240 răspunsuri la acest subiect

[dcp100168]

Silvia Rhea Făcăoaru pictează pe pietre şi scoici
Gălăţeanca a Silviei Rhea Făcăoaru este un artist cu hobby-uri. De pildă, îi place să colecţioneze degetare şi clopoţei. Însă nu acest lucru o scoate sub reflectoare, ci o pasiune cu totul specială: pictura pe materiale neconvenţionale.
Artista face grafică pe pietre (de orice tip) şi scoici. Chiar şi pe cele mai mici pietre, obişnuite, reuşeşte să reproducă mari capodopere, să creeze icoane sau să facă o lucrare nouă.
A început în  anul 1997, într-un context trist. „M-am apucat de acest tip de grafică pentru a depăşi un moment greu: decesul soţului. Arta m-a ajutat foarte mult în clipele grele ”, ne-a mărturisit Silvia Reea Făcăoaru.
Încetul cu încetul, pasiunea sa a început să fie o ocupaţie în adevăratul sens al cuvântului şi chiar un mod de a se întreţine. „La început nu m-am gândit să le vând. Stăteam la mare şi desenam nişte scoici, iar oamenii care treceau pe lângă mine mă întrebau dacă le vând şi îmi cereau să le dau şi eu una contra cost”, îşi aminteşte artista amatoare.
Pentru că nu s-a gândit niciodată să facă o afacere din pasiunea sa, Silvia Reea Făcăoaru nici nu are preţuri stabilite. „Dacă unui om îi place vreo lucrare de-a mea şi eu nu m-a ataşat preamult de ea, îi spun să dea cât vrea pe ea şi este a sa. Mi se pare mai corect aşa”, ne explica graficiana.
De-a lungul timpul a vândut peste 5.000 de lucrări, unele dintre ele realizate pe forme din ce în ce mai ciudate.
Grafica spectaculoasă a gălăţencei nu a făcut fani doar în România, ci şi în Italia sau Australia, de unde a avut numeroase comenzi. „Sunt fericită că arta mea este şi la capătul lumii”, spune Silvia Rea.
Întrebări şi răspunsuri
- Cât timp vă ia o astfel de lucrare?
- Depinde de mărimea pietrei sau a scoicii. Dacă sunt prea mici, este dificil să realizezi o icoană pe câţiva centimetri. Dacă e o piatră de dimensiuni mai mari, trebuie analizată toată lucrarea pentru a fi corect poziţionată pe bucata de piatră. În general 4-5 ore.
- Ce „ustensile” şi materiale folosiţi?
- În special tuşurile, dar nu numai. Dacă nu am tuşuri şi văd o piatră care mi se pare mie deosebită pot să o desenez imediat şi cu pixul. În primii ani aveam probleme că se mai lua tuşul şi veneau oamenii şi îmi spună acest lucru. Aşa am învăţat să folosesc lacurile.
http://www.adevarul...._341365968.html

[dcp100168]

Liliana Moise - medicul care şi-a dedicat cariera profilaxiei
Facultatea de Medicină a făcut-o din pasiune, iar după 20 de ani de experienţă crede că este mult mai uşor şi mai important să previi decât să vindeci. Dr. Liliana Moise recunoaşte că această latură a medicinei este una care „te poate împlini doar profesional şi deloc material". „Din păcate nu se dă importanţa cuvenită acestei laturi preventive. Este considerată chiar cenuşăreasa medicinei. Din punct de vedere material chiar este. Nu mă consider un om realizat din punct de vedere material, dar profesional da, pentru că am avut foarte multe rezultate. Ar trebui să opteze mai mulţi medici pentru latura asta", spune Liliana Moise, directorul DSP Galaţi.
Ultimul medic specialist
Încă de la începutul carierei a avut funcţii de conducere, iar cea de acum, din fruntea Direcţiei de Sănătate Publică nu o sperie absolut deloc. „În 1997 am venit în fostul Sanepid (Inspectoratul de Sănătate Publică). Pentru că erau puţini medici cu acestă specialitate am avut funcţie de conducere încă de la început", spune Liliana Moise.
Noul director al DJSP a intrat „în pâine", în plină isterie legată de virusul West Nile şi în plină campanie de concedieri la nivelul direcţiei. „Lucrez de atâţia ani în direcţie, am mai ţinut locul altor directori, m-am confruntat cu tot felul de situaţii şi nu-mi este greu. Este o activitate pe care o fac cu plăcere deşi nu este motivant deloc din punct de vedere material".
Ca şi nouăţi în cadrul instituţiei, noul director spune că va încerca să elimine birocraţia şi totodată, va încerca să se axeze şi mai mult pe activitatea de control.
Întrebări şi răspunsuri
- Cum vedeţi evoluţia sistemului sanitar?
- Sistemul sanitar este într-un colaps. Toată lumea vede asta. Trebuie să se facă ceva să se oprească exodul de personal calificat, pentru că am rămas fără medici şi fără asistente. Dacă nu se deblochează posturile, nu sunt stimulaţi medicii şi asistentele să rămână, ne vor trata incompetenţii.
- Regretaţi că nu aţi plecat din ţară ?
- Jumătate dintre colegii mei a plecat în afară. Sunt toţi foarte bine realizaţi. Nu m-am gândit să plec odată cu ei şi acum am o undă de regret. Cei care au făcut-o s-au împlinit din toate punctele de vedere. Nu am plecat din motive personale, familiale. Am şi o doză de patriotism. Dacă băiatul meu, care este student la medicină, vrea să plece şi să profeseze în altă ţară, nu-l opresc.
Profil
Născută: 16 iulie 1963, Galaţi
Studii: Facultatea de Medicină Generală, Bucureşti
Familie: Divorţată, un copil
http://www.adevarul...._343165832.html

[dcp100168]

Rodica Androne - antrenoarea de balerine
Talentul Rodicăi Androne nu se limitează doar la dans, fiind înzestrată şi cu o voce minunată, pe care publicul iubitor de teatru a avut ocazia să o asculte de sute de ori de-a lungul anilor. Pasiunea pentru dans i-a adus şi postul de asistent al maestrului coregraf de la Teatrul Muzical, de unde a şi ieşit la pensie în urmă cu câţiva ani. De atunci s-a dedicat exclusiv formării micuţilor care doresc să devină balerini, având colaborări cu Şcoala de Arte şi Liceul de Coregrafie.
Activitatea profesoarei de balet vorbeşte de la sine. Toţi elevii ei sunt foarte buni la învăţătură. „Ce facem noi aici cere disciplină, cultură, dar în primul rând seriozitate. Copii dau rezultate bune aici, dar şi la şcoală", ne dezvăluie Rodica Androne.
Profesoara este sufletistă şi nu suportă ca micuţii să ducă lipsă de ceva. Chiar dacă părinţii copiilor suportă majoritatea cheltuielilor, nu ezită să bage mâna în buzunar pentru a organiza spectacole. Cu toate acestea, nu le recomandă tinerilor să aleagă o carieră în teatru pentru că presupune o muncă titanică la care puţini se pot adapta. „Cei care sunt foarte talentaţi, îi trimit la Bucureşti, Iaşi, Cluj sau Constanţa, unde îşi pot pune în valoare calităţile", ne declară profesoara.
Părinţii ştiu ce îi aşteaptă pe copii când îi dau la clasa de balet a doamnei Androne, dar nu ezită pentru că îi cunosc rezultatele. Acum lucrează cu 100 de copii de diferite vârste şi cu toate că este severă, micuţii o iubesc pentru că ştie să le ajungă la suflete. „Avem momentele noastre de joacă. Este normal după ce munceşti intens. Apropierea de părinţi nu o faci decât dacă ai rezultate cu copii", ne explică profesoara metoda sa de lucru.
Îşi doreşte să pună în scenă „Povestea de Crăciun" cu copii, dar şi să realize o estradă cu orchestră şi dansatori formată numai din micuţi. Ultima sa performanţă este spectacolul unde un copil a dansat şapte dansuri diferite fără să se încurce la nici unul.
Întrebări şi răspunsuri
- Când te-ai decis să fii balerină?
- Când aveam şase ani, mama m-a dus la dans. Eram foarte zvăpăiată şi vroia să mă disciplineze. Instantaneu, visul vieţii mele a devenit să ajung balerină.
- Ce planuri de viitor ai?
- Toate proiectele pe care mi le-am propus s-au realizat. Acum mi-aş dori o estradă a copiilor, cu orchestră şi trupă de dansatori.
Profil
Născută. 17 decembrie 1952, Galaţi
Studii. Liceul de Coregrafie
Familie. necăsătorită, un copil
http://www.adevarul...._344365661.html

