Salt la conținut


Bun venit pe Forum Gălățeni.net

Pentru a putea publica subiecte și mesaje sau pentru a răspunde la cele deja existente este nevoie să vă logați. Dacă nu aveți un cont click pentru Înregistrare.
Vă puteți autentifica pe forum cu un cont de Facebook, indiferent că sunteți membru sau nu. Autentificați-vă aici: 
Înainte de a începe colaborarea cu Forumul Gălățeni.net vă rugăm să studiați Regulile comunității.


Adevărul de Seară vine la Galaţi


  • Vă rugăm să vă conectaţi pentru a răspunde
45 răspunsuri la acest subiect

#41 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.029 Mesaje:

Adăugat 29 iunie 2011 - 19:30


Se lansează săptămânalul Ads
Adevărul Holding va lansa joi un nou săptămânal, intitulat ads, care va fi realizat de aceeaşi echipă care a construit în ultimii trei ani reţeaua de cotidiane locale Adevărul de seară, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Săptămânalul ads va apărea în fiecare zi de joi, începând cu 30 iunie, în format de 24 şi, respectiv, de 32 de pagini.
Săptămânalul ads va apărea în 39 de ediţii şi va conţine dezvăluiri, reportaje, informaţii utile, de timp liber şi sport, exclusiv locale. Publicaţia va include programul TV săptămânal şi va aloca un spaţiu generos anunţurilor de mică publicitate.
Noul ads va apărea în 24 de pagini, cu excepţia a opt ediţii, cele de Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Craiova, Braşov, Galaţi şi Constanţa, care vor avea 32 de pagini. Ediţiile în 24 de pagini vor costa 0,90 lei, iar cele de 32 de pagini, 1,40 lei.
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#42 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.029 Mesaje:

Adăugat 31 august 2011 - 00:52

Reorganizare la Adevărul: restructurări de personal şi reducere a numărului de pagini
Holdingul Adevărul va trece, din septembrie, la o reorganizare a redacţiilor locale, ceea ce înseamnă desfiinţarea unor posturi, schimbarea funcţiilor unor redactori-şefi care vor deveni editori, după care se va reduce numărul de pagini. Este posibil să fie reduse şi salariile. Potrivit surselor Reporter Virtual, vor rămâne patru redacţii regionale: Iaşi, Cluj, Timişoara şi Bucureşti, iar restul oamenilor din ţară se vor subordona direct acestora. Mai exact, din 39 de redacţii regionale şi subregionale vor rămâne doar patru. Totodată, va fi redusă schema de personal. Despre aceste schimbări s-a discutat în mare la o şedinţă care a avut loc ieri la prânz, dar decizia finală va fi anunţată la 1 septembrie.
reportervirtual.ro
În redacţia gălăţeană rămân doar cinci oameni: Costel Crângan, Marius Mototolea, Mariana Constandache, Bogdan Nistor şi Liviu Ghinea.
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#43 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.029 Mesaje:

Adăugat 08 septembrie 2011 - 20:00

FRJ MediaSind solicită încetarea abuzurilor la cotidianul Adevărul

Update: “În urma transmiterii comunicatului FRJ MediaSind privind abuzurile conducerii SC Adevărul, am primit la sediu o nouă sesizare care cuprinde mai multe detalii despre modul în care sunt trataţi angajaţii din această companie de presă. De asemenea, angajaţii companiei au hotărât să depună plângeri penale la Parchet pentru şantaj şi abuz în serviciu.

