Jump to content

Au moştenit un "cartier" de 4,2 milioane de euro


Recommended Posts

Posted

Retrocedare cu bucluc

Doi gălăţeni au pus în încurcătură Primăria Galaţi şi Guvernul după ce au cerut retrocedarea unei suprafeţe de 15.000 de metri pătraţi pe care trec toate reţelele de apă, termoficare şi gaze care deservesc blocurile din Ţiglina II.

Situaţie mai puţin obişnuită în justiţie, care trebuie să decidă dacă este oportun să restituie un teren de 1,5 hectare situate pe teritoriul fostei comune Fileşti. Solicitanţii sunt Eugen Sima şi Cristian Tudose, care nu au menţionat în cererea de chemare în judecată că ar fi interesaţi de obţinerea unor despăgubiri, ci doar de restituirea în natură a terenului. Autorităţile gălăţene se opun unei astfel de acţiuni, întrucât susţin că suprafaţa cu pricina este brăzdată de reţele de apă, termoficare, gaze, cabluri telefonice şi electrice, care reprezintă legătura cu civilizaţia pentru locuitorii din Micro 16 şi din Ţiglina II. Reprezentanţii au cerut introducerea în cauză a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care funcţionează pe lângă Guvernul României, dar şi a Ministerului Finanţelor.

Restituirea în natură nu este posibilă

Tribunalul Galaţi a dispus formarea unui al doilea dosar, în care să se judece oportunitatea implicării Ministerului Finanţelor în acest caz. Primăria Galaţi susţine că restituirea în natură nu mai este posibilă din motivele amintite anterior, dar nici nu li se pot acorda despăgubiri celor doi gălăţeni întrucât nu au solicitat acest lucru. Problema este pusă greşit, pentru că nu poţi recunoaşte legal că oamenii au dreptate, pentru ca apoi să nu le dai nici terenul, nici despăgubiri. Aceasta este calea cea mai sigură către CEDO, cum s-a mai întâmplat într-un alt caz în care era implicată tot municipalitatea. CEDO a acordat despăgubiri de sute de mii de euro unei israelience de origine română, după ce femeia s-a trezit exact în situaţia descrisă anterior. Tribunalul Galaţi i-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unei case deţinute de părinţi, dar a stabilit că persoanele care au obţinut titlul de proprietate pe imobil au fost cumpărători de bună credinţă. Vom reveni cu detalii.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=9

Posted

Pai ce treaba are Tiglina II cu Filestiul?? Ori e super-mare Filestiul si atunci se invecineaza cu buricul Galatiului, ori T2 a ajuns pana in buza Sidexului...

Poate Tiglina III. Sau poate e un articol facut dupa ureche.

Posted

Oare nu se cere retrocedarea terenului de sub combinat? Sau santierul naval nu sta oare pe vreun teren al cuiva? Mare tampenie cu retrocedarile astea. De fapt legile noastre sunt tampite. In parlament se doarme si se lipseste, fiecare da legile dupa ureche. Sa vedem cand o cere unul terenul de sub casa poporului ce vor face parlamentarii nostri iubiti. Mai fac una in alta parte pe banii nostri? :lol:

  • 9 months later...
Posted

Mega-afacere în centrul oraşului: 4,2 milioane € pentru Ultimul Leu

Consiliul Local din Galaţi trebuie să dea unor gălăţeni o adevărată avere pentru un teren. Despăgubirea-record reprezintă contravaloarea unei suprafeţe de 15.000 de metri pătraţi. Terenul a fost revendicat şi nu mai poate fi retrocedat în natură deoarece prin zonă trec toate reţelele de apă, termoficare şi gaze care deservesc blocurile din Ţiglina II. Suma reprezintă cea mai mare despăgubire acordată vreodată de justiţia gălăţeană moştenitorilor unor foşti proprietari. Solicitanţii sunt Eugen Sima şi Cristian Tudose, care nu au menţionat în cererea de chemare în judecată că ar fi interesaţi de obţinerea unor despăgubiri, ci doar de restituirea în natură a terenului. Autorităţile gălăţene s-au opus unei astfel de acţiuni întrucât au susţinut că suprafaţa cu pricina este brăzdată de reţele de apă potabilă, termoficare, gaze, cabluri telefonice şi electrice. Reprezentanţii Primăriei Galaţi au cerut introducerea în cauză a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care funcţionează pe lângă Guvernul României, dar şi a Ministerului Finanţelor, cu scopul de-a trece în sarcina acestora plata despăgubirilor acordate.

Restituirea în natură nu este posibilă

Primăria Galaţi a susţinut că restituirea în natură nu mai este posibilă din motivele amintite anterior, dar nici nu li se pot acorda despăgubiri celor doi gălăţeni întrucât nu au solicitat acest lucru. În urma unei expertize judiciare cerută recent de instanţă, s-a stabilit că valoarea terenului de 15.000 de metri pătraţi din apropiere de Ultimul Leu este de 4,2 milioane de euro.

Nu se ştie cine va plăti banii

Singura problemă care se punea în final este cine va plăti aceşti bani: Consiliul Local Galaţi sau statul român, prin Ministerul Finanţelor. Tribunalul Galaţi a decis recent că administraţia locală este bună de plată, urmând ca forul deliberativ local să achite şi cheltuielile de judecată efectuate de Eugen Sima şi Cristian Tudose, care se ridică la aproape 74.000 de lei.

Până la închiderea ediţiei, reprezentanţii Primăriei Galaţi nu au dorit să facă niciun fel de comentariu legat de milioanele de euro pe care instituţia este obligată să le achite.

http://www.adevarul.ro/rss/articol/gala ... l-leu.html

  • 1 year later...
Posted (edited)

Despăgubire de zece ori mai mare pentru un teren

Consiliul Local este obligat să le achite moştenitorilor unui teren din cartierul Fileşti această sumă considerabilă. Instanţa a decis că terenul de 1,5 hectare nu poate fi revendicat în natură deoarece în zonă este construit un cartier de locuinţe. Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Terenul este revendicat de gălăţenii Eugen Sima şi Cristian Tudose, care nu au menţionat în cererea de chemare în judecată faptul că ar fi interesaţi de obţinerea unor despăgubiri, ci doar de restituirea în natură a terenului. Instanţa a decis că nu este posibilă restituirea în natură şi a desemnat un expert pentru a stabili contravaloarea terenului.

Expertiză supraevaluată

Fabuloasa sumă de 4,2 milioane de euro a fost stabilită de expertul Vasile Bideaua, iar Consiliul Local nu a formulat obiecţiuni. Culmea, din expertiză reiese că preţul unui metru pătrat de teren în cartierul Fileşti ajunge la 280 de euro, deşi în realitate, în zonă, nu depăşeşte 12-15 euro. „Noi am cerut terenul, dar despăgubirile materiale au fost stabilite de un expert”, susţine unul dintre reclamanţi. În motivarea acţiunii, cei doi gălăţeni au arătat că terenul le-a aparţinut conform Contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.252 din 29 martie 1948, fiind preluat de stat fără titlu, în mod abuziv.

Tribunalul Galaţi prin sentinţa civilă nr.804 din 14 mai 2009 a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat Consiliul Local Galaţi la plata sumei de 4,2 milioane de euro, reprezentând contravaloarea suprafeţei de 1,5 hectare de teren intravilan situat pe teritoriul cartierul Fileşti. „Noi am cerut terenul în natură, iar Consiliul Local nu a fost de acord să ni-l dea. Următorul termen este pe 20 ianuarie 2011. Decizia este definitivă şi sperăm să fie şi irevocabilă”, ne-a declarat avocatul reclamanţilor Alexandru Păun.

Consiliul Local, în replică, îşi declară calitatea procesuală pasivă deoarece terenul revendicat aparţine proprietarilor clădirilor construite pe acesta. În prezent, dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu privire la cuantumul despăgubirilor Consiliul Local a susţinut că a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză în mai multe rânduri dar că instanţa le-a ignorat, susţinere ce nu este confirmată de niciun act depus la dosar.

Buni de plată

Preşedintele Comisiei buget-finanţe a CL, consilierul Constantin Aurelian, ne-a declarat că habar nu are despre acest proces: „N-a venit nimeni să ne ceară despăgubirea. Oricum, nu putem despăgubi pentru că n-avem personalitate juridică”, afirmă Constantin Aurelian, preşedintele Comisiei buget. Rămâne de văzut cum va plăti Consiliul Local uriaşa sumă, în condiţiile în care nu are patrimoniu, fiind doar autoritate deliberativă. Cu siguranţă însă că va plăti Acarul Păun, adică nimeni altul decât contribuabilul gălăţean.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Lectie_de_jumulit_bugetul_Primariei-_Instantele_galatene_au_acordat_o_despagubire_record_de_4-2_milioane_de_euro_pentru_un_teren_a_carui_valoare_de_piata_este_10_ori_mai_mica_0_335966479.html

Edited by AndreiM
Posted

Valorile erau cu totul altele acum vreo doi ani, poate chiar si de zece ori mai mari - la terenuri. Oricum, in atata vreme, daca se considera suma prea mare, era timp o gramada sa contesti suma...