[dcp100168]

Paul Mihalache - balerinul campion la judo
I-a plăcut gimnastica şi a excelat la judo, dar şi-a câştigat notorietatea ca balerin la Teatrul Muzical din Galaţi.
De mic i-a plăcut să facă sport, astfel că în clasa I-a practica deja înotul de performanţă. În clasa a III-a a trecut la gimnastică, iar apoi la judo, sport pe care l-a practicat timp de cinci ani. „M-am antrenat cu vicecampionul naţional la judo de atunci. Am ieşit campion naţional la vârsta de 12 de ani", îşi aminteşte Paul Mihalache.
Profil
Născut: 13 decembrie 1960, Galaţi
Studii: Liceul Industrial nr. 9, Şcoala de Artă din Galaţi
Stare civilă: căsătorit
A schimbat brusc macazul, trecând de la judo la profesia de balerin în urma unei întâmplări amuzante. Împreună cu câţiva prieteni a aşteptat o fată la Şcoala Populară de Artă din Galaţi, ocazie cu care a asistat la o oră de balet clasic. „Mi-a plăcut foarte mult şi am decis atunci să devin balerin. Îţi trebuie între şapte şi zece ani ca să devii balerin, dar eu m-am pregătit doar cinci ani", ne dezvăluie artistul. Este unul dintre cei mai longevivi balerini în activitate, cu o vechime de 28 de ani pe scenă.
Aceasta era atitudinea autorităţilor comuniste iar pentru acest motiv Paul Mihalache a fost nevoit să renunţe la gimnastică. „La Galaţi s-au profilat doar pe fete şi nu am avut ce face", ne declară cu o urmă de regret balerinul.
Este unul dintre bărbaţii rar întâlniţi în această profesie, dar nu se plânge. Dimpotrivă. Acum, la sfârşit de carieră rememorează cu plâcere momentele amuzante care i-au „condimentat" activitatea. „Aveam un maestru de balet care nu tolera băutura. Noi ţineam flori într-o sticlă de şampanie, iar la una dintre repetiţii, un coleg a cumpărat o sticlă plină. Brusc, a intrat maestrul, iar ca să nu ne prindă, am schimbat trandafirul dintr-o sticlă în alta. El nu s-a prins şi a mirosit prima sticlă", ne povesteşte râzând artistul.
Întrebări şi răspunsuri
- Cum v-a venit ideea să deveniţi balerin?
- Prin specificul zodiei sunt un tip în permanentă mişcare. De când eram foarte tânăr am activat în mai multe domenii sportive: gimnastică, înot, judo. Am devenit apoi balerin şi am practicat această meserie cu multă pasiune.
- Care este cel mai dificil lucru în această profesie?
- Efortul fizic, fără îndoială. Performanţa se face până la 30 de ani, iar apoi trebuie să îţi depăşeşti condiţia pentru a te menţine în formă. Am avut multe boli profesionale. În momentul de faţă mai sunt cinci balerini pe o rază de 300 de kilometri în jurul Galaţiului.
http://www.adevarul...._344965621.html

[dcp100168]

Nicolae Gavrilov a înfiinţat Teatrul de Păpuşi din Galaţi
Artist, păpuşar, scenograf, membru fondator al Teatrului de păpuşi din Brăila şi primul profesor gălăţean de mânuire a marionetelor. Viaţa sa s-a învârtit în jurul teatrului şi a frumosului. A moştenit dragostea pentru arte, frumos şi teatru de la tatăl său, marele pictor şi scenograf Mihail Gavrilov. „Când eram copii, eu şi fratele meu ne-am înjghebat un teatru de păpuşi. Tata ne-a ajutat să creăm aceste păpuşi. Eu l-am primit cadou, din Anglia, pe Dotei - cel de-al şaselea pitic din Alba ca Zăpada. Ţin minte că aveam 14 ani ani, iar fratele meu 15 ani", povesteşte Nicolae Gavrilov.
În 1949, împreună cu tatăl său a înfiinţat Teatrul de Păpuşi din Brăila. A lucrat patru ani ca mânuitor păpuşi pe aceeaşi scenă cu celebrul actor Ştefan Mihăilescu Brăila. „El nu putea mânui, era doar voce", povesteşte interlocutorul nostru.
Puţin mai târziu, în anul 1952 a venit la Galaţi şi a înfiinţat Teatrul de Păpuşi. La acea vreme se numea „Cravata Roşie": „Există atestat, se poate dovedi foarte uşor lucrul acesta. Ţin minte că am început într-o clădire nepotrivită, apoi am cerut să mi se permită să transform, la subsolul Univestităţii de azi, o cameră, într-o sală de spectacol. Am adus mânuitori de păpuşi din Iaşi. După câteva zile, am dat şi primul spectacol".
S-a angajat apoi la Teatrul de Estradă (n.r Teatrul Muzical Nae Leonard), unde s-a ocupat de decoruri şi scenografie. A făcut decorurile pentru piesele „Nota 0 la purtare", „Toţi fii mei", „Dragoste şi numai dragoste", „Sugestii şi reclamaţii". A avut onoarea să lucreze cu regrtatul om de teatru Aurel Manolache.
În frumoasa sa casă, de pe strada Bălcescu, păstrează cu sfinţenie o colecţie de lucrări de pictură şi grafică de-ale tatălui său, marele artist Mihail Gavrilov. Afirmat ca pictor şi grafician, acesta a rămas în memoria celor care l-au cunoscut ca un remarcabil peisagist, care s-a remarcat în pictură şi grafică.La Teatrul „Maria Filoti" din Brăila a rămas în amintirea publcului prin decorurile şi costumele create pentru pisele „O noapte Furtunoasă", „Viforul", „Nota 0 la purtate", „Nopţile Tăcerii", „Fata fără zestre", „Şcoala nevestelor" şi multe altele.
Întrebări şi răspunsuri
- Câte lucrări ale tatălui dumneavoastră păstraţi?
- Tatăl meu a făcut mii de tablouri, gravuri, acuarele şi ulei. Ele sunt împrăştiate în toată lumea. Eu am în jur de 40 de lucrări, fratele meu are şi el o colecţie mare, copii noştri de asemenea. Tata le-a păstrat special pentru noi şi nu le voi înstrăina niciodată. Ele vor fi lăsate urmaşilor mei. Cine vrea să vadă picturile tatălui meu o poate face la Muzeul de Arte Vizuale din Galaţi unde sunt în jur de 28 de lucrări şi la Muzeul din Brăila, unde sunt 39 de picturi.
- La ce lucraţi în prezent?
- Spre deosebire de fratele meu care este un bun teoretician, eu sunt o fire pragmatică. Mi-a plăcut întodeauna să fac ceva nou. Sunt deschis spre nou. De pildă, recent am creat un dispozitiv de contra-curent, folosit pentru coşurile gospodăriilor.
Ce-i place
Oamenii şi, în general, tot ce ţine de frumos. Îmi place arta, teatrul, muzica de calitate. Îmi face plăcere să cunosc lucruri noi, să le pun în aplicare. Sunt o fire pragmatică şi deschisă spre nou. Ador să mă plimb pe Faleză, să admir frumuseţile naturii.
Ce nu-i place
Să am în preajma mea oameni leneşi, cabotini, şarlatani. Nu-mi place cum a ajuns Teatrul Muzical de la Galaţi. Şi-a pierdut foarte mult din valoare, interpreţii sunt mult mai slabi. Din acest motiv, nici nu prea merg la spectacole.
Profil
Născut: 5 decembrie 1930, Vâlcov
Studii: Facultatea de Inginerie Galaţi
Ocupaţie: inginer-proiectant
Familie: căsătorit, un copil, un nepot
http://www.adevarul...._346165447.html

[dcp100168]