Domnule Preşedinte,

Suntem un grup de reporteri, tehnoredactori şi un fotoreporter, angajaţi la Adevărul, regionala Galaţi-Brăila, cum se numea până zilele trecute, şi pe această cale vă adresăm rugămintea de a ne oferi consultanţă juridică şi sprijin în conflictul care s-a ivit între noi şi conducerea Adevărul Holding şi Adevărul de Galaţi-Brăila. Vă adresăm această solicitare în contextul în care marţi, 30 august 2011, redactorul-şef, Costel Crângan, ne-a convocat la o şedinţă, în cadrul căreia ne-a anunţat verbal că suntem concediaţi începând cu data de 31 august şi nu mai avem nicio obligaţie faţă de Adevărul Digital Media şi Adevărul Holding. Ni s-a spus, practic, să nu mai venim la serviciu. Pe lângă acest lucru, ne-a precizat care sunt cele două modalităţi de desfacere a contractului de muncă propuse de conducerea trustului.
A doua zi ne-am prezentat la serviciu, având în vedere că nu ni s-a transmis niciun preaviz, nicio notificare oficială. Redactorul-şef ne-a anunţat că, de fapt, trebuie să scriem în continuare articole, pentru că nu ni s-a dat nici o decizie de concediere. Ni s-a transmis să aşteptăm o decizie din partea conducerii trustului, în condiţiile în care noi am refuzat oferta de reziliere pe cale amiabilă a contractului de muncă. Ni s-a transmis că reprezentanţii Adevărul Digital Media fie ne vor chema la Bucureşti, fie vor veni ei la Galaţi, pentru a discuta cu noi condiţiile disponibilizării, dar nu ni s-a spus când anume şi nimeni de la Resurse Umane nu ne-a contactat până acum. Astăzi, 1 septembrie, ni s-a spus că ni se vor stabili norme aberante, de 20 de articole pe zi şi 7.500 de afişări pe site-ul Adevărul Galaţi, ceea ce este inadmisibil.
Consider că trebuie să ni se comunice clar dacă mai suntem sau nu angajaţi, dacă suntem sau nu în preaviz, deci care este statutul nostru în cadrul trustului Adevărul. Totodată, am cerut să ni se comunice când vom primi toate documentele pe care le-am solicitat în e-mailul trimis către departamentul HR, către redactorul-şef Sabin Orcan, şi către Oana Gore, dar nu ni s-a dat niciun răspuns.
Am depus sesizări la ITM Galaţi şi ITM Bucureşti în legătură cu cele întâmplate, dar, în loc să înceteze cu ameninţările şi şantajul, reprezentanţii Adevărul au continuat pe aceeaşi linie.
Tot în 1 septembrie 2011, colegele noastre Corina Misăilă şi Domnica Negru, ambele reporteri la Adevărul Galaţi, ne-au înştiinţat că, în urma unei discuţii cu redactorul-şef Costel Crângan, li s-a pus în vedere că de luni, 5 septembrie, ni se vor «redistribui» domeniile pe care fiecare dintre noi activăm, bănuim că la cererea expresă a lui Sabin Orcan, redactorul-şef care conduce de la Bucureşti reţeaua Adevărul la nivel de regionale.
Asta pentru a ne obliga să plecăm în condiţiile impuse de ei. Redactorul-şef Costel Crângan a recunoscut în faţa colegelor noastre că motivul pentru care nu ne mai vin deciziile de concediere este că nu s-au plătit contribuţiile la şomaj şi de aceea vor să ne dăm demisiile.
Pe de altă parte, ascund o disponibilizare colectivă sub aceste demisii colective. Redactorul-şef Costel Crângan a susţinut în faţa reporterilor Corina Misăilă şi Domnica Negru că Adevărul a accesat un program pe fonduri europene, care le interzice pe perioada derulării să facă concedieri colective.
