Sibiu - lecţia de germană

[dcp100168]

Sibiu - lecţia de germană

Turismul autohton (a merge pe litoral nu rimează defel cu vreo activitate cu caracter recreativ) se împarte în eterna şi suprasolicitata Vale a Prahovei şi restul. Ei bine, restul acesta are generozitatea sa, mai ales când alegi o destinaţie precum Sibiul, poate cel mai frumos oraş din ţara care se tot amăgeşte că iese din criză.

Chiar dacă nu l-a dat ca premier pe primarul sas Klaus Johannis, municipiul de pe râul Cibin are şi altceva de oferit şi îţi trebuie câteva zile de cazare în zonă pentru a bifa obiective despre care nu se vorbeşte nici la televizor. Nu va face niciodată rating o piaţă cotropită de porumbei în detrimentul unui accident cu morţi şi răniţi.

Prin urmare, e musai să te deplasezi acolo şi, astfel, laşi în urmă cancanurile despre Cătălin Botezatu sau poveştile din clanul Mădălinei Manole.

De ce numai la ei se poate?

Că în 2007 a fost Capitala Culturală Europeană nu te mai miră odată ce ai trecut de primul semafor din oraşul care în germană sună a marcă de lux, Hermannstadt.

Este adevărat, investiţiile străine de aici n-au rival în România, dar la fel de bine putem întreba la Primăria noastră câte fonduri europene au fost atrase în ultimii 10 ani şi cum este posibil ca unele finanţări nerambursabile, care ne aşteaptă cu braţele deschise, să ne ocolească pe motiv de indolenţă?

Sibiul, în care acum 100 de ani limba lui Goethe era majoritară, a ales să fie un colţ de Occident, o lecţie de civilizaţie care la întoarcerea acasă devine inutilă la claxonul grăbitului de pe banda a doua şi în momentul în care interacţionezi cu doamna de la ghişeu plătită din bani publici.

Priveliştea din turn, sublimă

Turism ziceam? Numărul posibilităţilor de recreere este copleşitor: de la Muzeul Naţional Bruckental (n-am avut timp să-i vizitez toate galeriile, însă subsecţia de pictură românească mi-a spălat creierul de petele cotidiene) şi Muzeul de Etnografie şi Artă Populară (îţi trebuie rezistenţă fizică pentru a-l face la picior într-o singură zi), până la tot ce înseamnă zona pietonală din centru, Piaţa Mare, Piaţa Mică, Turnul Scărilor, Turnul Sfatului şi Podul Minciunilor.

Dacă nu le nimereşti din prima, nu te sfii să-i întrebi pe localnici! Nimeni nu-ţi va răspunde în răspăr, aici nu există „lasă-mă, dom’le, în pace!”, ba chiar vei fi îndrumat cu lux de amănunte.

A, era să uit de turnul Bisericii Evanghelice Parohiale, unul dintre cele mai înalte din Transilvania. De la nivelul celor 73,34 de metri, dacă nu există teamă de înălţime, priveliştea este sublimă - întregul Sibiu, cu Munţii Făgăraş pe fundal!

Păltinişul, doar iarna

Nici împrejurimile acestui centru cultural nu trebuie evitate, iar Bâlea Lac (despre care am scris săptămâna trecută), situat cam la o sută de kilometri de Sibiu, reprezintă principala atracţie.

Păltinişul, staţiune destinată sporturilor de iarnă (vara te atrage peisajul şi cam atât, însă te izbeşte şi mulţimea ieşită la grătar până la 1.000 şi ceva de metri altitudine), lacurile sărate de la Ocna Sibiului şi Mărginimea Sibiului, un segment etnografic în care agroturismul este la el acasă.

Aici nimic nu-i întâmplător, lecţia turismului fiind foarte bine învăţată. Pe cuvânt de gălăţean îndrăgostit de Ţiglina!

http://www.viata-libera.ro/articol-Sibiu_lectia_de_germana_2.html