Relu Blehoeanu a renunţat la sport pentru dansul popular
A practicat trei sporturi, dar a optat pentru dansul popular şi a participat la numeroase festivaluri ca membru al ansamblului „Doina Covurluiului".
Profil
Născut: 06.06.1983
Studii: Colegiul Traian Vuia, student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
Stare civilă: necăsătorit
De mic copil i-a plăcut să facă mişcare. Unul din profesorii săi din comuna natală, Cudalbi, l-a îndrumat să facă sport, dar Relu Blehoeanu nu a putut să îşi continue perfecţionarea la Galaţi pentru că părinţii săi nu aveau bani. A avut ocazia să joace handbal, sportul său de suflet precum şi şansa de a fi selectat în echipa de juniori de la Oţelul Galaţi, dar n-a fost să fie.
A ajuns dansator de muzică populară dintr-o ambiţie personală după ce, la nunta surorii sale, n-a dansat prea bine. „Mi-a fost ruşine şi am decis că trebuie să fac ceva în privinţa asta", ne-a declarat Relu Blehoeanu. De la stadiul de dansator amator, a ajuns profesionist după ce a fost coptat în trupa de dansatori a ansamblului „Doina Covurluiului" chiar de la înfiinţarea acestuia în 2001. De atunci a participat la numeroase concursuri de dans popular în România, Bulgaria, Ucraina şi Republica Moldova.
Concursurile de dans popular la care a luat parte au fost mai degrabă oportunităţi de a învăţa noi tehnici coregrafice de la membrii altor ansambluri, decât o competiţie pentru diplome. Îşi aminteşte râzând şi de momente amuzante. De exemplu, cum s-a întâmplat în cazul unui festival la Galaţi, când dirijorul a oprit muzica, iar dansatorii şi-au continuat prestaţia artistică. Spre finalul melodiei, orchestra a reluat melodia şi spectatorii nu şi-au dat seama de cele întamplate.
Relu Blehoeanu doreşte să-îşi continue activitatea la ansamblul „Doina Covurluiului", dar are şi un proiect de suflet. Vrea să îi înveţe pe copiii de la ţară dansul popular pentru că micuţii din zona rurală sunt mai receptivi la acest gen muzical.
Întrebări şi răspunsuri
- Cum ţi-a venit ideea de a deveni dansator?
- De fapt, ideea aparţine unui fost coleg de liceu, care m-a coptat la dansuri populare. Mi-a plăcut sportul de mic copil, iar în comuna mea natală, Cudalbi, am practicat baschetul, atletismul şi handbalul. Părinţii nu aveau posibilităţi financiare şi de aceea nu am putut merge mai departe.
- Cum vezi evoluţia dansului popular în România?
- Dansul popular este, din păcate, pe un trend descendent şi cred va ajunge şi mai rău. Tineretul de astăzi nu mai este atras de muzica populară. În plus, se pierd şi instrumentiştii, care optează fie pentru muzica clasică, fie chiar pentru cea house, pentru că aşa ies mai repede în evidenţă.
http://www.adevarul...._348565242.html

[dcp100168]

Oana Năstăsache îşi hrăneşte plăcerile pictând!
Are în vitrină o grămadă de trofee, dar abia de acum se desăvârşeşte ca artist. Oana îşi doreşte ca pe viitor să lucreze cât mai mult, să călătorească pentru a-şi cultiva noutatea stilului şi a se desăvârşi ca artist.
De mică, Oana Năstăsache a fost captivată de desen şi pictură. Observandu-i înclinaţia artistică, părinţii săi au înscris-o la Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin". Mai puţin în gimnaziu şi mai mult în viaţa de licean, Oana a participat la concursuri de artă plastică la care a obţinut premii importante, iar interesul celor din jur asupra lucrărilor ei a crescut de la an, la an.
Oana nu poate să uite cele trei premii întâi pe care le-a câştigat trei ani la rând, la concursul naţional şi internaţional "Camil Ressu", dar şi cele două premii trei precum şi premiul de excelenţă, obţinute la aceeaşi competiţie. În anul 2008, Oana a participat împreună cu alţi colegi la o tabără de creaţie desfăşurată într-o staţiune de la care s-a întors cu medalia de argint.
Anul trecut a avut deosebita plăcere să participe la o primă expoziţie de grup, alături de alţi patru colegi, iar în decembrie 2009, şi-a deschis la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi prima expoziţie personală, în colaborare cu televiziunea Prima TV. "Toate acestea au putut fi posibile datorită profesorilor de specialitate şi doamnei Gabriela Georgescu, profesor artă de monumentală şi pictură, care a avut un rol deosebit în evoluţia mea", spune emoţionată artista.
Cât priveşte compoziţiile, Oanei îi place să spună că a abordat mai multe genuri, însă cel mai des întâlnit în lucrările mele este impresionismul. "Aflându-mă pe o scară incipientă a evoluţiei, voi aborda genuri cât mai variate urmând ca într-un final să optez pentru unul singur", ne-a explicat Oana.
Tânăra artistă mai crede că arta nu e doar o realizare sau o definire a frumosului şi bunului gust, ci este pur şi simplu partea care răspunde şi pune la îndoială în acelaşi timp anumite lucruri ce ţin de sublim. "Aceasta poate idealiza, încânta prin farmec şi eleganţă sau prin forţă şi gravitate. Omul, întotdeauna pe parcursul vieţii va savura arta născându-se practic cu acest simţ al frumosului. E ca şi cum nu poţi face abstracţie de suflet, e ceva ce mereu se afla acolo şi cere atenţie", spune tânăra pictoriţă.
Oana îşi doreşte ca pe viitor să lucreze cât mai mult, să călătorească pentru a-şi cultiva noutatea stilului şi a se desăvârşi ca artist. Speră ca toate acestea să fie posibile şi graţie studiilor pe care intenţionează să şi le desăvârşească la Facultatea de Artă şi Design de la Cluj.
Profil
Născută: 29.06.1991, Galaţi
Studii: Studentă anul I la Universitatea de Artă şi Design din Cluj Napoca
Familie: necăsătorită
Întrebări şi răspunsuri
- Poate fi arta profitabilă?
- Contează foarte mult în ce circumstanţe te afli şi evoluezi. Dacă munca ta este susţinută în primul rând de ţine şi nu este un fals, atunci ai toate şansele să trăieşti foarte bine din artă. Omul va căuta întotdeauna opere de artă.
- Există o scară de valori şi în artă?
- Datorită substraturilor filozofice ale artiştilor, prezente în lucrările lor, avem de-a face cu o tot mai sofisticată şi greu de digerat "scară de valori" a conştiinţei umane. Chiar dacă aparent arta contemporană tinde spre simplitate, poate fi şi aceasta o latură din totul unei forme greu de observat.
Ce-i place?
Îmi place să-mi petrec timpul cu cei apropiaţi, să lucrez pentru că asta îmi aduce satisfacţie şi mă motivează. Aş fi fericită dacă aş vedea că oamenii se respectă între ei, şi-şi respectă munca reciproc astfel încât lucrurile să evolueze plăcut pentru toţi.
Ce nu-i place?
Nu-mi place să văd în jurul meu oameni care nu-şi pot permite să-şi dezvolte eventualele înclinaţii, dar cel mai mult îmi displace atunci când aceştia nu sunt lăsaţi să se exprime.
http://www.adevarul...._348565464.html

[Sorin George Genes]

Va multumesc din suflet domnule Stancov pt faptul ca ati amintit de tatal meu Genes George, si ma bucura faptul ca a fost unul din cei care au contribuit la formarea dvs. ca artist. As dori sa ii fac eu o biografie tatalui meu si va rog sa ma ajutati cu ceva detalii cand aveti timp. Va multumesc si le multumesc si eu la randu-mi celor care m-au ajutat sa patrund in viata artistica si culturala Galati-ului Mihai Ochiu, Marian Corjos (Dumnezeu sa il odihneasca), Tatian Anghelescu, Ioan Manole,Paul Buta, Nicu Tranca,Ioana Paish, Mariana Mitrofan, Titi Biristeica si angajatilor Casei de Cultura a Sindicatelor...

