Salt la conținut


Bun venit pe Forum Gălățeni.net

Pentru a putea publica subiecte și mesaje sau pentru a răspunde la cele deja existente este nevoie să vă logați. Dacă nu aveți un cont click pentru Înregistrare.
Vă puteți autentifica pe forum cu un cont de Facebook, indiferent că sunteți membru sau nu. Autentificați-vă aici: 
Înainte de a începe colaborarea cu Forumul Gălățeni.net vă rugăm să studiați Regulile comunității.


Droguri legale la "magazinele de vise" din Galaţi


146 răspunsuri la acest subiect

#21 riaji

    SuperGălăţean

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 2.359 Mesaje:

Adăugat 25 aprilie 2009 - 10:49


corbu a spus:

Magazinele pot fi inchise de catre consiliul local, legiuitorul local, prin emiterea unei h.c.l. care modifica legile nationale care dau drept de functionare acestor smoke/spice shop-uri, tot la fel de simplu cum a emis h.c.l. care modifica codul rutier .
Daca se vrea cu adevarat.
Asta pentru ca nu a contestat nimeni pana acum legalitatea HCL in instanta..
You are the only one who creates your reality.

#22 dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 34.535 Mesaje:

Adăugat 19 mai 2009 - 22:06

Substanţele halucinogene, o „capcană“ periculoasă pentru tineri
De câţiva ani, au apărut nişte negustori avizi de îmbogăţire rapidă, pe orice cale posibilă, care au introdus în ţară o serie de produse de mult dispărute din lumea civilizată. Aceste produse erau apanajul unor triburi africane şi americane, unele semi-sălbatice, care trăiau în îndepărtata Antichitate sau în Evul Mediu. Se profită de faptul că unele dintre aceste produse nu au fost introduse în grupa drogurilor interzise prin lege, deşi au efecte aproape similare cu drogurile clasice. Explicaţia este simplă. Fiind dispărute de sute şi mii de ani din atenţia oamenilor aflaţi pe diferite trepte ale evoluţiei civilizaţiei, ar fi absurd să mai facă obiectul preocupărilor actuale. În mod similar, nimeni nu mai studiază produsele consumate de sumerienii şi perşii din Antichitate sau de către hunii nomazi în fuga lor spre Occident.
Plantele sunt toxice pentru sistemul nervos central
- Pedicularis densiflora - numită războinicul indian, era utilizată de triburile indiene din America de Nord, care fumau bobocii florali şi florile uscate pentru efecte halucinogene, euforice, afrodisiace, relaxante şi de agresivitate. Prin inducerea acestei agresivităţi se poate ajunge uşor la violuri sau chiar la crime, fără a conştientiza gravitatea faptelor şi consecinţele sociale. Aceste efecte sunt cauzate de un complex de alcaloizi quinolizidici, toxici asupra sistemului nervos central şi periferic (pediculinina, protopelina, criptopina şi bicuculina). Consumatorii, cu sistemul nervos uşor paralizat, se simt cu capul în nori, au un râs necontrolat, chef de dans excentric, dilatarea pupilelor şi tremuratul puternic al mâinilor şi picioarelor, care aminteşte de boala Parkinson şi chiar de epilepsie. Persoanele respective trebuie să ştie că nu mai au capacitatea de a conduce autovehicule în siguranţă şi se pot expune la accidente grave. În plus, simt crampe acute stomacale, senzaţie de vomă şi mahmureală ca după o beţie cruntă. Produsul este interzis copiilor şi tinerilor sub 18 ani, dar nu poate fi folosit nici de persoanele adulte.
- Leonotis leonurus - urechea leului sau cânepa sălbatică este una dintre cele mai eficiente alternative la canabis şi la tutun brut. Planta era originară din Africa de Sud, unde era fumată de triburile de hotentoţi. Se fumau florile uscate, pentru efecte euforice, psihoactive, impulsive şi relaxante. Drogul coţine numeroşi alcaloizi indolici şi tropanici, cel mai activ fiind leonurin, uşor toxic, cu multiple efecte secundare asupra întregului organism. Din aceste considerente este interzis copiilor şi tinerilor sub 18 ani şi femeilor gravide, din cauza pericolului de a da naştere unor copii cu malformaţii. În plus, dă dependenţă la fel ca celelalte droguri clasice.
- Nelumbo nucifer - lotusul galben era utilizat în Asia de către indienii budişti în ritualurile religioase, întrucât se credea că zeul Budha ar fi provenit dintr-o floare de lotus. După fumatul florilor uscate apare un sentiment de bucurie nemotivată, cu caracter mistic, ce invadează mintea şi tot trupul consumatorului, care se simte înălţat la ceruri. Aceste efecte sunt datorate unui complex de alcaloizi (neferină, liensenină, isoliensinină) şi a acidului betulinic în exces.
- Nymphaea caerulea - nufărul albastru era o plantă sacră în Egiptul Antic, folosită pentru efectele sale euforice, afrodisiace şi relaxante. Prin consum, sistemul nervos este perturbat din cauza unui complex de taninuri, compuşi fenolici şi acid galacturonic.
- Leonurus sibiricus - marijuanella sau mica marijuana era consumată sub formă de frunze uscate şi mărunţite de către triburile din America Latină şi adusă în Europa de conchistadorii spanioli. Efectele narcotice sunt cauzate de un complex de alcaloizi foarte toxici (leonurină, leonuridină, stachydrină etc).
- Zornia latifoklia era fumată de vechile triburi de indieni din Brazilia pentru efecte psihoactive, impulsive, uneori fiind consumată în scopuri vizionare.
- Canavalia maritima era folosită de triburile vechi din zona Golfului Mexic. Seminţele au fost găsite în mormintele regale din Peru şi Yucatan care datau încă din Antichitate. Are efecte psihoactive, energizante pentru o scurtă perioadă.
- Scutellaria galericulata era un alt drog folosit de triburile care trăiau în apropierea Golfului Mexic, având efecte uşor paralizante asupra nervilor cranieni, cauzator de alcaloidul baicaleina.
Aceste droguri sunt distribuite separat sau în amestecuri numite Spice Gold, Spice Silver, Spice Diamond, Smoke, Genie, Arctic, Diablo XXX. Pentru a masca gustul amărui al alcaloizilor, fabricanţii de droguri adaugă diferite substanţe, producând miros plăcut atunci când sunt aprinse şi cu gust de miere şi vanilie.
http://www.ziarullumina.ro/articole;902 ... ineri.html
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#23 dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 34.535 Mesaje:

