Adăugat 08 iunie 2010 - 11:46
Presa internationala a semnalat aparitia pe marile lumii a yahtului "Nahlin" renovat si remotorizat la Liverpool in Marea Britanie. Putin stiu insa ca luxosul vas este unul si acelasi cu yahtul regal romanesc "Libertatea", simbol al orasului Galati, vandut ca fier vechi in 1999, de concetateni de-ai nostri pentru "uriasa" suma de 265000$. Nava copilariei si adolescentei mele, de la a carei pupa am sarit in fluviu in verile toride, alaturi de alti pustani de pe "Vale", sau din "Rapa", in care am dus la o bere, sau la o cafea toate neamurile si prietenii care veneau in vizita in orasul nostru, punctul de atractie al falezei Dunarii si al portului, a avut o istorie interesanta. In 1929 Lady Yule (Annie Henrietta Yule) [o nepoata a magnatului ceaiului, iutei si hartiei din India inceputului de secol XX, Andrew Yule, casatorita cu un nepot al acestuia, David Yule, de asemeni afacerist in domeniul colonialelor din India si inobilat de regele George al V lea al Marii Britanii], a solicitat firmei G.L. Watson din Liverpool construirea unui yaht care sa-i permita "vizitarea oricarei parti a globului unde va dori sa ajunga". Probabil distinsa doamna se plictisea in cetoasa Anglie in absenta sotului care a trait toata viata mai mult in India. Firma G.L. Watson specializata initial in constructia de vase cu panze, era un nume in domeniu, yahturile proiectate si construite de ea cucerind multe regate din Anglia si America, inca din primii ani de existenta ai firmei (1873) si in anii '30 aveau deja un renume in construirea de yahturi de lux. Din planseta si apoi santierul acestei firme au iesit nave superbe: "Virginia", "Rainbow", "Thistle", "Liberty", "Sapphire", "Sunbeam II" si yahtul de curse "Britania", multiplu campion in multe regate.
"Nahlin" a fost construit intre 1929-1930 ca "steam yacht", clasa de nave comerciale sau de lux, la care alaturi de velatura exista si un alt sistem secundar de propulsie. In cazul lui "Nahlin" propulsia se realiza cu ajutorul a doua turbine cu abur Brown-Curtiss cu reductie simpla, care produceau fiecare cate 200 CP, realizand o viteza de aproape 18 noduri, in conditiile in care nava in mars era destul de silentioasa. Nava avea o lungime de 90 m, o latine de aproape 11 m, pescaj de 4,5 m, tonaj de 1574 tone si putea adaposti 351de oameni membri de echipaj si pasageri. Sistemele de navigatie, instalatia electrica a navei erau ultramoderne. Nava era echipata pentru calatorii lungi, avand cambuze incapatoare si o instalatie frigorifica, tancuri de apa si de petrol care ii asigurau autonomie mare, incalzire pe timp de iarna si un sistem foarte modern si eficace de control giroscopic al directiei.
Corpul vasului a fost construit din otel, puntile de promenada din lemn de tec cu intarsii si armaturi de alama, castelul (cabina de comanda a navei) era de forma eliptica, la fel si cosul de fum, pe ansamblu nava find foarte eleganta si svelta. Vopsita toata in alb parea o lebada care pluteste pe apa. Cabinele proprietarilor erau situate la prova (in partea din fata), unde pe "Libertatea" fusese amplasat barul, iar restul cabinelor erau insirate de o parte si de alta a puntii principale, cele din dreapta fiind decorate in stil baroc englezesc William si Mary, in timp ce cabinele din stanga erau decorate in stilul Ludovic al XVI lea, adaptat (mai mult neoclasic decat baroc). Toaletele pentru doamne erau amenajate cu mobilier in acelasi stil si aveau vestibul cu oglinzi pentru pudrat si machiat. In apropierea cabinelor proprietarilor se gasea o sala de gimnastica complet utilata si sase camere de oaspeti in acelasi stil Luis XVI, incadrate de 4 bai bogat ornamentate si placate cu gresie. Accesul de la camerele de oaspeti pe puntea principala se facea pe o scara spiralata de bronz. Sufrageria, unde pe "Libertatea" fusese amplasat restaurantul, era incapatoare si eleganta in stil baroc englezesc si existau o camera pentru fumat, o biblioteca si scari de acces pe puntea de comanda, de unde pasagerii puteau admira de la inaltime privelistea.