[dcp100168]

Alexandra Crişan - de la concertele din sufragerie pe marea scenă a muzicii româneşti
Şcoala, ca de altfel întreaga activitate a Alexandrei Crişan, au în mod firesc legătură cu muzica având în vedere că s-a născut într-o familie de muzicieni. "Nu sunt singurul artist din familie, aşa că am avut de la cine să învăţ tainele meseriei. Atât tatăl meu - care a decedat când aveam 13 ani - cât si mama, au avut un rol extrem de important in formarea mea ca muzician. Mândria pe care nu şi-o ascundea tata atunci când mă asculta cântând m-a motivat să mă perfectionez în ceea ce fac", afirmă emoţionată artista. Ea îşi aminteşte cu drag de serile de vineri când dădea "concerte" împreună cu sora ei mai mare şi mama lor, în sufragerie, în prezenţa "publicului" format cel mai adesea din rude apropiate. Practic, atunci a învăţat să scape de emoţii în faţa publicului.
Primii opt ani de şcoală i-a făcut la Colegiul Naţional "Al.I. Cuza" şi abia în clasa a noua a ajuns la Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin" din Galaţi. "Eram prea mică pentru a face canto clasic aşa că, din clasa întâi şi până într-a cincea, am făcut pian la «Şcoala populară de artă» şi am continuat să cânt acasă şi la biserică împreună cu mama. Odată intrată la Liceul de Artă, am început să înţeleg ce însemnă "muzica grea": muzica de operă. Alături de doamna profesoară Rodica Koler, am început să muncesc pentru a ajunge unde sunt astăzi. Îmi iubesc profesoara şi ţin să îi mulţumesc pentru tot ceea ce a făcut şi face pentru mine. Este un om extraordinar!", mărturiseşte Alexandra.
Până în momentul de faţă, Alexandra a obţinut 30 de premii naţionale şi internaţionale în domeniul muzicii de operă, printre care şi premiul întâi la Olimpiada Naţionala de muzică.
Întrebări şi răspunsuri
- Ce părere ai despre manele?
- Am ajuns un popor de manelişti şi ne plângem că nu suntem cunoscuţi pentru adevăratele valori pe care le avem în ţară. Atât timp cât noi acceptăm şi, mai grav, "promovăm" manelele, nu cred că mai putem pretinde să ni se recunoască adevărata artă. Ne merităm soarta!
- Vrei să faci carieră în muzică?
- Astăzi, meseria pe care mi-am ales-o este una care nu te poate satisface din punct de vedere financiar în România, motiv pentru care urmez Dreptul, în paralel cu Facultatea de Muzică de la Galaţi.
Ce-i place?
Îmi place să cânt. De aceea mi-am ales şi această meserie. Muzica alină sufletul mai bine decât orice alt domeniu al artei. Pentru ca să întelegi muzica, tot ce trebuie să faci este să închizi ochii şi să o simţi!
Ce nu-i place?
Nu îmi plac manelele şi oamenii fără maniere. Îmi doresc ca pe viitor să putem ajunge să ne mândrim că suntem români şi că ştim ce e aia valoare şi cultură.
Profil
Născută: 13 aprilie 1991, Deva
Studii: Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin" Galaţi
Familie: are o soră mai mare cu trei ani
http://www.adevarul...._349165192.html

[dcp100168]

Valeriu Gheorghe ştie absolut totul despre peşti
Valeriu Gheorghe este o persoană mai puţin cunoscută marelui public însă de munca sa au beneficiat aproape toţi gălăţenii. Astfel, până în anii 90, când industria de prelucrare a peştelui încă mai exista la Galaţi, Valeriu Gheorghe lucra la Ferma piscicolă de la Brateş. Apoi, din anul 2006, când a ajuns la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Valeriu Gheorghe a început să lucreze la secţia Acvariu din cadrul complexului.
Valeriu  Gheorghe este, de mai bine de 24 de ani, o autoritate în domeniul pisciculturii cu toate că după cum mărturiseşte în copilărie şi mai apoi în adolescenţă n-a fost atras de pescuit şi nici de acvaristică. „Pasiunea pentru această meserie a venit în timpul facultăţii. Treptat am fost obligat să mă specializez şi apoi a început să-mi placă. După facultate am început să lucrez şi aşa am evoluat profesional”, îşi aminteşte Valeriu Gheorghe. Locul unde inginerul şi-a desăvârşit munca a fost ferma piscicola de la Brateş. „Era o perioadă foarte aglomerată din punct de vedere al programului. Se muncea pe rupte. De fapt ăsta esti secretul sucesului şi în această industrie”, ne-a declarat muzeograful. „Nu exista duminică sau sâmbătă pentru mine. Erau multe situaţii în care, în weekend, nu ajungeam acasă” , spune Valeriu Gheorghe.
Interlocutoru nostru evită să comenteze prăbuşirea pisciculturii gălăţene însă crede că de vină este lipsa de implicare şi dezinteresul autorităţilor. Din anul 2006 Valeriu  Gheorghe  este muzeograf la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi. „A fost o mutare şi forţată pentru că nu mai exista psicicultă, dar a fost o decizie bună”, mărturişeşte Valeriu Gheorghe.
Întrebări şi răspunsuri
- Vă place să pescuiţi?
- Sincer nu am fost niciodată un mare amator de pescuit. Nici măcar când eram mic, asta deşi am crescut într-un oraş înconjurat de ape. M-a pasionat mai mult să cresc puieţi de peşte şi cercetarea în domeniu. Mi se pare extraordinar să ai grijă de puietul de peşte şi să încerci să-i creezi condiţii de viaţă.
- Sunt gălăţenii interesaţi de acvaristică ?
- Chiar dacă nu mai există o industrie a peştelui la Galaţi, sunt sigur că gălăţenii sunt încă pasionaţi de peşti. Pe la Acvariul Muzeului de Ştiinţe ale Naturii, trec anual aproximativ 100.000 de vizitatori. Este ceva destul de important, dacă ţinem, cont că Gălaţiul nu este un oraş turistic.
Profil
Născut. 17 august 1949, comuna Pechea, judeţul Galaţi
Studii. Facultatea de Piscicultură a Universităţii „Dunărea de Jos”
Familie. Căsătorit, doi copii
http://www.adevarul...._350365003.html

[dcp100168]

Vasile Balaban - pompierul gălăţean cu cele mai vechi state de serviciu
A intrat în rândul profesioniştilor care luptă cu focul în urmă cu 30 de ani, a trecut prin nenumărate situaţii limită, şi din acest an este comandant al ISU Galaţi.
Şi-a început cariera de pompier ca simplu soldat şi a continuat până a ajuns în funcţia actuală din care conduce Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. „Sunt cel mai vechi salariat de la Pompieri. O mare parte din carieră mi-am făcut-o la Inspecţie. Sunt cel mai vechi inspector de specialitate din ţară în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor”, spune cu mândrie Vasile Balaban, comandantul ISU Galaţi.
În ceea ce priveşte întâmplările prin care a trecut de-a lungul carierei, acesta spune că au fost câteva în care momente care l-au făcut să fie într-adevăr mândru de meseria pe care o are, chiar dacă nu o odată dar  a fost la un pas să-şi piardă viaţa. „Am avut un incendiu, la un vas în Bazinul nou, într-un noiembrie geros. A fost foarte dificil pentru că am acţionat stând în apă până la gât. A fost foarte greu şi riscant, dar am reuşit să ducem misiunea la bun sfârşit. Ţin minte un alt incendiu în mai 2004, la blocurile G din Micro 19. Atunci am reuşit să salvez câţiva copii din flăcări. Ţin minte că au ars vreo patru garsoniere. Este o mândrie să ştii că mai bate o inimă datorită ţie”, îşi aminteşte Vasile Balaban.
Cea mai recentă situaţie în care a fost nevoit să coordoneze întreg Inspectoratul o reprezintă inundaţiile de anul acesta, când Galaţiul s-a aflat intr-un real pericol şi este multumit că a trecut cu brio acest veritabil examen. „Inundaţiile de anul acesta au fost un succes pentru mine. Nu am lăsat apa să ajungă în Şendreni. Cu ajutorul tuturor celor implicaţi am putut ţine piept apelor. În oraş, ne-am descurcat la fel de bine. Bucuria este că nu am lăsat apa să intre în oraş. A fost foarte mult de muncă şi acum privim în urmă cu mulţumire”, adaugă Vasile Balaban.
Întrebări şi răspunsuri
- Ce obiective v-ati propus în noua functie ?
- Îmi doresct cel mai mult să reducem timpii de intervenţie. Lupta pompierilor este în primul rând cu timpul. Cu cât intervenim mai repede, cu atât reuşim să salvăm mai mult. În privinţa aceasta doresc să înfiinţez încă două puncte de lucru. Asta pentru a ne putea mişca mai eficient. Luna asta sperăm să punem în funcţiune staţia de la Pechea.
- Care sunt problemele cu care se confruntă ISU?
- Vechimea autospecialelor, în primul rând. Vrem să înlocuim  o parte dintre ele. Sunt foarte vechi. Nu mai fac faţă cerinţelor. În acelaşi timp, vrem să obţinem o scară mobilă de intervenţie la înălţime. Cea din dotare este foarte veche. O avem de 30 de ani. Totodată, sperăm să deschidem alte două puncte de intervenţie în Galaţi, unul în Micro 19 şi altul în Micro 14. Ne-ar ajuta extraordinar de mult. Pentru asta avem nevoie de ajutor din partea autorităţilor locale.
Ce-i place
Îmi place literatura. Îmi place mult să citesc. N-am scris nimic până acum, doar am citit. Îmi place literatura rusă. Îmi mai place foarte mult pescuitul. Cu asta îmi chinui foarte mult familia, atunci când plec de acasă. Îmi place sportul. Am practicat înotul şi fotbalul şi sunt la zi cu ceea ce se întâmplă în lumea sportului.
Ce nu-i place
Nu-mi place politica. Nu am făcut nicodată politică şi nici nu voi face. Nu-mi plac emsiunile gen talk show. Nu sunt pentru oricine şi de aceea ce nu-mi plac cele care sunt difuzate la televizor acum. Nu-mi plac oamenii mincinoşi. Nu-mi place ipocrizia. Nu-mi plac oamenii neserioşi.
Profil
Născut: 11 aprilie 1959, Galaţi
Studii: Academia de Poliţie, Master în Administraţie publică
Familie: Căsătorit, un copil
http://www.adevarul...._352164844.html