Adăugat 19 mai 2009 - 23:27

Sanctiuni la magazinele etnobotanice din Focsani
Comisarii de la Protectia Consumatorilor au gasit in magazine produse pe care erau inscriptionate atentionari privind faptul ca pilulele nu sint destinate consumului uman, alaturi de indicatii privind modul de administrare * Ambele magazine “euforice” s-au ales cu sanctiuni
Doua magazine din Focsani care isi vind produsele “halucinogene” celor doritori de senzatii tari au fost verificate de comisarii Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor. In urma controalelor s-a dovedit ca nici unul dintre acestea nu erau tocmai in legalitate, intrucit nu ofereau toate informatiile consumatorilor care le cumparau produsele, plecind de la ingrediente, termene de valabilitate, si chiar pina la o avertizare privind posibilele efecte secundare. (...) Cel de-al doilea magazin intrat in vizorul comisarilor s-a dovedit si el a fi al unei firme straine de judetul nostru, sediul societatii fiind declarat in Galati. Si aici au fost gasite nereguli, cum ar fi produse fara informatii privind importatorii, lotul de fabricatie, termene de valabilitate, avertizari privind efectele consumului uman si informatii privind primul ajutor in cazul unor efecte nedorite. “Pentru abaterile constatate, operatorul economic a fost sanctionat cu amenda contraventionala de 20.000 lei, dispunindu-se oprirea temporara de la comercializare a 66,5 g produse etnobotanice in valoare de 5.200 lei pina la remedierea deficientei”, au aratat comisarii CJPC. Si aici au fost gasite sfaturi contradictorii, de genul “Interzis consumului uman” , alaturi de mentiunea “Se iau 1 - 2 pastile ... nu mai mult de 4 pe zi...”, existind indicatii ca pilulele au efecte relaxante, sedative si euforice.
http://www.ziaruldev...p?articol=28867
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#24 EMIL

