241 răspunsuri la acest subiect

[dcp100168]

Mihai Costache - Pescarul nonconformist de la "cafeluţă"
Realizatorul emisiunii „Cafeluţa lui Costache” de la ProTV îşi împarte viaţa între studio, cărţi, familie şi pădurile de pe malul Siretului. Este unul dintre puţinii, dacă nu chiar singurul profesionist din audiovizualul local căruia i se poate atribui statutul de vedetă media.
Profil
Născut: 17 decembrie 1974
Studii: nu de jurnalism
Familie: căsătorit, un copil, o pisică
Preţul popularităţii i se pare apasător doar când trece pe lângă „beţivanii de la P-urile din centru", care îl sâcâie pentru cinci lei de o vodcă. În rest, nu se formalizează. Se poartă la fel şi cu senatorii şi cu „Gagicile de la Spicu", aşa cum le spune vânzătoarelor pe la care trece zilnic: „ele sunt Best Of, e o plăcere să întorci viaţa pe toate feţele cu ele, acolo sunt adevăratele dezbateri". Taximetriştii nu-l iartă decât rareori şi îi prelungesc emisiunea după ieşirea din studio: „îmi dau replici la ce am spus pe post, ei sunt invitaţii din emisiunea pe care o facem împreună în drum spre casă".
Pasiunea pentru microfon s-a născut în 1992, odată cu lansarea radio Alfa, unde a fost „on air" vreme de şase ani. Din 1998 a ajuns în MediaPro şi acolo a rămas. „În Pro, dacă îţi faci treaba, oriunde ai fi în ţară, este ok. Nu e neaparat muncă, mai degrabă ingeniozitate. Cu aceleaşi ingrediente, în Pro, ai ocazia să faci zilnic, cu plăcere maximă, lucruri total diferite. Mă simt împlinit şi pentru că am rezistat tentaţiilor de Bucureşti, care este un aspirator de valori dar şi non-valori. Permanent am avut ce face în Galaţi şi nimeni nu-mi poate lua satisfacţiile de aici" a mărturisit Costache.
Un metru cub de lectură
Consideră lectura un ingredient indispensabil din reţeta succesului în domeniu. „Citesc cel puţin un metru cub de cărţi pe an, mi-ar fi ruşine dacă nu aş găsi timp pentru asta. Am constatat nu de mult că am mari lacune în istorie, până la Carol I. Ultimele două volume care m-au impresionat au fost «Istoria beţiei la români» şi «Istoria trădării la români», ambele ale profesorului timişorean Mircea Bălan"
Pescar de Siret
Se încarcă cu energie din pădurile de malul Siretului. Pasiunea pentru pescuit i-a fost transmisă de bunica Arminiţa, din Piscu. „Mi-a pus de mic undiţa în mână în canalele de desecare. Cu fiecare an mă apropiam cu câte un canal de Siret şi acolo m-am ancorat. Eu nu mă duc la pescuit, pur şi simplu mă duc «acolo». Până şi blocul unde stau se cheamă Siret, toată viaţa îmi este legată de Siret", povesteşte Mihai. Are zona sa, o adevărată tabără de supravieţuire. Pentru că nu se poate intra cu maşina, îşi cară primăvara lucrurile necesare şi le lasă acolo pentru tot sezonul. De la ibricul de cafea, până la medicamente. Adoră pescuitul staţionar, la somn, cu metode inedite. Mereu îşi ia saci de plastic, pentru a aduna hoiturile de câini de pe şosea. „Somnul se păstrează în perimetru cu hoit", şi-a dezvăluit unul din micile secrete. Când nu a găsit hoituri, a mers până acolo încât a cumpărat o oaie de pe câmp şi a dus-o nadă la somn. Nu suportă să audă de capturi măsurate în kilograme: „Ruleta, sau măcar o sfoară şi măsori acasă. Să-l cântăreşti înseamnă să-l chinui, să-l omori". Marea captură a fost un somn de 2,10 metri, în 2005, iar anul acesta a dat lovitura cu o splendoare de mreană, de 1,08 metri. Eliberează aproape tot ce prinde: „Este şi o problemă cu căratul, te rupe până ieşi la drumul mare. Iar dacă ajung acasă cu vreun somn de un metru jumate, e pericol de divorţ, ar fi prea mare chinul soţiei (n.r. - Cristina, ştirista de la TVG) să cureţe şi să tranşeze".
„Prietenii mei, mistreţii"
A văzut pe malul Siretului şacali, căprioare, lopătari, vulpi la greu, a dat şi peste urme de vidră, dar cei mai mulţi au fost mistreţii. „Cu lighioanele din apă ne descurcăm, dar viaţa interesantă o fac cele de pe mal", a început Mihai Costache să ne povestească despre „prietenii mei, mistreţii". A stat minute bune cocoţat în copac cu scroafa după el, pănă să afle cum să se păzească de ei: „Sunt înotători desăvârşiţi, o turmă a traversat Siretul în 20 de secunde, am devenit expert în căţărare. Noapte ies pe câmp să mănânce, dar ziua stau ascunşi în boscheţi, ai şanse uriaşe să dai nas în nas cu ei. Aşa că îmi fac stocul de pocnitori de iarna, pe drum la fiecare 200 metri arunci una, că altfel riscul e mare. Noaptea, să pot dormi fără frică, las deschise cinci-şase aparate de radio. Fug de oameni, de gălăgie"
Ce îi place
"Coreea de Sud. Avem mai multe în comun cu ei decât cu francezii. Ţară praf, divizată. Şi-au arestat doi preşedinţi pentru corupţie, doar aici nu semănăm. Le ascult posturile de radio, chiar am început să le învăţ limba. Poate o să ajung într-o zi pe acolo".
Ce nu îi place
"Manipularea, care a ajuns la noi la dimensiuni industriale. Aceste zile, cu alegeri, ne vor arăta dacă avem endogamie propagandistică. Plus legile împotriva braconajului. Băieţii în uniformă care merită pupaţi în bătături pentru câtă talpă bagă, ar trebui protejaţi. Este simplu, braconajul se face acum numai pentru cantităţi mari, pentru comercializare. Aşa că se poate rezolva din birou, cu facturile magazinelor pe masă. Luaţi la bani mărunţi cei de la capătul lanţului, cei care vând"./quote]
Întrebări şi răspunsuri
- Moda în presă se schimbă repede, nu e greu pentru un „veteran" să se adapteze mereu?
- Am intrat în horă în 1992, iar mai toţi colegii de atunci sunt performanţi oricând şi oriunde în media, pentru că ne-am format şi călit în condiţii dificile. Noi, cei care am intrat în presă atunci, avem o şcoală de presă specială. Condiţiile materiale şi informatice erau la un nivel pe care unii juniori de acum nu şi le pot imagina. Am fost învăţaţi de la început să facem bici din nimic, aşa că acum ne descurcăm uşor în orice domeniu.
- Mai este peşte în baltă?
- Nu degeaba se plânge lumea. Dar mai e loc de speranţă, anul acesta am prins multă ciortănică, puţin mai mare ca palma. Înseamnă că în curând este posibil să reapară crapul pe Siret.
http://www.adevarul.ro/locale/galati/Mi ... 84238.html

[dcp100168]

Aurel Berbec - campionul cu o viaţă uimitoare
* La trei ediţii ale Jocurilor Paralimpice şi-a reprezentat ţara mai mult decât onorabil
Pentru Aurel Berbec - Lulu, cum îl alintă prietenii - totul a început prost în viaţă. La şapte ani, un accident de maşină i-a schimbat destinul. S-a ambiţionat însă şi, cu o voinţă de fier, a trecut cu bine peste acest moment. „Nu m-am descurajat! Mişcarea m-a ajutat foarte mult la recuperare", povesteşte sportivul. La 12 ani, a citit o carte de culturism şi cum orice tânăr vrea să impresioneze prin mărimea muşchilor, aşa a început povestea lui de succes! „Făceam forţă în subsolul blocului, făceam şi acasă. La un moment dat, ai mei au vrut să mute un pat şi nu au putut. Era plin de haltere!", îşi aminteşte râzând Aurel Berbec.
A obţinut carnet de instructor sportiv încă de la 20 de ani. „Am fost prima persoană cu handicap din România care a obţinut acest carnet, care îmi dădea dreptul să profesez în sport. La fel am făcut şi cu carnetul de antrenor, obţinut mai târziu", mai spune sportivul gălăţean. Nu l-a interesat ce spunea lumea despre handicapul lui. A arătat liniştit lumii ce poate şi a reuşit în viaţă. A activat la Clubul Sportiv „Voinţa" până la Revoluţia din 1989, fiind, simultan, şi antrenor, şi sportiv. În anul 1996, a avut prima participare la Jocurile Paralimpice de la Atlanta. „Am fost singurul sportiv care a reprezentat România la această competiţie reuşind o clasare onorabilă, zic eu, între primii 10 sportivi", povesteşte Aurel Berbec. Au urmat participări la campionate europene şi mondiale, la toate cu clasări în primele şase locuri.
O sală de culturism accesibilă tuturor
Între participarea la Jocurile Paralimpice de la Atlanta şi cele de la Sidney, Aurel Berbec a iniţiat şi un proiect în parteneriat cu Asociaţia Persoanelor cu Handicap. „Este vorba despre integrarea persoanelor cu dizabilităţi în societate prin sport. Iniţial, persoanele cărora li se adresa acest proiect, nu prea au fost interesate. Încet, încet, oamenii au reuşit să înţeleagă însemnătatea acestui proiect şi au intrat în horă. Era mai mult decât sport, era vorba despre socializare", spune Aurel Berbec. În acest moment, Lulu se consideră aproape împlinit. Chiar dacă este plin de datorii la bănci, el speră ca afacerea cu sala de culturism să-i meargă bine. „Să ştiţi că nu-i uşor, am trecut prin momente grele, dar am reuşit să merg mai departe. Eu trebuie să trăiesc din încasări, dar persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora au gratuitate deplină la sala mea.
În plus, am reduceri substanţiale pentru cadrele din Poliţie, Jandarmerie sau pentru pompieri" mai spune Lulu. Aurel Berbec se mândreşte acum şi cu titlul de antrenor al Lotului naţional de culturism şi powerlifting.
Profil
Născut: 12.09.1962
Studii: Şcoala Naţională de Antrenori Bucureşti (IEFS)
Stare civilă: căsătorit
Ce-i place?
Îmi place când întâlnesc oameni care înţeleg importanţa sportului şi aici mă refer la autorităţi. Mulţi dintre reprezentanţii acestora m-au ajutat să-mi duc la bun sfârşit unele proiecte. Aş putea să spun despre ei că sunt adevăraţi „oameni".
Ce nu-i place?
Persoanele care caută să-ţi pună beţe-n roate pentru tot ceea ce vrei faci şi ele nu au voinţa necesară. Din fericire pentru mine, am întâlnit doar un astfel de om până acum. Sper să fie singurul.
Întrebări şi răspunsuri
- Poate sportul să schimbe destinul unei persoane cu handicap?
- Da, prin sport capeţi încredere în tine, în puterile tale. Pe terenul de sport vei găsi întotdeauna prieteni. În final, este o investiţie în tine, care te face să treci mai uşor peste problemele vieţii. Eu cred că sunt o dovadă.
- Care este următorul tău proiect ?
- Dezvolatarea sălii de sport. Vreau să amenajez un bazin de înot, un spaţiu de joacă pentru copii, o sală de dans sportiv, un spaţiu decent pentru cazarea sportivilor şi o cantină.
http://www.adevarul.ro/locale/galati/Au ... 84154.html

[dcp100168]