[dcp100168]

Marius Presură calcă pe urmelele lui David Copperfield
La doar 16 ani, tânărul magician reuşeşte să realizeze tot felul de trucuri, care te lasă mut de uimire. Primul „truc” pe care l-a realizat a fost cu un pachet de cărţi. „Atunci mi-am dat seama că aş putea face magie iar acum pos spune că sunt dependent de această artă”, povesteşte Marius.
Zilnic se antreneză în jur de patru, cinci ore. „Nu este uşor să practici magia. Trebuie să munceşti foarte mult, în faţa oglinzii. Este locul în care îmi petrec cea mai mare parte a timpului liber, repetând acelaşi număr de zeci de ori. Nu-mi pare rău, pentru că iubesc ceea ce fac. Mi-am dat seama că magia este peste tot, dacă ştii să o creezi”, a încheiat gălăţeanul.
Trucul care l-a fascinat cel mai mult este levitaţia (plutirea în aer a corpului), şi speră să poată realiza cândva un asemene număr de iluzionism: „Toate numerele sunt cam la fel din punctul de vedere al artistului, dar spectatorii nu văd la fel. Un magician poate face lucruri neobişnuite care par de domeniul supranaturalului deşi în fond la baza lor stau trucuri foarte bine organizate din punct de vedere logic.Noi magicienii nu suntem vrăjitori care merg pe mătură”,  afirmă Marius.
Tânărul gălăţean recunoaşte că, pentru a face „magie”, este nevoie de pasiune si talent, dar şi de multă muncă. „Talentul este pe primul loc, dar munca îl dezvoltă şi face posibilă trecerea la un nivel superior. Magia este o artă, iar misiunea unui magician este să facă lumea mai fericită”, susţine Marius.
Întrebări şi răspunsuri
- Se pot câştiga bani din magie ?
- Da, se pot câştiga, la petreceri sau în cluburi. Dacă ştii să creezi clipe de magie şi să-i distrezi pe cei care te cheamă, poţi obţine bani frumoşi. Pentru a ajunge la o anumită performanţă, trebuie să ai multă răbadare şi să exersezi câteva ore pe zi.
- Părinţii te susţin?
- Da. Părinţii şi prienii chiar mă sprijină. Nu au încotro deoarece sunt o fire încăpăţânată şi fac ceea ce îmi place. La şcoală nu fac magie deoarece vreau să fiu un elev normal, la fel ca toţi ceilalţi. Totuşi, mi-am dat seama că magia este peste tot dacă ştii să o vezi. Cu ajutorul ei, putem schimba multe în jurul nostru.
Ce-i place
Îmi place să desenez, să fac lumea să creadă în mine şi să ascult muzică. Îmi place să le arăt diverse trucuri prietenilor şi să-i surprind pe oamenii din jurul meu. Ca iluzionist, îmi place David Copperfield, iar ca magician Cyril Takayama.
Ce nu-i place
Nu-mi place când cineva nu mă ascultă, nu-mi place muzica de proastă calitate. Nu-mi place să nu fiu tratat la fel ca şi ceilalţi colegi ai mei. De asemenea, nu-mi place mâncarea prea multa şi nesănătoasă.
Profil
Născut: 14 septembrie, Galaţi 1994
Studii: Liceul Metalurgic
Ocupaţie: elev
http://www.adevarul...._352764805.html

[dcp100168]

Aurelian Mocanu îşi face un nume în muzica hip-hop
A început cânte acest gen de muzică în urmă cu opt ani, a fost membrul mai multor trupe de gen din Galaţi şi recent a reuşit să înregistreze primul său album.
Aurelian Mocanu sau „Relo”, aşa cum este cunoscut printre prieteni şi fani a înregistrat primele versuri pe ritmuri hip-hop în urmă cu opt ani, pe un magnetofon vechi şi este pe punctul de a lansa primul album, denumit CSVD. „Peste câteva zile, avem lansarea într-unul dintre cluburile gălăţene. Este un material cu 14 piese, inspirate în mare parte din viaţa mea şi a celorlalţi colegi de trupă,  din viaţa noastră de zi, cu zi. Este primul nostru album, în formula actuală”, spune Relo.
Momentan face parte din trupa Subliminall, care a luat fiinţă în anul 2007, care s-a remarcat muzical doar în cercuri restrânse şi la diverse manifestări. La fel ca şi ceilalţi membri ai trupei, Relo a debutat în altă formaţie, care ulterior s-a destrămat şi a fost nevoit să aleagă cariera solo. Asta până când a apărut trupa Subliminall.
În ceea ce priveşte colaborările pe care le-a avut în trecut, pe listă nu se înscriu nume sonore, dar pentru viitor Reo speră la un featuring cu Sişu. „Imi plac mulţi hip-hoperi de la noi, dar nu vreau să menţionez pe cineva anume. Colaborări au fost de-a lungul timpului, dar nu cu cineva consacrat, însă încerc să cânt cu Sişu. Este unul dintre cei mai buni la ora actuală”, mai spune Relo.
Cât despre primul său concert, care a avut loc undeva într-un bar din oraş, Aurelian îşi aminteşte:  Au fost foarte multe emoţii, mai ales când lumea te priveşte cu atenţie şi aşteaptă de la tine versuri cât se poate de bune”.
În aceşti opt ani de carieră muzicală, Relo a înregistrat şi două clipuri, care au fost lansate pe internet şi se aşteaptă ca anul viitor să fie cel mai bun şi din punct de vedere muzical, pentru Subliminall.
Întrebări şi răspunsuri
- Se poate trăi din Rap?
- Niciodată nu m-am gândit să trăiesc din muzica asta.  Este o plăcere pentru mine. Mă relaxează. Mă decuplează de la grijile zilnice. Se poate trăi din muzica asta doar dacă ai în spate nişte oameni foarte foarte cunoscuţi şi care îţi deschid multe uşi. E foarte greu. Noi folosim foarte mult internetul acum. E cu două tăişuri însă.  Te poate promova, lumea aude de tine, dar în schimb nu poţi vinde nimic. Te poate duce în jos foarte uşor.
- Ce ne poţi spune despre album?
- Mixtape-ul CSVD conţine 10 track-uri, trei piese bonus şi colaborări cu diverşi artişti din Galaţi precum: Lucian B., Adelina, Andreea Ignat, Nosferatu şi doi artişti foarte talentaţi din Bucureşti: Alan & Kepa. Materialul a fost înregistrat sub label-ul muzical Filiala-Est-Music şi este disponibil la free download pe blog-ul lor oficial FILIALA-EST-MUSIC.BLOGSPOT.COM.
http://www.adevarul...._353364742.html

[dcp100168]