Despre numele initial al vasului exista numeroase variante. Cea mai cunoscuta este varianta ca numele ar fi cel al unui sef de trib indian. Pe bompresul navei era sculptat un cap de razboinic indian vopsit in culori de razboi si purtand o podoaba din pene. Varianta inaintata de cei de la Monumente istorice, ar fi ca traducerea numelui ar insemna "steag de nava" in limba pieilor rosii. Cuvantul exista in limba amerindienilor, in limba apasa inseamna "fata, femeie tanara". In Columbia britanica exista muntele, raul, si podisul Nahlin, in apropiere de Sisters Rocks, aproape de oceanul Pacific, zona fiind locuita de indieni Tahltan, sau Nahanni, popor apartinand grupului Athabaskan-ilor, din a carui ramura sudica fac parte si apasii. Este greu sa aflam cum s-a ajuns la acest nume, dar personal cred ca el a fost sugerat de sir David Yule, bun cunoscator al Muntilor Stancosi, Colorado si a altor regiuni din America in care a vanat. Numele Nahlin este intalnit si la un cal pur sange arab descendent din celebrul campion Sun Dust, dar nu am gasit nicio legatura cu faptul ca in 1925 sir Yule avea sa-si extinda afacerile in domeniul cresterii de cai arabi pursange pentru a-si spori averea si asa uriasa.
Cat timp a fost in proprietatea Lady-ei Yule vasul "Nahlin" a navigat pe toate marile si oceanele lumii intr-o serie de voiaje pe care proprietara le-a facut cu fica ei Gladys si care au cuprins tari din Europa, America, Oceania, Australia, Africa si Asia, vizitand locuri exotice cum ar fi insulele Canare, Galapagos, Tahiti, Hawai, Noua Zeelanda. Vasul a facut ocolul pamantului aruncand ancora in cele mai frumoase locuri din lume. Cum calatoriile ii creasera ceva probleme de sanatate Lady Yule s-a retras impreuna cu fica sa la resedinta lor Hanstead House din Bricket Wood, Hertfordshire, inconjurata de trofee de vanatoare de animale impaiate, impuscate de sotul sau in diverse safari-uri si de pet-urile pe care si le adunase din voiaj: o foca si un pinguin. A fost socotita cea mai bogata femeie din lume. Retrasa in resedinta sa proprietara a incercat sa vanda, sau macar sa inchirieze iahtul "Nahlin".
In ianuarie1936 regele George al V-lea al Marii Britanii murea si la tronul imperiului ajungea Eduard al VIII-lea, un personaj controversat, care la festivitatea de incoronare a fost insotit de iubita lui, pe nume Wallis Simpson, o americanca divortata, pe care o cunostea de cativa ani, fapt ce va scandaliza intregul imperiu, asa cum prin acesta relatie il iritase si pe defunctul rege tata si racise relatia cu toata familia regala. In vara lui 1936, noul rege inchiriaza iahtul "Nahlin" pentru un voiaj in Mediterana si Adriatica cu trecere pe la Stambul, pentru a-l vizita pe Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul statului turc modern, voiaj in care o invita si pe doamna Simpson, care ceruse divortul de sotul ei in vederea casatoriei cu regele englez. Escapada amoroasa dezvaluita de presa britanica a scandalizat clasa politica a Albionului si a declansat o criza constitutionala fara precedent, care s-a terminat numai in noiembrie prin abdicarea regelui in favoarea fratelui sau mai mic regele George al VI lea, tatal actualei regine Elisabeta a II a a Marii Britanii. Eduard va deveni Duce de Windsor, iar dupa pronuntarea divortului se va casatori cu aleasa inimii sale Wallis. Vorbele rostite de el cu ocazia abdicarii au facut deliciul feministelor si al tinerelor romantice din toate timpurile:"I have found it impossible to carry the heavy burden of responsibility and to discharge my duties as king as I would wish to do without the help and support of the woman I love."
