Forums

Festival Naţional Studenţesc de Rock, la Galați Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi (CCS), în colaborare cu Daily Pub, organizează, pe 9 decembrie 2022, Festivalul Naţional Studenţesc de Muzică Rock "S’Live Rock", eveniment tradițional care a reușit să ajungă la cea de-a XIII-a ediţie. Festivalul Naţional Studenţesc de Muzică Rock are un caracter necompetiţional, scopul său fiind dezvoltarea schimbului cultural şi de experienţă artistică între tinerii interpreţi de muzică rock. Vor concerta trupe din cadrul mai multor case de cultură ale studenților, printre care Iași, București și Galați. Evenimentul se va desfăşura la Daily Pub, în compania formației E.M.I.L., o trupă de punk-rock ska înființată în luna martie a anului 2000. Inițialele E.M.I.L. vin de la prescurtarea expresiei "Extratereștrii Merg Iarna La Ski”. Festivalului de la Galaţi este finanțat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. viata-libera.ro

Încă un gălățean care a uimit lumea va da numele unei străzi Aleșii locali tocmai au fost de acord ca numele lui Gheorghe Zane, unul dintre cei mai mari economişti români, să fie purtat de o alee din zona Arcașilor. Iată că un alt gălățean care a uimit lumea ar putea da numele unui drum de acces, în suprafață de 3.388 mp, având limitele între strada Ștefan cel Mare și SC Agrii SRL. De asemenea, proiectul de hotărâre privind "atribuirea denumirii Aleea Iorgu Iordan unui drum de acces proprietate publică a Municipiului Galați" se află în dezbatere publică pe portalul Primăriei. Așa cum ați putut afla din rubrica dedicată gălățenilor care au uimit lumea, Iorgu Iordan a fost vicepreşedinte al Academiei Române şi, în acelaşi timp, unul dintre cei mai importanţi lingvişti români din toate timpurile. A scris numeroase tratate de lingvistică şi filologie, printre care „Toponimia românească”, „Stilistica limbii române”, „Introducere în studiul limbilor romanice”, „Limba română actuală”. A publicat ample studii de critică literară, despre Cervantes, Dante, Goethe, Petrarca, Arghezi, Creangă, Caragiale, Eminescu etc. Pentru meritele ştiinţifice unanim recunoscute a fost recompensat cu titlul de Doctor Honoris Causa al universităţilor din Berlin, Montpellier, Gand şi Roma, fiind şi membru al academiilor de ştiinţe din Leipzig, Berlin, Viena şi Munchen. Institutul de Lingvistică al Academiei Române şi Şcoala Nr. 11 din Tecuci îi poartă astăzi numele. viata-libera.ro

In memoriam Gheorghe Petraşcu, 150 de ani de la naștere Gheorghe Petraşcu, de la nașterea căruia se împlinesc 150 de ani, este nu numai unul dintre cei mai mari artişti plastici pe care i-au dat meleagurile binecuvântate ale judeţului Galaţi, ci unul dintre cei mai importanţi pictori români a cărui valoare a fost recunoscută pe plan internaţional încă din timpul vieţii sale. El este creatorul unei opere robuste, profund originale, durabile, care prin ineditul exprimării l-a singularizat pe artist în contextul picturii româneşti din prima jumătate a secolului al XX-lea. Sculptorul Oscar Han îl considera „un magic şlefuitor de diamante”, iar Nicolae Tonitza afirma despre el „că are așa cum foarte puțini la alte neamuri și nimeni încă la noi, cultul materiilor prețioase și rare, impresionând prin vigoarea penelului său, prin savoarea colorației și prin noutatea viziunii”. Născut în oraşul Tecuci la 1decembrie 1872, după absolvirea gimnaziului în oraşul natal şi al liceului în Brăila, artistul se înscrie în 1893 la Facultatea de Ştiinţele Naturale din Bucureşti şi în paralel studiază şi artele plastice la Şcoala de Arte Frumoase. Înţelegând însă că singura sa vocaţie este pictura, i se