Cu cele două elemente amintite anterior, avem imaginea completă a ceea ce se întâmplă în prezent pe toată reţeaua Adevărul din România. Ei nu ne pot da afară pentru ca nu au plătit contribuţiile la şomaj şi nici nu ne pot da salarii compensatorii pentru că ar recunoaşte o disponibilizare colectivă, care le este interzisă pe perioada derulării programului european. În 2 septembrie, au continuat presiunile şi, în aceste condiţii, nu ştiu cât o să mai reziste unii dintre colegii mei. Intenţionăm să depunem plângeri penale la Parchet împotriva lui Costel Crângan şi Sabin Orcan pentru şantaj şi abuz în serviciu, în contextul în care vor să ne ia domeniile abuziv, doar pentru a ne sili să plecăm.
Redactorul-şef Costel Crângan a mers şi mai departe cu ameninţările şi le-a spus colegelor mele Corina Misăilă şi Domnica Negru că luni, 5 septembrie, nu ne vor încărca pe carduri decât salariile minime la nivel de ramură mass-media, adică vreo nouă sute de lei, deoarece restul banilor ar reprezenta bonusuri pe care compania le acordă doar dacă vrea.
Vă adresăm pe această cale rugămintea de a întreprinde demersurile legale care se impun în astfel de situaţii, pentru a opri abuzurile conducerii Adevărul Holding, în condiţiile în care găseşte zilnic noi metode de presiune pe care să le exercite asupra noastră.
Mai mulţi angajaţi ai cotidianului Adevărul, regionala Galaţi-Brăila, au trimis o sesizare către FRJ MediaSind, în care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de modul în care îi tratează conducerea trustului. Citiţi mai jos comunicatul MediaSind.
“Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind protestează faţă de modul în care conducerea cotidianului Adevărul încalcă prevederile Contractului Colectiv de Muncă din Mass-Media, bătându-şi joc de propriii angajaţi. Într-o sesizare primită la sediul MediaSind, mai mulţi angajaţi ai cotidianului Adevărul, regionala Galaţi-Brăila, membri ai Societăţii Jurnaliştilor din Galaţi, ne prezintă abuzurile pe care conducerea trustului le comite împotriva propriilor salariaţi: întârzieri la plata salariilor, impunerea unor norme profesionale discreţionare, nerespectarea fişelor postului, nerespectarea clauzelor CCM din mass-media, discriminare prin cenzurarea unor articole de la publicare, precum şi diverse presiuni şi ameninţări cu desfacerea contractului individual de muncă. FRJ MediaSind atrage atenţia că nu este prima dată când conducerea cotidianului Adevărul încalcă legislaţia muncii. Astfel, administraţia cotidianului a pierdut în instanţa de judecată mai multe procese intentate de membri ai FRJ MediaSind, inspectorii Inspecţiei Muncii au aplicat mai multe amenzi trustului, iar cea mai mare organizaţie a jurnaliştilor, Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, a condamnat abuzurile conducerii, susţinând că această societate este una necinstită: „condamnăm în mod ferm acţiunile acestei companii ce reflectă o cultură antisindicală care domină într-o mare parte a mediei româneşti”, a afirmat fostul secretar general al FEJ, Aidan White. «Este absolut reprobabil să acţionezi împotriva jurnaliştilor şi a altor angajaţi atunci când aceştia nu cer nimic mai mult decât drepturile fundamentele care le revin conform legislaţiei muncii», consideră FEJ.