Si dupa casatoria cu Wallis, Ducele de Winsdor a ramas un personaj contoversat. In plina acsensiune a lui Adolf Hitler ii va face acestuia o vizita in "barlogul lupilor" de la Obersalzberg, ocazie cu care abordeaza cu nonsalanta salutul nazist spre deliciul propagandei lui Goebels si spre furia presei si a guvernului englez. Asociat adesea cu ministrii nazisti Ribbentrop, Albrecht Speer si Herman Goring, Ducele a fost considerat ca fiind "de rezerva" la tronul Marii Britanii, daca Germania nazista ar fi invins in Batalia pentru Anglia. Din aceste motive si planand asupra lui chiar suspiciunea de tradare catre nemti, a unor planuri secrete de aparare a Belgiei si Frantei fostul monarh nu a avut niciodata foarte multi simpatizanti in Anglia, pe care de altfel a si parasit-o definitiv dupa razboi. A murit de cancer pulmonar, fiind un fumator pasionat.
Dupa ce vasul "Nahlin" ajunsese cuibusor de nebunii pentru regele Angliei, destinul a facut ca un alt rege controversat sa intre pentru o perioada foarte scurta in posesia lui: Carol al II-lea al Romaniei, numit si regele "playboy", pentru stilul sau de viata risipitor si aventuros, dar mai ales pentru numeroasele sale aventuri amoroase. Print mostenitor al Coroanei Romaniei, Carol al II-lea a fost fiul regelui Ferdinand si al Mariei de Edinburgh, veniti la tronul Romaniei dupa moartea regelui Carol I de Hohenzollern, care din nefericire a avut un singur copil mort de scarlatina (asa ca succesiunea la tron a revenit nepotului sau Ferdinand).
In totala contradictie cu educatia pe care a primit-o regele Carol al II-lea a fost toata viata un fustangiu. Prima sa aventura serioasa a demarat printr-o dezertare de pe frontul din Moldova in vara lui 1918, pentru a se casatori la Odesa cu Ioana Maria Valentina Lambrino, mai cunoscuta cu numele de Zizi Lambrino, o romascanca, fiica de general. Desi tribunalul a desfacut in 1919 casatoria ca nefiind legala, Carol si-a continuat relatiile sexuale cu Zizi, din rodul iubirii rezultand in 1920, Mircea Grigore Lambrino. Pentru a-l izola de Zizi, regele Ferdinand l-a expediat pe print la antipozi, iar pe Zizi la Paris, unde a stat in supraveghere atenta si pe cheltuiala statului roman pana la razboi. In 1921 regele Ferdinand il casatoreste pe flusturaticul sau fiu cu Elena, Principesa de Grecia si de Danemarca, iar rodul din aceasta casatorie va fi Regele Mihai. Cum datoria dinastica fusese indeplinita, Carol isi gaseste rapid o amanta in persoana Elenei Lupescu, fiica unui farmacist evreu rebotezat, care mai fusese casatorita anterior cu un ofiter roman. Cum scandalul sexual a ajuns atat de departe si cum Carol nu a vrut sa renunte la amanta, este silit sa abdice in favoarea fiului sau minor in 1925 si sa plece in exil alaturi de amanta, binenteles tot la Paris. Cand Ferdinand "Intregitorul", primul rege al Romaniei Mari, murea rapus de un cancer de colon in 1927, Mihai I devine regele romanilor. In 1930 Carol al II-lea "uita" ca a abdicat si se suie in primul tren spre Bucuresti, unde mintindu-l cu nerusinare pe Iuliu Maniu ca va intrerupe legaturile cu Elena Lupescu, ii forteaza acestuia mana si este proclamat rege al Romaniei. Va domni pana in 1940, cand va abdica a doua oara si va fugi sub gloantele trase de legionari asupra trenului sau in gara Sinaia, ca urmare a presiunii exercitate de Berlin de a-l inlocui cu generalul Ion Antonescu. In cei 10 ani de domnie Carol al II-lea n-a facut nimic remarcabil, dar a pierdut Ardealul de nord si Bucovina, ca urmare a Dictatului de la Viena, a alungat mama copilului sau din palatul regal pentru a-si instala amanta, a bagat tara in diverse afaceri paguboase cum ar fi afacerea Skoda, de inarmare a armatei romane, sau afacerea "Luceafarul" prin care statul roman achizitioneaza yahtul "Nahlin". Presa londoneza a acelor timpuri ne relateaza lucruri interesante si care n-au fost pana acum expuse de nimeni.