Costache Ioan Botezatu a adus pe lume peste peste zece mii de copii
Doctorul Costache Ioan Botezatu, şeful secţiei de Obstetrică Ginecologie din cadrul Maternităţii „Buna Vestire" Galaţi, se poate lăuda că, în 26 de ani de carieră, a asistat la naşterea a peste zece mii de copii. A ajuns medic ginecolog la insistenţele mamei sale şi, după mai bine de două decenii, se declară îndrăgostit de meserie. „Este meritul mamei mele că m-a îndumat spre medicină, căci eu eram atras de diplomaţie şi comerţ exterior. Pe atunci, erau sistate examenele de specializare, dar am avut şansa să se ivească post de ginecolog şi aşa am ajuns să profesez meseria de care m-am îndrăgostit", ne spune Costache Botezatu.
PROFIL
Născut - 2 septembrie 1951
Studii - Facultatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi
Familie - Divorţat, doi copii
Afirmă că, mai presus de toate, are un respect deosebit pentru pacientele care-i trec prin cabinet. „Eu iubesc femeile. Le iubesc şi ca femei, şi ca paciente, dar mai ales ca mame. Pentru mine, femeia este ceva cu totul şi cu totul deosebit, deoarece câtă suferinţă şi durere îndură o femeie, nu poate îndura un bărbat ", spune el.
Partea bună a „Legii decreţeilor"
Ca medic ginecolog, a fost obligat să respecte Decretul 770 din 1966 dat de comunişti, mai cunoscut drept „Legea decreţeilor", lege prin care se interzicea cu desăvârşire avortul. Din punctul său de vedere, legea cu pricina, motivul a nenumărate drame, în mod paradoxal, a avut şi o parte bună, stimularea natalităţii. „Ca părere strict personală, consider că ar trebui să existe o oarecare restricţie în materie de avort. Evident, nu până la interzicere, deoarece orice e interzis, este făcut prin alte mijloace, în general cu efecte negative. Ar trebui căutată o cale de stimulare a natalităţii deoarece suntem într-un adevărat dezastru, din acest punct de vedere. Suntem în pericol, ca naţie", afirmă doctorul Botezatu.
Pseudo-nostalgia „Epocii de Aur"
„Regret doar seriozitatea profesională şi responsabilitatea oamenilor, în contextul societăţii dinainte de Revoluţie. Exista o altă imagine asupra rolului pe care-l avea fiecare în societate", consideră medicul ginecolog. Deşi a fost tentat să plece în Occident, dr. Botezatu a ezitat „M-am gândit să fug, dar cred că nu am avut curajul şi sâmburele de nebunie necesar. Mi-era frică de ce se va întâmpla cu familia mea", ne-a mărturisit, nu fără o undă de nostalgie.
Viaţă de poveste
Medicul este mândru că de-a lungul existenţei sale a fost contemporan cu evenimente istorice, la care alţii nici nu pot visa.
„Am trăit moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, înscăunarea lui Ceauşescu , creşterea cultului personalităţii acestuia, revoluţia şi căderea lui. De asemenea, am trăit experienţele traumatizante a două mari cutremure", a mai spus medicul ginecolog.
Întrebări şi răspunsuri
- Aţi operat în perioada comunistă, cu Securitatea la uşă?
- Nu am păţit aşa ceva şi nici nu am întâlnit în vreun spital o asemenea situaţie. Am salvat foarte multe femei care-şi provocau avorturi. Aveam gărzi în care aveam câte 25 de naşteri, câte zece avorturi provocate, dintre care cel puţin unul care era toxico-septic.
- Cu ce probleme se confruntă Ginecologia în prezent?
- Acuma sunt mult mai multe copile de 12-15 ani care rămân însărcinate, decât înainte de Revoluţie. Am avut, în urmă cu câţiva ani, chiar şi o fetiţă de zece ani pe care am chiuretat-o. E drept însă că, înainte de 1989 erau mai mult multe avorturi deosebit de grave, care puneau probleme mari.
Ce-i place
Îmi place să citesc foarte mult, orice, glumind aş spune că citesc chiar şi un bilet de tramvai. Îmi pare rău că nu am timp să călătoresc atât cât aş vrea şi, de asemenea, îmi place mult să gătesc. Mau privesc la televizor, dar, în ultimul timp, din ce în ce mai rar.
Ce nu-i place
Nu-mi place minciuna, ipocrizia şi mai ales dorinţa, pregnantă în ultimii 20 de ani în societatea noastră, de a parveni rapid, oricum şi cu orice mijloace. Ca să parafrazez un celebru profesor este sindromul MUR-adică mult, uşor şi repede.
http://www.adevarul.ro/locale/galati/Co ... 83940.html

[dcp100168]

Anca Tofan este graficianul nonconformist de la „Arte”
Anca iese din comun chiar şi în lumea „mai altfel" a artiştilor. Personalitate deosebită, plasticiana de la Muzeul de Arte se remarcă prin francheţe şi verb. A absolvit Academia de Arte din Cluj, secţia Sticlărie. A şi lucrat vreo şase ani în acest domeniu. „Făceam piese decorative şi utilitare, în serie mică. Cele mai multe mergeau la export", povesteşte artista. Din 1989, este muzeograf la Muzeul de Arte Vizuale din Galaţi. A făcut scenografie pentru toate genurile de teatru. Îi place foarte mult să facă scenografie şi costumaţie pentru teatrul de păpuşi.
Scenografia din «Don Quijote» şi «Prâslea cel Voinic şi Merele de Aur», jucate de Teatrul «Cărăbuş» din Brăila este făcută de ea. A lucrat şi la «Ivan Turbincă», dar şi la «Punguţa cu doi bani», realizate de Teatrul «Gulliver» din Galaţi. Se mândreşte că a făcut scenografie şi la „Muzicalul" gălăţean, pentru spectacole de revistă, operetă sau operă. Îi place foarte mult să ilustreze grafic cărţile, să facă filme de prezentare şi cataloage.
Membru UAP, doar după Revoluţie
Deşi din 1982 şi până în prezent a avut anual câte o participare la câte o expoziţie, Anca Tofan spune că s-a ferit de astfel de manifestări cu premii. „Pentru cei mai tineri dintre artişti, acest gen de expoziţie era un ideal, chiar dacă rareori se acordau şi premii în bani. Pe vremea lui Ceauşescu, am evitat să intru în Uniunea Artiştilor Plastici. Am făcut-o după Revoluţie, la sugestia unuia dintre cei mai mari graficieni din România, Marcel Chirnoagă. Ştiţi de ce am intrat după Revoluţie şi nu înainte? Pentru că după '89, am intrat într-un sistem logic din toate punctele de vedere. Înainte se intra în UAP pe unele sisteme care nu prea aveau legătură cu arta", îşi aminteşte plasticiana.
Dintre toate lucrările expuse îşi aminteşte cu drag de singura participare la o expoziţie peste hotare. Este vorba despre o lucrare de instalaţie expusă la Centrul Cultural Român de la Paris. Nu sunt de neglijat nici celelalte 35 de expoziţii în grup sau personale realizate din 1982, în Galaţi sau în ţară.
O artistă nonconformistă
Talentată, deşteaptă, cultă, directă. Cam asta este Anca Tofan în doar câteva cuvinte. Marea ei pasiune este calculatorul. A ajuns însă să regrete vremurile de altădată când stătea până dimineaţa la 5.00 şi lucra pe calculator. „Marele meu regret este faptul că trebuie să-mi pun ochelari", spune Anca Tofan.
N-are prea multe îndatoriri de familie deoarece, pur şi simplu, nu şi-a găsit încă perechea. Îi ţin de urât cei şapte câini maidanezi de la Muzeul de Artă, cu care îşi petrece aproape tot timpul zilei de lucru. Biroul muzeografului Anca Tofan este în acelaşi timp şi atelierul în care lucrează fiind de remarcat faptul că toate obiectele sunt într-o ordine perfectă în care nu găseşti nimic din ceea ce cauţi.
Întrebări şi răspunsuri
- Câţi dintre cei care intră într-o expoziţie de artă se uită „ca prostu' la poartă nouă"?
- Din punctul meu de vedere cel puţin 80% Şi aici sunt optimistă... Însă, nu-i vina oamenilor. Noi nu avem o civilizaţie a imaginii din cauza comunismului. De apreciat însă că aceşti oameni au intenţii bune, încearcă, dar nu toţi reuşesc.
- Cum ar putea fi stimulat interesul oamenilor pentru artă?
- Oamenii trebuie să aibă bani. Ca să înţelegi arta trebuie să o consumi şi arta adevărată costă. Trebuie să plăteşti ca să-ţi poţi cumpăra un tablou, trebuie să plăteşti ca să intri la teatru... Dar până să cumpere artă, oamenii trebuie să cumpere de la magazine alte chestii absolut necesare.
Ce-i place?
Îmi place când văd ceva făcut la modul profesionist, indiferent de domeniu. Ştiu că acel lucru este bine făcut atunci când îl probez şi văd cum merge. Dacă totul ar fi profesionist făcut, atunci am fi americani.
Ce nu-i place?
Nu-i plac oamenii care nu încearcă să se autodepăşească. Pentru unii este comod să rămână veşnic la fel. Cunosc mulţi astfel de oameni, cu multe diplome şi doctorate.
Profil
Născută: 28.06.1959, Galaţi
Studii: Academia de Arte din Cluj
Stare civilă: necăsătorită
http://www.adevarul.ro/locale/galati/An ... 83455.html

[dcp100168]

Brokerul care cântă în două trupe rock
* Tânărul s-a specializat pe vânzarea de piese pentru avioane, în Belgia, dar pasiunea vieţii sale este muzica, fiind „tobar" în două formaţii muzicale.
I-a plăcut muzica de când era copil. „Băteam în tot ce apucam", ne povesteşte cu umor Răzvan Popa. Tânărul economist a avut o atracţie irezistibilă pentru muzica ritmică. Paradoxal, la 15 ani, a început să studieze chitara clasică şi, timp de trei ani, a încercat să îi pătrundă tainele. A revenit însă la marea lui dragoste: tobele. Avea să îşi facă debutul cântând la baterie în trupa „Hathor", însă nu înainte de a face dovada polivalenţei sale după ce a cântat la chitară în aceeaşi formaţie. A urmat colaborarea cu trupa „Voyager", iar în prezent este toboşarul formaţiei „789Art". Şi pentru că este un original, Răzvan Popa colaborează şi cu formaţia „Greenish", cântând la chitară bas.
Laureaţi la Festivalul de Muzică „Gaudeamus"
În cazul lui Răzvan şi al formaţiei „789Art" nu vorbim de oameni cu un simplu hobby de weekend, ci de muzicieni profesionişti. Au făcut dovada talentului lor, în urmă cu câteva săptămâni, când au câştigat premiul trei la Festivalul de Muzică Uşoară „Gaudeamus", secţiunea de creaţie. De asemenea au fost avut şansa de a cânta în deschiderea concertului celebrei trupe Cargo, precum şi la câteva alte evenimente rock organizate la Galaţi. Răzvan şi prietenii săi nu doresc să se oprească aici. „Vrem să scoatem un demo şi apoi un album. Este important să găsim sponsorizare pentru editarea albumului şi lansarea lui", ne explică Răzvan despre una dintre problemele cu care se confruntă formaţia. Tânărul baterist plănuieşte să îşi deschidă un bar, unde să se cânte doar muzică de calitate. „Detest playback-ul. Voi aduce formaţii care să cânte live doar muzică bună", ne dezvăluie Răzvan visul său.
Îi place să facă bani, dar nu de unul singur
Bateristul a ajuns cunoscut într-un domeniu în care economişti foarte buni au eşuat: brokerajul aeronautic. Răzvan vinde şi cumpără piese de avion şi o face foarte bine. Stă dovadă faptul că a câştigat un post de broker la o firmă din Belgia. Posibilităţile de afirmare ale unui tânăr peste graniţă sunt infinit mai mari decât cele din ţară, dar Răzvan nu ar pleca în orice condiţii. Dificultăţile financiare pe care le-a traversat societatea aeronautică l-au obligat să se întoarcă în ţară după doar un an de activitate, dar ar pleca oricând dacă i s-ar oferi posibilitatea.
Familia şi prietenii sunt foarte importanţi pentru el. Atât de importanţi, încât nu ar face pasul fără să îi aibă alături. „Este tentant să mă reîntorc, dar nu singur. Cu o iubită sau cu prietenii, e altceva. Este foarte greu să fii singur", ne explică Răzvan sentimentul care l-a încercat în străinătate.
Ce îi place
Îmi place sinceritatea. Sunt pasionat de muzică, dacă mai era nevoie să spun asta. Pe prietenii mei îi uneşte muzica în primul rând, iar cele mai frumoase momente sunt improvizaţiile pe care le facem la studioul de repetiţie. Cred că fiecare dintre noi trebuie să îşi urmeze pasiunile. Doar în felul acesta poţi ficu adevărat fericit.
Ce nu îi place
Nu îmi place ipocrizia, deci oamenii cu două feţe. Nu îmi place muzica proastă. Mă refer la muzica interpretată prost şi cea scrisă prost. Nu îmi place că, în ţară, trupelor care cântă live rareori li se acordă şansa să se afirme. Oamenii care se ocupă de muzică la noi se gândesc că este mai ieftin să plătească o singură persoană decât o formaţie.
Întrebări şi răspunsuri
- Mulţi părinţi îşi îndrumă greşit copii sau nu îi încurajează să-şi urmeze pasiunile. Cum a fost în cazul tău?
- Părinţii m-au susţinut în tot ce am făcut şi mă vor susţine în tot ceea ce voi face, atât financiar, cât şi moral. Şi cu copii mei voi proceda la fel. Îi voi lăsa să aleagă. Dacă vor să se facă fotbalişti, asta e.
- Ai putea ajungi vreodată să cânţi singur la tobe, aşa cum se întâmplă cu Ovidiu Lipan Ţăndărică?
- Nu m-am gândit să cânt singur deoarece că nu cred că ar avea acelaşi farmec. Îmi place Ovidiu Lipan Ţăndărică, are un talent deosebit, dar cred că o formaţie este altceva. Poţi cânta eventual în duet, dar nu este cazul meu.
Profil
Născut: 5 ianuarie 1985-Galaţi
Studii: Facultatea de Economie „Danubius" din Galaţi, specializarea Economia Comerţului şi Turismului
Stare civilă: necăsătorit
http://www.adevarul.ro/locale/galati/Br ... 83409.html

