a declarat Adrian Timofte. În cazul celeilalte proprietăţi, treaba e mai complicată. Cei (doar) 800 de metri pătraţi în discuţie aparţin unui defunct din Vinderei-Vaslui (Ion Neagu se numea), iar cei 11 moştenitori sunt împrăştiaţi în toată Europa. Imposibil de adunat la un loc pentru dezbaterea moştenirii. Mai mult decât atât, decizia de expropriere făcută iniţial (în 1998) este greşită, în sensul că este pe numai o parte din proprietatea limitrofă şoselei, deşi trebuia să fie pe toată suprafaţa. Că e complicat: e clar. Că nu s-a găsit, în nouă ani, o soluţie - este extrem de grav. Ne întrebăm pentru ce mai plătim atâtea armate de funcţionari.
Drumul nefolosit s-a făcut deja praf!
Partea şi mai proastă a acestei afaceri este că, deşi drumul amintit nu a fost folosit niciodată, el este într-o stare destul de proastă. Inundaţiile din urmă cu patru ani i-au şubrezit structura, iar terenul se tasează vizibil. În carosabil au apărut milioane de mici crăpături, iar semnele rutiere au fost furate. Părerea noastră e că lucrarea va trebui refăcută, deoarece şoseaua s-ar dezintegra după câteva zile de trafic intens. Ce-o ieşi până la urmă şi cine va plăti pentru prostia fără margini despre care v-am povestit aici nu putem stabili noi. Însă credem că instituţiile statului trebuie să se sesiseze. Cineva trebuie să dea socoteală pentru cheltuirea fără cap a banilor publici!
http://www.viata-lib... ... rum_2.html
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#13 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.023 Mesaje:

Adăugat 11 iulie 2009 - 00:03

Drum european în satul Fântânele!
DC 30 este numele drumului comunal din satul Fântânele, comuna Scânteieşti, care, începând de vineri, se ridică în mod oficial la standarde europene. „Reabilitare DC 30 cu covor asfaltic” pe o lungime de 3,4 km este numele proiectului finanţat de Uniunea Europeană prin Programul de Vecinătate România – Republica Moldova 2004-2006, implementat de Consiliul Local al comunei Scânteieşti, având ca partener Consiliul Raional Cahul, din Republica Moldova. Manager de proiect a fost primarul de Scânteieşti, Ghiorghi Bute. Bugetul total al proiectului a fost de 371.986 euro, din care finanţarea nerambursabilă Phare a fost de 305.258 euro, diferenţa fiind asigurată de Consiliul Local Scânteieşti cu sprijinul CJ. Inaugurarea oficială a noului DC 30 a avut loc ieri.
http://www.viata-lib... ... ele_2.html
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#14 1964

1964

    Gălăţean

  • Membri
  • PipPip
  • 209 Mesaje:

Adăugat 12 iulie 2009 - 23:28

De cand a castigat chebac sefia cj sa vedeti ce masini au copiii lui :shock:
Imagine adăugata

#15 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.023 Mesaje:

Adăugat 22 iulie 2009 - 19:00

Proiect pentru reabilitarea DC 60 şi DJ 240A
Consilierii judeţeni au aprobat, marţi, în şedinţă ordinară a forului legislativ judeţean, două proiecte privind reabilitarea unor porţiuni de drum comunal şi judeţean. Valoarea totală a celor două investiţii este de aproximativ 5,5 milioane de lei. Prima porţiune de drum ce va fi reabilitată şi modernizată este DC 60, cuprins între localităţile Movileni şi Siliştea, unde printre altele, se are în vedere amenajarea unui număr de 13 intersecţii cu drumurile laterale, dar şi amplasarea unor indicatoare rutiere. Valoarea acestei prime investiţii este de 2. 270.470,00 lei, inclusiv TVA.
Al doilea drum aflat în vizorul autorităţilor este DJ 240A cuprins între localitaţile Tăplău şi Gârbovăţ. Aici lucrările de reabilitarea vor avea loc în două etape, pe două tronsoane, valoarea investiţiei ridicându-se la 3.108.345, 00 lei, inclusiv TVA. Finanţarea lucrărilor se va realiza prin Programul privind pietruirea, reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate, aprobat prin HG nr. 577/1997 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, au mai fost aprobate câteva proiecte privind reabilitarea unor drumuri comunale şi judeţene, printre care şi cel care leagă comunele Cudalbi şi Băleni, dar şi anumite tronsoane de drum din comuna Fundeni.
http://www.impartial... ... &articol=2
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#16 Mikka

Mikka

    SuperModerator

  • Moderator forum
  • 2.277 Mesaje:

Adăugat 08 august 2009 - 10:37

Va recomand calduros o excursie Pechea - Costache Negri... Senzatii super, prilej de facut relatii in lumea mecanicilor auto, etc. Sunt vreo 9-10 km absolut distrusi, lasand la o parte ca nici drumul pana acolo nu e prea grozav.
Nu judecati oamenii dupa cei cu care se aduna. Nu uitati ca si Iuda avea amici ireprosabili (Ernest Hemingway)

#17 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.023 Mesaje:

Adăugat 03 decembrie 2009 - 10:55

Trafic închis pe DN24 (E581)
Astăzi, în judeţul Galaţi, până la ora 17:00, va fi închisă circulaţia pe DN24(E581), la kilometrul 27+400, în zona Munteni. Pe DN24(E581), la kilometrul 27+400, în zona Munteni, traficul este oprit din cauza unor lucrări care se execută la trecerea la nivel cu calea ferată. Traficul rutier este deviat, existând indicatoare în zonă, dar şi agenţi de poliţie rutieră care direcţionează şoferii.
http://www.europafm.... ... 81~n35466/
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#18 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.023 Mesaje:

Adăugat 23 decembrie 2009 - 15:48

CE a aprobat finanţarea drumului Galaţi – Vaslui – Crasna – Albiţa
Comisia Europeană a adoptat deciziile de finanțare pentru trei proiecte în valoare de peste 400 milioane euro, destinate modernizării şi dezvoltării infrastructurii naţionale de transport, potrivit unui comunicat remis miercuri de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI). Cele trei proiecte au fost depuse în cadrul axei prioritare 2 - „Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara axelor prioritare TEN-T în scopul creării unui sistem naţional de transport durabil” şi vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2013. Unul dintre proiecte este cel privind “Reabilitarea DN24, limita de judeţ Galaţi – Vaslui – Crasna şi DN24B, Crasna - Albiţa” care are drept obiectiv reabilitarea a 94,718 km de drum naţional, între Galaţi – Vaslui – Crasna – Albiţa, are un buget total de 147.952.166 euro, din care 86.622.303 euro constituie finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, restul sumei fiind asigurată de la Bugetul de Stat.
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#19 mambo

mambo

    menbru di menbru

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1.122 Mesaje:

Adăugat 04 mai 2010 - 15:50

azi am fost la Matca via Pechea-Cudalbi. fac abstractie de faptul ca la intrarea in exploatarea petroliera de langa loc. Schela, unde limita de viteza este de 50 km/h, era un radar de ala nou (mamaaaa, ce mai tipa detectorul meu!) si va aduc la cunostinta urmatoarele constatari:
- episodul 1 - la intrare in Slobozia Conachi se muncea de zor pe ambele margini ale drumului (probabil canalizare). mers cu max. 30 km/h uneori chiar si cu opriri. pe la mijlocul comunei surpriza: drumul blocat si indrumat pe ruta ocolitoare, drum de tara "pavat" cu pietris, viteza max. 15 km/h. acceptabil, am zis eu, tinand cont de motivul blocarii drumului.
- episodul 2 - din centru comunei campionului mondial la box, mai exact de la intersectia cu drumul ce duce catre loc. Suhurlui si pana in apropiere de comuna Costache Negri, am simtit nevoia de multe ori sa iau masina in brate. science-fiction ar fi spus un neamt, nesimtire crasa as zice eu.
episodul 3 - la intrare in Cudalbi - drum blocat, deviat pe ruta ocolitoare, de data aceasta drum de tara fara "pavajul" de pietris, doar pamat. noroc ca nu a plouat.
- episodul 4 - de la iesirea din Cudalbi pana la intrarea in Valea Marului - drum plin de gropi, unele destul de mari, chiar periculoase pt siguranta participantilor la trafic.

luati aminte si invataminte!
vrei parola?  ǝuıq ızǝʌ ıɐɯ nu ɐɔ pǝɹɔ

#20 Mikka

Mikka

    SuperModerator

  • Moderator forum
  • 2.277 Mesaje:

Adăugat 05 mai 2010 - 07:19

episodul 2 - din centru comunei campionului mondial la box, mai exact de la intersectia cu drumul ce duce catre loc. Suhurlui si pana in apropiere de comuna Costache Negri, am simtit nevoia de multe ori sa iau masina in brate. science-fiction ar fi spus un neamt, nesimtire crasa as zice eu.

Deci nu s-a schimbat nimic pe portiunea asta...
Nu judecati oamenii dupa cei cu care se aduna. Nu uitati ca si Iuda avea amici ireprosabili (Ernest Hemingway)




0 utilizator(i) citesc acest subiect

0 utilizator(i), 0 vizitator(i), 0 utilizator(i) anonim(i)



PageRank
ziare