Si, oricum, fata de 5,5 milioane de euro pentru o casa (zgaltaita de nu se mai stie cate cutremure...) si o parcare (retrocedarea sediului Primariei) si 15.000 de mp intravilan, parca e mai credibila suma in cel de-al doilea caz.

  • 4 months later...
Posted

CLM Galaţi îşi pierde banii prin sălile tribunalelor

* Mafia imobiliară a mai dat un tun de 4,2 milioane de euro

Consiliul Municipal Galaţi trebuie să plătească 4,2 milioane euro pentru că nu a fost retrocedat un teren care valorează de 14 ori mai puţin. În urmă cu zece ani, gălăţenii Eugen Sima şi Cristian Tudose au revendicat un teren de 1,5 ha, în zona Fileşti. La vremea în care a fost confiscat abuziv de stat, terenul era în extravilan, fiind ocupat de grădini şi vii. Între timp, acolo s-a construit Cartierul Siderugiştilor.

Cei doi revendicatori s-au adresat mai întâi Serviciului „Revendicări" din primărie, unde li s-a răspuns că cererea lor nu face obiectul activităţii serviciului, pentru că la momentul confiscării, terenul era extravilan. Au adresat o nouă solicitare, către primarul Dumitru Nicolae, dar nu au primit nici un răspuns.

În aceste condiţii, Sima şi Tudose au deschis acţiune în instanţă împotriva Consiliului Local al Municipiului (CLM) Galaţi, cerând ca terenul să le fie restituit în natură. Instanţa a stabilit că terenul nu poate fi restituit în natură, pe vechiul amplasament şi a dispus ca cei doi proprietari să primească despăgubiri în bani. Judecarea cauzei a fost suspendată sau scoasă de pe rol de mai multe ori, iar în 2007, instanţa de la Tribunalul Galaţi a dispus rejudecarea dosarului 2114/c/2002.

Un teren de 300.000, evaluat la 4,2 milioane euro

Magistraţii au dispus evaluarea terenului de către un expert autorizat, desemnându-l pentru aceasta pe Vasile Bideaua. Expertul a „umflat" serios valoarea terenului, la 4,2 milioane euro, adică 280 euro/mp, în condiţiile în care, în prezent, terenurile din zonă se vând la 11-15 euro/mp, iar în momentele bune ale pieţei imobiliare nu putea depăşi 20 euro/mp. Aşadar, valoarea terenului nu ar fi trebuit să depăşească 300.000 euro. Totuşi, expertul Vasile Bideaua a stabilit un preţ de 14 ori mai mare.

În dosarul 2021/121/2009, instanţa de la Tribunalul Galaţi a admis cererea lui Eugen Sima şi Cristian Tudose, obligând CLM Galaţi, prin primarul Dumitru Nicolae, la plata sumei de 4.200.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru terenul din Fileşti. Municipalitatea a fost obligată şi la plata unor cheltuieli de judecată, în valoare de 46.000 lei în cazul lui Sima şi de 27.786 lei în cazul lui Tudose.

CLM şi Primăria Galaţi au făcut recurs la Curtea de Apel Galaţi, dar prin sentinţa 45A/10.02.2010, magistraţii le-au dat dreptate revendicatorilor.

CLM şi Primăria au făcut recurs la instanţa supremă şi în mai 2010 dosarul 2021/121/2009 a ajuns pe rolul ÎCCJ. Prin sentinţa 319/20.01.2011, instanţa a respins recursurile primăriei şi CLM.

Sentinţa fiind irevocabilă, municipalitatea trebuie acum să le plătească celor doi reventicatori suma de 4,2 milioane de lei.

În corzi!

Consilierii municipali au aflat cu stupoare de faptul că trebuie să găsească cele 4 milioane de euro pentru plata despăgubirilor. Deocamdată fac anchete, ca să se afle cum stau lucrurile. A avut loc o şedinţă extraordinară a Comisiei de Buget Finanţe a CLM, la care au fost invitate fosta şefă a Direcţiei Juridice, Tincuţa Pătruţă şi juristul CLM, Carmen Bratoveanu. Nu e exclus să apară surprize, pentru că în 2007 Primăria Galaţi a mai pierdut un teren de 9,5 milioane euro, cu complicitatea fostei directoare Tincuţa Pătruţă, care nu a reprezentat primăria la nici una din cele 8 termene din procesul în care municipalitatea a pierdut terenul.

Un „client" vechi

Expertul Vasile Bideaua, care este autorul supraevaluării terenului, a fost angajat al serviciului de cadastru din Primăria Galaţi, pe vremea când primar era Eugen Durbacă. Bideaua a fost implicat într-un schimb de terenuri, în care firma SC Delta Rom, la care acţionari erau primarul Eugen Durbacă şi soţia sa, a obţinut terenul de pe str. Brăilei, la intrarea în Galaţi, cedând un teren situat în zona Brateş. Bideaua a explicat atunci că a întocmit documetaţia la cererea SC Delta Rom, al cărui acţionar era primarul Durbacă.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/dobrogea/mafia-imobiliara-a-mai-dat-un-tun-de-4-2-milioane-de-euro-215533.html

Posted (edited)

Oare nu se cere retrocedarea terenului de sub combinat? Sau santierul naval nu sta oare pe vreun teren al cuiva? Mare tampenie cu retrocedarile astea. De fapt legile noastre sunt tampite. In parlament se doarme si se lipseste, fiecare da legile dupa ureche. Sa vedem cand o cere unul terenul de sub casa poporului ce vor face parlamentarii nostri iubiti. Mai fac una in alta parte pe banii nostri? :lol:

Nu vor fi in stare. Pe astia nu ii intereseaza decat niste varuieli cu asfalt declarate modernizari de drumuri. La pret de super autostrazi suspendate in creerul muntilor.

Edited by bosorogu'
  • 3 months later...
Posted

Sechestru asigurator pe bunurile Consiliului Local!

Acţiunea a fost întreprinsă în vederea executării unei deciziei irevocabile emisă de Înalta Curte de Casaţie.Este vorba de o despăgubire de 4,2 milioane de euro pe care Consiliul Local Galaţi este obligat să o acorde moştenitorilor unui teren din cartierul Ţiglina III.

Pe 20 ianuarie 2011, prin Decizia nr.319, Înalta Curte de Casaţie decide defintiv şi irevocabil că gălăţenii Eugen Sima şi Cristian Tudose sunt îndreptăţiţi să primească această despăgubire din partea Consiliului Local Municipal Galaţi. Deşi reprezentanţii CL au susţinut în repetate rânduri, atât public cât şi în faţa instanţelor de judecată, faptul că nu există conturi ale Consiliului Local şi nici patrimoniu propriu, avocaţii moştenitorilor deţin acte oficiale ce dovedesc exact contrariul. Astfel, conform avocatului Alexandru Păun, în cadrul executării silite, derulate împotriva Consiliului Local al Municipiului Galaţi, a fost înfiinţat sechestrul asigurator asupra unui număr de imobile, aflate în proprietatea Consiliului Local, printre care şi blocul A4, tronson 1, de pe strada Traian, un imobil situat în strada Traian nr. 93, un imobil situat în strada Mihai Bravu nr. 23, un imobil situat Micro 39 C, bl. J5 şi un imobil situat în strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 32. „Au fost obţinute de la autorităţile competente, documente din care reiese derularea unor operaţiuni prin conturi bancare şi de trezorerie de către Consiliul Local al Municipului Galaţi. Considerăm că toate acţiunile ilegale întreprinse de persoanele responsabile din cadrul Consiliului Local al Municipiului Galaţi, reprezinta un refuz samavolnic de a executa o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care o instituţie publică a administraţiei locale a fost obligată la plata unor despăgubiri juste si echitabile stabilite irevocabil de puterea judecatoreasca”, ne-a declarat Alexandru Păun, avocatul celor doi moştenitori. Conform aceleiaşi surse, bunurile vor fi scoase la licitaţie în perioada imediat următoare. „O să facem o expertiză asupra imobilelor. Părerea mea, cel de pe Mihai Bravu nr.23 ar costa 80-100.000 de euro, iar tronsonul blocului A 4 în jur de 200.000-300.000 euro”, a mai spus avocatul Alexandru Păun.

Primarul neagă

Întrebat dacă există în acest moment un sechestru asigurator pe unul din bunurile Consiliului Local, primarul Dumitru Nicolae ne-a declarat: „Nu este niciun sechestru. Vreau să vă fie clar: domeniile administraţiei locale nu se sechestrează, nu se iau, sunt nişte prevederi în ţara noastră. Ăla e bloc construit de noi şi cu asta basta!”.