[dcp100168]

Valentin Dolea - un pionier al industriei muzicale
Valentin Dolea este un deschizător de drumuri în organizarea de spectacole şi concerte în Galaţi, dar şi în profesionalizarea prestaţiilor diverselor trupe care cântă în cluburi. Întâmplarea a făcut să se nască într-o familie unde muzica este la ea acasă. Tatăl său, Ionel Dolea, cântă la tot ce înseamnă instrument cu clape. Valentin a făcut primii paşi în muzică la şcoala generală, unde a întâlnit un profesor de muzică care a ştiut ce să îi ceară pentru a-i aprinde pasiunea legată de muzică. Paradoxul face ca tânărul să schimbe macazul iar liceul să îl termine la Informatică în Tecuci. A fost coleg cu foarte mulţi muzicieni de succes din Galaţi. Este vorba de Nicu Avram (basist la formaţia „Bere Gratis"), George Bântu (compozitor la Teatrul Muzical) sau Vlad Damian (pianist), cunoscut sub numele de scenă Dudu.
Din lumina reflectoarelor, în spatele scenei
În 1999, s-a mutat la Galaţi şi, aproape imediat, a participat la o audiţie după ce a citit un afiş, prin care se căutau membri pentru înfiinţarea unei formaţii. Şi-a făcut debutul ca chitarist în trupa „Y-Grec", pentru a cânta apoi în formaţia „punct.ro". A schimbat apoi registrul şi a ajuns „clăpar" în trupele „Balcanic" şi „Full Screen". După doar trei ani de la intrarea în scenă, Valentin a renunţat la cântat pentru a se dedica unei activităţi noi pentru oraşul Galaţi: organizarea de concerte. Până la intrarea tânărului în branşă, organizarea acestor evenimente se făcea de cine avea cu ce, fără să existe o amprentă profesionistă. Se poate spune că a făcut muncă de pionerat în urbea noastră, în acest domeniu, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Zecile de concerte susţinute în ultimii ani la Galaţi poartă amprenta lui Valentin Dolea, iar în ultimii trei, a colaborat foarte bine cu Nicu Alifantis în toate spectacolele susţinute de artist în urbea noastră sau în oraşele învecinate.
„Se câştigă bine, dar nu te îmbogăţeşti"
Valentin nu s-a rezumat la organizarea de spectacole, ci a mers mai departe. Pentru o perioadă, s-a ocupat de vânzarea echipamentelor muzicale performante, a căror valoare se cifrează la sute de mii de euro. Tot profitul obţinut l-a investit pentru deschiderea unui studio de înregistrări, la care lucrează şi în prezent. Valentin este recunoscut ca unul dintre cei mai buni profesionişti din branşă. „Experienţa mea şi standardele pe care le am sunt cunoscute. Proprietarii de cluburi au ajuns la concluzia că trebuie să ne angajeze. Se câştigă bine, dar nu te îmbogăţeşti. Eu lucrez şi pe partea de promovare a evenimentelor, dar şi pe cea organizatorică", ne-a precizat Valentin. Important de spus este că, datorită lui, concertele şi spectacolele pe care le puteam urmări doar în alte oraşe mari din ţară, sunt organizate şi la noi. Concertul susţinut de Paula Seling în urmă cu câteva zile este cel mai la îndemână exemplu.
Ce îi place
Îmi place punctualitatea şi determinarea. Îmi place ca oamenii să fie de acţiune, indiferent dacă iau o decizie rea sau nu. În general, îmi plac oamenii nu am avut conflicte cu nimeni.
Ce nu îi place
Indecizia şi cei care îi critică pe alţii şi care aşteaptă să li se întâmple ceva din exterior. Nu îmi place pesimismul. Este vorba de acei oameni cărora le place să dramatizeze atunci când li se întâmplă ceva rău.
Întrebări şi răspunsuri
- Ce le spui artiştilor din Galaţi care pleacă pentru că nu au nici un viitor aici?
- Nu mai este chiar aşa. Să nu mai plece din Galaţi pentru că pot face bani şi aici. Sigur, artiştii foarte talentaţi pleacă pentru că doresc să se perfecţioneze. Acum cluburile nu îşi mai permit să ne plătească pentru că artiştii au o valoare mare. Reprezentanţii cluburilor mă cunosc şi ştiu că reprezint anumite standarde, pentru că am o relaţie profesională serioasă cu ei.
- Ce te vezi făcând în următorii ani?
- Lucrurile au evoluat rapid. Înainte formaţiile din Galaţi nu prea aveau de muncă, acum nu le mai ajung zilele. Fac apel la trupe să se apuce de treabă pentru că cerere există. M-am apucat de organizat spectacole şi asta voi face. Nu mă atrage latura de afacerist, dar nu am ce să fac. Se poate câştiga bine din asta, dar nu încă şi la Galaţi.
Profil
Născut: 22 iulie 1980-comuna Iveşti
Studii: Colegiul de Institutori Galaţi
Stare civilă: căsătorit, un copil
http://www.adevarul.ro/locale/galati/Un ... 82932.html

[dcp100168]

A scos peste 1.000 de dinţi
După cinci ani de muncă la clinici din Canada şi Israel, medicul a concluzionat că sistemul nostru sanitar este mult inferior celor din străinătate, unde «darul» nu există şi toată lumea este tratată egal. S-a întors în Galaţi în anul 2004 şi de atunci profesează la Spitalul Clinic de Urgenţă, după ce a lucrat o perioadă în străinătate, în ţări precum Israel şi Canada. Andy Leibovici practică această meserie de când a terminat facultatea (1999) şi a ales medicina dentară pentru că a absolvit Liceul Sanitar, secţia Tehnică Dentară.
Peripeţii la serviciu
Cu toate că la prima vedere nu pare o meserie în care să întâlneşti frecvent situaţii comice, poate chiar ciudate, dr. Leibovici a avut parte de o serie de astfel de întâmplări, la locul de muncă. A avut parte de pacienţi care şi-au scos dinţii, singuri cu patentul, alţii care rămâneau cu tot felul de obiecte ascuţite înfipte în dantură, chiar şi oameni turmentaţi destul de bine, încât să scoată cuţitul din buzunar dacă nu erau mulţumiţi de tratament. „A venit un om cu un abces spart cu o scobitoare. El a încercat să-l spargă şi s-a rupt scobitoarea şi a rămas înăuntru. Au mai fost pacienţi care şi-au scos dinţii cu patentul, a rămas rădăcina dintelui înăuntru şi au venit la mine să-i ajut”, povesteşte medicul. „Am avut unul turmentat rău tare de tot. Depăşea atribuţiunile mele, trebuia incizat la maxilo-facială. Explicându-i că nu am ce face şi că ar fi bine să meargă acolo, a scos cuţitul la mine. Când am văzut, i-am zis că, dacă este un bun mânuitor al armei, n-ar fi mai bine să încercăm să scoatem măseaua?”, îşi aminteşte amuzat Andy Leibovici. Tot el mai spune că sunt pacienţii care vin la el, doar să treacă şi ei pe la dentist, numai că nu vin ziua, ci la două-trei noaptea.
Mai avem de mâncat mămăligă
Discutând despre perioada petrecută în Israel şi Canada, unde a lucrat la diferite cabinete stomatologice, medicul spune că nu se poate face o comparaţie între sistemul nostru sanitar şi cel din străinătate. „Totul pleacă de la asistenţa socială, asigurările de sănătate. Acolo au toţi asigurare, este obligatoriu, indiferent ce venit ai. La ei nu există să dai «darul», sau să ceară vreun doctor o atenţie. Dacă faci chestia asta rişti să rămâi netratat, sau ca doctor, să fii dat afară. Toţi sunt trataţi la fel, chiar dacă sunt bogaţi sau mai săraci. Nu există pacienţi cu prioritate”, a mai spus Andy Leibovici. În ceea ce priveşte „performanţa” de a scoate peste 1.000 de dinţi, interlocutorul nostru spune că nu şi-a propus asta. „Am depăşit 1.000 de dinţi extraşi. Oricum, mai este loc în găleată. Este o vorbă care zice că abia după ce scoţi un milion de dinţi, poţi spune că ştii să faci extracţii”, a menţionat medicul.
http://www.adevarul.ro/locale/galati/A_ ... 82950.html

[dcp100168]