    Gălăţean

  • Membri
  • PipPip
  • 147 Mesaje:

Adăugat 20 mai 2009 - 19:03

Stie cineva (in afara de organele abilitate! :lol: , desi ma indoiesc ca ei ar sti :!: ), cine sunt actionari/asociati/adminstratori la astfel de magazine? cel de langa Havana din Micro 17 este clar ca este al lui Kadar fiul, asta sa insemne ca cel de langa Caju, este al lui .... am uitat cum i se spune prin targ? :lol: Banuiesc ca apartin cuiva care exploateaza o bresa a prevederilor legislative, dar nu bag mana in foc ca acesata nisa nu a fost special creata, sau cautata de un avocat ...destept, gen ...unu de a plecat recent in parlament (cu b mic) ;) de la bold

#25 George

    SuperGălăţean

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1.821 Mesaje:

Adăugat 21 mai 2009 - 14:35

Comisarii de la Protectia Consumatorilor au gasit in magazine produse pe care erau inscriptionate atentionari privind faptul ca pilulele nu sint destinate consumului uman, alaturi de indicatii privind modul de administrare * Cum incearca unii sa mascheze afacerea :lol: :lol: :lol:

#26 corbu

    Gălăţean de frunte

  • Membri
  • PipPipPip
  • 431 Mesaje:

Adăugat 28 mai 2009 - 21:40

Repet: Consiliul local, daca vrea, poate emite o hotarare prin care sa elimine ,,magazinele de vise''.
Deocamdata se pare ca alesii nostrii locali (si cei nationali) ne vor cat mai ametiti sau euforici ! Oare de ce :?: :roll:
Stie cineva de cate semnaturi e nevoie pe o petitie catre Consiliul local prin care sa se impuna o h.c.l.?
Daca e posibila varianta cu petitii online la nivel national, trebuie sa fie valabila si la nivel local. Daca se poate, rog admin sa infiinteze un topic cu posturi cu semnaturi securizate si contorizate, si sa incepem sa ,,ajutam'' Consiliul local:!:
P.S. Mazare mentine taxele la barierele la intrarile din Mamaia in ciuda oricaror legi nationale si hotarari judecatoresti!
Toti vor sa ajunga in rai, dar nimeni nu vrea sa moara...

#27 riaji

    SuperGălăţean

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 2.359 Mesaje:

Adăugat 29 mai 2009 - 12:42

Nu e adevarata situatia lui Radu Mazare.. Exista reglementari expres in sensul taxelor speciale, iar taxa de intrare in Mamaia este una de genul acesta, iar instanta de judecata i-a dat dreptate oricum..
You are the only one who creates your reality.

#28 Rami

    Membru de Onoare

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 2.140 Mesaje:

Adăugat 29 mai 2009 - 13:41

corbu a spus:

Repet: Consiliul local, daca vrea, poate emite o hotarare prin care sa elimine ,,magazinele de vise''.
Nu are ceva de castigat din existenta acestora?

#29 corbu

    Gălăţean de frunte

  • Membri
  • PipPipPip
  • 431 Mesaje:

Adăugat 29 mai 2009 - 15:58

riaji a spus:

Nu e adevarata situatia lui Radu Mazare.. Exista reglementari expres in sensul taxelor speciale, iar taxa de intrare in Mamaia este una de genul acesta, iar instanta de judecata i-a dat dreptate oricum..
Taxa de bariera din Mamaia reintra in vigoare din 4 iunie, desi Curtea de Apel Bucuresti a decis ca taxa este ilegala
de E.M. HotNews.ro
Marţi, 19 mai 2009, 15:36 Actualitate | Esenţial
Taxa de bariera la intrarea in statiunea Mamaia va fi perceputa si in acest an incepand cu data de 4 iunie. Serviciul Public de Impozite, Taxe si alte Venituri ale Bugetului Local Constanta informeaza ca tarifele practicate sunt aceleasi cu cele de anul trecut. Masura se aplica autoturismelor care nu sunt inmatriculate in Constanta. O decizie a Curtii de Apel Bucuresti din luna martie a acestui an indica insa ca taxa este ilegala si ca trebuie desfiintata.
Astfel, fiecare intrare in statiune costa 3 lei, un abonament pentru 24 de ore costa 4 lei, unul pentru sapte zile 25 de lei, iar pentru intreg sezonul estival abonamentul costa 250 de lei.
Curtea de Apel Bucuresti a decis ca taxa este ilegala si trebuie desfiintata
In luna martie a acestui an, Curtea de Apel Bucuresti a decis ca taxa de intrare in Mamaia este ilegala si, ca urmare, trebuie desfiintata, in urma unui proces intentat de o turista care platise aceasta taxa. Sentinta a ramas definitiva, arata Dan Popa pe blogul sau, si nu mai poate fi atacata.
Ce se intampla cu banii
Primarul Radu Mazare declara ca, in sezonul estival 2008, autoritatile locale au incasat din taxa de bariera aproximativ 1.700.000 de lei, cu 200.000 mai mult ca in 2007. Din banii incasati, administratia locala a explicat ca sunt organizate manifestari culturale, sportive si de divertisment, cu scopul de a atrage turisti pe litoral.
La jumatatea lunii iunie 2007, taxa de bariera a fost reintrodusa dupa ce magistratii Curtii de Apel Constanta au decis, printr-o sentinta definitiva si irevocabila, ca taxele speciale instituite de administratia locala sunt legale.
Sentinta s-a referit, pe langa taxa de bariera, la taxa de utilizare a tramei stradale, taxa pentru irigatii, taxa pentru siguranta si linistea publica si cea pentru statiile de telefonie mobila, dupa ce prefectul judetului a atacat taxele respective in contencios administrativ, imediat dupa introducerea lor, fiind considerate ilegale. In afara taxei de acces in statiunea Mamaia, celelalte se aplica numai agentilor economici.
REFERINŢE
Guvernul ataca taxa Mazare la Comisia Europeana sursa:http://www.hotnews.r...ste-ilegala.htm

Rami a spus:

Nu are ceva de castigat din existenta acestora?
Foarte posibil sa aiba ceva de castigat, dar sigur toti galatenii au ceva de pierdut... :(
Toti vor sa ajunga in rai, dar nimeni nu vrea sa moara...

#30 riaji

    SuperGălăţean

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 2.359 Mesaje:

Adăugat 29 mai 2009 - 23:20

Nu vad ce are de a face Curtea de Apel Bucuresti in a da o sentinta pentru un proces judecat pe raza judetului Constanta. Pana una alta, din cate vad aici, aia se cearta la Comisia Europeana, insa se cearta cu becul, pentru ca dpdv legal, inca odata, porcaria aia de taxa, intruneste toate conditiile prevazute de legea fiscala respectiva (stiu asta ptr ca e singurul exemplu de taxa speciala in vigoare din romania si am tot vazut-o si revazut-o la Dreptul financiar..). In plus, acea taxa va fi legala si va fi reinnoita sezon de sezon, cata vreme banii care vin la Consiliul Local sunt folositi numai pentru ariile care sunt mentionate in hotararea care lanseaza taxa an de an.
You are the only one who creates your reality.

#31 corbu

    Gălăţean de frunte

  • Membri
  • PipPipPip
  • 431 Mesaje:

Adăugat 30 mai 2009 - 09:27

Tot asa s-ar putea ''certa cu becul'' si managerii ''magazinelor de vise'', daca onor Consiliul local Galati ar vrea...
Nu trebuie interzise direct, ci se poate proceda asfel: se poate impune o taxa catre primarie mai mare sau egala cu cifra de afaceri. Daca le mai convine sa functioneze in Galati, o.k.!
Toti vor sa ajunga in rai, dar nimeni nu vrea sa moara...