Contactată telefonic, Carmen Moldoveanu, avocatul Consiliului Local Galaţi, a refuzat să ne ofere o declaraţie.

adevarul.ro

  • 2 months later...
Posted

„Casa prim-secretarilor PCR” va fi scoasă la licitaţie pe 26 august

Îndreptăţiţi la o despăgubire de 4,2 milioane de euro, moştenitorii unui cartier din Galaţi au pus sechestru pe bunurile Consiliului Local. La prima licitaţie, programată pe 26 august, va fi valorificat imobilul din strada Mihai Bravu 23 (fosta Casa prim-secretarilor PCR). Preţul de pornire este de 250.000 de euro.

Caz fără precedent la Galaţi! Consiliul Local (CL) Galaţi riscă să rămână fără o parte din patrimoniul său imobiliar asupra căruia a fost instituită măsura sechestrului asigurator, una dintre clădirile acestuia fiind scoasă deja la licitaţie. Acţiunea a fost întreprinsă în vederea executării Deciziei irevocabile (nr. 319) emisă de Înalta Curte de Casaţie, pe 20 ianuarie 2011. Este vorba de o despăgubire de 4,2 milioane de euro pe care CL este obligat să o acorde lui Eugen Sima şi Cristian Tudose, moştenitorii unui teren pe care a au fost construite blocurile din cartierul Ţiglina III. Instanţa a decis că nu este posibilă restituirea în natură întrucât terenul revendicat face parte integrantă dintr-un cartier de locuinţe.

Deşi reprezentanţii CL au susţinut în repetate rânduri faptul că sentinţa Înaltei Curţi nu poate fi pusă în executare deoarece instituţia pe care o reprezintă nu are patrimoniu, avocatul moştenitorilor Alexandru Păun deţine acte oficiale care dovedesc exact contrariul. De altfel, reprezentantul celor doi moştenitori a depus la Parchetul Judecătoriei gălăţene, plângeri penale împotriva primarului Dumitru Nicolae, a consilierilor locali, precum şi a câtorva funcţionari de la Trezoreria Galaţi, deoarece refuză achitarea substanţialei despăgubiri.

"Nu există nicio justificare legală care să motiveze refuzul de îndeplinire a obligaţiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Clienţii mei au formulat plângeri penale împotriva persoanelor considerate responsabile. A fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi pentru cercetarea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârşit în forma calificată, neglijenţa în serviciu, fals intelectual şi fals în declaraţii", ne-a declarat avocatul Alexandru Păun.

Conform aceleiaşi surse, în cadrul executării silite derulate împotriva Consiliului Local, a fost instituit sechestrul asigurator asupra unui număr însemnat de imobile printre care "blocul A4, tronson 1, de pe strada Traian, un imobil situat în strada Traian nr. 93, un altul de pe strada Mihai Bravu nr. 23, o clădire situată în Micro 39 C, bl. J5, o alta din strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 32 şi un spaţiu comercial situat pe strada, Domnească nr.13, blocul L, parter".

Primul imobil care va fi scos la licitaţie este cel de pe strada Mihai Bravu, numărul 23 (în care are sediul grădiniţa particulară Lyra). Casa are o semnificaţie aparte întrucât în perioada comunistă a servit drept locuinţă de serviciu pentru primii secretari PCR care au condus judeţul Galaţi. Licitaţia va avea loc vineri, 26 august, ora 11.00. „S-a făcut o evaluare de către un expert. Preţul de pornire este 255.000 de euro. Este o clădire valoroasă. Cu siguranţă că vom obţine un preţ bun", afirmă avocatul Păun.

Persoanele care doresc să participe la licitaţie trebuie să se înscrie la biroul executorului judecătoresc Munteanu Paraschiva Laura şi să depună o garanţie de 10%. Licitaţia este publică.

Conform avocatului Alexandru Păun, în curând, urmează să fie scos la licitaţie tronsonul 1 de la blocul A4. „Valorează cel puţin un milion de euro. Dacă nu se va ajunge la o înţelegere cu primarul Galaţiului, vom continua să punem sechestru şi pe alte clădiri ale Consiliului Local. De la Cadastru ni s-a spus că în patrimoniul Consiliului Local sunt în jur de 250-300 de imobile ", a spus avocatul Păun.

adevarul.ro

Posted

30-40 de imobile, vândute pentru recuperarea a 4,2 milioane euro

Începând de pe 26 august, zeci de case şi terenuri aflate în proprietatea municipalităţii vor fi scoase la licitaţie, imobil cu imobil, în cadrul unei ample executări silite. Prin aceste vânzări în serie ar trebui să fie acoperită suma de 4,2 milioane euro, pe care Consiliul Municipal (CLM) Galaţi ar trebui să o plătească lui Eugen Sima şi Cristian Tudose, pentru că nu au fost puşi în posesia unui teren revendicat.

În 2002, cei doi au revendicat un teren de 1,5 ha, în zona Fileşti. La vremea confiscării, terenul era în extravilan, fiind ocupat de vii şi grădini. După ce a început construirea Sidex-ului, acolo a fost construit Cartierul Siderurgiştilor. Sima şi Tudose au depus cererea la Serviciul „Revendicări", dar funcţionarii i-au trimis la plimbare cu explicaţia că solicitarea nu face obiectul activităţii serviciului, pentru că în momentul confiscării terenul era în extravilan.

Au adresat o cerere şi primarului Dumitru Nicolae, dar nu au primit nici un răspuns şi s-au adresat justiţiei, cerând restituirea în natură. Instanţele au stabilit că nu e posibilă aplicarea „restitutio in integrum", pentru că acolo sunt blocuri. Pentru stabilirea daunelor, judecătorii au dispus evaluarea terenului, desemnându-l pe expertul Vasile Bideaua.

Acesta a supraevaluat valoarea terenului la 4,2 milioane euro, adică 280 euro/mp. În prezent, terenurile din Fileşti se vând la 11-15 euro/mp, iar în momentele bune ale pieţei imobiliare nu depăşeau 20 euro/mp. Aşadar, valoarea terenului ar fi de aproximativ 300.000 euro. În dosarul 2021/121/2009, Tribunalul Galaţi a admis cererea lui Sima şi Tudose, obligând CLM Galaţi la plata a 4,2 milioane de euro şi a unor cheltuieli de judecată de 46.000 lei pentru Sima şi de 27.786 lei lui Tudose. CLM şi primăria au făcut recurs la curtea de apel, care a menţinut decizia tribunalului. Municipalitatea a făcut recurs la instanţa supremă, iar ÎCCJ a emis sentinţa 319/20.01.2011, prin care a respins recursul. Sentinţa fiind irevocabilă, CLM şi Primăria Galaţi trebuie să le plătească celor doi revendicatori suma de 4,2 milioane de lei.

Dosare penale şi procese inutile

Dacă ar fi tratat cu seriozitate cererea celor doi revendicatori, primăria ar fi rezolvat problema foarte simplu, prin oferirea unui teren la schimb. Abia după ce ÎCCJ a obligat municipalitatea la plata mega-despăgubirii, funcţionarii au ieşit din amorţeală, dar acum nu mai au ce să facă. Pe rolul Judecătoriei Galaţi sunt 10 acţiuni deschise de primărie împotriva lui Sima şi Tudose, speţa fiind plângere împotriva încheierii de carte funciară. Termenele sunt fixate în... mai 2012.

Procurorii DNA s-au sesizat asupra unui amănunt important în acest caz, anume că terenul de 1,5 ha fost supraevaluat, iar evaluatorul Vasile Bideaua a lucrat pe vremuri în Primăria Galaţi, la Direcţia Cadastru. Aşadar, ar exista şi ipoteza unei complicităţi a funcţionarilor din primărie la paguba suportată de municipalitate. Între timp, Sima şi Tudose au contraatacat, depunând şi ei plângeri penale împotriva finanţiştilor primăriei, care au refuzat plata celor 4,2 milioane euro, şi împotriva consilierilor municipali, care nu au rol în piesă dar au fost puşi la zid de ÎCCJ.

Între timp, avocatul celor doi a declanşat o operaţiune amplă de executări silite, anunţând punerea sechestrului şi scoaterea la licitaţie a 30-40 de imobile şi terenuri ale municipalităţii, pentru a fi obţinută suma de 4,2 milioane euro.

„Casa Prim-secretarilor", prima scoasă la licitaţie

Pe 26 august va fi scos la licitaţie imobilul de pe str. Mihai Bravu nr. 23, imobil de patrimoniu care a fost reşedinţa foştilor prim-secretari PCR de Galaţi. Preţul de pornire va fi de 250.000 de lei, o valoare mică ţinând cont de faptul că suprafaţa construită e de 330 mp, iar cea a grădinii de 365 mp.