Andreea Ionescu, rockeriţa care predă engleza
La 26 de ani, tânăra se poate lăuda că a reuşit să-şi pună pe picioare propria afacere şi că este independentă financiar.
Andreea este genul de om care ştie ce vrea în viaţă. Nu a lipsit ca spectator de la niciunul dintre marile concerte ale moştrilor sacri ai rockului care au cântat în ultimii ani la noi în ţară. După facultate , şi-a pus pe roate propria afacere. A închiriat un spaţiu în incinta Liceului Radu Negru şi a început să le predea limbile engleză şi japoneză tuturor celor interesaţi. „Din câte ştiu eu, la ora aceasta sunt singura persoană care predă japoneza, în mod autorizat, în judeţul Galaţi", afrmă Andreea. Tânăra, în vârstă de 26 de ani, a ales acest mod original de practicare a meseriei de profesor, din dorinţa de a-şi putea păstra independenţa. „N-am vrut să depind de capriciile legiuitorilor sau de cele ale vreunui director de şcoală. Dacă ar fi să mă orientez spre sistemul public, m-aş duce să lucrez numai în cadru academic", a mai spus Andreea. De altfel, cei care vin să înveţe limbi străine în acest sistem, au nevoie de ele la nivel de conversaţie, pentru a se descurca la joburile din alte ţări. Pe de altă parte, sunt şi foarte mulţi părinţi care îşi aduc copiii la Andreea. „Cursurile sunt interactive. Oamenii mă privesc iniţial cu jenă, pentru că spun că nici măcar nu ştiu să pronunţe corect, însă ulterior se învaţă cu acest stil", explică tânăra profesoară. Cursurile durează tot anul şcolar, o oră de limba engleză costând 10 lei, în timp ce una de japoneză 20. Cum bugetul de publicitate este unul redus, Andreea a apelat la cea mai simplă metodă pentru a se face cunoscută: Facebook. „Avem un cont, Britwit, iar de acolo, cei interesaţi pot afla absolut tot ce îşi doresc. Pentru o afacere tânără, era cel mai simplu mod de promovare"
Ce îi place
Îmi place frumosul. Îmi place arta, filmul, muzica şi mai ales rock-ul
Ce nu îi place
Nu-mi place prostia,ipocrizia, infatuarea şi mai ales cocalarii.
http://www.adevarul...._353964658.html

[dcp100168]

Doina Crivăţ - pianista care pictează pe nasturi şi pietre
Deşi a terminat Conservatorul, la secţia pian, artista, originară din Republica Moldova, este pasionată de handmade.
Pasiunea Doinei pentru tot ceea ce înseamnă lucru manual a început în urmă cu doi ani. "Dintr-o joacă, am descoperit în sertarul surorii mele două pacheţele de clei polimer, iar asta a fost îndeajuns ca eu să-mi pun întrebarea dacă pot crea ceva cu el. Apoi, am încercat să realizez ce mi-ar plăcea mie să port şi nu se găseşte în comerţ. Uşor-uşor, acest lucru a evoluat şi a crescut transformându-se într-un microb", îşi aminteşte tânăra artistă. Cea mai nouă pasiune a Doinei Crivăţ se rezumă practic la pictură cu acul, pe biluţe, nasturi, pietre sau panglici.
"Eu mă joc în fiecare zi cu ceva ce mă împlineşte, iar rezultatul îmi face ziua mai frumoasă. Lucrările mele au evoluat de la nişte nasturi primitivi la piese, zic eu, elaborate, care necesită cel puţin trei ore de migală. La final, trebuie să îmi placă mie în primul rând, dar şi aprecierile din jur sunt pe măsură. De fapt, aprecierile sunt chiar un motor, o motivaţie pentru a continua să creez", mai spune artista handmade.
Surpriza mare, atât pentru ea, cât şi pentru cei din jur, a fost aceea că Doina avea o pasiune pentru pian atunci când a descopoerit că poate să şi picteze, fără să fi făcut o şcoală de profil.
"Mai mult, am descoperit că ştiu să lucrez cu textile şi pietre, nu doar cu culoarea notelor muzicale", spune, râzând, Doina Crivăţ.
Creaţiile tinerei basarabence diferă de la stare, la stare. Printre "operele de artă" se numără cercei, broşe, curele, clame, coroniţe, brăţări sau coliere, toate purtând amprenta momentelor emoţionale în care au fost create.
Lucrările Doinei au ajuns deja în câteva magazine din Galaţi, în regim de colaborare. Pe lângă această modalitate de promovare, Doina a participat şi la câteva târguri de handmade unde i-au fost apreciate destul de mult lucrările. Cu toate acestea, cel mai bine lucrează cu clientele ei fidele.
Pe viitor, Doina vrea să-şi extindă activitatea, să participe la cât mai multe concursuri şi, de ce nu, să ajungă şi pe pieţe externe. De asemenea, artista îşi doreşte să creeze din ce în ce mai mult şi din ce în ce mai frumos.
Şi nu în ultimul rând, un alt ideal de viitor - de altfel, visul oricărui artist - ar fi să îşi poată transforma pasiunea într-o sursă sigură de venit. "Personal cred că există oameni suficient de curajoşi încât să îşi conceapă o ţinută în funcţie de accesoriul purtat", a mai spus tânăra artistă.
Ce-i place?
În primul rând mă bucur că am ocazia ca în fiecare zi să materializez ceea ce simt, de la un accesoriu, la altul, de la o colecţie, la alta. Îmi place că prin intermediul acestei activităţi îmi curăţ mintea, mă relaxez. Îmi place că întâlnesc reacţii pe măsura implicării emoţionale, dar şi fizice.
Ce nu-i place?
O să râdeţi dar nu există lucruri care să-mi displacă! Este o lume frumoasă în care mă refugiez, având posibilitatea să mă exprim după bunul plac. Sunt extreme de fericită atunci când cei din jurul meu sunt fericiţi.
Întrebări şi răspunsuri
- Are oraşul Galaţi un spaţiu profesionist de expoziţie?
- Din păcate, oraşul Galaţi nu se poate mândri cu un spaţiu expoziţional, aş putea spune chiar că din punct de vedere al artei şi tot ce implică ea, oraşul Galaţi mai are mult de evoluat. Chiar şi publicul este destul de puţin educat în acest sens.
- Cine se mai uită în ziua de azi la handmade?
- Handmade este apreciat în primul rând de oamenii tineri, care au trecut peste clişeele valorilor date de aur sau argint. Oameni care preferă ţinute vesele şi colorate, care pot personaliza şi înveseli o ţinută simplă.
Profil
Născută: 24 septembrie 1982, în Republica Moldova
Studii: Conservatorul din Bucureşti, Secţia pian
Familie: necăsătorită
http://www.adevarul...._354564767.html

[dcp100168]

Ionuţ Radu Negrişanu - actorul şi sălbaticii, varianta de Galaţi
Profil
Născut. 11 august 1976, Galaţi
Studii. Master în Regia Filmului de Animaţie, Facultatea de Actorie din Bucureşti
Familie. Un copil
Are o experienţă şi studii atât în teatrul de animaţie, cât şi în cel liric. La cei 34 de ani ai săi, Ionuţ Negrişanu este un om pe cât de talentat, pe atât de revoltat din cauza modului cum se lucrează în teatrul gălăţean.
A terminat liceul la Galaţi, în 1994, apoi a plecat la Bucureşti, pentru a-şi duce la bun sfârşit vechea dorinţă, cu rădăcini în copilărie, de a deveni actor. Atras de mirajul scenei, în perioada 1995-1997 activează în cadrul teatrului studenţesc „Podul", condus de profesorul şi regizorul Cătălin Naum. „A fost o experienţă deosebită. Cred că de la domnul Cătălin Naum am învăţat cu adevărat să-mi transform pasiunea în profesionalism", ne explică actorul. În continuarea studiilor, absolvă, în 2002, cursurile în regia spectacolului de animaţie. Era deja, din 2001, actor al Teatrului de Păpuşi "Gulliver" Galaţi. În 2008 ajunge la Teatrul Muzical. „Mă ataşasem foarte mult şi de teatrul de animaţie, dar uneori trebuie să faci şi astfel de paşi", ne-a explicat actorul.
Deşi este unul dintre cei mai talentaţi şi mai compleţi tineri actori din Galaţi, Ionuţ Negrişanu pare să-şi fi pierdut încrederea în instituţiile locale de cultură. Pentru a demonstra că este un om corect şi fără teamă, Ionuţ Negrişanu a avut curaj să ofere şi nume. „De exemplul la Teatrul Muzical, directorul Florin Melinte face şi regie şi scenografie, face orice. El a fost un clarinetist şi este imposibil să le ştii pe toate. Sunt o mulţime de oameni talentaţi la Teatrul Muzical, dar nu poţi face nimic din cauza unor oameni cum este Florin Meline", ne-a declarat Ionuţ Negrişanu.
În studenţie, ia parte la o serie de ateliere de lucru în domeniul actoriei şi face parte din distribuţia spectacolului „Om de omenie sau cine poate face bine şi nu face păcătuieşte", în care este atât actor, cât şi solist vocal. În 2002, participă la Gala Absolvenţilor cu spectacolul de animaţie „Muck cel Mic" dramatizare după Willhelm Hauff, în regia maestrului Cristian Pepino. Cu acest spectacol obţine premiu pentru interpretare pentru rolurile „Vrăjitoarea" şi „Prinţesa Amarza".
La teatrul Muzical, actorul a interpretat roluri dintre cele ami diverse, dintre care putem aminti: „Radu" din comedia muzicală „Săracul Gică" de N. Stroe, „Saint Brioche" în „Vaduva vesela" de F. Lehar, „Gustav" în „Ţara surâsului" de F Lehar, „Leopold" în „La calul bălan" de R. Benatzky.
Ce-i place?
Îmi place foarte mult să gătesc, sunt un foarte mare pasionat al bucătăriei. Mă simt foarte bine când gătesc. Sunt un mare pasionat al bucătăriei tradiţionale româneşti
Ce nu-i place?
Ceea ce nu-mi place este când oamenii vorbesc despre cineva sau despre vreo întâmplare fără să cunoască persoana în cauză sau fără să aibă prea multe date. Acest lucru nu mi se pare corect şi este o atitudine pe care nu o apreciez.
Întrebări şi răspunsuri
- Aţi dori să faceţi această meserie în olt oraş, poate altă ţară?
- Deşi este foarte greu să faci această profesie în România, sincer nu mi-aş dori să fac teatru în alt oraş. Tocmai din acest motiv mă doare că în Galaţi nu se face nimic pentru cultură, iar actul cultural stă la bunul plac al unor oameni. Nu este corect aşa ceva
- Credeţi că gălăţenii vor reîncepe să vină la teatru?
- Da, însă doar când va creşte nivelul de trai sau când va creşte gradul de cultură în rândul marelui public. La noi o mare parte a publicului educat citeşte doar ziare de bulevard şi se uită la asemenea emisiuni.
http://www.adevarul...._356364534.html