Astfel ziarul "Time" din 2 august 1937, relatand vizita regelui Carol al II-lea la Londra remarca faptul ca acesta a fost primit la resedinta Maryborough din Londra a familiei regale britanice si nu la Palatul Buckingham, datorita faptului ca era insotit de prietena sa evreica, Magda (Elena) Lupescu. Intrebat de presa de unde va strange 1.350.000$ pentru achizitia lui "Nahlin", regele Carol al II-lea declara: "Doamna Lupescu este cel mai destoinic "facator" de bani (money maker) din Romania".
Rebotezat "Luceafarul" nava calatoreste la Galati, unde este ancorata in port in 1937, in speranta unor viitoare calatorii regale romantice. Insa pe cerul Europei se adunasera nori negri si nava nu va mai pleca nicaieri pe marile lumii cu regele, in anii razboiului fiind doar mutata intre cele trei porturi maritime dunarene pentru a fi protejata de bombardamente.
Singurul eveniment notabil este cel din 1938 cand regele Carol al II-lea gazduieste la Galati, pe nava intalnirea cu ministrul afacerilor externe poloneze, colonelul Josef Beck si omologul sau roman Petrescu Comnen.
O scurta perioada de timp a fost folosita drept nava scoala pana la revenirea bricului "Mircea" din URSS. Dupa cum se cunoaste in septembrie 1944 trupele sovietice au confiscat bricul "Mircea" care era stationat la Braila pe bratul Arapu, spre a fi ferit de bombardamentele rusilor, care distrusesera deja la Galati vechiul bric "Mircea". La Odesa unde a fost mutat bricul a fost rebotezat "Rion". Bricul a fost retrocedat in 1946 statului roman in prezenta regelui Mihai. Cat despre "Luceafarul" el a fost nationalizat ca oricare alt bun regal in ianuarie 1948, dupa abdicarea fortata de tancurile rusesti a regelui Mihai din 30 decembrie 1947 si rebotezat "Rasaritul", ca doar de alolo ne venea "lumina". Toate insemnele regale au fost indepartate si praduite, iar dupa mai multi ani de plimbare ca obiect de inventar in diverse institutii a poposit definitiv in patrimoniul T.A.P.L. Galati, Trustul de Alimentatie Publica Locala, care avea in administrare toate carciumile si restaurantele din oras.
Nava era ancorata la mal in amonte de "Valurile Dunarii" si era mutata cu ajutorul remorcherelor, doar iarna, pentru a o feri de gheturi, cand era dusa la adapost in docuri. In perioada cat a fost hotel-restaurant pe vapor au functionat un bar, un restaurant si o terasa de vara (berarie), iar cabinele au fost folosite drept camere de hotel. Dupa unele mituri locale mai multe cabine au fost folosite de-a lungul timpului de ofiteri de securitate ca si locuri de intalniri conspirative si chiar amoroase, desi cat a stat la Galati nava n-a scapat niciodata de carcalaci, un motiv in plus ca "plosnitele" sa fie usor confundate cu gandacii.
0
Sus