Pavel Botezatu a renunţat la pictură pentru caricatură
Când pune mâna pe creion, de multe ori într-o zi, în doar câteva clipe reuşeşte să exprime grafic partea comică a unei realităţi. Face asta de aproximativ 36 de ani, iar în perioada 1974-1990, s-a împărţit, cu egală pasiune, între pictură şi caricatură. Pavel Botezatu este caricaturistul care aduce, în fiecare zi, zâmbetul pe buze cititorilor presei locale. Modest, artistul nu se grăbeşte să ofere amănunte despre începuturile carierei sale. „Eram elev în clasa a XII, când am publicat prima lucrare în revista Urzica", îşi aminteşte Pavel Botezatu. Apoi continuă: „A fost un concurs pe care l-am câştigat şi aşa a apărut caricatura mea în presă. Am păstrat colaborarea şi aveam câte o lucrare în fiecare număr al revistei". Artistul a continuat să-şi fructifice talentul trimiţând lucrări la saloane de grafică umoristică din ţară şi din străinătate. „După 1990, am plecat la saloanele din străinătate. Atunci am renunţat la pictură, în general îmi plăcea să realizez portrete. Am participat la 250 de expoziţii naţionale şi intrenaţionale", a spus caricaturistul. În plus, artistului îi place calitatea şi fiecare lucrare este considerată un nou test, o nouă încercare.
A ilustrat cărţi din toată lumea
Lucrările caricaturistului gălăţean pot fi admitare pe aproape întreg mapamondul , atât în ziarele şi revistele româneşti, cât şi în publicaţii internaţionale din ţări, precum Iugoslavia, Italia, Belgia, Spania, Olanda, Germania, Bulgaria şi USA. În cariera sa, Pavel Botezatu a realizat peste 100 de ilustraţii de carte, coperţi sau chiar pagini de cărţi şcolare. „Temele pe care le ilustrez în caricaturile mele sunt alese din realităţile cotidiene. Uneori am şi desene de divertisment, nelegate de o realitate" , precizează artistul.
40 de premii internaţionale
Caricaturile sale sunt apreciate atât în ţară cât şi în străinătate, reuşind să obţină, în cei 36 de ani de carieră, peste 40 de premii câştigate la competiţii internaţionale. Are numeroase premii de onoare oferite de instituţii de cultură de peste hotare şi chiar premiul oferit de ministrul Culturii din Turcia. Pentru lucrările expuse în saloanele din Iugoslavia, Iran, Turcia, Pavel Botezatu a primit titlul de participant de onoare. Şi activitatea sa din ţară este absolut remarcabilă. La noi în urbe, Pavel Botezatu, în 1983, primul salon internaţional de caricatură, Omnium. În 2.000, a debutat cu prima ediţie a „Salonului de Caricatură de Presă", ajuns acum la cea de-a şaptea ediţie.
Profil
Data naşterii: 11 mai 1955, Galaţi
Studii: Şcoala de arte Galaţi
Starea Civilă: Căsătorit, un copil
Ce-i place
Îi place arta grafică şi muzica rock. Ascultă Led Zeppelin, Emerson Lake &Palmer. Caricaturistul este pasionat de ilustraţiile de carte. Îi plac, în mod special,ilustraţiile care aparţin americanilor, mai ales cele din perioada secolului XX.
Ce nu-i place
Artistul spune că a avut parte în viaţă de conflicte absolut absurde, neloialităţi şi necinste. Asta nu îi place. „Unii oamenii sunt foarte labili şi instabili", afirmă caricaturistul. Gălăţeanului nu îi place că foarte multe publicaţii au renunţat la caricatura de presă.
Întrebări şi răspunsuri
- Pentru viitor ce planuri aveţi?
- Anul acesta nu am organizat „Salonul Caricaturii de Presă Galaţi". Mi-aş dori ca anul viitor să-l pot relua.
- Aţi putea estima câte caricaturi aţi realizat în cele trei decenii şi jumătate de activitate ?
- Nu. Probabil este vorba de mii, având în vedere că am început să desenez caricatură din 1973.
- Când aţi câştigat primul premiu? Dar cel mai recent?
- A fost menţiune, la un concurs din Italia, în 1983. Ultimul premiu, a fost obţinut tot la o competiţie internaţională. Este vorba despre premiul I, la Salonul Internaţional de Caricatură de la Brăila, organizat în decembrie anul acesta.
http://www.adevarul.ro/locale/galati/Pa ... 82914.html

[dcp100168]

Constantin Frosin, gălăţeanul care va face "Marele Dicţionar român-francez"
* Are la "activ" peste 41 de cărţi şi nu mai puţin de 200 de traduceri. Este unul dintre puţinii poeţi români care scrie în franceză
Constantin Frosin este profesor universitar, traducător şi scriitor. Poet şi eseist de expresie franceză - îl descriu criticii. Primul contact cu poezia l-a avut în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, când a scris patru sau cinci poeme în limba franceză. „După lecturarea lor, scriitorul Alecu Ivan Ghilia mi-a recomandat să iau legătura cu francofonul Constantin Crişan. Astfel a început aventura mea francofonă, dublată de cea de membru al Asociaţiei Scriitorilor de Limba Franceză sau al Societăţii Poeţilor şi Artiştilor Franţei", îşi aminteşte profesorul gălăţean. La început, şi-a dorit să fie un traducător de excepţie, dar şi-a dat seama că, pentru a traduce poezia lui Eminescu, Arghezi sau Blaga, trebuia să scrie el însuşi poezie de limba franceză. „Am început tatonând terenul, pentru ca, în 1996, revista Rimbeaud Revue să afirme negru pe alb: am un stil propriu în poezia franceză!", se mândreşte profesorul. În 2007, a lansat "subrealismul" în poezie, preluat de multe din marele reviste, căruia i s-a consacrat şi un volum de critică coordonat. Era al doilea volum dedicat scriitorului gălăţean, primul apărând la editura "Le Brontosaure" (Paris) în 2006.
Premiat de Parlamentul European
A publicat 41 volume de autor, a tradus peste 200 cărţi, din care au apărut în jur de 150 titluri, din care 60 la edituri străine. Anul acesta, Constantin Frosin a reuşit să publice "Contes et Nouvelles" - în româneşte - Nuvele şi Povestiri, de I.L. Caragiale. Alături de Mircea Dinescu, Marin Sorescu şi Eugen Simion, Constantin Frosin este laureat al Parlamentului European. Este singurul român prezent în "Who's Who" - ul francez, deoarece este, printre altele, ofiţer a două ordine naţionale franceze. „Anul acesta, mi s-au decernat două importante distincţii: Medalia de Argint a Asociaţiei Academice Arts-Science-Lettres şi Medalia de Aur a Mérite et Dévouement Français", mai spune traducătorul gălăţean.
Pregăteşte Marele Dicţionar!
Povestea de succes a lui Constantin Frosin o are în spate pe soţia lui Daniela, care i-a creat toate condiţiile pentru a se putea dedica promovării valorilor româneşti, dar şi pe fiica lui Simona. Când vine vorba despre planuri de viitor Constantin Frosin nu se poate abţine să nu ne povestească despre intenţia de a traduce integral în franceză poezia eminesciană, dar şi o antologie a lui Tudor Arghezi. Mai este şi munca la Marele Dicţionar Francez-Român, aşteptat cu nerăbdare de editura Nemira.
Ce-i place?
Îmi plac lecturile, muzica barocă, cea clasică, dar muzică de altă factură, precum şi Quin şi Sarah Brigtman. Îmi place şi Science-fiction - ul, filosofia ocultă. Îmi place să fac tot timpul ceva, detest să pierd timpul în vreun fel, căci el curge neîntrerupt, sau clepsidra se poate sparge oricând.
Ce nu-i place?
Nu-mi plac cei care, cocoţaţi de baftă ori pile în diverse funcţii, se cred coborâţi cu hârzobul din cer şi cred că li se permite orice, că li se datorează totul. Îi asigur că nu vor lua nimic cu ei, vor lăsa doar amintiri urâte. În cel mai bun caz. Iar tineretul ar trebui să ia aminte, ca să ajungă frumos la bătrâneţe !
Întrebări şi răspunsuri
- Este nocivă literatura, pozia "electronică", găsită pe Internet?
- Poezia, literatura electronică nu pot fi nocive, decât atunci când sunt de proastă calitate şi induc cititorilor, mai ales celor tineri, prostul gust. Indiferent de suportul pe care sunt prezentate, poezia şi literatura rămân arte ale Cuvântului.
- Cum poate fi atrasă generaţia tânără către artă, către literatură?
- Generaţia tânără este un segment social polimorf mulţi sunt atraşi de tăiatul frunzelor la câini, dar sunt şi unii, atraşi de arte şi literatură. Spre aceştia ar trebui să se îndrepte politicile şi facilităţile acordate celor atraşi de aceste domenii, ei ar trebui depistaţi şi educaţi în spiritul literaturii şi al artei.
Profil
Data naşterii: 1952.
Studii : Facultatea de Limbi Romanice Clasice şi Orientale Bucureşti
Stare civilă : căsătorit, o fiică
http://www.adevarul.ro/locale/galati/Co ... 82704.html

[dcp100168]

Carmen Sandu - tânără şi tenace la şefia Tribunalului
A obţinut recent al doilea mandat ca preşedinte al Tribunalului Galaţi şi se numără printre cei mai tineri magistraţi din ţară care ocupă o funcţie de conducere. Din 142 de magistraţi care au concurat pentru o funcţie de conducere în România, a ieşit a patra.
Născută: 28 decembrie 1973, Galaţi
Studii: Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu" Craiova
Stare civilă: necăsătorită
A candidat pentru funcţia de preşedinte al Tribunalului Galaţi pentru a schimba mentalităţi şi a reuşit acest lucru. O spun colegii săi de instanţă, de la magistraţi şi până la grefieri şi arhivari. Cei care au văzut-o iniţial pe acest post, au crezut că a reuşit să îi „vrăjească" pe cei din Consiliul Superior al Magistraturii. Cârcotaşii au „uitat" că pentru a ocupa această funcţie este nevoie să treci printr-o serie de examene pe care mulţi judecători cu experienţă le-au picat cu note jenante. Carmen Sandu a ales să candideze pentru funcţia de preşedinte al Tribunalului Galaţi când aproape toţi magistraţii gălăţeni renunţaseră să o facă. Zilele trecute a obţinut al doilea mandat ca şef al instanţei, iar nota obţinută (9,36) o plasează pe locul patru în ţară din totalul de 142 de magistraţi care au râvnit la o funcţie de conducere.
Este pasionată de pictură
Îi place foarte mult să citească. „Citesc cărţi legate de relaţiile interumane şi cărţi psihologice", ne dezvăluie magistratul. Nu ascunde că îi place să petreacă foarte mult timp în aer liber, cu toate că nu întotdeuna are timp să iasă. Puţini ştiu că judecătoarea Carmen Sandu este pasionată de pictură. A pictat prima dată când era copil iar profesorii i-au spus că are talent. Pasiunea pe care o are nu a împiedicat-o să devină judecător, unde trebuie să te supui unor limitări impuse de funcţie. „Trebuie să ai o conduită în societate aşa cum se aşteaptă oamenii de la tine", ne declară Carmen Sandu. Rigorile profesiei îşi pun amprenta pe magistraţi iar preşedintele Tribunalului Galaţi nu face excepţie. Cu toate că îi place să judece procese penale, are o strângere de inimă ori de câte ori instrumentează cazuri de omor, unde victimele sunt persoane foarte tinere sau chiar copii. Judecătoarea a rămas impresionată de unul din procesele pe care le-a soluţionat, când a realizat cât de uşor poţi distruge viaţa unui om. „Îmi aduc aminte când, dintr-o greşită interpretare a realităţii, un minor putea fi condamnat pentru viol. Ne-am intersectat ulterior într-un centru comercial, ne-am recunoscut şi am realizat că o condamnare pe nedrept mi-ar fi putut marca mie viaţa profesional şi cred că şi decizia mea din dosar i-a marcat viaţa", îşi aminteşte preşedintele Tribunalului Galaţi. După ce îşi va încheia al doilea mandat, doreşte să se întoarcă la catedră, unde a fost apreciată pentru comunicarea foarte bună pe care a reuşit să o realizeze cu studenţii.
Ce îi place
Îmi plac călătoriile pentru că obţii informaţii despre cultura, obiceiurile şi tradiţiile ţărilor prin care treci. Îmi place să fac bucurii oamenilor, să-i binedispun, să-i alin, atunci când este cazul. Îmi plac copiii.
Ce nu îi place
Nu îmi place incorectitudinea, fie că e vorba de relaţiile profesionale sau de cele personale. Îmi displac oamenii care încearcă să obţină avantaje legate de poziţia pe care o am, recurgând la relaţiile de amiciţie dintre noi.
Întrebări şi răspunsuri
- Ce anume v-a determinat să deveniţi judecător?
- Eu am terminat Liceul „Emil Racoviţă" şi mă pregăteam intens la chimie şi fizică. Doream să devin inginer pe specializarea chimie. Am realizat apoi că sunt foarte mulţi ingineri şi m-am înscris la Drept. Prezentarea pe care au făcut-o funcţiei de magistrat judecătorii pe care i-am cunoscut atunci m-a convins să aleg această cale.
- Ce doriţi să realizaţi în continuare atât pe plan profesional, cât şi personal?
- Îmi doresc să fiu înconjurată în continuare de oameni frumoşi sufleteşte, aşa cum am reuşit până acum. Vreau să am armonie şi linişte în viaţă. Profesional, doresc să construiesc o nouă clădire pentru Judecătorie.
http://www.adevarul.ro/locale/galati/Ta ... 82654.html

[dcp100168]