[dcp100168]

Ionel Lazăr - balerinul care organizează „Sărbătorile Galaţiului”
A jucat în sute de spectacole de-a lungul a 30 de ani de activitate, iar în prezent, predă cursuri de dans popular la Liceul de Artă din Galaţi.
Profil
Născut: 28 aprilie 1936 - Galaţi
Studii: Liceul Teoretic Industrial din Galaţi
Stare civilă: căsătorit
Ionel Lazăr este cel mai longeviv balerin în viaţă din Galaţi, cu o activitate în Teatrul Muzical de trei decenii. A pierdut de mult şirul spectacolelor în care a jucat, dar îşi aminteşte că numai în „Traviata" a jucat de aproximativ 400 de ori, ca să nu mai amintim de piese ca „Văduva Veselă" sau „Silvia". A activat în numeroase grupuri satirice, unde asigura regia, dar şi în spectacole de revistă şi brigăzi artistice.
După pensionare, a fost solicitat să colaboreze în continuare cu Teatrul Dramatic, fiind cooptat în echipele care au organizat cinci ediţii ale „Sărbătorilor Galaţiului", la iniţiativa fostului director al instituţiei de cultură, regretatul Mihai Mihail.
Profesor de coregrafie
În prezent, predă studii clasice şi de caracter la cunoscutul ansamblu „Doina Covurluiului", dar este şi profesor la o clasă de dans popular, la Liceul de Artă din Galaţi.
Ionel Lazăr ne dezvăluie secretul longevităţii sale: „Am făcut mişcare multă la viaţa mea şi tocmai de aceea m-am menţinut atât de bine".
Îşi aminteşte râzând şi de momentele amuzante din cariera sa, pe care le-a savurat din plin alături de colegi: „La un spectacol, în locul unui dans militar, ni s-a pus o sârbă şi am fost nevoiţi să ne descurcăm".
Doi americani, care au fost elevii artistului, îi caracterizează poate cel mai bine activitatea: „Recunoaştem în el dorinţa de a păstra România prin dansurile care au însemnat atât de mult şi un timp atât de îndelungat pentru cultura acestui popor. Fără dăruirea şi hotărârea lui, mult din această valoroasă parte a culturii româneşti s-ar pierde", au consemnat Elder şi Sora van Wagoner.
Întrebări şi răspunsuri
- Cum aţi devenit balerin ?
- În 1956, s-a înfiinţat Teatrul de Operetă şi Estradă, la Galaţi. Am dat concurs pentru postul de balerin, dar am intrat abia la al doilea examen. Şi acum dansez, dar atât cât îmi permite vârsta. Este o meserie care presupune mult efort fizic, credinţă şi perseverenţă.
- De ce v-aţi reorientat apoi pe coregrafie?
- Conducerea teatrului a avut încredere în mine şi Trixi Checais, un celebru balerin şi maestru de balet. Mi-a plăcut coregrafia şi am dorit să o fac cu profesionalism. Acelaşi lucru l-am făcut şi în balet, unde am dorit întotdeuna să îmi depăşesc condiţia. O zi dacă stai în meseria asta, eşti depăşit.
http://www.adevarul...._356964742.html

[dcp100168]

Vladimir Crivoi: „Caricatura este un mod de a trăi”
Cunoscut iubitorilor de caricatură sub pseudonimul Vlahi, Vladimir Crivoi este unul dintre cei mai buni umorişti gălăţeni. Are lucrări în colecţii particulare din Belgia, Canada, Olanda.
Pasiunea pentru grafică a moştenit-o de la vârsta de patru ani, de la tatăl său, care a fost un bun desenator. A absolvit Liceul de Muzică şi Artă Plastică din Galaţi în 1970 şi a debutat cu desene satirice în revista „Urzica”. De atunci  a creat zeci de mii de caricaturi, apreciate atât pe plan naţional cât şi internaţional. „Pentru mine caricatura este o meserie, o raţiune a existenţei”, afirmă artistul.
Cu un umor caracterizat de o ironie subtilă, Vladimir Crivoi a intrat rapid în categoria caricaturiştilor bine cotaţi. A colaborat cu lucrări la publicaţiile: „Viaţa Liberă, „Imparţial”, „Monitorul”, „Ziua”, „Adevărul”, „Moftul român”, „Magazin Internaţional”, „Obiectiv”, „Cuget Liber”.
„Am abordat problemele României perioadei postdecembriste, corupţia, drepturile omului, terorismul internaţional, lupta împotriva drogurilor şi a poluării mediului, impostura, erotismul”, spune caricaturistul.
A avut mai multe expoziţii personale şi colective atât în ţară cât în ţări ale Europei, Asiei şi Americii. Creaţia sa a fost distinsă cu şapte premii naţionale şi 11 premii, diplome şi menţiuni internaţionale. Printre acestea se numără: Premiul I, „Mărul de Aur”, Bistriţa Năsăud, 1993; Premiul III, Festivalul „Umor pe valuri”, Galaţi, 1996; Premiul II, „Viaţa liberă”, Galaţi, 1999; Premiul II, „Umor cazon”, Sibiu, 2001; Premiul „Omnia”, Baia Mare, 2004; Premiul de Excelenţă, Taejon, Coreea, 1999; Premiul de Merit, Taejon, Coreea, 2000; Israel, 2003; Diploma de Merit, Novosibirsk, Medalia de Argint, China, 2003; Premiul Special, Taejon, Coreea, 2007. Are lucrări în colecţii particulare din România, Belgia, Bulgaria, Canada, Olanda şi Rusia.
Consideră că nu se poate trăi din caricatură. „Important este să nu te gândeşti la bani şi să pui suflet în ceea ce faci. Dacă te vinzi sau te prostituezi poţi obţine şi bani”, spune Vlahi.
În prezent lucrează pentru o expoziţie care va avea loc la Casa de Cultură din Tecuci.
Întrebări şi răspunsuri
- Sunt sprijiniţi artiştii din Galaţi?
- Sunt nişte oameni care în loc să-şi păstreze vie pasiuneapentru creaţie, se frământă pentru o existenţă de pe o zi pe alta. Şi asta e o mare frână în dezvoltarea personalităţii artistice. Este mare păcat deoarece avem artişti foarte buni, care sunt cotaţi foarte bine pe plan naţional şi internaţional. De exemplu, artişti Nicolae Einhorn, Teodor Vişan, Aurel Manole, Sterică Bădălan.
- Mergeţi frecvent  în Olanda. De ce?
- Acolo locuieşte fiica mea, care mi-a amenajat un atelier foarte frumos. Anul trecut am făcut şase zboruri, în total 12 zboruri dus-întors. Merg de câte ori am ocazia. Din păcate, nu am putut încă expune. Am încercat la Rotterdam, dar chiriile sunt destul de piperate. Pe viitor, poate voi reuşi să organizez o expoziţe colectivă.
Ce-i place
Admir imbecialitatea pe care o găsesc în structurile de vârf politice şi administrativ, apăsând ca un jug pe acest popor mioritic. Îmi plac oamenii fără cuvânt, făţarnicii, cei care au coloana vertebrală ca o macaroană fiartă. Aceste rebuturi umane viermuiesc printre noi zâmbit şiret de sub masca de oameni integri.
Ce nu-i place
Nu-mi oamenii oamenii cinstiţi, educaţi, care s-au şlefuit toată viaţa cu smirghilul bunei cuviinţe, toleranţei şi culturii. Aceşti oameni nu reprezintă interes pentru umorişti, ar trebui să fie surse de inspiraţie pentru societate, dar din păcate sunt marginalizaţi.
Profil
Născut: 13 aprilie 1952, Galaţi
Studii: Liceu
Ocupaţie: grafician
Familie: căsătorit, trei copii
http://www.adevarul...._357564326.html