Imobilul de pe Mihai Bravu are, la rândul său, o „poveste de tranziţie". Ar fi putut fi după 1990 sediul unei instituţii publice, dar a devenit e o afacere cu iz clientelar, fiind dăruită de fostul primar Eugen Durbacă familiei Alexandru şi Valentina Nicolaev, care l-au urmat la ApR, PUR şi PC. Valentina Nicolaev a fost consilier judeţean şi preşedinta Organizaţiei de Femei a PC Galaţi. În 1990, imobilul devenise sediul Mişcării Ecologiste din România, dar pentru că ecologiştii nu aveau bani de chirie, în imobil s-au mai mutat şi alţi chiriaşi, între care şi Fundaţia Lyra, a familiei Nicolaev, cu profil de activitate grădiniţă. Soţii Nicolaev au reuşit să îi elimine pe ceilalţi chiriaşi, punând stăpânire pe întregul imobil, plătind la început o chirie modică, de 914 lei. Pe 19.06.1996, soţii Valentina şi Alexandru Nicolaev şi-au vândut apartamentul de pe str. Siderurgiştilor nr. 8, bl. D4, ap. 66 şi s-au mutat în casa de pe str Mihai Bravu. Procesul-verbal de predare-primire a imobilului, nr. 23/26.07.1996, a fost întocmit pentru Fundaţia Lyra, dar contractul de închiriere a fost încheiat de primăria condusă de Durbacă cu Alexandru Nicolaev, ca chiriaş persoană fizică. În 2000, înainte de pierde mandatul de primar, Durbacă a aprobat o prelungire de 6 ani a contractului. Atunci s-a schimbat şi formula, trecându-se de la „contract de închiriere" la „atribuire în folosinţă gratuită a imobilului". În şedinţa CLM Galaţi din 28.08.2008, la punctul 28 al ordinii de zi a fost trecut un proiect de hotărâre iniţiat de primarul Dumitru Nicolae, prin care s-a prelungit folosinţa gratuită a imobilului de către familia Nicolaev cu încă 5 ani, adică până în 2013.

romanialibera.ro

  • 4 weeks later...
Posted

Licitaţia pentru vânzarea “Casei prim-secretarilor PCR", amânată. Preţul de pornire scade cu 25%

Îndreptăţiţi la o despăgubire de 4,2 milioane de euro, moştenitorii unui cartier din Galaţi au pus sechestru pe bunurile Consiliului Local. Primul imobil scos la licitaţie este cel de pe strada Mihai Bravu, numărul 23 (în care are sediul grădiniţa particulară Lyra).

Licitaţia ar fi trebuit să aibă loc vineri, 26 august, însă a fost amânată deoarece nu s-a înscris nicio persoană. "Nu s-a înscris nimeni pentru licitaţie. Vom stabili o altă zi. Preţul de pornire va scădea cu 25%", ne-a declarat avocatul Alexandru Păun, reprezentantul moştenitorilor. Clădirea a fost evaluată la 250.000 de euro.

Casa are o semnificaţie aparte întrucât în perioada comunistă a servit drept locuinţă de serviciu pentru primii secretari PCR care au condus judeţul Galaţi.

Desi Primăria a pierdut o clădire de patrimoniu valoroasă, primarul Dumitru Nicolae nu pare să fie deranjat de acest lucru:"Nu noi am dat-o. Duceţi-vă şi întrebaţi Instanţa. Ce să fac eu dacă legile sunt strâmbe în România?".

Reamintim că acţiunea a fost întreprinsă în vederea executării Deciziei irevocabile (nr. 319) emisă de Înalta Curte de Casaţie, pe 20 ianuarie 2011. Este vorba de o despăgubire de 4,2 milioane de euro pe care CL este obligat să o acorde lui Eugen Sima şi Cristian Tudose, moştenitorii unui teren pe care a au fost construite blocurile din cartierul Ţiglina III. Instanţa a decis că nu este posibilă restituirea în natură întrucât terenul revendicat face parte integrantă dintr-un cartier de locuinţe.

Cazul a ajuns la DNA

Deşi reprezentanţii CL au susţinut în repetate rânduri faptul că sentinţa Înaltei Curţi nu poate fi pusă în executare deoarece instituţia pe care o reprezintă nu are patrimoniu, avocatul moştenitorilor Alexandru Păun deţine acte oficiale care dovedesc exact contrariul.

Drept urmare, primarul Dumitru Nicolae, consilierii locali si cativa functionari de la Trezoreria Galati s-au ales cu plangeri pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârşit în forma calificată, neglijenţa în serviciu, fals intelectual şi fals în declaraţii.

"Clienţii mei au formulat plângeri penale împotriva persoanelor considerate responsabile. Ne-am adresat si Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru investigarea aspectelor ce cad în competenţa acestei instituţii”, a declarat avocatul Păun.

Urmează tronsonul 1 de la Blocul A4

Conform avocatului Alexandru Păun, în curând, urmează să fie scos la licitaţie tronsonul 1 de la blocul A4. „Valorează cel puţin un milion de euro. Dacă nu se va ajunge la o înţelegere cu primarul Galaţiului, vom continua să punem sechestru şi pe alte clădiri ale Consiliului Local. De la Cadastru ni s-a spus că în patrimoniul Consiliului Local sunt în jur de 250-300 de imobile", a spus avocatul.

adevarul.ro

  • 2 months later...
Posted

Ei vor recuperarea a 4,2 milioane de euro, CL spune că n-are

* Primarul Galaţiului, întregul Consiliu Local şi două funcţionare de la Trezorerie s-au ales cu plângeri penale la DNA

Moştenitorii celor 15.000 de metri pătraţi din cartierul Ţiglina III care au de încasat de la Consiliul Local 4,2 milioane de euro sunt departe de a-şi fi terminat lupta cu instituţiile statului. Avocatul celor doi, Alexandru Păun, ne-a spus că are în jur de 40 de dosare prin care încearcă să obţină, în numele clienţilor săi, ceea ce li se cuvine moştenitorilor printr-o decizie definitivă şi irevocabilă obţinută după mai bine de zece ani de procese. Păun ne-a mai spus că are şi o cerere de strămutare pentru unul din dosare. Printre zecile de procese se numără şi „validarea de poprire”, pe care a pierdut-o la Judecătorie. Este vorba despre o acţiune în instanţă prin care avocatul a încercat să pună poprire pe conturile Trezoreriei, pentru a recupera, în numele clienţilor săi, fabuloasa sumă de 4,2 milioane de euro.

Procese şi plângeri penale

Acţiunea a pierdut-o la Judecătorie, pe motiv că „persoana” chemată în judecată, Consiliul Local, nu are personalitate juridică, nici patrimoniu şi nici cont la Trezorerie. Chiar dacă avocatul a dus în instanţă dovezi că pe acel cont, care ar fi al Consiliului Local Galaţi, au mai fost puse popriri de către alte persoane, acest lucru nu a fost de ajuns, magistraţii dând câştig de cauză „forului legislativ” al Galaţiului. Acum dosarul se află în apel la Tribunal, iar Alexandru Păun ne-a spus că din cauză că nu li se dă clienţilor săi ceea ce li se cuvine, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, a făcut două plângeri penale care au ajuns pe masa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Una este împotriva primarului Dumitru Nicolae şi a întregului Consiliu Local, şi alta pe numele a două funcţionare de la Trezoreria Galaţiului.

Edilul şi CL-ul, la DNA

Primarul şi consilierii au fost învinuiţi de Păun de abuz în serviciu, fals şi uz de fals, iar celor de la Trezorerie li se reproşează faptul că au refuzat poprirea. Ambele acţiuni se află în faza de început, motiv pentru care Păun ne-a mărturisit că speră ca urmărirea penală să demareze cât mai curând. Surse din cadrul DNA Serviciul Teritorial Anticorupţie (STA) Galaţi ne-au confirmat existenţa celor două plângeri. Nu trebuie uitat că tot în rândul acţiunilor menite să ajute recuperarea sumei 4,2 milioane de euro se înscriu şi procesele prin care Păun a reuşit să pună sechestru pe mai multe imobile care figurau la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) ca fiind ale Consiliului Local.

Deşi spune că nu are proprietăţi, CL a atacat OCPI

Interesant este însă că „forul legislativ” al Galaţiului are la rândul său 24 de acţiuni prin care a chemat în judecată atât OCPI, cât şi pe cei doi moştenitori, Eugen Sima şi Cristian Tudose, asta întâmplându-se după ce aceştia au instituit sechestru pe anumite imobile. Cel mai cunoscut caz este al casei din strada Mihai Bravu, care, potrivit lui Păun, le aparţine acum celor doi moştenitori. Pe rolul instanţelor au mai existat dosare prin care se cerea instituirea de sechestru judiciar pe un imobil de pe strada Fraternităţii, numărul 1; un altul în Micro 39C - Blocul J5, parter, altul în strada Domnească – la numărul 13, Blocul L, parter, un altul în strada Cuza 32 şi altul la Vânători, tarlaua 168, parcela 898-3, unde se află o bază de ecarisaj.

viata-libera.ro

  • 4 months later...
Posted

Primarul Nicolae ”a reușit” să piardă bugetul Galațiului în instanță

Încăpăţânarea primarului Dumitru Nicolae şi "priceperea" celor patru avocaţi, plătiţi cu peste 2,4 miliarde de lei vechi pe an, bagă municipiul în faliment. Drept dovadă, începând din 10 aprilie 2012, bugetul municipiului poate fi uşurat în orice moment de 4,2 milioane de euro. Este o Sentinţă definitivă şi executorie a Tribunalului Cluj care dispune: "validarea popririi asupra contului municipiului Galaţi până la concurenţa sumei de 4,2 milioane de euro". La această sumă, se adaugă şi cheltuieli de judecată, în valoare de 800.774 lei.