Monica Zanet - singura femeie caricaturist de presă
* A absolvit o facultate cu profil tehnic şi pentru că nu s-a putut angaja în domeniu a ajuns să facă caricatură de presă la un nivel profesionist.
Veselă şi pusă mereu pe şotii, Monica Zanet este în prezent singura femeie caricaturist de presă din România. De trei ani de zile, aduce, în fiecare zi, zâmbetul pe buzele miilor de gălăţeni care au acces la lucrările sale publicate într-un cotidian local.
Tânăra spune că dacă era întrebată în urmă cu câţiva ani ce şi-ar dori să facă în viitor, probabil că ar fi spus: „Să mă angajez ca inginer mecanic". Şi asta pentru că artista a terminat Facultatea de Mecanică de la Dunărea de Jos. Însă cum după absolvire nu şi-a găsit un loc de muncă, în prim plan a ajuns marea ei pasiune - caricatura. „Aveam 24 de ani când, din lipsă de ocupaţie, m-am apucat de desenat. Nu ştiu dacă am avut un talent ascuns sau poate din pasiune pentru caricatură l-am cultivat prin muncă, dar acum fac asta din pasiune şi încerc să mă perfecţionez", a spus Monica Zanet. Artista îşi aminteşte că încă de prin clasa a noua desena „capete comice", însă nu se gândea că va ajunge vreodată să facă caricatură de presă. „Aveam prin casă o serie de almanahuri aduse de prin străinătate şi îmi plăcea să stau să le studiez", mai spune gălăţeanca.
Are premiul Salonului Caricaturii de Presă din Galaţi
Până acum, pentru Monica Zanet participarea la competiţii nu a reprezentat o prioritate. Nu pentru că nu avea încredere în ceea ce făcea, însă pur şi simplu i-a luat ceva timp până când a realizat că asta este marea ei pasiune. „Nu prea am participat la concursuri deoarece nu am ştiut că acesta este drumul pe care ar trebui să-l urmez, totul a fost din inerţie", mărturiseşte artista. Cu toate acestea, cunoscuţii şi cei care aveau acces la lucrările sale au îndemnat-o să nu rămână în umbră pentru că are talent şi pune suflet în ceea ce face. Aşa se face că, Monica a început să trimită caricaturile sale la diferite concursuri - opt competiţii naţionale şi internaţionale. Are deja trei premii, unul dintre ele fiind cel obţinut, anul trecut, la Salonul Caricaturii de Presă din Galaţi. Însă, una dintre cele mai importante recunoaşteri pe plan professional a fost şi nominalizarea ei de către Clubul Roman de Presă, la secţiunea "Caricatură de presă". În ceea ce priveşte temele ilustrate în caricaturile sale, Monica Zanet spune că, îi plac subiectele sociale, rupte din viaţa cotidiană a oamenilor.
"Am caricaturi care ilustrează imagini şi fapte rupte din realitate. Din social, economic, politic. Cât despre idei...îmi vin pur şi simplu sau le visez şi bineînţeles mi le şi amintesc când mă trezesc, nu rămân doar cu o senzaţie că ar fi fost bună poanta...", conchide caricaturista.
Profil
Născut: 29 august 1974, Galaţi
Studii: Universitatea „Dunărea de Jos" - Facultatea de Mecanică (1997)
Starea civilă: necăsătorită
Ce-i place
Mă relaxez ascultând muzică. Îmi plac cam toate genurile, depinde de starea în care sunt. Mai nou ascult Buddha Bar, Sphongle şi B-Tribe. Nu refuz nici desenele animate, din genul celor apărute în ultmii ani. Mă atrage ezoterismul, supranaturalul şi, în general, fenomenele inexplicabile.
Ce nu-i place
Nu-mi plac disputele de orice fel (pentru că plâng repede), bârfele, ranchiuna, minciuna, nu aş face nimic contra cronometru (!!!). Şi asta pentru că îmi place să bibilesc lucrarea, să o savurez... Nu-mi place frigul, aş vrea să fie iarnă, dar să nu fie ger.
Întrebări şi răspunsuri
- Ce caricaturişti români îţi plac?
- Fiecare lucrare este deosebită şi fiecare artist are stilul lui însă îmi plac lucrările făcute de Marian Şerban, Florin Crihană, Viorel Baciu, Costel Pătraşcan.
- Ce urmăreşti pentru viitor?
- De obicei nu îmi place să îmi fac planuri pentru viitor. Dar gândindu-mă, pot spune că voi continua ceea ce fac în prezent, pentru că îmi place foarte mult. De asemenea, voi continua să particip la cât mai multe competiţii de profil.
- De ce nu ai urmat o carieră în domeniul în care ai absolvit?
- Pentru că, imediat după ce am terminat facultatea, nu mi-am găsit un loc de muncă, apoi am început să lucrez ca şi grafician.
http://www.adevarul.ro/locale/galati/Mo ... 82862.html

[dcp100168]

Mihai Nicolae, un antrenor cu greutăţi
* Performaţele sportivilor săi de la CSM Dunărea Galaţi l-au propulsat în postura de antrenor al lotului naţional de junioare la haltere
Haltere, o disciplină sportivă cu tradiţie şi, implicit, istorie bogată în Galaţi. Regretatul Pavel Gospodinov, cunoscut ca novatorul celor două stiluri clasice - smuls şi aruncat - este cel care a creat renumita şcoală gălăţeană de haltere. O muncă continuată de fraţii Nelu şi Gheorghe Gospodinov, încununată cu performanţele de excepţie ale lui Nicu Vlad. Tradiţia trebuia continuată, astfel că 1998, la insistenţele lui Nicu Vlad, secţia de haltere de la CSM Dunărea a fost reînfiinţată după cinci ani în care acest sport murise în Galaţi. A fost adus antrenor de la Progresul Brăila, Alexandru Dumitrescu. Prima grijă a acestuia a fost să ia un tânăr lângă el, caruia să-i poată preda ştafeta. Aşa a fost „inventat" antrenorul Mihai Nicolae. Dumitrescu a fost inspirat, dovadă că după un deceniu Mihai Nicolae are deja o vechime de patru ani ca antrenor al lotului naţional de junioare. Iar împreună, cei doi au făcut din haltere cea mai productivă secţie de la CSM Dunărea, cu peste 800 de medalii la campionatele naţionale şi nu numai. Primul său succes notoriu ca tehnician a venit repede, în 2001, când sportiva sa de atunci, Ionela Topală, devenea campioană europeană la juniori II cu record continental, iar Mihaela Enachi luar argintul. Fire pătimaşă, temperament vulcanic, Mihai Nicolae se ataşase mult de sportivii săi şi a suferit mult când Ionela a renunţat relativ repede la sport. A luat-o de la capăt. În 2005 chiar de la zero, când Nicu Vlad, preşedintele federaţiei, l-a numit antrenor la lotul naţional de junioare. „Nicu ne-a sugerat să căutăm talente la Botoşani. Împreună cu alţi nouă antrenori am colindat aproape toate comunele de acolo şi aşa am luat-o de la zero", povesteşte antrenorul. Dintre fetele cu care pornea atunci la drum, patru sportive au fost promovate la lotul naţional de tineret. Marele său vis, în care crede cu tărie, este ca un sportiv crescut de el să ajungă medaliat la Jocurile Olimpice. Are două fete în care, atât el cât şi Ozana Constanadache împreună cu care lucrează la lot, îşi pun mari speranţe: Andrea Marcovici (locul patru la CE de junioare) şi mai ales Elena Andrieş. Aceasta din urmă are doar 15 ani, anul trecut a fost triplă vicecampioană europeană la juniori II, campioană naţională a senioarelor cu record naţional iar în acest an a fost aruncată în lupta marilor competiţii ale senioarelor: locul şapte la Campionatul European. Păcat că s-a accidentat în iulie şi a ratat CE al junioarelor, unde ar fi câştigat detaşat. În 2012, la Olimpiada de la Londra, va avea aproape 18 ani şi deja va fi călită la senioare pentru a-l face pe Mihai Nicolae să-şi vadă visul împlinit.
CE II PLACE
Am foarte puţin timp liber, pentru plăcerile sufletului. Încerc să-l împart între familie şi lectură. Am şi prieteni de nădejde şi aş fi ridicol să nu recunosc că un şpriţ cu cei apropiaţi sufletului îmi dă odihnă şi energie.
CE NU ÎI PLACE
Mă îngrozeşte graba unora dintre antrenorii de juniori, de la cluburi. Uită că menirea lor este să-i crească pentru perfomanţe la seniori şi forţează sportivii prea devreme, doar pentru a-şi face ei norma la medalii.
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
- Ce îşi doreşte antrenorul Mihai Nicolae să-i aducă Moş Crăciun?
- Îmi doresc poate prea mult. O societate care să înţeleagă necesitatea de a se investi în sport pentru a se face astfel economie în spitale. Care să aibă grijă de sportivii care la vârste mici arată potenţial de a ajunge mari campioni. Foarte mulţi dintre juniori renunţă, pentru că sportul nu le aduce banii cu care să poată trăi pănă când îi pot obţine singuri prin performanţe. Aici este una din marile bube ale sportului românesc.
- Dar omul Mihai Nicolae?
- Să-mi aducă Moşul casa plină de Crăciun, să sărbătoresc cu inima plină de bucurie alături de prieteni.
Profil
Născut: 16 ianuarie 1964 Tămăoani - Galaţi
Studii: ANEFS
Familie: căsătorit
http://www.adevarul.ro/locale/galati/Mi ... 82447.html

[dcp100168]

Tudor Buciumanu dirijează singura trupă de gospell din oraş
De trei ani îi învaţă teoria muzicală pe elevii Liceului de Artă. În 2009 a format corul „Divertisment”, premiat la Olimpiada de Muzică din Moldova. Îi place muzica şi doreşte să-i înveţe şi pe alţii ceea ce ştie. Tudor Buciumanu este profesor la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”, iar de trei ani îi învaţă i-a învăţat pe adolescenţi teoria muzicală.
Tânărul povesteşte că de mic a fost îndrăgostit de muzică motiv pentru care încă din clasa I a urmat cursurile unei şcoli de profil. „În clasa I, am intrat la fosta Şcoală de muzică nr. 21 (Liceul de Artă, nr.). Admiterea s-a făcut pe baza unui concurs, în care se stabileau aptitudinile. Eu am fost admis la catedra de pian”, spune Tudor Buciumanu. Însă cu trecerea timpului, tânărul şi-a dat seama că aptitudinile sale erau altele motiv pentru care din clasa a opta s-a înscris la secţia „terorie muzicală”, din cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ. „Liceul l-am terminat în 1999. Îndrumat de profesorii mei Papadopol Irinel, Iulia Bucescu, Ioan Carmen am continuat studiile la Facultatea de Pedagogie muzicală, compoziţie, muzicologie şi teatru din Iaşi”, a precizat tânărul profesor.
După cinci ani petrecuţi la Iaşi, gălăţeanul a revenit acasă şi s-a angajat la şcoala unde învăţase 12 ani. „Am predat educaţie muzicală la Colegiul Naţional Vasile Alecsandri şi la Cuza, dar de trei ani sunt angajat la Dimitrie Cuclin”, spune cu mândrie gălăţeanul.
La cererea elevilor, a format grupul „Divertisment”
Tudor Buciumanu nu s-a mulţumit să fie doar simplu profesor şi a reuşit să câştige respectul şi încrederea elevilor săi. Aşa că, într-o zi, zece puşti îndrăgostiţi de muzică şi cu dorinţă de afirmare, i-au cerut ajutorul. „Au venit la mine pentru că voiam să participe la Olimpiada zonală de muzică care a avut loc în martie. Am acceptat şi ne-am apucat de repetiţii pe la mijlocul lunii februarie. Am stabilit de comun acord cele două piese pe care le-am prezentat în concurs”, îşi aminteşte cu emoţie dirijorul. Aşa au format cei zece tineri, cu vârste cuprinse între 14-18 ani, singura trupă care interpretează muzică gospell şi jazz & blues. „Pentru concurs am pregătit două melodii. În competiţie au fost peste 50-60 de trupe, formaţii corale şi instrumentale, din toate judeţele Moldovei. Noi am primit premiul I, la secţiunea divertisment” , a declarat Tudor Buciumanu. După acest succes, trupa „Divertisment” a primit mai multe invitaţii pentru a participa la diferite evenimente culturale din oraş. Cu toate acestea, dirijorul recunoaşte că pe viitor va încerca şi alte genuri muzicale cu mai multă priză la public.
Profil
Năcut: 28 mai 1980, Galaţi
Studii: Facultatea de Pedagogie muzicală, compoziţie, muzicologie şi teatru din Iaşi
Familie: căsătorit
Ce-i place
Îmi place să folosesc calculatorul şi să am acces la internet. Asta pentru că îmi place să fiu tot timpul informat. De altfel îmi plac instrumentele electronice şi mai ales programele de compus şi scris muzică. Sunt pasionat de pescuit şi peştele preferat este crapul. Îmi place să călătoresc, iar de obicei merg în Delta Dunării.
Ce nu-i place
Nu-mi place ignoranţa, să exagerez şi nici oamenii fără cuvânt. Am fost pus de foarte multe ori în astfel de situaţii pe care, de obicei, încerc să le evit. Nu-mi plac lucrurile dezorganizate. Chiar şi membrilor trupei le cer să fie punctuali, să-şi onoreze promisiunile şi să-şi facă „temele”.
Întrebări şi răspunsuri
- Ce urmăriţi să faceţi în viitor?
- Vreau să-mi iau examenele de grad. În ceea ce priveşte trupa „Divertisment”, îmi doresc să participăm la cât mai multe evenimente şi să devenim mai cunoscuţi. Să reuşim să adoptăm şi alte genuri de muzică.
- Mai aveţi şi alte proiecte asemănătoare?
- Da. Anul viitor, vreau să fac un cor la Parohia Sf. Spiridon.
- Cine v-a sprijinit în proiect?
- Membrii trupei pentru că toţi mi-au fost elevi şi familia.
- Care a fost cea mai grea experienţă din carieră?
- Concursul pe care l-am susţinut în cadrul Olimpiadei de muzică din Galaţi. Ne-am pregătit intens, o lună şi jumătate, repetam aproape în fiecare zi câteva ore în şir.
http://www.adevarul.ro/locale/galati/Tu ... 82206.html