consacră definitiv acesteia. Remarcat de Nicolae Grigorescu în atelierul profesorului Gh. Dem. Mirea, obţine, prin intervenţia acestuia la Spiru Haret, ministrul Instrucţiunii Publice, o bursă de studii în străinătate. În 1898 pleacă la München, apoi din capitala Bavariei ajunge la Paris, unde urmează cursurile Academiei Julian, unde îi are profesori pe William-Adolphe Bouguereau, Benjamin Constant și Gabriel Ferrier. Vacanţele şi le petrece în ţară, la via părintească de la Nicoreşti şi la Agapia. Capodoperele din marile muzee din capitala Franţei, înnoirile pe care le aduce în pictură impresionismul, postimpresionismul, şcoala de la Pont-Aven, pictura lui Van Gogh, precum şi desele călătorii întreprinse în Italia şi Egipt, îi vor prilejui o aprofundare temeinică a artei, acumularea unor experienţe care, sintetizate şi trecute prin filtrul propriei personalităţi, vor face din Petraşcu un pictor unic în peisajul plasticii româneşti. Expune la Tinerimea artistică, începând cu 1904, la expoziţiile Asociaţiei Arta, la Bienala de la Veneţia, la expoziţiile de artă românească organizate la Bruxelles, Haga, Amsterdam, Berna, Basel, Stockholm, Zürich etc. Expoziţiile personale din 1900, 1907, 1909, 1911 reprezintă tot atâtea izbânzi. Maturitatea concepţiei, stăpânirea deplină a mijloacelor de expresie plastică sunt calităţi des remarcate de critica de artă. „Simplitate, forţă, execuţie largă şi păstoasă, colorit în acelaşi timp cald şi discret - nimic nu-i lipseşte”, notează academicianul George Oprescu, referindu-se la expoziţia din 1907. Dar anii deplinului triumf al creaţiei lui Petraşcu sunt cuprinşi între cele două războaie mondiale. Acum pictura sa atinge maturitatea spirituală, culorile sunt aşternute pe pânză sau pe carton cu o fervoare ce ne lasă să vedem pasiunea pictorului pentru materie, pentru lucrul bine făcut, cu răbdarea făuritorilor de giuvaeruri. În 1921 este numit director al Pinacotecii statului, în 1925 primeşte Premiul naţional pentru pictură, în 1932 guvernul francez îi acordă Legiunea de Onoare, în 1936 este ales membru al Academiei Române, alături de George Enescu, iar în 1937 i se acordă Marele premiu la Expoziţia internaţională de la Paris (în cadrul Pavilionului României). A încetat din viaţă la 1 mai 1949 la Bucureşti. Opera lui Gheorghe Petraşcu dezvăluie frumuseţi estetice pe care timpul nu numai că nu le-a alterat, dar le-a sporit semnificaţiile şi încărcătura emoţională. În faţa tablourilor sale, bine hrănite cu pastă, a viziunii grave, interiorizate, tinzând spre marea sinteză, îţi vin în minte cuvintele rostite cândva de artist: „Pictura trebuie să fie ca vinul de calitate, pe măsură ce se învecheşte să devină mai bună”. Bun cunoscător al artei noastre populare, al picturii românești și universale (mare admirator al lui Giorgione, Tițian, Boticeli, Veronese,Tintoreto, Goya, El Greco, Velasquez, Rembrandt, Renoir, Sisley, Pissaro, Cezanne, Delacroix, Daumier ), artistul a pictat de preferinţă peisaje (de la Târgovişte, Turtucaia, Silistra, Mangalia, Balcic, Viforâta, Plumbuita, Câmpulung, Sighişoara, Braşov, Târgu Ocna, Văleni etc., dar şi din Italia, Egipt, Spania, Franţa), scene de interior, naturi moarte, flori, portrete şi autoportrete. Dacă la început, influenţat de Grigorescu, a realizat o pictură luminoasă, caldă, tinerească, entuziastă („Seară de toamnă”, „Lumină nouă”, „Raze de septembrie”, „Răsărit de lună”, „La vii, toamna”), de prin 1913 încep să predomine în tablourile sale tuşele grave de roşu, negru, gri, albastru, verde, pentru ca în aşa-numita perioadă neagră, care ţine până în 1925, pasta să dobândească preţiozitate, căpătând reflexe de