#32 dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 34.535 Mesaje:

Adăugat 05 iunie 2009 - 13:28

Bazac: Comercializarea produselor cu efect halucinogen ar putea fi blocată
Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a declarat vineri la Galaţi că în câteva luni comercializarea produselor cu efect halucinogen ar putea fi interzisă în România, transmite corespondentul Informaţia.ro (AMOS News). Ministrul Sanătăţii a precizat că este vorba despre substanţe legale, cum ar fi salvia sau inul, dar care, consumate în anumite proporţii, pot avea un efect similar heroinei. Oficialul semnalează faptul că aceste produse nu au un statut bine determinat din punct de vedere medical şi pot prezenta un grad ridicat de periculozitate. “De două săptămâni efectuăm o serie de controale cu Agenţia Naţională a Protecţiei Consumatorului şi cu Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară pentru a depista aceste produse. De exemplu, în Bucureşti au apărut nişte magazine de vise, unde se vând produse biologice care nu au un statut bine determinat nici în România şi nici în Uniunea Europeană. Am discutat cu colegii de la Londra, provenienţa companei este britanică, şi am aflat că nici acolo statutul acestor medicamente din punct de vedere medical nu este reglementat. A rămas ca la nivelul Uniunii Europene să se ia o decizie în ceea ce priveşte aceste produse bilogice, pentru că au diverse efecte halucinogene şi sunt periculoase dacă sunt consumate în proporţii mari”, a afimat ministrul Bazac. Oficialul a mai precizat că Agenţia Naţională a Medicamentului lucrează în prezent la un proiect de act normativ, care prevede blocarea comercializării acestor produse în România. Potrivit aceleaşi surse, un prim pas spre interzicerea comercialiării produselor cu efect halucinogen va fi făcut marţi, la Luxemburg, în cadrul Consiliului Miniştrilor Sănătăţii, unde va fi dezbătută această problemă. “Eu nu cred că salvie vândută în plic pentru necesităţi bilogice nu poate fi un produs căruia Ministerul Sănătăţii să nu-i poate controla vânzarea. Aceste plante au aviz de la un un anumit institut din România, care în principiu nu ar trebui să se ocupe de acest lucru. Dacă se reglementează la nivel european acest lucru, în România în mod sigur în câteva luni distribuţia acestor medicamente ar fi interzisă”, a afirmat ministrul sănătăţii.
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#33 George

    SuperGălăţean

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1.821 Mesaje:

Adăugat 07 iunie 2009 - 18:33

Eu sunt pentru desfiintarea acestor "magazine de vise".

#34 silviudeep

    Gălăţean de onoare

  • Membri
  • PipPipPipPip
  • 632 Mesaje:

Adăugat 07 iunie 2009 - 22:49

Nu mai au prea mult de trait. Si eu sunt tot pentru desfiintare.
THIRST SYSTEMS GALATI - Partener ELECTRA
Interfoane Blocuri, Vile de la 80 LEI/ap

#35 dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 34.535 Mesaje:

Adăugat 15 iunie 2009 - 22:03

Droguri usoare in loc de paine, la Galati
» Magazinele care vand "droguri usoare" au luat locul alimentarelor, la Galati » La Tecuci nu exista farmacie nonstop, dar exista un astfel de "magazin de vise".
Magazinele in care sunt comercializate "drogurile usoare" sub denumirea oficiala de "substante etnobotanice", au devenit, la Galati, afacerea de top a momentului. In fata cinematografului "Tiglina", un astfel de chiosc, care gazduia un copiator mai mult pentru a insinua o utilitate publica, ca sa nu fie demolat, a devenit "magazin de vise". La fel s-a intamplat cu un chiosc de la intersectia strazilor Brailei si Marului, vizavi de scoala nr. 7, care a stat parasit timp de doi ani. Alt chiosc, langa "Clubului Politistilor", cu o suprafata de peste 200 metri patrati, a fost pe rand, carciuma, biliard-bar, magazin de mobila, magazin IT si cazinou. Nici una dintre aceste afaceri nu a mers. Acum este unul dintre "magazinele de vise" in care consumatorul are posibilitatea sa ia loc la o masa pentru a-si lua doza. La Galati, extinderea retelei de astfel de magazine a scapat de sub control. Daca in noiembrie era doar un singur magazin, iar in februarie patru, acum sunt peste 20. Multe dintre ele in preajma scolilor sau in zone frecventate de elevi. Un profesor ne-a relatat cum a pus fiola unuia dintre elevii sai, ce parea beat crita, dar a descoperit ca nici nu putea fi vorba de alcoolemie; de fapt, elevul era sub efectul "etnobotanicelor". La Galati, "magazinele de vise" sunt ca acasa: principala retea, "Spice Shop", al firmei SC Spice Grup SRL, are sediul compartimentului de distributie la Galati, pe strada Regiment 11 Siret nr 35. Langa "Palatul Justitiei". Reteaua are magazine in Bucuresti, Cluj, Targu-Mures, Sighisoara, Brasov, Ploiesti, Barlad, Galati, Constanta si Mamaia si cauta societati comerciale sau persoane fizice autorizate pentru distributie si preluarea in franciza a marcii inregistrate "Spice Shop - Magazinul de Vise". Nici al doilea municipiu din judet, Tecuci, nu putea fi ignorat de vanzatorii de "droguri usoare". Orasul cu 40.000 de locuitori nu are o farmacie nonstop, pentru ca nu indeplineste "normele".
OPC spune ca totul e legal
In schimb, are "Fly Shop"-ul de unde tecucenii isi pot cumpara tigari si prafuri halucinogene. Afacerea poate fi pusa la punct destul de usor. Daca ai "taraba", adica un chiosc sau un magazin, produsele pot fi aprovizionate prin preluarea francizei "Spice Shop - Magazinul de Vise", sau prin aprovizionare de la SC Etnoproduct SRL Petosani, ori direct de la sursa, din Marea Britanie sau Olanda. Autoritatile galatene, prefectul Claudiu Branzan, seful Inspectoratului de Politie, comisarul-sef Fanel Arama si seful Politiei Comunitare, Cristian Gasca, analizeaza fenomenul inca din februarie, dar nu pot lua vreo masura, pentru ca vanzarea "etnobotanicelor" nu este interzisa de lege. Inspectorii de la Protectia Consumatorului au facut mai multe controale, dar nu au gasit nimic ilegal care sa determine inchiderea "magazinelor de vise". Asadar, vanzarea "drogurilor usoare" este legala. Ministrul Sanatatii, Ionut Bazac, a declarat, la Galati, ca sunt intentii de reglementare a comercializarii "etnobotanicelor": "Agentia Nationala a Medicamentului vrea sa elaboreze o reglementare pe care sa o promoveze Ministerul Sanatatii si obligatoriu vanzarea lor sa se faca cu acordul ANM". De fapt, declaratiile ministrului Bazac ii asigura pe cei care investesc in raspandirea "magazinelor de vise" ca afacerea lor va fi mai sigura. Specialistii atrag atentia ca aceste substante pot crea grave probleme de sanatate, care pot duce pana la moartea consumatorilor.
http://www.romanialibera.ro/a157143/dro ... alati.html
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#36 George

    SuperGălăţean

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1.821 Mesaje:

Adăugat 25 iunie 2009 - 10:43

Hopa. A aparut si la noi in Braila un astfel de "magazin de vise" La intersectia Calea Galati cu I. L. Caragiale. Cum vii dinspre Centru spre Bd Dorobanti, pe partea stanga.