[dcp100168]

"Leta" Popescu - Blogăriţa de la teatru
A câştigat premii naţionale şi festivaluri pentru piesele de teatru pe care le-a scris, dar a devenit cunoscută şi prin blogul personal, unde face critică de teatru. A jucat pentru prima dată într-o piesă de teatru în clasa a V-a. Nicoleta sau „Leta", cum îi place să i se spună, a regizat şi scris piese de teatru, chiar dacă nu îi place să se ştie. Primele trei piese de teatru i-au adus premii la concursul Naţional de Dramaturgie „Tinere Condeie", dar a câştigat şi primele două ediţii ale Festivalului „Mihai Mihail". Şi-a ajutat un prieten să îşi conceapă un blog despre teatru, intitulat „Teatru acum", şi să îl promoveze. „Mă străduiesc să am răbdare cu toată lumea", ne declară cu umor Leta. Străbate ţara în lung şi în lat pentru a asista la piese de teatru, interpretate în special de studenţi. „Am mai multe de învăţat de la ei", vine explicaţia.
Are vocaţie de critic de teatru
Nu ezită să critice interpretările studenţilor de pe scenă pe blogul personal, atunci când prestaţiile lor cer asta. Despre reprezentaţia din 9 decembrie 2009 a studenţilor de la Galaţi spune că i-a dat senzaţia unei maşini cu cheia în contact, care nu vrea să pornească. „Se chinuie, hârâie, se aprind beculeţele în bord, dar nimic. Ştim ca în toate filmele, la un moment dat, va porni", punctează tânăra. Timp de un an a făcut jurnalistică on line, iar interviurile cu Maria Dinulescu, Adrian Sitaru, Cristina Casian şi Tudor Voican ne scutesc de la alte comentarii vizavi de capacităţile sale. În prezent, lucrează la a patra piesă de teatru, pe care speră să o publice cât de curând. Visul său este să devină regizor, chiar dacă îşi minimalizează din nou potenţialul: „Voi deveni regizor, chiar dacă nu voi fi niciodată genială". Priveşte cu optimism spre viitor şi speră ca anul 2010 să o încarce pozitiv, aşa cum nu s-a întâmplat în anul care stă se încheie.
"Sunt ceea ce miros oamenii din autobuz"
Nicoleta este prin natura ei o nonconformistă. "Sunt ceea ce miros oamenii din autobuz. Sunt cea pe care o injură şoferii în trafic. Sunt aia care umblă de mână cu ailaltă. Sunt ceea ce au oferit, jignit, atins, apăsat , iubit, înjurat, dominat, mângâiat alţii. Mă uit urât şi nu omor niciodată gândacii de pe pereţi. Sunt laşă, claustrofobă, înot bine şi conduc prost. Beau din sticle străine. Am făcut-o pe mama să râdă până a făcut pe ea, la propriu. Urăsc să gătesc şi să decupez. Mi-ar plăcea să fiu căţelul familiei mele şi să am bani", se autodescrie cu un umor debordant Nicoleta. Iubeşte viaţa şi oamenii mai presus decât orice şi explică cum a ajuns să gândească liber: "părinţii mei m-au crescut în responsabilitatea de a trăi".
Ce îi place
Îmi plac oamenii. Îmi place mămăliga. Îmi place foarte mult vinul. Îmi plac oamenii care îşi respectă viciile. Îmi plac plăcerile. Îmi place cum nu mi-am petrecut liceul.
Ce nu îmi place
Nu îmi place pasta de dinţi de pe haine. Nu îmi place să dorm în aşternuturi străine. Nu îmi plac dimineţile în care nu e muzica mea preferată în boxe. Nu îmi place dragostea băloasă, şuşotelile şi văicărerile. Nu îmi place să merg cu naşul, să fiu constrânsă şi să fiu inhibată. Nu îmi place că instinctele mele nu coincid cu instinctele altora şi din cauza asta dispare nebunia.
Întrebări şi răspunsuri
- Îţi place să joci în piese de teatru?
- Îmi place mult să joc, dar nu am curajul să o fac. Nu am curaj să fac actorie pentru că aş face-o la alt nivel decât puştii care o fac în facultate.
- Ce nu îţi place în teatru?
- Nu îmi place că nu respectă convenţia, când oamenii sunt minţiţi pe faţă şi li se aminteşte după fiecare scenă că sunt la teatru. Ăsta e teatrul prost. Îmi plac în teatru lucrurile simple. Prefer un scaun şi un reflector într-o sală studio decât o scenografie „buhagiară" în sala mare a Teatrului Naţional din Bucureşti. Mi-ar plăcea să vorbesc despre dragoste, dar nu sunt Nichita Stănescu.
Profil
Născută: 7 ianuarie 1989, Galaţi
Studii: Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza, absolvit în 2008
Stare civilă: necăsătorită
http://www.adevarul.ro/locale/galati/PO ... 82057.html

[dcp100168]

Lenuţa Chiper - Psihologul care desenează haine
* Ar fi vrut să fie inginer, dar meseria nu i s-a potrivit. Atunci, talentul a îndrumat-o spre creaţia vestimentară.
Lenuţei Chiper îi place foarte mult să deseneze, iar în adolescenţă a început să cocheteze şi cu moda. Obişnuia să le dea sfaturi colegelor, iar pentru unele dintre ele a încercat şi experimente în materie de design vestimentar. „Eram, ca orice tânără interesată, de modă. Mă solicitau prietenele să le fac tot felul de ciudăţenii, deoarece eram atrasă de estetica şocantă, mai ales în privinţa vestimentaţiei", spune, zâmbind, Lenuţa Chiper.
Fire pragmatică, după terminarea liceului, Lenuţa şi-a dorit să ajungă inginer aşa că s-a încsris la Facultatea de Metalurgie din Galaţi. Pe măsură ce descoperea mai multe despre ceea ce ar fi urmat să fie viitoarea ei profesie, gălăţeanca realiza că nu este meseria care i se potriveşte. „ Eram studentă la Metalurgie, în anul II, când a apărut, în oraşul nostru, Colegiul de Design Vestimentar Studium. Atunci am renunţat la inginerie convinsă fiind că nu mă reprezintă", mărturiseşte interlocutoarea nostră.
Lenuţa Chiper nu a întârziat să pună în practică ceea ce a învaţat aşa că, în anul doi de studiu, s-a angajat la un atelier de creaţie vestimentară, iar după absolvirea Colegiului a avut şi cea dintâi prezentare de modă. „Prima colecţie se adresa femeilor. Am prezentat ţinute de zi din stofe şi piele.A surprins îngeniozitatea creaţilori mele mai ales că pe vremea respectivă astfel de evenimente erau foarte rare în Galaţi", îşi aminteşte designerul.
Debutul creaţiilor de scenă l-a avut în 2003, până atunci lucrând în diferite ateliere din Galaţi îmbinând munca de creator, cu cea de tehnolog. În acel an, Lenuţa Chiper a participat la Festivalul de modă „Misterele nopţii" alaturi de Teokaliss Fashion, în colaborare cu agenţia de modeling Genis Models, aducânt o încununare a creaţiei de scenă, prin extravaganţă şi culoare. Au urmat alte colecţii şi participări la numeroase prezentări de modă şi festivaluri: Accente, în 2005, Crizanteme - 2006, Metamorfoze - 2007. „Îmi place să mă joc cu liniile în creaţiile vestimentare. Mă caracterizează jocul cromatic, inovaţia în croială şi funcţionalităţi multiple", spune creatoarea. Pasionată de cunoaşterea relaţiilor interumane, Lenuţa Chiper a terminat, anul trecut, şi Facultatea de Psihologie. „Am început să schimb modul de creaţie transformând omul prin hainele pe care le poartă. Exprimarea personalităţii prin hainele purtate poate fi chiar şi o formă de terapie, prin artă. Am observat că, realizând pentru o persoană o creaţie vestimentară adaptată după personalitatea lui, starea de spirit a acesteia se poate îmbunătăţi" a conchis Lenuţa Chiper.
Profil
Nascut: 3 februarie 1969, Galaţi
Studii: Facultatea de psihologie şi sociologie
Stare civilă: necasatorită, doi copii
Ce-i place
Îmi place tot ce este frumos şi omul, în general. În timpul liber, îmi place să citesc diferite cărţi din domeniul psihologiei, în general ceea ce ţine de relaţiile interumane. Îmi place tot ce este nou şi inedit, chiar dacă nu este o latură feminină. Călătoriile la munte mă relaxează.
Ce nu-i place
Nu-mi place minciuna şi prefecătoria. Nu-mi place ploaia şi vremea mohorâtă pentru că nu imi oferă o stare de relaxare. Detest violenţa, poate pentru că am avut uneori parte de astfel de situaţii, dar sunt o luptătoare şi am depăşit cu bine momentele respective.
Întrebări şi răspunsuri
- Cine vă susţine în proiectele dumneavostră?
- Tatăl meu a fost primul care m-a sprijinit şi care mi-a cumpărat materiale pentru a-mi experiementa talentul. Acum este alături de mine, fiica mea, Ana, în vârstă de 9 ani, care este gând, în gând, cu mine în tot ce fac.
- Care sunt tendinţele sezonului primăvară-vară 2010?
- Uşoare tendinţe rock. Jachetele cu umerii accentuaţi, materialele lucioase. Culorile folosite în mod frecvent vor fi combinaţiile de gri, imprimeurile florale.
- Ce alţi creatori admiraţi ?
- Cătălin Botezatu care pune în evidenţă frumuseţea şi delicateţea femeii cu toată extravaganţa ei.
http://www.adevarul.ro/locale/galati/Le ... 81996.html

[dcp100168]

