Viitorul Muzeu al Satului din Galaţi
De la autentic la kitsch
Despre viitorul Muzeu al Satului al cărui beneficiar, potrivit proiectului, este Consiliul Judeţului Galaţi, se vorbeşte de ceva timp. Curiozitatea ne‑a făcut să vedem cât de mult este prezent autenticul în acest nou spaţiu muzeistic, în care echipa SC "Comtiem" SRL Galaţi încă mai lucrează. La locul cu pricina, în Pădurea Gârboavele, ne‑am �lovit� mai întâi de pancarta şantierului din care aflăm aspectele esenţiale. Obiectivul: Muzeul Satului ‑ Gospodărie Tradiţională. Potrivit aceluiaşi panou, lucrarea a început în 4 februarie 2008, iar finalizarea (în trei luni) pe 30 mai 2008. Realitatea este însă alta, aici mai este de lucru. Cum ne interesează cât de bine s‑au respectat tradiţia şi autenticul în construcţia celor patru gospodării din viitorul Muzeu al Satului, l‑am invitat în această documentare pe domnul Eugen Holban, etnolog şi artist plastic, absolvent al Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" Bucureşti, o autoritate în domeniu, care face cercetare de peste patru decenii în zona de sud a Moldovei.
"De când vă caut... "
Ne‑a întărit necesitatea prezenţei unui specialist în acest loc, chiar domnul Constantin Sălăvăstru, şeful de şantier al Muzeului Satului ‑ Gospodărie Tradiţională, care la vederea însoţitorului nostru a spus: "De când vă caut, domnule Holban! Dacă aţi şti câtă nevoie am avut de dumneavoastră când am construit sobele... "
Cu bani europeni, arhitectura dacică
Actualul proiect al Muzeului Satului nu este nici pe departe comparabil cu cel din Bucureşti care are astăzi 12 hectare. Este organizat pe un loc restrâns şi a fost posibil graţie unui proiect european, în valoare de 340.000 euro. Au fost proiectate patru gospodării: trei din judeţul nostru şi una de peste Prut, din Cahul, executate după arhitectura dacică din lut şi nuiele învelite cu stuf, plus un sediu administrativ (din ciment şi termopane). Fondurile au venit prin programul "Vecinătate România - Republica Moldova, PHARE 2004".
O frântură de veşnicie
Am încercat să pătrundem în interiorul fiecărei gospodării, nu numai cu obiectivul aparatului de fotografiat, cât mai ales cu priceperea domnului Eugen Holban. Nu din curiozitate, ci mai ales din dorinţa de a afla obiceiurile, tradiţia şi ritmul vieţii moşilor şi strămoşilor noştri, de a înţelege rostul acestui muzeu. Pentru că, ce altceva este un muzeu (sau trebuie să devină), dacă nu o frântură din trecutul nostru istoric, din veşnicia noastră.
Casa (cu) fără ascunzători!
Cum intri în viitorul Muzeu al Satului, prima "casă cu ascunzători" este din comuna Corod, ne explică etnologul; este o casă de preot şi a fost aleasă pentru a reda tipologia arhitecturală din zona Tecuciului. Gospodăria este prevăzută cu beci, nu atât pentru funcţia lui practică, cât mai ales pentru cea de adăpost, de ascunzătoare, la vremuri de restrişte. Redarea odăii şi mica tindă ce adăposteşte vechea sobă a ţăranului din această parte a Moldovei de Sud respectă modelul vechilor case ţărăneşti. Maistrul Sălăvăstru ne‑a spus că "salvarea" în redarea sobei din Corod a venit de la o lucrătoare din echipă care cunoştea zona! Cu beciul, lucrurile ‑ în această fază ‑ trec pe lângă autentic. "S‑a ales acest model de arhitectură pentru că el a avut un rol însemnat în adăpostirea oamenilor atunci când năvălitorii făceau prăpăd şi pârjoleau totul, a explicat domnul Holban. Printr‑o uşă din odaia de sus, bine mascată, stăpânul casei putea să se strecoare în beci şi să stea în siguranţă până ce trecea pericolul.."
Ce nu am spus. Actuala gospodărie din viitorul muzeu gălăţean are prevăzut acest refugiu, adăpost, cum spune specialistul, însă atât maistrul de şantier, cât şi noi, iniţial, nu am înţeles care era rolul uşii secrete şi nici al scării de acces ce duce în beci! Ne‑am gândit că au o funcţie practică. "În beci se intra printr‑o uşă laterală care există, însă imediat ce intrai în beci, la o distanţă de un metru, un metru şi jumătate, erai întâmpinat de un perete despărţitor, a explicat etnologul. Proiectul viitorului muzeu nu prevede acest perete despărţitor din beci, iar aşezarea îşi pierde din autenticul ei. Şi tocmai pentru acest fapt a fost aleasă această casă cu ascunzători de la Corod, care era adevărată fortăreaţă. Gospodarul ajuns în beci prin uşa secretă, la vremuri nesigure, era în siguranţă şi nu putea fi găsit de musafirii nepoftiţi. Aşa au rezistat în faţa cotropitorilor oamenii din aceste locuri... "
Grinda principală din dulapi!