Ignoranţă plătită scump

Totul a pornit de la un teren, situat în cartierul Ţiglina III (în spate la Bingo Europa). Acţiunea de revendicare a fost demarată în anul 2000 de către gălăţenii Eugen Sima şi Cristian Tudose, iar procesul a durat aproximativ 12 ani. Cei doi au demonstrat că terenul le-a aparţinut, conform contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.252, din 29 martie 1948, preluat de stat în mod abuziv.

Pentru că terenul nu a putut fi restituit în natură, pe 14 mai 2009, prin sentinţa civilă nr. 804, Tribunalul Galaţi a obligat Consiliul Local la plata sumei de 4,2 milioane de euro. În ianuarie 2011, Înalta Curte de Casaţie și Justiție a respins recursul municipalităţii gălăţene şi a obligat, prin sentinţa irevocabilă, Consiliul Local să plătească suma de 4,2 milioane euro. Valoarea a fost stabilită prin raportul de expertiză, întocmit de expertul Vasile Bideaua.

În ciuda acestor evidenţe, primarul Dumitru Nicolae şi cei patru avocaţi, plătiţi degeaba din bani publici, au continuat să ignore sentinţa Inaltei Curţi de Casaţie și Justiție. Ei au susţinut, în repetate rânduri, faptul că "Sentinţa nu poate fi pusă în executare, deoarece Consiliul Local nu are patrimoniu". Prin urmare, avocatul moştenitorilor a pus sechestru pe imobilul de pe Mihai Bravu 23 ( casa prim secretarului PCR) şi a cerut în instanţă înfinţarea popririi pe conturile municipalităţii.

Poprire validată de judecători

Pe 10 aprile 2012, Tribunalul Cluj a admis apelul declarat de cei doi gălăţeni, împotriva Sentinţei nr.4838, din 11 mai 2011, a Judecătoriei Galaţi. Aceasta dispunea desfiinţarea popririi instituită asupra Trezoreriei Primăriei Galati. În consecinţă, judecătorii clujeni au cerut "validarea popririi asupra contului municipiului Galaţi, până la concurenţa sumei de 4,2 milioane de euro". La această sumă se adaugă şi suma de 800.774 lei - cheltuieli de judecată. "Nu am ajuns la nicio înţelegere cu primarul Dumitru Nicolae, aşa că am fost nevoiţi să continuăm demersul legal pentru a ne obţine drepturile. Decizia Tribunalului Cluj este definitivă şi executorie, cu drept de recurs la Curtea de Apel", ne-a declarat avocatul moştenitorilor, Alexandru Păun.

Situaţia este mai absurdă, cu atât mai mult cu cât niciun avocat nu a reprezentat Consiliul Local în acest proces. Mai mult, pentru a avea drept de a pleda la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie, în mod obligatoriu, o experienţă de minim cinci ani. Surprinzător sau nu, niciunul dintre avocaţii angajaţi de Primăriei nu deţine acest drept.

nepasadegalati.ro

  • 3 months later...
Posted

Marius Stan va încerca să negocieze valoarea daunelor

„În fiecare zi continuă să vină hotărâri judecătoreşti în procese pierdute de Primărie. Cea mai nouă este în dosarul Sima şi Tudose, în care am primit o sentinţă definitivă şi executorie de 4,2 milioane de euro. Este o acţiune în instanţă începută cu peste 10 ani în urmă, timp în care Primăria n-a pus în executare o hotărâre judecătorească, Primăria n-a oferit măcar un teren la schimb. Nu avem ce să facem, trebuie să plătim”, a declarat primarul Galaţiului, Marius Stan, într-o conferinţă de presă.

Cele 1,5 hectare de extravilan la momentul confiscării au fost supraevaluate de expertul Vasile Bideaua, fost angajat la Serviciul Cadastru din Primărie, la un preţ de cel puţin 14 ori mai mare decât cel pe care îl are astăzi terenul intravilan din acea zonă, ajungându-se la suma de 4,2 milioane de euro.

Repetând faptul că Primăria este obligată să plătească cele 4,2 milioane de euro, sentinţa fiind definitivă şi executorie, Marius Stan a spus şi că există un „pai” de care să se agaţe instituţia: „De aceea am şi infiinţat o comisie de mediere (…), pentru că sunt sute de alte cazuri în care Primăria va trebui să plătească, cazuri cu zeci de milioane cerute ca daune. Din comisie vor face parte consilieri locali, eu nu voi fi, ca să nu se interpreteze. Revenind la cazul Sima şi Tudose, la ultimul proces Primăria nici n-a fost prezentă”, a mai spus Marius Stan.

presagalati.ro

  • 1 month later...
Posted

Autoritatea locală a refuzat să retrocedeze un teren de 1,5 hectare. Cum a ajuns Primăria Galaţi în pragul executării silite

Un tun imobiliar de 4,2 milioane euro dat municipalităţii gălăţene va deveni un caz penal, urmând să fie depuse mai multe plângeri penale pe numele protagoniştilor.

Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat vinerea trecută în dosarul 19.383/233/2010, în care municipiul Galaţi prin Primărie şi Consiliul Local al Municipiului (CLM) Galaţi sunt executate silit cu suma de 4,2 milioane de euro pentru că funcţionarii primăriei nu au refuzat retrocedarea în natură a unui teren de 1,5 ha de teren.

În 2002, Eugen Sima şi Cristian Tudose au revendicat terenul situat în zona Fileşti, dar funcţionarii le-au ignorat cererea, susţinând că terenul ar fi în extravilan. Au adresat o cerere şi fostului primar, Dumitru Nicolae, dar nu au primit nici un răspuns şi s-au adresat justiţiei, cerând restituirea în natură. Instanţele au stabilit că nu e posibilă aplicarea „restitutio in integrum", pentru că acolo sunt blocuri, şi au stabilit ca municipalitatea să le plătească daune celor doi. Cuantumul daunelor a fost stabilit de expertul Vasile Bideaua, fost angajat al Serviciului Cadastru din primărie. El a supraevaluat valoarea terenului la 4,2 milioane euro, adică 280 euro/mp, deşi terenurile din zonă se vindeau cu 11-15 euro/mp. În dosarul 2021/121/2009, Tribunalul Galaţi a obligat CLM să plătească cele 4,2 milioane de euro lui Sima şi Tudose. Primăria şi CLM Galaţi au făcut recurs, ICCJ le-a respins acţiunea şi au urmat noi acţiuni ale municipalităţii la Tribunalul şi Curtea de Apel Cluj.

Vineri, Curtea de Apel s-a pronunţat. A respins recursul primăriei şi a admis în parte recursul CLM Galaţi, validând executarea silită a municipalităţii cu cele 4,2 milioane euro. „Dispune validarea popririi înfiinţată în dosarul execuţional numărul 138/2010 al BEJ Munteanu Laura, în baza titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 804/14.05.2009 a Tribunalului Galaţi", se spune în sentinţa magistraţilor clujeni.

„Este o decizie la modul încurcă‑i, Doamne, şi pe ăştia. A fost scos din cauză municipiul Galaţi, s‑ar putea spune că ar trebui să chiuim de bucurie că am fost exoneraţi de obligaţia de a plăti, totuşi este făcut responsabil pentru plata celor 4,2 milioane euro Consiliul Municipal, prin conturile pe care le avea înainte de 2009, conturi care sunt aceleaşi cu cele ale municipiului. Aşa că vă rog pe dumneavoastră să trageţi concluzia. E greu de priceput, mai ales când nu ai cunoştinţe juridice. Am chemat până acum două case de avocatură. Aşteptăm să primim sentinţa", ne-a declarat primarul Galaţiului, Marius Stan.

Plângere penală pentru „supraevaluatorul" terenului

În opinia primarului, avem de‑a face cu o „golănie" imobiliară: „Nu mă feresc să o spun, este o golănie. Dacă am ajuns să evaluăm în Galaţi, într-un cartier mărginaş, un hectar de teren la 4,2 milioane de euro, înseamnă că trăim bine în Galaţi". În acest context, primăria va depune o primă plângere penală împotriva expertului care a supraevaluat terenul respectiv la o valoare cu mult mai mare decât aceea la care e cotat terenul pe piaţa imobiliară. „Evaluatorul res­pectiv va primi o plângere penală din partea noastră, pentru evaluarea a 1,5 ha la 4,2 milioane de euro. Prima plângere penală se va îndrepta împotriva acelui evaluator", a declarat primarul Galaţiului.