Ştefan Gohoreanu a fost la un pas de moarte la Revoluţie
Este în Poliţie de peste 20 de ani şi se mândreşte că a fost coleg cu Gelu Popescu, la Oţelul, în perioada junioratului. Spune i-au trecut prin mână peste 1.000 de infractori.
A început cariera într-un moment delicat: cu puţin înainte de marea firbere din 1989. "M-am dus să mă fac miliţian şi am ajuns poliţist”, glumeşte Ştefan Gohoreanu, încă de la începutul discuţiei. A ales această meserie pentru că „este mai multă seriozitate” şi pentru că dorea să facă ceva mai bun, decât să muncească, „la fiare”, în Combinat. Tot el mai spune că a avut doi unchi în cadrul MAI şi că acest lucru a reprezentat o motivaţie în plus. „Mi-a plăcut de la început meseria asta. Eu am lucrat în Combinat înainte şi acolo stiţi cum este. Trebuia să mă duc în altă parte, unde mergea mai bine. Am plecat de acolo, am pus mâna pe carte, pentru că nu era de stat”, spune Ştefan Gohoreanu.
Revoluţia din decembrie 89 l-a marcat şi i-a rămas întipărită în minte. Era la Şcoala Militară Câmpina şi tocmai fusese îmbarcat în autobuz, împreună cu alţi colegi, cu destinaţia Otopeni. Un ordin venit, nimeni nu ştie de unde, i-a întors din drum, ceea ce le-a salvat viaţa. În scurt timp a aflat că cei care au fost duşi acolo, în locul lor, au fost executaţi. “Nu am mai discutat cu nimeni din presă despre asta. Pe noi, cei de acolo, ne-au îmbarcat în autobuze, si trebuia să mergem la Otopeni. Noi eram destinaţi Otopeniului. Atunci se primeau ordine unul după altul, câte unul la cinci minute. Nici nu ştiai de unde vin. Şi ca o minune, la poartă ne-a întors din drum. Noi am fost întorşi şi i-a dus acolo pe cei de la Unitatea de Securitate, de pe atunci, din Câmpina. Pe ei i-a executat acolo. Dacă nu ar fi fost acel ordin, nu am mai fi discutat astăzi, cu siguranţă”, ne-a mărturisit Gohoreanu.
A jucat fotbal la Oţelul
Îi place la nebunie fotbalul şi se mândreşte că a fost coleg cu Gelu Popescu, la Oţelul Galaţi, în perioada junioratului. În acelaşi timp, în cadrul Poliţiei, are atribuţiuni pe linie de sport şi se implică în organizarea diferitelor evenimente sportive. „Am jucat fotbal de performanţă la Oţelul, pe perioada junioratului. Am fost coleg cu Gelu Popescu, cu generaţia lor. Aici la poliţie scot colegii la sport, organizez competiţii, cupe, la tot felul de evenimente, cum ar fi Ziua Poliţiei, Ziua României. Punem tot inspectoratul la mişcare”, a mai spus subcomisarul Gohoreanu.
În ceea ce priveşte activitatea de poliţist, nu au lipsit întâmplările hazlii, cum ar fi cea de la Smulţi, pe când era arondat în comune, când un hoţ a spart magazinul din sat şi a adormit la locul faptei. Interlocutorul nostru povesteşte amuzat că: „Golanul stătea după bar şi dormea cu două sticle de rom în mână. Lângă el erau sacii cu ţigări, băuturi şi toate prostiile pe care le-a încărcat. Ne-am învârtit pe acolo o vreme şi l-am trezit până la urmă”.
Ce-i place
Îmi place meseria asta şi când o să ies la pensie o să-mi pară rău, dar ştiu că va veni şi momentul acesta. Îmi place mult fotbalul, mai ales că l-am practicat. Îmi place distracţia, dar în limita bunului simţ.Nu mai e distracţie când lucrurile o iau razna.
Ce nu-i place
Nu-mi plac oamenii care ies în evidenţă prin lucruri ciudate, prin bizarerii care nu legătură cu normalitatea. Mâncarea pe care o urăsc este salata de vinete. Să nu o văd. Nu mă întrebaţi de ce. Pur şi simplu nu o suport. Multe lucruri pe care le întâlnesc în fiecare zi nu-mi plac, dar sunt nevoit să le accept.
Întrebări şi răspunsuri
- Care credeţi că sunt cele mai mari realizări ale vieţii dumneavoastră?
- Am vrut să ma fac poliţist şi am reuşit. Am vrut să ajung ofiţer şi am reuşit. Mai am puţin şi ies la pensie cu fruntea sus. Sper să-mi reuşească şi asta. Am o familie frumoasă, de care sunt mândru. Pot spune că mi-am atins scopurile.
- Referitor la episodul Revoluţiei, cum vedeţi lucrurile după atâţia ani?
- A fost bună revoluţia, ca idee, dar s-a rupt pe parcurs. S-a dus totul de râpă. Au murit nişte copii, degeaba. Mulţi care sunt azi pe unde sunt, cu funcţii şi brevete, le-au luat uitându-se la televizor. Poate că nici la televizor nu se uitau atunci. Am stat efectiv cu arma în mână. Trebuia să-i apărăm pe oameni. De cine anume, nu ştiu.
Profil
Născut: 5 mai 1962
Studii: Şcoala Militară Câmpina, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Iaşi
Familie: Căsătorit, un copil, în vârstă de 19 ani
http://www.adevarul.ro/locale/galati/St ... 81744.html

[dcp100168]

Viorel Ştefănescu - Scrima şi literatura, pasiuni de-o viaţă
Fost campion naţional la scrimă, fandează excelent în critica literară; crede în calitatea „erotică" a relaţiei dintre operă şi consumatorul ei
Profil
Născut. 8 Februarie 1954, Galaţi.
Studii. Facultatea de limbi şi literaturi străine (engleză-română), Universitatea din Bucureşti, Legal Issues in Publishing (I.B.D. – London).
Ocupaţia. Eseist, critic literar, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Familie. Căsătorit, doi copii.
Un om cu inteligenţa deschisă pentru celălalt. Un om care încă mai crede în potenţialul creativ românesc, în educaţia prin artă, în îndreptarea morală prin muzică sau îndreptarea morală prin dragoste, pur şi simplu. Este membru al grupului internaţional de traducători Translation Cafe şi de curând a prezentat, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, cartea lui T.S. Eliot, Cartea lui Moş Oposum despre Pisicile Poznaşe, Humanitas & Humanitas Fiction, Bucureşti, 2009 (tradusă în colaborare cu Tudor Cristian Roşca), avându-i ca şi coprezentatori pe Denisa Comănescu şi Florin Iaru. Are publicate, până acum, două cărţi de eseistică şi cronică literară: Filografii şi Portretul Scriiturii.
Este un fost campion naţional la scrimă (spadă, juniori, 1970, care a mers cu încredere şi profesionalism către specialitatea criticului literar, deşi dumnealui preferă, mai mult, numele de „om de litere”. Critica literară se poate naşte din „plăcerea de a (re)povesti o operă literară, sau de a glosa ceva convingător pe marginea ei, incitându-i şi pe alţii s-o citească – cel puţin aşa stau lucrurile cu mine, asta făceam şi în copilărie, povesteam cărţi prietenilor, apoi le împrumutam.”
A scris primul comentariu literar „din întâmplare”
Povestea este simplă: în 1986, fiind cu familia în vacanţă la Vatra Dornei a constatat că nu erau schiuri şi clăpari pentru sportul prevoit. Aşa că, de supărare şi pentru că avea mult prea multă energie (inclusiv noaptea când scria în toaleta apartamentului spre a nu-şi deranja soţia şi copiii), a cumpărat toate revistele şi publicaţiile de cultură disponibile pe atunci în staţiunea Vatra Dornei. A găsit un anunţ referitor la un concurs de critică literară, în revista Astra, de la Braşov, care se numea „Poemul comentat”. Textul apărea în revistă, iar comentariile trebuiau trimise ulterior. Poezia oferită spre comentariu era „Nod 25” de Nichita Stănescu. Neavând la dispoziţie biblioteca de acasă, şi nicio altă referinţă ştiinţifică decât propriul cap şi pix, Viorel Ştefănescu a folosit liniştea nopţii pentru a regândi poezia de unul singur. Ajuns acasă a dactilografiat propriul comentariu şi l-a trimis, fără a-şi rezerva, însă, prea multe speranţe în valorificarea muncii sale critice de către juriul concursului. „Peste două luni, am avut surpriza să-l văd publicat, însoţit de un comentariu elogios al lui Laurenţiu Ulici, care era preşedintele juriului”. În rest, pe lângă drăgălăşenia unei vieţi bucurate de motanul negru ca mura şi Pufi, căţelul, restul este literatură, în aşteptarea unei timp ideal în care ziua să-şi câştige noaptea ei.
Ce-i place
Îmi plac oamenii buni, caracterele frumoase, nepoţii mei, Daniela şi Cezar, taifasul cu unii prieteni (dar asta se întâmplă tot mai rar), responsabilitatea afirmaţiilor făcute în public, libertatea de gândire, sinceritatea (aud tot mai des că asta ar fi o probă de curaj), umorul, ironia, bunul gust în toate (atribute ale inteligenţei, de fapt).
Ce nu-i place
Nu-mi place contrariul a ceea ce-mi place (puteţi începe cu sfârşitul enumerării dinainte), plus „corectitudinea politică” radicală, care, oricum, e o probă de prostie.
Întrebări şi răspunsuri
- Aveţi un program de studiu?
- Nu. Subiectele vin peste mine, ca să zic așa, și studiez în funcție de ipotezele de lucru. Adică, dacă e vorba de cronici, primesc pur şi simplu cărţile de recenzat, iar dacă e vorba de eseuri, ideile şi conexiunile îmi vin „din mers”, mi le notez, apoi cercetez problema ca să verific dacă flerul mă înşală sau nu.
- Cum apreciaţi calitatea unei cărţi?
- Citesc cu intenţia plăcerii. Dacă plăcerea se produce, abia apoi, recitind, analizez cartea din mai multe unghiuri de abordare posibile. Iar uneori, când plăcerea „dă pe dinafară”, scriu şi câte un articol, pentru a împărtăşi plăcerea mea şi altor cititori potenţiali.
http://www.adevarul.ro/locale/galati/cr ... 81326.html

[dcp100168]