FRJ MediaSind solicită conducerii SC Adevărul să înceteze orice presiune asupra propriilor angajaţi şi să le acorde toate drepturile prevăzute în CCM din mass-media. În caz contrar, organizaţia sindicală va fi nevoită să declanşeze toate procedurile legale pentru respectarea legislaţiei şi a demnităţii lucrătorilor trustului de presă.
În continuare, vă prezentăm sesizarea transmisă de membrii de sindicat:
Domnule preşedinte,
Suntem un grup de reporteri, tehnoredactori şi un fotoreporter, angajaţi la Adevărul, regionala Galaţi-Brăila, cum se numea până zilele trecute, şi pe această cale vă adresăm rugămintea de a ne oferi consultanţă juridică şi sprijin în conflictul care s-a ivit între noi şi conducerea Adevărul Holding şi Adevărul de Galaţi-Brăila. Vă adresăm această solicitare în contextul în care luni, 5 august 2011, redactorul-şef, Costel Crângan, ne-a transmis, printr-un email, că ni s-au schimbat domeniile, fără absolut nicio justificare. Reporterilor Domnica Negru, Adrian Obreja, Valentin Trufaşu şi Corina Misăilă le-au fost repartizate domenii precum Biserica, Telecomunicaţii, Pescuit şi Agricultura şi au fost obligaţi să scrie trei articole pe zi. Am solicitat să ni se spună care este motivul pentru care ne-a fost date alte domenii, întrucât în doi ani de zile nu am primit nicio penalizare, amendă sau avertisment. Noi aveam înainte nişte domenii consistente, iar acum ni s-a luat, practic, pâinea de la gură. Mai mult, ni se refuză textele în cotidian şi săptămânal. Se primesc textele doar celor care nu au fost puşi pe lista neagră de către companie. Considerăm că este discriminare. Tehnoredactorii Constantin Popa, Monica Boczar şi Alin Savin au fost lăsaţi fără obiectul muncii. Le-au fost luate paginile din cotidian şi o parte din săptămânal. Fotoreporterului Adrian-Bogdan Dimofte nu i se mai publică nicio poză în print, ci doar pe web. Tot pe 5 septembrie, am fost anunţaţi, pe site-ul intern al companiei, de directorul general, Peter Imre, că salariile aferente lunii august vor fi plătite în data de 21 septembrie, deşi, conform contractului de muncă, trebuiau plătite în data de 5. Un alt abuz care se face de către companie este faptul că ne-au scos, fără niciun motiv legal, din graficul de muncă. Considerăm că trebuie să ni se comunice clar care este statutul nostru în cadrul trustului Adevărul, deci dacă vom fi sau nu concediaţi. Totodată, cerem să ni se comunice când vom primi toate documentele pe care le-am solicitat în e-mailul trimis departamentului HR, către redactorul-şef, Sabin Orcan, şi către Oana Gore. Ni s-a transmis că reprezentanţii Adevărul Digital Media fie ne vor chema la Bucureşti, fie vor veni ei la Galaţi pentru a discuta cu noi condiţiile disponibilizării, dar nu ni s-a spus când anume şi nimeni de la Resurse Umane nu ne-a contactat până acum. În 7 septembrie, l-am întrebat, din nou, pe redactorul-şef care este statutul nostru în această firmă. Nu am primit niciun răspuns. Am sesizat şi Inspectoratul de Muncă, pentru a clarifica situaţia, în condiţiile în care am rămas fără obiectul muncii, dar nici nu suntem lăsaţi să plecăm, pentru a ne găsi alt loc de muncă. Vă mulţumim anticipat,
Valentin Trufaşu, Adrian Obreja, Domnica Negru, Corina Misăilă, Marian Căpăţână, Bogdan Dimofte, Constantin Popa, Monica Boczar, Alin Savin.”
reportervirtual.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#44 mambo