Funcţionarii corupţi vor fi puşi pe liber

Noul primar promite să ia măsuri foarte dure şi împotriva funcţionarilor primăriei care au facilitat tunul imobiliar prin faptul că nu au contestat în instanţă expertiza lui Bideaua şi nici nu au cerut o contraexpertiză, făcându-le jocurile celor care acum execută Primăria Galaţi cu 4,2 milioane euro.

„Ar fi dramatic ca dintr-un buget şi aşa insuficient să dăm bani la şmecheri care au ştiut să îşi ia aliaţi din primărie, oameni care nu au făcut un lucru elementar, să apere drepturile şi interesele primăriei. Nici măcar nu au avut bunul simţ şi minima decenţă să meargă să ceară o contraexpertiză. Vor răspunde cei care în momentul de faţă sunt de cealaltă parte a baricadei după ce au fost angajaţi prin primărie şi au şi răspuns direct, prin semnătură", a mai adăugat Marius Stan.

Funcţionarii corupţi sau incompetenţi care au favorizat acest tun imobiliar nu se vor mai regăsi în noua organigramă a primăriei.

Probleme şi pentru fostul primar

În acest caz, ar putea avea probleme şi fostul primar al Galaţiului, Dumitru Nicolae, în mandatul căruia s-a produs acest tun imobiliar. Instituţia păgubită, municipalitatea, va trebui să deschidă acţiune pentru recuperarea daunelor de 4,2 milioane de euro de la cei care au produs aceste pagube prin deciziile ilegale care constituie încălcări ale dreptului de proprietate. „Deocamdată, dacă primăria nu plăteşte, domnul primar are deja plângere penală", a mai declarat primarul Marius Stan.

romanialibera.ro

  • 6 months later...
Posted

Casele de avocatură au câştigat procesele

În 2001, Eugen Sima şi Cristian Tudose au revendicat un teren de 1,5 hectare, în zona Fileşti. Cererea lor nu a fost luată în seamă nici de funcţionari, nici de primar şi au luat şi ei calea justiţiei. Tribunalul a stabilit că terenul nu mai poate fi restituit pe vechiul amplasament, pentru că acolo sunt blocuri şi a dispus ca cei doi să primească despăgubiri în bani. Expertul a supraevaluat terenul de la 300.000 de euro la 4,2 milioane euro. Prin sentinţa 319/20.01.2011, dată în dosarul 2021/121/2009, instanţa ICCJ s-a pronunţat prin sentinţă definitivă şi irevocabilă obligând CLM Galaţi la plata celor 4 milioane euro. Primăria şi-a angajat o casă de avocatură şi şi-a reluat demersurile în instanţe.

Primăria pierde procesele pe mâna propriilor jurişti

Raportul unui audit realizat recent la Primăria Galaţi de PricewaterhouseCoopers a relevat că primăria a pierdut foarte multe procese pe mâna propriilor jurişti. Primarul Marius Stan a declarat că primăria a pierdut foarte multe procese din cauza non-combatului juriştilor primăriei, care fie nu şi-au ales cea mai bună strategie de apărare în instanţă a intereselor municipalităţii, fie nu s-au prezentat la procese.

Casele de avocatură au câştigat procesele

Primarul Galaţiului spune că de câteva luni a angajat două case de avocatură care să reprezinte primăria în procese şi primele rezultate se văd, municipalitatea câştigând procesele în care celebrii Sima şi Tudose, cereau despăgubiri şi penalităţi de 4,2 milioane de euro. Aceiaşi Sima şi Tudose au mai deschis şi o altă acţiune în instanţă, în care cer daune de 10 milioane de euro pentru că primăria nu le-a plătit daunele de 4,2 milioane euro. „Rezultatele angajării unor case de avocatură se simt, din punct de vedere financiar. Sunt cazuri, printre care şi cel arhicunoscut, al litigiului cu Sima şi Tudose, în care eu, ca primar, eram obligat să semnez, să pun în aplicare o sentinţă definitivă şi executorie, de 4,2 milioane de euro pentru 1,5 ha de teren, în zona Fileşti. Era mai scump decât în Pipera.

Am mai spus şi repet şi acum, mai bine fac puşcărie decât să semnez punerea în aplicare a unei astfel de hotărâri. Mă felicit că nu am pus în aplicare această hotărâre judecătorească pentru că, între timp, avocaţii pe care i-am angajat au reuşit să facă paşi extrem de importanţi pentru câştigarea acestor procese. Pe 14 martie, la Bucureşti, am avut deja câştig de cauză în procesul intentat tot de Sima şi Tudose, care solicitau 10 milioane de euro cu titlul de daune şi penalităţi, pentru că nu am pus în aplicare precedenta hotărâre. Am câştigat procesul. Şi în procesul pe fond, cu daunele de 4,2 milioane euro, avem paşi însemnaţi pe care i-am făcut. Am avut câştig de cauză la Curtea de Apel de la Cluj”, ne-a declarat primarul Marius Stan.

romanialibera.ro

  • 1 year later...
Posted

Primăria încearcă să scape de o executare silită de 4,2 milioane de euro

Municipalitatea a deschis două procese la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind vorba de o contestaţie la executare şi o revizuire, în încercarea de a scăpa de executarea silită dispusă de instanţele de judecată în cazul a doi gălăţeni.

Acum 12 ani, Eugen Sima şi Cristian Tudose au depus la Primărie o cerere de revendicare pentru un teren de 1,5 ha situat în zona Fileşti. La vremea confiscării de către autorităţile comuniste, terenul era în extravilan, fiind ocupat de vii şi grădini. Ulterior, în acea zonă a fost construit cartierul Siderurgiştilor, dar municipalitatea a refuzat sistematic să dea curs cererii celor doi gălăţeni, măcar prin oferirea la schimb a unui alt teren. Eugen Sima şi Cristian Tudose au dat în judecată Primăria, cerând restituirea în natură a terenului. Acesta lucru nu mai era posibil, deoarece zona este ocupată în prezent de blocuri, astfel că s-a dispus efectuarea unei expertize, în vederea acordării de despăgubiri în contul celor 1,5 ha expropriate.
Expertiza a stabilit că terenul ar valora 4,2 milioane de euro, iar judecătorii şi-au însuşit ad literam raportul de expertiză, stabilind ca suma să fie plătită de municipalitate, iar verdictul a fost menţinut şi de instanţa supremă.

Primarul Marius Stan recunoştea la începutul mandatului că nu mai este nimic de făcut, dar Primăria încearcă să amâne acum cât mai mult cu putinţă executarea hotărârii judecătoreşti, deoarece plata celor 4,2 milioane de euro ar da o lovitură serioasă bugetului local. În plus, legea obligă orice instituţie publică să uzeze de toate căile legale de atac pentru a încerca să împiedice executarea silită. În caz contrar, Camera de Conturi i-ar putea găsi responsabili de plata din bani publici a acestor daune, ce putea fi relativ uşor evitată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat deznodământul în acest proces până la sfârşitul acestui an, stabilind termene de judecată în octombrie şi decembrie pentru soluţionarea acţiunilor deschise de Primăria Galaţi.

monitoruldegalati.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Indiferenţa funcţionarilor primăriei ne costă 4,2 milioane euro

* Pe 2 iulie, Consiliul Municipal a deschis două acţiuni în justiţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), contestând plata daunelor pentru nerestituirea, de către Primăria Galaţi, a 1,5 ha de teren în zona Fileşti

 

Asistăm la ultima încercare a municipalităţii de a scăpa de plata unor daune uriaşe în raport cu prejudiciul produs de indiferenţa funcţionarilor primăriei, care pur şi simplu nu au luat în considerare o cerere perfect legitimă a doi gălăţeni. Instanţele de judecată au dispus executarea silită a Primăriei Galaţi cu suma de 4,2 milioane de euro, aceasta fiind valoarea despăgubirilor acordate de instanţe pentru doi gălăţeni cărora municipalitatea nu le-a luat în seamă cererea de revendicare a unui teren de la periferia oraşului.

În 2002, Eugen Sima şi Cristian Tudose au revendicat un teren de 1,5 ha, în zona Fileşti. La vremea confiscării, terenul era în extravilan, fiind ocupat de vii şi grădini. În anii ’60, din zona „Maşniţă” către Fileşti începeau viile. Abia la câţiva ani de la începerea construirii combinatului, acolo a început construirea blocurilor. Sima şi Tudose au depus cererea la Serviciul „Revendicări”, dar funcţionarii le-au răspuns că solicitarea lor nu face obiectul activităţii serviciului, pentru că la momentul confiscării terenul era în extravilan. Au adresat o cerere şi primarului Dumitru Nicolae, dar nu au primit niciun răspuns. Fostul primar ar fi putut rezolva foarte simplu cererea celor doi, oferindu-le un teren în schimbul celui revendicat. Nu a făcut-o, şi succesorul său, Marius Stan, trebuie să plătească cele 4,2 milioane de euro.