Sunt şi alte inadvertenţe în redarea acestei gospodării care ţin de materialul de construcţie. "Cu două‑trei sute de ani în urmă, strămoşii noştri foloseau pentru grinda principală a beciului trunchiul copacului în stare brută, cu un diametru de cel puţin şaizeci de centimetri, pentru a rezista. Acum s‑au asamblat patru sau cinci dulapi. De asemenea, plafonul beciului trebuie făcut din dulapi groşi, ciopliţi, iar peste el trebuie pus lut, bine bătut, într‑un strat de şaizeci de centimetri. Acestea dau în această gospodărie nota autenticului; materialele folosite acum ne duc cu gândul la kitsch, a spus domnul Holban... De asemenea, lipseşte, cel puţin în această fază a construcţiei, groapa de ascuns cereale care era situată - în vechile comunităţi rurale din zona Corodului - sub scara beciului. Motivul? Când năvălitorii ajungeau în odaie aveau obiceiul să bată în podea, dacă răsuna a gol erau simplu de depistat sursele de hrană... "
Obiectiv turistic interactiv - Muzeul Satului
Realizarea proiectului european "Muzeul Satului ‑ Gospodărie Tradiţională", aplicat de Consiliul Judeţului Galaţi, în parteneriat cu Centrul Cultural "Dunărea de Jos" şi Muzeul oraşului Cahul este o şansă pentru turismul gălăţean. Proiectul, în valoare de 340.000 de euro (din care grant 300.000 de euro), vizează înfiinţarea unui muzeu tradiţional etno‑cultural, format din patru gospodării tradiţionale (din judeţul Galaţi şi Cahul), o fântână cu roată, o fântână cumpănă cu teică, o moară de vânt şi o afumătoare. Directorul Centrului Cultural "Dunărea de Jos", Răzvan Avram,declara în luna august: "Vrem să facem din Muzeul Satului un obiectiv turistic interactiv, să aducem meşteri populari olari, astfel încât vizitatorii să aibă la plecare şi un obiect tradiţional făcut chiar sub ochii lor".
Gospodăriile din Măstăcani şi Cavadineşti. Soba - departe de original
Următoarea gospodărie este din comuna Măstăcani şi s‑a ales ca arhetip pentru aşezările situate pe malul Prutului. Este o locuinţă de răzeş, plus acareturile specifice acestei părţi a judeţului. "La această gospodărie, am avut mari probleme în realizarea instalaţiei de încălzit, s‑a plâns maistrul Constantin Sălăvăstru. În proiect sunt reprezentate doar locul şi dimensiunile... "
În lipsa unor explicaţii clare, pe care domnul Holban spune că le‑a pus la dispoziţia Centrului Cultural "Dunărea de Jos" în prima fază a proiectului, salariaţii "Comtiem" au făcut o sobă care nu are nimic în comun cu vechea sobă, gen "chemine" din piatră de râu cu lut, "care era specificul arhitecturii vechi", spune domnul Holban. Această piesă nu este finalizată şi într‑un fel e mai bine aşa; lucrurile trebuie îndreptate, iar autenticul trebuie să fie expresia arhitecturii dacice specifică zonei Prutului, doar vorbim despre un viitor muzeu şi nu despre case pentru sinistraţi! "De asemenea, la această gospodărie trebuie aşezaţi stâlpii de la faţadă - de pe prispă - potrivit releveului, precum şi împletitura efectuată la saia (adăpostul oilor) care nu corespund realităţii", precizează domnul Holban.
Acoperişul trebuie dat jos!
Cât priveşte gospodăria din Cavadineşti, ea a fost aleasă pentru a reda atmosfera dintr‑o familie de om înstărit din clasa mijlocie. "În privinţa locuinţei, partea superioară a construcţiei, acoperişul, trebuie demolată şi refăcută conform documentaţiei, spune specialistul. Cum arată acum, gospodăria nu are nimic din frumuseţea originalului şi cel mai tare mă deranjează că, în prezent, la Cavadineşti există această casă şi trăieşte şi proprietarul; i‑am rugat pe cei de la Centrul Cultural să ia legătura cu acest gospodar, Chirilă Tăune se numeşte, pentru a‑i ajuta pe constructori şi pentru ca acest arhetip de construcţie să fie cât mai corect..."
La Cavadineşti, cu sobă împrumutată de la Cahul!