mambo

    menbru di menbru

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1.124 Mesaje:

Adăugat 08 septembrie 2011 - 21:07

Vă mulţumim anticipat,
Valentin Trufaşu, Adrian Obreja, Domnica Negru, Corina Misăilă, Marian Căpăţână, Bogdan Dimofte, Constantin Popa, Monica Boczar, Alin Savin.”

bai astia insiruiti mai sus si dimpreuna cu restul, voi sunteti masochisti daca ati stat atat timp la Adevarul. felicitari.
vrei parola?  ǝuıq ızǝʌ ıɐɯ nu ɐɔ pǝɹɔ

#45 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.029 Mesaje:

Adăugat 26 septembrie 2011 - 11:29

Sechestru pe bunurile Adevărul, pentru datorii către salariați
Procesele jurnaliștilor cu trustul Adevărul continuă, în vreme ce, potrivit avocaților angajați de sindicat, compania are datorii de peste 1 milion de euro la bugetul de stat și bugetele de asigurări sociale . Potrivit MediaSind, Tribunalul Galaţi a dispus înfiinţarea sechestrului asigurator asupra bunurilor debitoarei SC Adevărul Digital Media SRL, aflate în administrarea Departamentului Editorial ADS Galaţi.
În data de 08.09.2011, angajaţii ziarului Adevărul de Galaţi, membri ai Societăţii Jurnaliştilor din Galaţi, afiliat FRJ MediaSind, au formulat o cerere de chemare în judecată a societăţii Adevărul Digital Media şi au cerut instanţei de judecată obligarea firmei la plata sumei de 7.000 de lei, ce reprezintă salariile neplătite pe trei săptămâni, dar şi indexarea, majorarea şi reactualizarea acesteia cu indicele de inflaţie.
Potrivit declaraţiilor avocatului jurnaliştilor de la Adevărul de Galaţi, Bogdan Sântoma, conform dispoziţiilor literei J alin. 4 din contractele individuale de muncă, data la care se plăteşte salariul este de 5 ale lunii următoare. În cazul în care data de plată a salariului corespunde unei zile nelucrătoare, plata salariului trebuie să fie efectuată în următoarea zi lucrătoare. "Deşi creditorii au prestat muncă în folosul debitorului SC ADEVARUL DIGITAL MEDIA SRL in intervalul 1.08.2011 – 31.08.2011, aceştia nu şi-au încasat drepturile salariale conform contractelor individuale de muncă (CIM)“ - a declarat avocatul jurnaliştilor.
Conform extraselor de pe portalul Ministerului Finanţelor şi Romanian Universe, pe care avocatul le-a depus în justiţie, Adevărul Digital Media are restanţe totale la bugetul de stat în valoare de 1.763.786 lei pe trimestrul II al anului 2011, către bugetul asigurărilor sociale de stat restanţe în cuantum de 3.611.890 lei, către bugetul pentru asigurări de şomaj restanţe în cuantum de 121.023 lei şi către bugetul pentru asigurări de sănătate restanţe în cuantum de 1.273.271 lei. Pe 21.09.2011, Tribunalul Galaţi le-a dat dreptate jurnaliştilor şi a stabilit “înfiinţarea sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietatea debitoarei SC Adevărul Digital Media SRL aflate în administrarea Departamentului Editorial ADS Galaţi”.
dcnews.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!

#46 dcp100168

dcp100168

    Administrator

  • Administrativ
  • 37.029 Mesaje:

Adăugat 20 octombrie 2011 - 20:47

Adevărul renunță la săptămânalul Adevărul de seară
Adevărul renunță la săptămânalul Adevărul de seară. Răzvan Ionescu, director editorial Adevărul Holding, a declarat că “ultimul număr al publicației a apărut săptămâna trecută”. Mutarea vine la doar câteva luni după ce cotidianul gratuit Adevărul de seară a fost transformat într-un săptămânal plătit și redenumit ADS.
Adevărul rămâne cu prezență editorială la nivel local, spune Răzvan Ionescu, director editorial Adevărul Holding. Redacțiile locale vor lucra în continuare pentru “cele opt ediții metropolitane ale Adevărul și cele cinci regionale”, care apar inserate în ziarul Adevărul. Rămân și “cele 39 de ediții locale pe internet. Va fi și o restrângere a organigramei.” a spus Răzvan Ionescu.
paginademedia.ro
Nu mai sta deoparte! Ajuta-ti orasul! Spune-ti parerea! Comenteaza stirile si informatiile de pe forum! Anunta-ti prietenii de existenta acestei comunitati! Implica-te! Numai impreuna putem schimba ceva!




0 utilizator(i) citesc acest subiect

0 utilizator(i), 0 vizitator(i), 0 utilizator(i) anonim(i)



PageRank
ziare