„Factura” pentru indiferenţă

Pentru că nu au primit niciun răspuns de la primărie, Sima şi Tudose s-au adresat justiţiei, cerând ca restituirea să se facă în natură. Instanţele au stabilit că nu e posibilă aplicarea „restitutio in integrum”, pentru că acolo sunt blocuri. Pentru stabilirea daunelor, judecătorii au dispus evaluarea terenului, desemnându-l expert judiciar pe Vasile Bideaua. Acesta a supraevaluat valoarea terenului la 4,2 milioane euro, adică 280 euro/mp. Este un preţ mai mult decât dublu, aproape triplu, faţă de preţurile la care se vinde acum un teren pe str. Morilor sau pe str. Română, în zone centrale. În prezent, terenurile din Fileşti se vând cam la 10-15 euro/mp, iar în momentele bune ale pieţei imobiliare nu depăşeau 20 euro/mp. Cum s-a ajuns la 280 euro/mp este o enigmă. În dosarul 2.021/121/2009, Tribunalul Galaţi a admis cererea lui Sima şi Tudose şi prin sentinţa civilă nr. 804/14.05.2009 a obligat Primăria Galaţi şi Consiliul Municipal (CLM) Galaţi la plata a 4,2 milioane de euro pentru nerestituirea terenului şi a unor cheltuieli de judecată de 46.000 lei pentru Sima şi de 27.786 lei lui Tudose. CLM şi primăria au făcut recurs la Curtea de Apel, care, prin sentinţa 45/A/10.02.2010, a menţinut decizia tribunalului. Municipalitatea a făcut recurs la instanţa supremă, iar ÎCCJ a emis sentinţa 319/20.01.2011, prin care a respins recursul. Sentinţa fiind irevocabilă, CLM şi Primăria Galaţi trebuiau să le plătească celor doi revendicatori suma de 4,2 milioane euro.

Consilierii, pasibili să scoată din buzunar câte 150.000 euro

Abia sentinţa ÎCCJ din ianuarie 2011 i-a trezit din somnolenţă pe edilii Galaţiului. Timp de câteva zile a fost „furtună” în primărie. Funcţionarii Serviciului Juridic au fost audiaţi la Comisia Buget-Finanţe a CLM, au fost luaţi la rost cei de la „Revendicări”. Dar iureşul nu era provocat de nemulţumirile consilierilor municipali că este păgubit bugetul Galaţiului cu suma de 4,2 milioane euro, ci de faptul că, după cum suna sentinţa, ar fi trebuit să pună fiecare, din banii proprii, câte 155.000 de euro, pentru plata despăgubirii către Sima şi Tudose.

Au urmat dezbateri despre calitatea procesuală a CLM sau lipsa răspunderii delictuale a consilierilor în acest caz, toate în căutarea unei soluţii salvatoare. De cealaltă parte, avocatul lui Eugen Sima şi Cristian Tudose anunţa că vor pune sechestru pe clădirile din patrimoniul locativ al Consiliului Municipal şi le va scoate la vânzare, până când se va acoperi prejudiciul de 4,2 milioane de euro. Primul imobil care urma să fie scos la vânzare era cel de pe str. Mihai Bravu nr 23, care înainte de 1990 fusese locuinţa de serviciu a prim-secretarilor PCR.

Tribunalul Cluj a validat executarea silită

Au urmat noi acţiuni în instanţă ale primăriei şi consiliului municipal, care au încercat blocarea executării silite. Prin sentinţa nr. 4838/11.05.2011, Judecătoria Galaţi a dat dreptate municipalităţii. Eugen Sima şi Cristian Tudose au făcut recurs, cerând strămutarea procesului la Cluj. „Intimatele” erau Primăria Galaţi, Trezoreria Galaţi şi CLM Galaţi. În dosarul 19.383/233/2010, instanţa de la Tribunalul Cluj s-a pronunţat, prin sentinţa nr. 230/1/10.04.2012 dispunând „validarea popririi asupra contului Municipiului Galaţi deschis la Trezoreria Galaţi până la concurenţa sumei de 4.012.534 euro, reprezentând debit şi 800.774 lei, reprezentând cheltuieli de executare”. Primăria şi CLM Galaţi au făcut recurs la Curtea de Apel Cluj, dar la termenul de pe 29.06.2012 juriştii Primăriei Galaţi nu s-au prezentat la proces. Se întâmpla asta la câteva zile după ce primarul Dumitru Nicolae preda eşarfa tricoloră şi ştampila primăriei noului primar, Marius Stan. „Au trecut atâţia ani şi nimeni nu a pus în executare o sentinţă judecătorească care s-ar fi putut opri nu la 4,2 milioane de euro, ci la un teren, undeva, în oraş. Nu avem ce face, trebuie să plătim. Am consultat case de avocatură foarte bune, dar nu mai e nimic de făcut”, spune Marius Stan.

Înfrângerea finală

În disperare de cauză, Consiliul Municipal a aprobat iniţiativa primarului Marius Stan de a angaja o casă de avocatură, care să reprezinte municipalitatea în procesul de la Curtea de Apel Cluj. Dar era cam târziu. Pe data de 14 septembrie 2012, instanţa s-a pronunţat în defavoarea municipalităţii: „Instanţa respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul Municipiul Galaţi, prin Primar, în contra deciziei civile numărul 230/1/10.04.2012 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar civil numărul 19.383/233/2010. Admite în parte recursul declarat de debitorul recurent Consiliul Municipal Galaţi, împotriva deciziei civile numărul 230/1/10.04.2012 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar civil numărul 19.383/233/2010, pe care o modifică în parte, după cum urmează: dispune validarea popririi înfiinţată în dosar execuţional numărul 138/2010 al Biroul Executorului Judecătoresc Munteanu Laura (…) asupra conturilor debitorului Consiliului Municipal Galaţi, conturi în care Consiliul derula operaţiuni anterior schimbării denumirii titularului conturilor, la data de 01.01.2009, din Consiliul Local în Municipiul Galaţi. Menţine restul dispoziţiilor din decizia recurată”, se spune în sentinţa Curţii de Apel Cluj. În concluzie, înfrângere pe linie.

Plângere penală pentru „supraevaluatorul” terenului

Primarul Marius Stan a anunţat la un moment dat că va face plângere penală, pentru că ceea ce s-a întâmplat în acest caz este o „golănie” imobiliară: „Nu mă feresc să o spun, este o golănie. Dacă am ajuns să evaluăm în Galaţi, într-un cartier mărginaş, un hectar şi jumătate de teren la 4,2 milioane de euro, înseamnă că trăim bine în Galaţi”. Primăria urma să depună o primă plângere penală împotriva expertului care a supraevaluat terenul respectiv, la o valoare cu mult mai mare decât aceea la care e cotat terenul pe piaţa imobiliară. „Evaluatorul respectiv va primi o plângere penală din partea noastră, pentru evaluarea a 1,5 ha la 4,2 milioane de euro. Prima plângere penală se va îndrepta împotriva acelui evaluator”, ameninţa Stan. Interesant este faptul că acel evaluator judiciar, Vasile Bideaua, care a evaluat terenul din Fileşti la 4,2 milioane de euro, este un fost angajat al primăriei. Pe vremea fostului primar Eugen Durbacă, lucra la Serviciul Cadastru din Primăria Galaţi.

„Revizuentul” CLM contra „intimatei” Primăria Galaţi

Acum o lună, mai precis pe 2 iulie, Consiliul Municipal a deschis două acţiuni în instanţă la ÎCCJ. În dosarul 2.588/1/2014, a fost deschisă o acţiune de revizuire a sentinţei Curţii de Apel Cluj, în care Consiliul Municipal, instituţia ce a deschis acţiunea, este revizuent, iar intimaţi sunt Eugen Sima, Cristian Tudose şi, surprinzător… Primăria Galaţi. În cel de al doilea dosar, nr 2.589/1/2014, este vorba de o contestare a executării silite de către Consiliul Municipal. Şi în această acţiune în instanţă deschisă de Consiliul Municipal, Primăria Galaţi apare tot în postura de intimată, alături de cei doi revendicatori, Sima şi Tudose. Teoretic, ar fi ultima şansă ca CLM să scape de plata daunelor, dar asta nu ajută la nimic. Oricum, Tribunalul Cluj dispusese „validarea popririi asupra contului Municipiului Galaţi deschis la Trezoreria Galaţi”, iar Curtea de Apel Cluj nu modificase această parte a sentinţei. În concluzie, chiar dacă în cele două procese CLM Galaţi apare ca „revizuent” şi „contestator”, în contradictoriu cu „intimata” Primăria Galaţi, pe care CLM o târăşte în faţa instanţei supreme (de parcă n-ar avea interese patrimoniale comune) noi, „Municipiul Galaţi, prin Primar” vom plăti daunele pentru indolenţa din primărie: 4,2 milioane de euro!

presadegalati.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Galeriile „Mantu” executate silit, în contul Primăriei!