smalţ şi de agată. Artistul caută acum esenţa în interiorul lucrurilor, relevarea sensurilor adânci ale acestora. Chiar şi peisajele sale sunt lipsite de pitoresc şi spectaculos. Veneţiile, de pildă, sau peisajele din Spania, casele vechi de la Sighişoara, pe zidurile cărora se citeşte patina timpului, aduc în faţa privitorului ecoul unei lumi apuse, evocând-o într-o cromatică gravă şi reţinută, de un dramatism tulburător. Pereţii unei case ţărăneşti capătă luciri de porţelanuri, un buchet de flori seamănă cu vitraliile sau cu scoarţele noastre populare. „La el, sublinia N. Tonitza, în fiecare lovitură de cuţit, în fiecare urmă de penel, e o nesfârşit de variată lume cromatică, trăind aparte şi totuşi legându-se cu o surprinzător de logică incursiune pentru nunta feerică a întregului”. La rândul său, criticul de artă Radu Bogdan nota: „Satisfacția facilă, pitorescul, anecdota i-au rămas străine. Impulsul său interior îl îndemna spre concret, spre substanță, spre savorile materiei, o materie densă, aproape minerală, pe care penelul său o spiritualiza, dăruindu-i – o dată cu strălucirile smalțului popular – ceva din tensiunile dramei”. Sub penelul lui Petraşcu, şi un recipient de aramă, şi o carte roasă şi îngălbenită de vreme, şi cel mai umil obiect casnic dobândesc un veşmânt somptuos, se încarcă de o stranie lumină siderală. În mai 1969, cu prilejul comemorării a 20 de ani de la moartea pictorului Gheorghe Petrașcu, aflându-mă la Tecuci în compania fiilor săi, graficiana Mariana Petrașcu-Riegler și arhitectul Gheorghe (Pichi) Petrașcu, a avocatului Nicolae N. Petrașcu, nepot de frate, fiul diplomatului, scriitorului, publicistului, istoricului și criticului Nicolae Petrașcu, precum și a istoricului și criticului de artă Ion Frunzetti, am avut prilejul să privesc printr-o lupă specială a acestuia câteva tablouri ale lui Petrașcu, aduse special de la Muzeul de Artă din Galați. Un adevărat microcosmos mi se înfățișa privirilor. Ţesătura cromatică părea de domeniul miracolului. Tuşele sunt în aşa fel aşezate, pasta este atât de frământată şi strălucitoare, dar o strălucire minerală şi grea, încât în faţa pânzelor sale încerci sentimentul unui travaliu artistic ce nu cunoaşte limite, a unei elaborări meticuloase. Fiecare tuşă parcă este aşezată de mâna unui iscusit zidar care în loc de tencuială folosește smalţ şi piatră nestemată. Un tablou de Petraşcu este într-adevăr un ansamblu arhitectonic durat să înfrunte eternitatea. Tot atunci, fiica sa, graficiana Mariana Petrașcu, mi-a declarat în interviul pe care i l-am luat și l-am publicat în cotidianul „Viața nouă”, nr. 7616 din 8 iunie 1969: „Am venit la Tecuci cu sentimentul regăsirii locurilor copilăriei bunului meu părinte. Mergând pe urmele lui, prin oraș, la Nicorești, la Coasta Lupei sau pe dealul Rateș, mare mi-a fost surpriza descoperirii unei identități a atmosferei locurilor cu cea din tablourile sale din primii ani de activitate. Aceasta dovedește că imaginea peisajului admirat în copilărie l-a urmărit pe Petrașcu de-a lungul anilor până a căpătat materializare în pânzele sale. Am văzut la Tecuci multe garduri roșii, dar un roșu, să nu credeți că exagerez, ca acela care apare în primele tablouri ale tatălui meu”. Maestru neîntrecut al picturii românești, Gheorghe Petrașcu ne-a lăsat moștenire o operă extrem de bogată, despre care criticul de artă Vasile Florea scria că este, „o supremă laudă adusă lucrurilor simple”. Ea este mărturia probităţii desăvârşite, expresia discursului unei puternice individualităţi, care a dat strălucire picturii româneşti moderne şi a făcut-o admirată pe toate meridianele lumii. Corneliu STOICA