Bianca Alina Cosca - DJ, consilier la Parlamentul european şi reporter
A început să muncească încă din anul doi de facultate, iar până la vârsta de 26 de ani se poate mândri că a schimbat deja trei meserii
Născută. 26 decembrie 1983, Galaţi
Studii. Facultatea de jurnalism şi facultatea de drept
Familie. Necăsătorită
Bianca este genul de om care nu poate sta locului nici măcar o secundă, iar stilul său de viaţă foarte activ i-a permis să deschidă drumuri greu accesibile pentru alte persoane. Încă de la sfârşitul primului an de facultate s-a angajat la redacţia sport a PRO TV, unde a stat mai bine de patru ani. Ne-a mărturisit, de altfel, că din această postură a reuşit să asiste la câteva evenimente memorabile. „De la finală de campionat şi Cupa României, până la meciuri din Liga Campionilor şi Cupa UEFA, am asistat la destul de multe meciuri memorabile", povesteşte Alina. Momentul care i-a rămas cel mai mult întipărit pe retină îl reprezintă meciul de Liga campionilor Steaua-Real Madrid, din Ghencea: „Ţin minte meciul ăla, nu din punctul de vedere al evoluţiei jucătorilor sau a meciului în sine, cât a încărcăturii psihice şi a faptului că ai în faţă ta în carne şi oase atâtea nume galactice". Din spatele microfonului a văzut cam toată Europa, însă în primăvara anului 2007 a decis să pună punct colaborării cu Pro Tv. „Se terminase o etapă a vieţii mele, aşa am considerat atunci, eram pe punctul de a termina facultăţile şi am spus că e momentul să fac şi altceva. M-am despărţit cu greu de Pro şi mai ales de redacţia de sport pentru că am întâlnit nişte oameni extraordinari care m-au ajutat foarte mult", spune Alina.
Următoarea „staţie": Parlamentul European
După ce şi-a terminat studiile, Bianca a ales, asemenea multor alţi români, drumul străinătăţii. A ajuns la Bruxelles, unde pentru doi ani a fost consiliera unui europarlamentar român. „Am fost consilieră la comisia de agricultură şi dezvoltare rurală şi întâmplarea a făcut să lucrez pentru un europarlamentar român, jumătate brăilean, jumătate gălăţean", rememorează tânăra. După ce acesta din urmă şi-a terminat mandatul, Bianca s-a întors şi ea în ţară, pentru o nouă provocare.
S-a apucat de organizat evenimente în cluburile gălăţene, împreună cu un prieten: „Am zis sa aducem un suflu nou Galaţiului". În clubul cu pricina au adus „houseri" cunoscuţi din ţară şi din străinătate. „Au venit Dan Ene, Liquid, Paul Damixie, Sllash & Doppe şi mulţi alţi artiţti cunoscuţi în domeniu", a mai spus ea.
Următoarea oprire, domeniul juridic
În acest moment, Bianca este în Bucureşti şi încearcă să-şi găsească un job în domeniul juridic, domeniu pentru care de altfel s-a şi pregătit. „Cred că este ceva ce nu am bifat încă şi merită să-mi încerc norocul şi acolo", a spus Bianca.
Întrebări şi răspunsuri
- Ai practicat pentru mai mulţi ani karate tradiţional. Nu îţi este dor de sală din când în când?
- „Pe la sală am mai trecut, că îmi este imposibil să nu trec pe la sală când ajung în Galaţi să mă văd cu sensei şi cu gaşca de acolo. Din păcate, din lipsă de timp, în kimono nu m-am mai îmbrăcat de câţiva ani şi îmi este foarte dor"
- Dacă ar fi să alegi între Pro TV şi Parlamentul European, ce ai alege?
- „La Pro am făcut primii paşi, deci Pro-ul nu îl voi uita niciodată. Pe de altă parte, Bruxelles-ul mi-a dat o altă viziune asupra lumii, asupra vieţii. Acolo am învăţat respectul faţă de oameni şi faţă de muncă şi bunul simţ. Contează!"
Ce îi place
Îmi place viaţa aşa cum e ea, şi cu bune şi cu rele, am învăţat la Bruxelles că oamenii au puterea să transforme lucrurile neplăcute în lucruri plăcute şi mi-am însuşit şi eu atitudinea asta! Îmi place foarte mult muzica, îmi place dansul, îmi place sportul, îmi place să fiu mereu în mişcare şi să cunosc locuri şi oameni noi
Ce nu-i place
Nu îmi place atitudinea oamenilor din ziua de azi şi graba lor. Parcă ar fi setaţi pe repede înainte. De asemenea, pot să spun că nu îmi place minciuna. Urăsc lucrurile lucrurile false, în general.
http://www.adevarul.ro/locale/galati/Bi ... 81200.html

[dcp100168]

Angela Stela Ivan, directorul Zonei Libere Galaţi, a vorbit cu Dalai Lama
De patru ani conduce Zona Liberă Galaţi şi este pasionată de cunoaştere. În ultima sa călătorie, din Tibet, a avut ocazia să-l cunoască şi să discute cu Dalai Lama.
Sensibilă şi mereu cu zâmbetul pe buze, Angela Ivan este directorul Zonei Libere Galaţi. Deşi de mulţi ani s-a implicat profesional în viaţa economică a oraşului, Angela Ivan nu este gălăţeancă, ea fiind născută la Hunedoara, acolo unde a şi locuit până la vârsta de 11 ani. „De mică, m-am implicat în multe activităţi. De la şase ani, am făcut gimnastică sportivă la Deva, iar după ce am venit la Galaţi, am continuat să practic gimnastica ritmică, până în anul trei de facultate", a spus Angela Ivan.
Viaţa a îndreptat-o totuşi spre o carieră tehnică , fiind de meserie inginer. După terminarea facultăţii, a primit repartiţie la Suceava. „Am revenit la Galaţi şi am lucrat în combinatul siderurgic. În 2005, am fost numită director la Zona Liberă. Principiul după care m-am ghidat, a fost <>", a declarat directorul regiei.
Anul trecut a fost în Tibet
„Zodia în care m-am născut m-a apropiat foarte mult de spiritualitate. După revoluţie, am citit cu nesaţ multe cărţi cărţi despre religie şi setea mea de cunoştere în acest domeniu a crescut, mărturiseşte directorul Zonei Libere. Aşa a ajuns Angela Ivan să cunoască budismul şi să-şi împlinească o mare dorinţă, aceea de a ajunge în Tibet şi de a asista la prelegerile liderului spiritual tibetan. Anul trecut, a ajuns pentru prima dată la templul lui Dalai Lama şi a avut norocul extraordinar de a întălni şi de a vorbi cu această fascinantă personalitate a spiritualităţii mondiale. „Pentru mine a fost un cadou de la viaţă şi o şansă de a înţelege adevăratele valori ale existenţei", spune Angela Ivan.
Este pasionată de cristale
Din fiecare destinaţie în care ajunge, directoarea se întoarce acasă cu cristale. „Nu ştiu exact câte sunt, dar cu siguranţă aş putea să deschid, lejer, un muzeu cu cristale şi îngeraşi de diferite dimensiuni şi culori", mai spune Angela Ivan. Una dintre cele mai scumpe pietre pe care le-a adus de pe Coasta de Azur reprezintă un îngeraş dintr-un cristal numit Baccarat. De asemenea, colecţia sa cuprinde pietre rare care provin din adâncurile mărilor şi ocenelor. „Pasiunea pentru pietre o am de mică. Îmi aduc aminte că, la şase ani, într-o tabără la Sarmisegetuza, am golit geanta de haine şi am umplut-o cu pietre. Pe drum, i-am spus învăţătoarei că am o comoară pentru mama", spune, zâmbind, Angela Ivan
Profil
Născut: 17 noiembrie 1956, Hunedoara
Studii: Doctorat la Facultatea de Mecanică
Familie: Căsătorită, o fetiţă
Ce-i place
Îmi place să călătoresc, să învăţ lucruri noi. Am fost aproape în toate ţările din Europa. La Roma nu am ajuns. Am ajuns în Statele Unite ale Americi. Ultima mea călătorie a fost în Tibet. Anul trecut, am stat acolo două luni şi a fost una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţă. Sunt pasionată de parapsihologie şi cristale.
Ce nu-i place
Sunt foarta puţine lucrurile care nu îmi plac sau pe care nu le agreez. Nu-mi place cruzimea şi răutatea şi nici să fiu condiţionată de nimic şi de nimeni. Nu-mi plac oamenii invidioşi şi zgârciţi. Iubesc libertatea motiv pentru care nu-mi place să mi se îngrădească sufletul şi să mi se fure libertatea.
Întrebări şi răspunsuri
- Cum a înfruntat Zona Liberă criza economică?
- Aproape că nici nu a simţit-o. Redevenţele şi investiţiile au avut un preţ acceptabil pentru investitorii cu lichidităţi care profitând de moment au putut face afaceri bune, avantajoase şi pentru ei şi pentru noi. Astfel, în 2009 am înregistrat cele mai bune rezultate financiare din istoria Zonei Libere.
- Care este următoare destinaţie pe care doriţi să o vizitaţi?
- Mi-am programat pentru anul acesta un pelerinaj „Pe urmele lui Iisus", în Egipt şi Ierusalim.
- Câte cristale aţi adunat din călătoriile dumneavoastră?
- Cred că aş putea să deschid, lejer, un muzeu.
http://www.adevarul.ro/locale/galati/An ... 81032.html

[dcp100168]

Alina Cheşcă scrie poezie în limba lui Shakespeare
Predă limba lui Shakespeare şi este unul dintre puţinii profesori universitari din Galaţi care au o pasiune înfocată pentru poezie. Alinei îi place atât de mult poezia încât a început să combine activitatea de la catedră cu noua ei pasiune. Altfel spus, a început să scrie poezie pe care apoi a tradus-o în limba engleză.
Dacă este să vorbim despre activitatea didactică, Alina Cheşcă este lector universitar, doctor în disciplina limba engleză, la Universitatea „Danubius", Galaţi. Pe lângă atribuţiunile de lector, ea are şi o activitate intensă pe parte de cercetare ştiinţifică. Altfel spus, a participat cu lucrări la zeci de conferinţe naţionale şi internaţionale de cultură şi civilizaţie, precum şi de limbă şi literatură engleză, în Europa şi Asia.
Alina Cheşcă este membru al Societăţii Scriitorilor „Costache Negri" din Galaţi încă din anul 2002. A publicat poezii în revistele culturale Porto-Franco, Dunărea de Jos, Cronica, Dacia Literară, Convorbiri Literare, precum şi în antologia bulgărească „Pagini literare. Ro" sau în "Antologia literaturii gălăţene contemporane". De-a lungul anilor, a obţinut premii literare la mai multe concursuri naţionale de poezie. A publicat trei volume de poezie şi are alte două în lucru. Cele publicate până acum sunt „Fata cu părul de valuri", „Viaţa cu fiecare răsuflare" şi „Fetiţa de la celălalt capăt de suflet"/ "The Little Girl from the Other Side of the Soul" - ediţie bilingvă, lansată în februarie 2008 la Press Club, din oraşul indian Calcutta.
A avut şi o intensă activitate pe parte de traduceri culturale. „Am tradus în limba engleză antologia de poezie «Opt încercări de-a te naşte singur», apărută în 2005 la editura Centrului Cultural", povesteşte scriitoarea. Din septembrie 2001, Alina Cheşcă este membru al Cenaclului „Trimbulinzii" al Centrului Cultural „Dunărea de Jos", Galaţi şi colaborator al acestei instituţii.
Profesoarei de engleză de la „Danubius" îi place foarte mult să le povestească tinerilor despre vitalitatea artei: „La fiecare întâlnire cu studenţii mei - şi nu numai cu ei, ci şi cu toţi tinerii pe care îi întâlnesc la evenimentele culturale la care particip - le vorbesc despre importanţa vitală a culturii. Cu toţii trebuie să fim conştienţi că arta ne dezvoltă şi ne construieşte spiritual, ne rafinează, ne civilizează, ne face mai profunzi. Valoarea fiecărei naţii şi a lumii în general constă în înălţimea sa spirituală, aşa că tinerii trebuie să inţeleagă că gustul pentru literatură - şi pentru artă în general - se educă în timp, încercând, experimentând", a mai spus Alina Cheşcă.
Întrebări şi răspunsuri
- Dăunează internetul culturii, artei de calitate?
- Acum ceva timp aş fi răspuns că da, Internetul va provoca dispariţia cărţii şi că acesta reprezintă o reflectare perfectă a lumii reci şi pragmatice a timpurilor moderne. Dar în ultima vreme am realizat ca este important pentru fiinţa umană să citească literatură oricum, oriunde, pe hârtie sau pe ecran.
- Cum poate fi atrasă generaţia tânără către artă, literatură?
- Un rol imens îl au profesorii şi mass-media, iar eu vă mărturisesc cu o bucurie imensă faptul că există studenţi pe care i-am convins să se aplece din nou spre lectură, după o pauză de mulţi ani. Am realizat acest lucru vorbindu-le despre faptul că, de fapt, cultura reprezintă un refugiu şi o întoarcere spre ei înşişi şi spre eternul omenesc.
Ce-i place?
Îmi place să întâlnesc oameni speciali - luminoşi, cultivaţi, cu caracter şi suflet frumos - cu care să trăiesc momente unice, care să mă inspire şi pe care să îi port mereu în suflet, am cultul prieteniei, ador animalele, îmi place să citesc mult şi să scriu - poezia nu mă părăseşte niciodată, îmi place să dansez până la epuizare, să râd, să călătoresc.
Ce nu-i place?
Nu suport şi nu înţeleg răutatea, indiferenţa, lăcomia, egoismul, impoliteţea, necinstea, nu-mi place lipsa de obiectivitate, plafonarea ce ne ucide spiritul. Visez la o „Utopie eternă", la o planetă fără războaie, fără cruzime împotriva oamenilor şi a animalelor, o lume în care natura să fie iubită, respectată şi ocrotită şi în care să ne regăsim esenţa divină, Dumnezeirea din noi.
Profil
Data naşterii: 9 iunie 1974, Constanţa
Stare civilă: Necăsătorită
Studii: Facultatea de Litere şi Ştiinţe, Profilul Filologie, Secţia engleză-română, Universitatea „Dunărea de Jos", Galaţi.
http://www.adevarul...._190781018.html