Sari la conținut

Daniel Dediu, suspectat de tentativă de asasinat


dcp100168

Postare recomandata

Contrabandişti de ţigări arestaţi preventiv

Patru bărbaţi au fost arestaţi preventiv, iar un bărbat şi o femeie sunt cercetaţi în arest la domiciliu, după efectuarea a 32 de percheziţii la domiciliile şi locuinţele unor persoane de pe raza judeţelor Galaţi, Suceava şi Botoşani, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări, se arată în două comunicate  de presă transmise  de Inspectoratul General de Poliţie şi DIICOT.

Potrivit comunicatelor, peste 420.000 de ţigarete de contrabandă, şapte autoturisme modificate pentru transportul disimulat al ţigaretelor, muniţii pentru diferite tipuri de arme, 21 de grame de cocaină, echivalentul a circa 75.000 de lei în monedă naţională şi valută, au fost indisponibilizaţi în celor 32 de percheziţii efectuate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT din Galaţi pe raza judeţelor Galaţi, Suceava şi Botoşani, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializate în contrabandă cu tutun. Din cercetări a reieşit că, în perioada august 2016 -  aprilie 2017, membrii grupării infracţionale ar fi introdus pe teritoriul ţării, din Ucraina, primit, deţinut, transportat şi ar fi vândut pe raza judeţelor Galaţi şi Suceava peste 3.000.000 de ţigarete de contrabandă, provenite din statul vecin.

Gruparea ar fi fost structurată pe mai multe paliere, respectiv introducere pe teritorul ţării, depozitare, transport, distribuţie şi comercializare.

Grupul infracţional a fost constituit iniţial de către inculpaţii Plamadă Arcadie, Cernescu Mihai Petru, Dediu Daniel Lili, Mitrofan Liliana şi alţi făptuitori, inclusiv cetăţeni ucraineni. La grupul infracţional organizat au aderat, în cursul lunii septembrie 2016, inculpaţii Jescu Vasile Cristinel şi Borza Alexandru Iulian.

În cadrul grupului inculpaţii aveau roluri bine stabilite în vederea realizării cu succes şi în condiţii de maximă conspirativitate a activităţilor ilicite. Astfel, în timp ce inculpaţii Plamadă Arcadie, Cernescu Petru şi făptuitorii ucraineni aveau rolul de a se ocupa de introducerea în România din Ucraina a cantităţilor de ţigări pe raza localităţii Vicovu de Sus, judeţul Suceava şi de depozitarea temporară a acestora, inculpaţii Jescu Vasile Cristinel şi Borza Alexandru Iulian  aveau rolul de a transporta cantităţile de ţigări către o parte dintre cumpărătorii acestora ce aveau rolul de a se ocupa de comercializarea en detail, fiind utilizat, în acest scop, inclusiv autovehicule ce fuseseră modificate structural în vederea disimulării mărfii de contrabandă.

Inculpaţii Dediu Daniel Lili şi Mitrofan Liliana împreună cu alţi făptuitori au constituit, pe raza judeţului Galaţi, o reţea de distribuţie a ţigărilor preluate de la ramura ce acţiona pe raza localităţii Vicovu de Sus, judeţul Suceava.

S-a stabilit că în perioada de existenţă a grupului infracţional organizat  (august 2016 - aprilie 2017) membrii acestuia au introdus în România, din Ucraina, în mod ilegal, peste 150.000 de pachete de ţigări de diferite mărci ce nu aveau aplicate timbre de accizare sau care aveau aplicate timbre de accizare emise de autorităţile fiscale ale statului vecin.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate au fost găsite în diferite locaţii, gestionate de membrii grupului infracţional, importante cantităţi de ţigări, respectiv cantitatea totală de 21.129 pachete de ţigări de diferite mărci, care nu aveau aplicate timbre de accizare. De asemenea au fost identificate şi ridicate autovehicule care aveau practicate modificări structurale artizanale în scopul disimulării unor cantităţi de ţigări, ce erau transportate către beneficiarii acestora. Totodată fost găsită şi ridicată aparatură utilizată de membrii grupului infracţional organizat în vederea realizării activităţilor ilicite de introduce în România a ţigărilor provenite din Ucraina constând în: binocluri de mare putere, aparatură de vedere pe timp de noapte, staţii profesionale de emisie recepţie, aparatură de localizare prin GPS, etc.

Cu ocazia percheziţiei efectuate la garajul deţinut de către  inculpatul Dediu Daniel Lili au fost găsite muniţii pentru diferite tipuri de arme şi cantitatea de 21 grame cocaină.

Prin ordonanţele din data de 20.04.2017 s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Plamadă Arcadie, Cernescu Mihai Petru, Jescu Vasile-Cristinel, Borza Alexandru Iulian, Dediu Daniel-Lili şi Mitrofan Liliana. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Galaţi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, pentru o durată de 30 de zile faţă de aceştia. Prin încheierea de şedinţă din data de 20.04.2017, emisă de Tribunalul Galaţi s-a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Plamadă Arcadie, Cernescu Mihai Petru, Jescu Vasile-Cristinel şi Dediu Daniel Lili şi măsura preventivă a arestului la domiciliu faţă de inculpaţii Mitrofan Liliana şi Borza Alexandru Iulian.

presagalatibraila.com

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Creați un cont sau conectați-vă pentru a comenta

Trebuie să fiți membru al comunității pentru a putea adăuga comentarii.

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un cont nou

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
×
×
  • Creează nouă...

Informații importante

Pentru a personaliza conţinutul şi pentru a asigura o experienţă de utilizare sigură, folosim module cookies. Dacă folosiți acest site, ne permiteți să colectam informații prin intermediul modulelor cookie. Puteți modifica setările cookie-urilor. Prin continuarea navigării pe acest site confirmați acceptarea utilizării fișierelor cookie conform Politicii de utilizare a cookie.