Şi în privinţa acestei gospodării sinceritatea constructorului a avut prioritate. A recunoscut că "soba a fost făcută după modelul de la Cahul, de peste Prut!�, a spus domnul Sălăvăstru. Nemulţumirea etnologului este şi în privinţa reproducerii "samalâcului" de la Cavadineşti, nimic altceva decât adăpostul pentru animalele mari ‑ cai şi bovine ‑ specific subzonei. De altfel, toate împletiturile ‑ ale samalâcului, ale adăpostului pentru râşniţă, precum şi cele efectuate la saia, în cazul gospodăriei din Măstăcani - ar cam trebui refăcute. Avem în faţă fotografiile de epocă ale acestor acareturi care dezvăluie o adevărată artă a împletitului, artă care, din păcate, la viitorul "Muzeu al Satului ‑ Gospodărie Tradiţională" nu se regăseşte în nicio situaţie.
Fără comentarii. Sediul administrativ sparge... tradiţia!
Nu am spus nimic despre gospodăria de la Cahul pentru că nu am găsit un cunoscător al locului şi nu ne putem da cu părerea. Îi aşteptăm pe cei care au pregătirea de specialitate să ne caute cu felicitări sau observaţii. Se vede din imaginea de ansamblu că, în centrul viitorului Muzeu al Satului, este aşezat centrul administrativ, o construcţie modernă din beton şi termopane! Face notă discordantă cu arhitectura dacică. Ba chiar acoperă gospodăriile din Cavadineşti şi Cahul. Nu comentăm, ci doar observăm că proiecţia în acest loc nu a fost deloc inspirată. Sediul administrativ sparge" tradiţia.
Promisiune. Greşelile vor fi îndreptate
"Ştiu că sunt probleme la viitorul Muzeu al Satului ‑ Gospodărie Tradiţională, ne‑a spus părintele Daniel Popa, şeful secţiei de Tradiţii din cadrul Centrului Cultural ŤDunărea de Josť Galaţi. Vom încerca în timpul care a rămas, împreună cu domnul Holban, să găsim meşterii populari de care e nevoie şi să dăm o notă de autenticitate viitorului obiectiv muzeal. Trebuie să îndreptăm ce s‑a greşit".
"Chimniţa din Gohor". Cea mai frumoasă construcţie din bârne din Europa
Potrivit proiectului, viitorul "Muzeu al Satului ‑ Gospodărie Tradiţională" a fost prevăzut şi cu o chimniţă (sau căsoaie) din Gohor. Nu am găsit‑o între viitoarele obiecte de muzeu şi am înţeles că "va fi adusă în curând". Sperăm ca măcar în această situaţie bârnele să fie bârne şi nu dulapi asamblaţi sau alte improvizaţii.
Oricum, ţinem să adăugăm o precizare în legătură cu această piesă de rezistenţă. Domnul Eugen Holban spune că la o întrunire de dinainte de 1990, renumitul etnolog Romulus Vulcănescu a catalogat chimniţa din Gohor "drept cea mai frumoasă construcţie din bârne din Europa".
Fără meşteri populari?
Ne gândim că această "piesă" din viitorul "Muzeu al Satului ‑ Gospodărie Tradiţională" trebuie realizată de meşteri populari. Cum de altfel şi alte piese ar fi trebuit meşterite de artizani cu vocaţie. La acest obiectiv nu am auzit să se fi folosit astfel de meşteri, dar adăugăm că la construcţia Muzeului Satului din Bucureşti (1925 şi 1936) ‑ iniţial întins pe 4,5 hectare ‑ sociologul Dimitrie Gusti a antrenat în jur de 130 de meşteri populari, plus peste 1100 muncitori. Desigur, muzeul de la Galaţi nu este de anvergura celui din Bucureşti, considerat "cel mai mare muzeu în aer liber din Europa", însă mare sau mic, un Muzeu al Satului trebuie să fie o oglindă a trecutului, a tradiţiilor, iar tradiţia are caracter istoric, fraţilor. Nu ne putem juca nici de‑a "confecţionatul", distorsionând istoria şi nici nu putem inventa alte tradiţii. Valoarea materială a proiectului este generoasă şi a permis angajarea unor oameni pentru a se respecta proiectul iniţial.
Speranţe
Sperăm ca reprezentanţii Consiliului Judeţului Galaţi să folosească experienţa de zeci de ani a etnologului Eugen Holban, precum şi dinamismul mai tinerilor colegi de la Centrul Cultural - conduşi de preotul Daniel Popa, care este şi consultant ştiinţific pe acest proiect, pentru ca Muzeul Satului să devină, cu adevărat, un depozitar al tradiţiilor de la Dunărea de Jos. Ce s‑a deviat de la tradiţia specifică Moldovei de Sud trebuie îndreptat. Ştim că a existat o documentaţie amănunţită a fiecărei "piese" de muzeu, documentaţie pusă la dispoziţie de domnul Eugen Holban, înainte de a fi fost realizat proiectul. Numai îndreptându‑ne serios către materialele documentare vechi, către rezultatele cercetărilor, şantierul muzeal va deveni muzeu, o expresie a arhitecturii ţărăneşti de la Dunărea de Jos. Altfel, riscăm să inaugurăm un kitsch.
http://www.viata-lib... ... l&id=27110
0
Sus