* Un gălăţean cere să fie despăgubit pentru nişte terenuri din Ţiglina III, pe care s-au construit blocuri, cu cele două spaţii deţinute de artiştii plastici în centrul oraşului

Am sperat că e doar un zvon umflat de caniculă, plauzibil însă într-o epocă a înstrăinărilor spaţiilor culturale din România: Galeriile de Artă „Nicolae Manu” şi magazinul de peste drum al plasticienilor, fostul Fond Plastic ar putea fi pierdute! Sunt în centru, excelente deci pentru comerţ, după ce Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) a mai pierdut, în nebunia de după 1990, două spaţii în vecinătate, pe cele două laturi ale străzii Domneşti. Din păcate, ştirea mi-a fost însă confirmată de către plasticianul Aurel Manole, chiar preşedintele filialei Galaţi a UAP. Pe scurt, ne-a explicat preşedintele, a apărut cineva care a şi venit să le măsoare spaţiul. Eugen Sima este proprietar pe nişte terenuri din Ţiglina III, pe care le-a câştigat în urma unui proces cu Primăria Galaţi, în 2011. Pentru că pe terenurile respective sunt acum blocuri, omul a cerut despăgubiri de la Primărie de aproximativ două milioane de euro, însă nu le-a primit. Aşa şi-a ales aceste spaţii cu care să-şi recupereze valoarea revendicată. Taman locul în care UAP organizează, pentru accesul gratuit al gălăţenilor, expoziţii de care beneficiază plasticieni din oraş dar şi din ţară! De asemenea, şi spaţiul în care se vând lucrări ale plasticienilor şi materiale de artă. Acestea sunt folosite în comodat de filială, care suportă cheltuielile de funcţionare şi se descurcă să menţină, în folosul culturii şi instruirii publice, gratuitatea accesului la expoziţii: lucru atât de rar în vremurile noastre. Proprietar este Primăria. „Spaţiul este cu destinaţie specială, aşa cum sunt teatrele, şcolilor şi nu poate fi deci înstrăinat. Şi nici măcar nu suntem subvenţionaţi, ca acestea” - spune Aurel Manole. „Am înţeles că persoana respectivă are o hotărâre definitivă de executare silită a Primăriei, pentru această valoare. Primăria a refuzat să-i plătească suma, că nu are de unde să plătească, iar el încearcă să o execute, preluând alte spaţii.”

Să suflăm şi în iaurt!

Până vom afla  mai multe amănunte şi de la Primărie, de unde ni s-a promis un răspuns oficial, ne grăbim să tragem deja un semnal de alarmă, căci s-a dovedit şi până acum că multe lucruri regretabile s-au petrecut tocmai pe seama ignorării situaţiei. Preşedintele Manole spune că a reuşit să ia legătura cu viceprimarul Radu Cosca. Acesta, chiar dacă nu răspunde de domeniul respectiv, a început să facă investigaţii.

Sunt pe lista Guvernului!

Cele două spaţii figurează într-o listă guvernamentală din 2003, când ministrul Culturii era acad. Răzvan Theodorescu: Hotărârea nr. 1280/2003 privind aprobarea Inventarului spaţiilor destinate creaţiei artistice, aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea consiliilor judeţene, consiliilor locale sau a altor instituţii ori autorităţi publice sau în patrimoniul regiilor autonome. Aici apar clar, pentru Galaţi, cele două spaţii, aflate sub contract de închiriere: Sala de expoziţie „Nicolae Mantu” din str. Domnească nr. 22, pe 101,50 mp, contract de închiriere nr. 64796/29.10.2002 al Primăriei cu UAP din România, de asemenea, galerie de artă şi magazin din str. Domnească nr. 19, pe 95,92 mp, cu contract nr. 64792/29.10.2002. „Suntem cuprinşi în acest tabel, deci suntem spaţiu protejat. Trebuia deci să aparţinem domeniului public, dar se pare că între timp am fost trecuţi în domeniul privat al Primăriei, de unde spaţiul poate fi vândut sau cedat. La Primărie, s-a verificat în dosarul cu spaţiile de interes public: nu eram acolo! Am discutat şi cu avocatul: oricând într-o şedinţă CL ar putea să se voteze ca să se treacă spaţiile în domeniul public” - spune plasticianul. Aceste spaţii culturale au fost scoase din domeniul public, care le proteja, şi trecute în domeniul privat, dând astfel posibilitatea să fie înstrăinate în mod abuziv.
Lucrurile sunt încurcate rău. Purtătoarea de cuvânt a Primăriei, Emanuela Turcu, ne-a spus doar că, fiind vorba despre un litigiu în curs, nu ne poate oferi amănunte, însă administraţia publică gălăţeană ne asigură că are tot interesul să păstreze Galeriile "Mantu" în continuare pentru scopul lor cultural.

viata-libera.ro

  • 3 months later...
Posted

Municipalitatea a renunţat la revizuirea ce viza acordarea unor despăgubiri de 4,2 milioane de euro

Municipalitatea a renunţat acum câteva zile la revizuirea unei hotărâri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe care o formulase în încercarea de a scăpa de executarea silită dispusă de instanţele de judecată în cazul a doi gălăţeni.

Acum 12 ani, Eugen Sima şi Cristian Tudose au depus la Primărie o cerere de revendicare pentru un teren de 1,5 ha situat în zona Fileşti. La vremea confiscării de către autorităţile comuniste, terenul era în extravilan, fiind ocupat de vii şi grădini. Ulterior, în acea zonă a fost construit cartierul Siderurgiştilor, dar municipalitatea a refuzat sistematic să dea curs cererii celor doi gălăţeni, măcar prin oferirea la schimb a unui alt teren. Eugen Sima şi Cristian Tudose au dat în judecată Primăria, cerând restituirea în natură a terenului. Acesta lucru nu mai era posibil, deoarece zona este ocupată în prezent de blocuri, astfel că s-a dispus efectuarea unei expertize, în vederea acordării de despăgubiri în contul celor 1,5 ha expropriate.
Expertiza a stabilit că terenul ar valora 4,2 milioane de euro, iar judecătorii şi-au însuşit ad literam raportul de expertiză, stabilind ca suma să fie plătită de municipalitate, iar verdictul a fost menţinut şi de instanţa supremă. Primarul Marius Stan spunea la începutul mandatului că nu mai este nimic de făcut, dar Primăria a încercat să amâne cât mai mult cu putinţă executarea hotărârii judecătoreşti, deoarece plata celor 4,2 milioane de euro ar da o lovitură serioasă bugetului local. În plus, legea obligă orice instituţie publică să uzeze de toate căile legale de atac pentru a încerca să împiedice executarea silită. În caz contrar, Camera de Conturi îi poate găsi responsabili de plata din bani publici a acestor daune, ce putea fi relativ uşor evitată.

monitoruldegalati.ro

  • 11 months later...
Posted

Municipalitatea a mai pierdut o luptă în războiul celor 4,2 milioane de euro

Tribunalul Galaţi a respins o nouă contestaţie la executare a Primăriei Galaţi în procesul privind suspendarea executării unei hotărâri judecătoreşti, prin care municipalitatea a fost obligată la plata unor despăgubiri de 4,2 milioane de euro, după ce şi Judecătoria Galaţi luase iniţial o decizie similară.

Primăria este astfel ameninţată, din nou, de spectrul executării silite pentru recuperarea sumei amintite. Totul a pornit acum 12 ani, când Eugen Sima şi Cristian Tudose au depus la Primărie o cerere de revendicare pentru un teren de 1,5 ha situat în zona Fileşti. La vremea confiscării de către autorităţile comuniste, terenul era în extravilan, fiind ocupat de vii şi grădini. Ulterior, în acea zonă a fost construit cartierul Siderurgiştilor, dar municipalitatea a refuzat sistematic să dea curs cererii celor doi gălăţeni, măcar prin oferirea la schimb a unui alt teren.

Eugen Sima şi Cristian Tudose au dat în judecată Primăria, cerând restituirea în natură a terenului. Acesta lucru nu mai era posibil, deoarece zona este ocupată în prezent de blocuri, astfel că s-a dispus efectuarea unei expertize, în vederea acordării de despăgubiri în contul celor 1,5 ha expropriate.  Expertiza a stabilit că terenul ar valora 4,2 milioane de euro, iar judecătorii şi-au însuşit ad literam raportul de expertiză, stabilind ca suma să fie plătită de municipalitate, iar verdictul a fost menţinut şi de instanţa supremă.

În acest context, Primăria încearcă să amâne cât mai mult cu putinţă executarea hotărârii judecătoreşti, deoarece plata celor 4,2 milioane de euro ar da o lovitură serioasă bugetului local, iar în această fază acest lucru nu se poate face decât prin contestaţii la executare, care nu pot fi însă formulate la infinit. În plus, legea obligă orice instituţie publică să uzeze de toate căile legale de atac pentru a încerca să împiedice executarea silită. În caz contrar, Camera de Conturi îi poate găsi responsabili de plata din bani publici a acestor daune.

monitoruldegalati.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.