Future Group (Israel) va construi la Galaţi
Compania israeliana Future Group va incepe, in luna mai, o oferta publica initiala (IPO) de 100 milioane de euro, conform datelor oferite de companie. Oferta vizeaza un pachet de 25% din actiunile companiei. “Vrem sa listam un pachet minim de 25%, pentru care ne asteptam sa strangem cel putin 100 milioane de euro, insa, din cauza conditiilor de piata, s-ar putea sa mai revenim asupra cifrelor. Speram ca oferta sa inceapa la sfarsitul lunii aprilie-inceputul lunii mai, insa, daca piata nu isi va reveni, s-ar putea sa mai amanam oferta”, a declarat, pentru Business Standard, Daniela Andronache, managing director Future Group. Future Group ar putea fi a doua companie straina listata la Bursa de Valori Bucuresti, dupa ce Erste Bank, proprietarul BCR, s-a listat la bursa la jumatatea lunii februarie. Pe bursa mai sunt listate si actiunile altor dezvoltatori imobiliari, precum Impact Developer&Contractor, care avea ieri o valoare de piata de circa 136 milioane de euro, in timp ce, pe piata Rasdaq, compania Imotrust Arad valoreaza 32 milioane de euro. Daca va cere 100 milioane de euro pe 25% din companie, Future Group ar putea deveni cel mai mare dezvoltator imobiliar de pe bursa, dupa valoare.
Printre proiectele actuale ale companiei israeliene se numara doua ansambluri rezidentiale - Edenia, dezvoltat in parteneriat cu Adama, Green Park si un imobil de birouri. “In prezent, vrem sa demaram mai multe proiecte in Galati, Campina, Sinaia si Brasov. Din aceste proiecte ne asteptam, in urmatorii patru ani, la venituri de peste 200 milioane de euro”, a mai spus Andronache. Pana in prezent, compania a avut proiecte in Spania, Marea Britanie, Israel, Cehia, Cipru si SUA, valoarea investitiilor realizate in ultimii doi ani fiind de peste 1,2 mld. euro. Future Group este prezenta in Romania din 1991 si a investit, impreuna cu mai multi parteneri, in Bucuresti si Sinaia.





Sus