#37 dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 34.535 Mesaje:

Adăugat 25 iunie 2009 - 10:58

Dezbatere la Prefectură
Cu prilejul Zilei Internationale impotriva Traficului si Consumului Ilicit de Droguri, maine, 26 iunie 2009, cu incepere de la ora 12.00, in Sala Galbena a Palatului Administrativ, va avea loc o dezbatere pe teme de actualitate din acest domeniu, "magazinele de vise" fiind principalul subiect abordat.
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#38 anitaraz

    Flotant în Galaţi

  • Membri
  • PipPip
  • 36 Mesaje:

Adăugat 26 iunie 2009 - 08:26

Din nefericire, am exact la coltul blocului un astfel de magazin si inca 3 pe o raza de 250 de metri.
Ma ia groaza cand vad cum ies copiii de acolo - fie cu privirea fixa, absenti total, rupti de realitate, fie razand ciudat de zgomotos. Imi fac mari probleme pt acest "trend" aparut in ultimul an. Fiul meu are 13 ani, invata exceptional, insa deja imi povesteste ce aude de la cei mai mari. Acum e in faza in care ii detesta pe cei care fac acest lucru, e total impotriva fumatului, drogurilor, etc. dar daca, Doamne fereste, maine va fi tentat? Daca intr-o gluma isi pun unul altuia ceva in sucul de la chioscul din colt?
Sunt 100% pentru desfiintarea acestor magazine, cu atat mai mult cu cat nici macar nu se cunoaste gradul de toxicitate al produselor vandute. E ca si cum am permite functionarea magazinelor de "homicide", alaturi de cele de insecticide. Daca nu se vor desfiinta, macar sa le schimbe numele in Magazine de otravuri.

#39 George

    SuperGălăţean

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1.821 Mesaje:

Adăugat 26 iunie 2009 - 10:05

Stiti care e culmea tupeului?
Sa deschizi magazin de vise langa un loc de joaca si sa mai ai si autorizatie pentru asta :lol:

#40 dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 34.535 Mesaje:

Adăugat 07 iulie 2009 - 21:32

De la spice-uri la spital
O tânără a ajuns în stare gravă la spital după câteva ore peterecute într-un ”magazin de vise”. Deşi a crezut că o ”ţigară legală” nu-i poate provoca decât o stare halucinogenă, a fost nevoie de intervenţia imediată a medicilor urgentişti. Fata, de doar 20 de ani, s-a dus luni seara, alături de câţiva prieteni, într-un magazin unde se comercializează produse pe bază de substanţe halucinogene. Ea nu se aştepta însă că un asemenea mod de distracţie o va duce direct în urgenţele spitalului judeţean. Astfel, la puţin timp după ce a fumat o ţigară legală, fata a leşinat. Amicii săi au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112. ”Fumase o ţigară de la magazinele astea nou-deschise şi suferise o stare de leşin. Făcuse o stare de lipotimie, se simţea rău şi nu putea sta în picioare. I s-a acordat primul ajutor în ambulanţă după care a fost transportată la Spitalul Judeţean”, ne-a spus dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Reprezentanţii Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului spun că asemenea magazine sunt un adevărat pericol pentru adolescenţi şi tineri. Ei au aplicat deja amenzi de peste 40 de mii de lei şi au confiscat marfă în valoare de 8.500 de lei după mai multe nereguli depistate în ”magazinele de vise” din Galaţi. ”Considerăm că aceste produse sunt ca un drum spre drogurile grele. Mai mult, peste 50% dintre aceste magazine sunt amplasate special în vecinătatea unor unităţi de învăţământ”, susţine cms. Eusebiu Diaconu din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului. Reprezentanţii CJJPC spun că au făcut deja demersuri pentru ilegalizarea celor 16 substanţe folosite în asemenea magazine. Gălăţenii cred însă că pentru mulţi tineri, este deja prea târziu. ”Chiar ieri (n.r. alaltăieri) am văzut o grămadă de liceeni care se drogau, cum spun ei legal, în spatele oficiului poştal din Ţiglina 1. Este îngrijorător că nimeni nu face nimic”, ne-a spus o gălăţeancă.
http://www.impartial.ro/index.php?func= ... articol=10
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!





1 utilizator(i) citesc acest subiect

0 utilizator(i), 1 vizitator(i), 0 utilizator(i) anonim(i)



PageRank
ziare