Jump to content

Poliţiştii îşi reduc activitatea cu 25%!


Recommended Posts

Posted

Poliţiştii îşi reduc activitatea cu 25%!

Poliţiştii îşi reduc activitatea, începând de luni nu mai participă la audieri în dosarele penale, nu mai dau amenzi, nu mai dirijează circulaţia, a declarat miercuri, preşedintele Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Constractual (SNPPC), Marian Gruia. Liderul poliţiştilor a declarat că poliţiştii îşi vor limita activitatea la 75 la sută, pentru că sunt plătiţi doar 75 la sută. Membrii din teritoriu au cerut chiar întreruperea totală a activităţii. "Din 20 septembrie anumite activităţi vor fi reduse. Poliţiştii vor merge în teren, dar vor sta în puncte fixe, nu vor acţiona decât la apelurile de urgenţă 112. Poliţia rutieră nu va mai dirija circulaţia, nu va mai da amenzi, ci doar avertismente, nu vor mai face audieri în dosarele penale. Protestul nostru este similar cu cel al magistraţilor. Avertizăm autorităţile să nu facă presiuni la adresa noastră că s-ar putea să se trezească cu o revoltă fără precedent", a spus Gruia.

SNPPC a solicitat o întâlnire urgentă cu premierul Emil Boc, dar nu au primit încă răspuns.

Liderul sindical a precizat că poliţiştii nu vor declara grevă şi nici nu vor participa la această formă de protest, acţiunile lor fiind similare cu cele ale magistraţilor din septembrie 2009 şi poliţiştii va trebui să fie trataţi similar cu magistraţii de către instuţiile statului.

Posted

Poliţiştii gălăţeni protestează prin exces de zel

În toată ţara sindicatele la care sunt afiliaţi şi poliţiştii sunt cu nervii întinşi la limită. Poliţiştii gălăţeni membri ai Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din cadrul Ministerului de Interne au decis însă să nu lase populaţia fără supraveghere, aşa că şi-au făcut în continuare datoria, indiferent cât de greu le-a fost. ”Nu vom lua niciun fel de măsură care să afecteze populaţia. La nivelul Poliţiei de Frontieră gălăţene se va face exces de zel, combinat, pe plan local, cu cererea adresată conducerii inspectoratului de a asigura transportul poliţiştilor la locurile de muncă din Oancea sau Folteşti. Mai ales după ce li s-au redus salariile, oamenii efectiv nu îşi mai pot permite decât cu greu să ajungă la locurile de muncă. Avem şi colegi care locuiesc la Brăila sau Tg. Bujor şi de acolo le vine foarte greu să îşi asigure singuri transportul. Sunt 70 de poliţişti de frontieră care se află în acesată situaţie. Avem înţelegere din partea comenzii inspectoratului nostru dar nu poate rezolva problema. Nu vom mai aştepta foarte mult şi dacă nu se va rezolva nimic vom protesta. Vrem să muncim, vrem să ne facem corect datoria, nu vrem să fie bătaie de joc”, a precizat scms. Eugen Stan, de la Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din cadrul Ministerului de Interne, biroul teritorial Galaţi al Poliţiei de Frontieră.

Nici poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi nu şi-au întrerupt activitatea deşi la nivel naţional se pare că sindicatul aşa ameninţase. „Ne-am făcut astăzi datoria ca de obicei, ca să nu aibă populaţia de suferit, dar este foarte greu. Poliţiştii nu îşi pot face cum trebuie meseria deoarece tăierile salariale, lipsa de finanţare şi problemele de logistică îngreunează activitatea poliţiştilor. Pe data de 24 septembrie vom pleca la Bucureşti, unde vor protesta poliţişti din toată ţara”, a declarat Daniel Soare, sindicalist de la biroul teritorial Galaţi al poliţiei din IPJ.

http://www.monitoruldegalati.ro/eveniment/politistii-galateni-protesteaza-prin-exces-de-zel.html

Posted

Nu am sa inteleg niciodata cum adica..."greva prin exces de zel"...:)...Adica isi fac datoria asa cum trebuie sa si-o faca in permanenta...Bineinteles ca pentru guvernanti este o mana cereasca...Nu o vad ca pe un mod de protest...

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.