Bătălia pentru două destine
Nici nu mai ştie de câte ori le-a ţinut lumânarea aprinsă copiilor ei gândindu-se că-i pierde. Mihaela Mihalache s-a bătut pentru viaţa lor până în pânzele albe. Cel mai greu pentru ea nu a fost să îngrijească doi copii cu dizabilităţi. Cel mai greu i-a fost când a rămas pe drumuri cu băiatul în scaun rulant şi fetiţa în braţe, privită de sus de localnici: „Mama cu doi handicapaţi”. Pentru ca şi Marius-Valentin şi Raluca să zâmbească, să se bucure de şansa de a învăţa la grădiniţă, de jocul cu alţi copii, Mihaela Mihalache s-a luptat pentru înfiinţarea unui Centru de zi pentru copiii cu dizabilităţi în Lieşti.
În ciuda dispreţului cu care a fost tratată, a refuzurilor absurde: „Ce le trebuie la doi handicapaţi?! Ţine-i în casă!”, a găsit sprijinul unor Oameni la care înţelepciunea e dublată de un suflet mare: primarul PNL din Lieşti, Iulian Boţ, şi inimoşii Fundaţiei „Inimă de Copil” din Galaţi. Aşa s-a născut Centrul de Zi, o veritabilă grădiniţă, la care Primăria asigură spaţiul, plata utilităţilor şi a kinetoterapeutului Sorin Vizitiu, iar „Inimă de Copil” a venit cu experienţa anilor de lucru cu copiii cu dizabilităţi.
„Moare! Nu mai moare!”
„Vă veţi chinui toată viaţa”, a auzit în sala de naşteri Mihaela Mihalache, dar n-a ştiut că asistenta i s-a adresat ei. Marius-Valentin a fost până la un an şi ceva un copil sănătos, despre care medicii spuneau doar că se dezvoltă mai încet.
Dr. Carmen Şchiopu, cea care în repetate rânduri i-a salvat viaţa băiatului şi surorii sale, l-a diagnosticat corect: „Dacă va merge vreodată sprijinit de pereţi eşti mulţumită? Atunci vom lupta!”.
Şi a început marea bătălie: tratamente, medicamente scumpe şi greu de găsit, recuperări la Oradea, Târgu Mureş... La şapte ani Valentin mergea, se juca, vorbea, se înţelegea cu toţi. „Când nu putea să alerge după copii, se descălţa şi bătea ghetele cu băţul crezându-le vinovate de neputinţa lui”, povesteşte mama. Atunci s-a petrecut tragedia: a căzut şi s-a lovit la cap.
A intrat în comă. La spitale au fost trataţi cu indiferenţă: „«Lasă-l să moară că nu e bun de nimic!» Mă dădeau afară că moare, mă chemau înapoi că nu mai moare. I-am implorat să-l salveze! Dr. Şchiopu, un om atâta suflet, m-a trimis cu salvarea la Cluj”, povesteşte dna Mihaela. Hidrocefalie a fost diagnosticul dur, a urmat operaţia şi MINUNE! Valentin şi-a revenit!
„Murea cu fiecare secundă”
Înainte de lovitura băiatului, Mihaela a rămas însărcinată cu Raluca. Toţi medicii o asiguraseră va fi bine. Cât timp Valentin s-a zbătut între viaţă şi moarte, sarcina a avansat, iar medicii au refuzat orice intervenţie. La naştere, Raluca a fost declarată sănătoasă. Ce bucurie! La două săptămâni Valentin s-a îmbolnăvit grav. Patru luni l-a vegheat cu lumânarea. Raluca nu respira bine. „Murea cu fiecare secundă, se sufoca şi îi transmitea starea fratelui ei. Intrau în comă împreună. Când i-a pocnit un vas secundar băiatului, Raluca a intrat în criză. Am luptat pentru ea şi dr. Şchipu a salvat-o din nou”. „De la un an, Raluca a început să se piardă: nu mai mergea în premergător. E strigător să-i priveşti şi să ştii că pot muri. Parcă e prea devreme şi prea greu pentru nişte copii...”, povesteşte mama.
A primit şi Raluca un diagnostic la fel de dur ca Valentin. Mama plăteşte chirie pentru aparatul de oxigen al fetei. Când Raluca avea un an şi Valentin opt au rămas pe drumuri, casa le-a fost luată şi vândută pe motiv că având copii cu dizabilităţi nu pot moşteni nimic. A pierdut şi gospodăria! Cu sprijinul fraţilor şi al părinţilor, Mihaela a luat totul de la capăt! N-a mai avut bani de recuperare pentru Valentin şi o doare sufletul că băiatul care altădată mergea, stă acum, la 16 ani, în scaun rulant.
„Să zâmbească şi copiii mei, şi alţii pe lângă ei!”
Pe 15 septembrie, Mihaelei îi plângea inima că toţi copiii merg la şcoală, numai ai ei nu. Un an a făcut naveta cu Raluca la grădiniţa specială din Galaţi. Şi Valentin voia la grădiniţă! S-a dus la primarul Iulian Boţ cerând un spaţiu cât de mic unde să aducă trei-patru copii cu dizabilităţi, să aibă grădiniţa lor. I s-a dat un loc la grădiniţa din sat, dar părinţii copiilor şi una dintre educatoare s-au opus: „Ce să caute handicapaţii lângă copiii noştri?!”. A muncit o lună în construcţii în străinătate ca să facă rost de jucării. „Mi-a plăcut să lupt chit că unii îmi spuneau: dă-i, nu te mai chinui! Merg în patru labe, fac tumbe numai să se bucure copilul meu! Dacă zâmbeşte el, zâmbesc şi eu!”, spune mama.
Graţie primarului Iulian Boţ şi a „Inimii de Copil”, s-a înfiinţat Centrul de Zi unde 14 copii vin cu drag. Spaţiul impecabil de curat şi de prietenos, decorat cu tot felul de personaje e poveste, desene educative şi lucrări executate de copii arată ca orice altă grădiniţă. „Oricât de târziu ar adormi, Raluca şi Valentin sunt primii care se trezesc să meargă la grădiniţă. Îşi aleg hainele şi sunt mândri de ele: «Sunt frumos!» Toţi copiii cu handicap pot zâmbi şi te fac fericit. Sunt aşa de gingaşi!”, spune mama mândră de copiii ei, Valentin şi Raluca!
Handicapul e la noi!
Cât timp am vorbit cu nemaipomenita mamă, Mihaela Mihalache, am stat cu copiii. Am vorbit cu ei, ne-am zâmbit unii altora, ne-am jucat. Le-am admirat lucrările – ce bucurie pe ei când au descoperit culorile şi pensulele, când au pictat şi desenat în contur pentru prima dată în viaţă! Adevăratul handicap este la noi, cei care nu putem accepta semenii cu nevoi speciale!
http://www.viata-lib...destine__2.html
0
Sus