[dcp100168]

Vlad Darius Creţan şi-a făcut un nume în muzica rap
Nosferatu, aşa cum cum este cunoscut în lumea artiştilor hip-hop, s-a apucat de muzică în anul 2002, fără să spere că va urca pe scenă şi că va scoate un album. A ales rappul pentru că, spune el, s-a simţit atras de acest gen de muzică şi are posibilitatea să scrie mai multe versuri decât în orice alt gen de muzică. La puţin timp a susţinut şi primul concert, în Italia, în 2003.
„Mi-a aduc aminte că am avut un gol în stomac. A fost foarte interesant chiar dacă nu am avut cine ştie ce public. La primul concert susţinut în Galaţi a fost lume multă, atmosferă incendiară. La fel şi la Brăila. Cu timpul, golul în stomac a dispărut”, povesteşte Vlad. Între timp a scos şi câteva albume. Cel pe care îl consideră oficial este ultimul, care se numeşte „Fobia” şi are în jur de 13 piese.
A avut o vreme şi o trupă, împreună cu nişte prieteni din Italia. „Acum activăm  pe cont propriu. Cât despre videoclipuri, mi-a plăcut să experimentez  şi le autoproduc. Am destul de multe, dar trebuie ţinut cont de faptul că sunt  low-budget.  Am lucrat cu artişti precum Pazzo, Pascal şi alţi artişti italieni”, spune Vlad.
Primii bani i-a câştigat în Italia, din vânzarea unor cd-uri. „Nu mai ţin minte cum i-am cheltuit. Probabil mi-am luat ceva de băut sau am luat scule pentru  studiou”, ne-a mărturisit tânărul gălăţean.
Ca în orice alt domeniu, şi-n muzica hip-hop este o problemă cu sponsorii.„Nu mă ajută absolut nimeni. În Capitală se întâmplă mai totul iar dacă eşti dintr-un alt oraş, asta te poate împiedica să faci mai mult”, spune gălăţeanul.  
Pe viitor şi-ar dori să colaboreze îndeosebi cu artişti din afară. „Am multe preferinţe, dar evit întotdeaună să le spun numele în interviuri. Oricum mult mai multi artişti din afară, Italia de exemplu”, spune Vlad.
Întrebări şi răspunsuri
- Cum este privită muzica asta?
- Nu foarte bine. Ce-i drept, în ultimul timp artiştii hip hop au început să descopere căi diferite pentru a-şi promova muzica, câteodată chiar transformând-o în ceva mai comercial. Acest lucru are şi reversul medaliei. Eu consider ca artiştii hip hop care ajung la televizor şi radio şi sunt consideraţi comerciali continuă oricum să facă „publicitate” culturii hip hop. Ei dau o mână de ajutor celor care îşi pierd încrederea în faptul că muzica asta va răzbate şi nu va mai fi considerată „muzica pentru golani, drogaţi” şi asa mai departe.
- Se poate trăi din rap ?
- Personal, nu mi-am făcut niciodată planuri de genul ăsta, deşi aş fi foarte încântat. Unii trăiesc foarte bine din rap în România, însă cei mai mulţi işi iau, ca si mine de altfel, un job, şi muzica trece pe locul 2.
- La lucrezi în prezent din punct de vedere muzical?
- Am decis să iau o pauză până la următorul album. Încer să-l promovez cât pot de mult cat posibile pe cel care l-am lansat de curând. Îmi doresc să fac cât mai multe videoclipuri autoproduse.... şi cam atât.
Ce-ţi place
Muzica lounge, soul, muzica relaxantă în general. Pastele făcute de mine şi de prietena mea. Filmele inspirate din realitate. Sunt pasionat de criminalii în serie, îmi place să studiez trecutul lor şi ce anume i-a făcut să ajungă la statutul asta.
Ce nu-ţi place
Nu-mi plac oamenii care se gândesc doar la bani. Fetele de 20 de ani care se căsătoresc cu barbaţi de 60 de ani. Filmele Science -Fiction.
Profil                                                                                                              
Născut: 24 martie 1985, Galaţi
Studii: Diploma de liceu cu specializare în Grafică pentru Publicitate
Ocupaţie: funcţionar economic
http://www.adevarul...._358764205.html

[dcp100168]

Coriolan Păunescu - profesor, scriitor şi jurnalist de mai bine de 45 de ani
Are 45 de ani de activitate. A publicat 17 cărţi şi mii de articole în presă. Astăzi împlineşte 65 de ani.
Dacă vrei să citeşti CV-ul scriitorului, jurnalistului şi pedagogului Coriolan Păunescu trebuie să te înarmezi cu multă răbdare. Îţi trebuie un scaun şi câteva pungi de floricele pentru a parcurge toate cele 22 de pagini ale CV-ului. De la volume de versuri şi manuale pentru facultate, până la articole de specialitate şi documentare, toate pot fi regăsite în realizările lui Coriolan Păunescu din cei peste 45 de ani de activitate.
S-a apucat de scris versuri în liceu, din admiraţie pentru clasicii literaturii, prima carte apărându-i în 1982. De atunci, „colecţia" lui numără 17 volume şi nu se va opri aici. A scris pentru publicaţii prestigioase precum „Cronica", „Convorbiri Literare" - revistă editată la Iaşi, „Flacăra", condusă pe vremea aceea de Adrian Păunescu şi „Contemporanul".
Ca şi jurnalist, Coriolan Păunescu a avut colaborări cu „Viaţa Nouă" şi Radio Iaşi. Spune că a ales cariera de jurnalist pentru că îi place foarte mult să lupte pentru drepturile oamenilor. „Ori de câte ori am avut posibilitatea, am făcut-o ca ziarist şi nu m-aş da în lături nici azi. Îmi place presa făcută bine, în apărarea oamenilor", spune Coriolan Păunescu, a cărui ultimă colaborare jurnalistică a fost cu Agenţia Naţională „Rompres".
Nu-i plac în schimb oamenii răi care ajung ziarişti, pentru că îi consideră versatili şi gata oricând pentru compromisuri politice.
În ultimii ani a ales cariera de pedagog. Printr-un concurs susţinut în 2009, Coriolan Păunescu avea să ajungă conferenţiar universitar doctor pentru mai multe discipline la Universitatea „Danubius" din Galaţi, printre care Strategii de comunicare în afaceri, Marketing şi Management public sau Introducere în Relaţii Publice.
Întrebări şi răspunsuri
- Dacă ar fi să vă mai naşteţi odată, ce meserie aţi alege: scriitor, jurnalist sau profesor?
- Cu siguranţă ziarist! Îmi place să fiu mereu în mijlocul problemelor. Eu am privit jurnalismul ca pe o sursă de existenţă, ca pe un destin. Nu întâmplător sunt membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti şi în buzunarul meu se găseşte oricând legitimaţia de ziarist independent.
- Cum aţi ales şi cariera de pedagog?
- Prima mea dragoste a fost învăţământul, iar Universitatea „Danubius" mi-a oferit posibilitatea să mă dedic jurnalismului ca şi profesor. În ideea asta, am scris cărţi şi cursuri legate de comunicare.
Profil
Născut. 1 noiembrie 1945, comuna Banca, judeţul Vaslui
Studii. Universitatea „Ion Ionescu de la Brad" Iaşi
Familie. căsătorit
http://www.adevarul...._364163705.html