Zeci de nave au fost scoase din exploatare
* Aproximativ 50 de nave ale Navrom precum şi ale unor firme din Galaţi şi Brăila stau în parcul rece de la kilometrul 161,5 Ostrovul Chiciu-Mic al Dunării.
Costurile mari pentru repunerea în funcţiune, dar şi efectele crizei, sunt principalele motive pentru numărul mare de nave lăsate în parcul rece. ”Parcul rece este constituit dintr-o grupare de nave scoase din exploatare, unele vechi care din punct de vedere tehnic nu au mai corespuns şi nu s-a mai dorit obţinerea de acte de navigaţie pentru ele datorită costurilor foarte mari care le impunea, şi o zonă în care am parcat, depozitat, nişte nave scoase din exploatare ca urmare a crizei economice”, a declarat directorul exploatare flota Navrom Galaţi, Panaite Iordache. Acesta a precizat că navele respective sunt în perfectă stare de exploatare, iar dacă s-ar relua activitatea de transport, acestea pot fi puse din nou în funcţiune în scurt timp. Iordache a mai spus că la început în parcul rece erau numai nave ale Navrom. ”Ulterior activitatea în parc s-a extins şi au intrat şi nave ale altor firme de transport naval din Galaţi şi Brăila, în general firme care din cauza crizei economice nu au mai putut ţine nave în exploatare”, a afirmat Iordache.
În parcul rece sunt peste 50 de nave dintre care doar opt sunt nave vechi, din perioada 1994-1998, care din punct de vedere tehnic nu au mai corespuns şi nu s-a mai dorit obţinerea de acte de navigaţie. Celelalte sunt parcate din cauza efectelor crizei economice. 14 dintre acestea sunt nave de linie şi opt nave de manevră pentru care s-a reuşit în perioada 2006-2008 remotorizarea, urmând a fi repuse în funcţiune când traficul de marfuri pe Dunăre se va revigora.
Tot în parcul rece de la Ostrovul Chiciu-Mic se află şi nava ,,Mogoşoaia” care făcea curse între Galaţi şi Cotu Pisicii. Pe 10 septembrie 1989 a fost lovită şi scufundată de împingătorul bulgăresc ,,Petar Karamincev” care conducea un convoi de barje. În doar trei minute, nava s-a scufundat şi au murit 216 oameni. ”Mogoşoaia” a fost vândută firmei Damaris din Galaţi, care a tăiat-o pâna la cocă. ”Firma a tăiat cât a putut să taie de acolo şi în momentul în care a ajuns la fund, s-a încercat să se meargă cu macarale pentru a fi scoasă la suprafaţă şi a continua tăierea, dar nu s-a reuşit şi din 2007 nu se mai lucrează la ea. Se pot vedea rămăşiţele care au rămas pe fundul apei. În momentul de faţă este acoperită, are peste 2,5 metri de apă deasupra”, a mai spus Iordache.
http://www.impartial... ... &articol=1





Sus
