Jump to content

Casă incendiată de trei ori într-o singură zi


Recommended Posts

Posted

Casă incendiată de trei ori într-o singură zi

Chemaţi DE TREI ORI la rând pe 11 septembrie să stingă focul de la imobilul cu nr. 101 de pe strada Domnească, pompierii gălăţeni au tras aceeaşi concluzie îngrijorătoare: focul a fost pus intenţionat.

Lipită de clădirea Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin”, clădirea de la nr. 101 a devenit, conform directorului Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin”, o adevărată bombă cu ceas: „Aici cineva incendiază intenţionat şi în mod repetat clădirea, şi nu ştim motivele. Cert este că pericolul este iminent, liceul fiind lipit de casa părăsită de la numărul 101. Iar noi nu putem păzi în permanenţă locul, pentru a preveni în timp util extinderea incendiului. Numai sâmbătă, de pildă, a fost pus de trei ori foc, în aceeaşi casă”.

Căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi: „Am fost alertaţi prima dată sâmbătă dimineaţă, la ora 11,10, la imobilul 101 din strada Domnească fiind semnalat incendiu. Următoarea alarmă a fost în aceeaşi zi, la ora 20,25, la aceeaşi adresă, cu acelaşi motiv. Cea de-a treia sesizare că arde casa cu numărul 101 din Domnească a venit la ora 23,10. La fiecare intervenţie s-au deplasat două autospeciale, focul fiind lichidat în termen de 30 de minute, de fiecare dată”.

În cele trei incendii succesive, petrecute sâmbătă, au ars mobilierul şi plafonul, nefiind însă înregistrate victime.

Caz anchetat de Poliţie

Ce a făcut ca această casă să fie de trei ori lovită, în aceeaşi zi, de acelaşi cataclism? Nimeni nu poate răspunde încă la această întrebare. În imobilul cu numărul 101 de pe strada Domnească trăiesc vagabonzi, de aceea, spune şi căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi, este cu atât mai ciudat ca tocmai aceste persoane să fi pus focul: „Poliţia a deschis o anchetă, pentru aflarea cu exactitate a circumstanţelor în care clădirea a fost incendiată. Concluzia în urma cercetărilor preliminare a fost că în acest imobil a fost folosit intenţionat sursa de aprindere, pentru generarea incendiului”, încheie purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

http://www.viata-libera.ro/articol-Horror_pe_Domneasca_-_Casa_incendiata_de_trei_ori_intr-o_zi_2.html

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.