dcp100168 Posted September 16, 2010 Posted September 16, 2010 Dinu Gâlcă, Dumitru Cozma, Alexandru Bălan şi Lili Dediu - trimişi în judecată de DNAProcurorul şef al Parchetului Curţii de Apel Galaţi, Dinu Gâlcă, a fost deferit justiţiei, pentru corupţie şi şantaj, într-o afacere în care sunt acuzaţi procurori, notari, poliţişti, alţi reprezentanţi ai statului, administratori de firme, dar şi un director local de ziar.Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Dinu Gâlcă - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, acuzat de trafic de influenţă, în formă continuată, şantaj, fals în declaraţii, în formă continuată, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, participaţie improprie la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată; Vasile Bogdan - administrator al SC Ciscom SRL Focşani, pentru cumpărare de influenţă; Costel Pohrib - administrator al SC FKG Montage Service SRL Tecuci şi SC Galtrade SRL Galaţi, pentru cumpărare de influenţă; Alexandru Şerban - agent de poliţie, şeful Postului de Poliţie Vânători, jud. Galaţi, pentru şantaj; Dumitru Cozma - notar public, pentru şantaj; Petrică Tudose - director la Direcţia Silvică Vrancea, pentru cumpărare de influenţă; Ion Popescu - fost procuror inspector la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vrancea, pentru mărturie mincinoasă; Alexandru Bălan - avocat în cadrul Baroului de Avocaţi Galaţi, pentru mărturie mincinoasă; Dorel Dumitraşcu - administrator al SC Dorecom Impex SRL Reghiu, judeţul Vrancea, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi fals intelectual prevăzut în Legea contabilităţii; Lili Dediu - administrator al SC Piact CF Spiact Galaţi SA, director al ziarului local Imparţial, pentru fals intelectual prevăzut în Legea contabilităţii, informează, joi, DNA.Potrivit rechizitoriului, în perioada februarie-iulie 2009, Dinu Gâlcă - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi fratele fostului preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Iulian Gâlcă - ar fi pretins, a acceptat promisiunea oferirii şi a primit de la inculpatul Bogdan Vasile, administrator al SC Ciscom Focşani, diverse foloase necuvenite (cum ar fi mese gratuite la restaurant şi produse alimentare în valoare de 3.200 lei) în scopul de a determina pe funcţionarii Prefecturii Vrancea să elibereze în favoarea inculpatului Bogdan Vasile un titlu de proprietate pentru un teren în suprafaţă de 15 ha situat în intravilanul municipiului Focşani. Eliberarea actului respectiv urma să se realizeze în detrimentul altor persoane îndreptăţite să primească titlul de proprietate respectiv.În luna iunie 2009, Gâlcă Dinu, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, ar fi acceptat promisiunea oferirii unor foloase materiale (cum ar fi produse alimentare), de la Pohrib, în scopul de a determina un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi să nu efectueze cercetări şi să adopte o soluţie de netrimitere în judecată a unei persoane faţă de care se efectuau acte de urmărire penală cu privire la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.În luna mai 2009, Dinu Gâlcă, în aceeaşi calitate, ar fi acceptat propunerea lui Dumitru Cozma, notar public, de a constrânge o persoană să înmâneze suma de 5.000 lei lui Cozma Dumitru sub ameninţarea că, în caz contrar, i se va întocmi un dosar penal şi că va fi chemată în mod repetat la organele de urmărire penală, cu consecinţa aplicării unei pedepse cu închisoarea.La rândul său, Şerban Alexandru, în perioada aprilie-septembrie 2009, în calitate de şef al Postului de Poliţie Vânători, judeţul Galaţi, ar fi acceptat propunerea lui Cozma Dumitru şi ar fi exercitat asupra persoanei respective acelaşi tip de presiuni, în mod repetat. Întocmirea dosarului penal s-a realizat deşi starea de fapt era de competenţa unei instanţe civile. În aceste condiţii, persoana ameninţată i-ar fi remis inculpatului Cozma Dumitru suma de 2.000 lei, sumă care nu i-ar fi fost remisă în condiţii normale.În perioada aprilie-iunie 2009, Dinu Gâlcă ar fi acceptat promisiunea oferirii şi a primit foloase necuvenite de la inculpatul Tudosă Petrică promiţându-i că va obţine menţinerea sa în funcţia de director coordonator sau cel puţin de director coordonator adjunct la Direcţia Silvică Vrancea prin influenţa pe care o are asupra unor funcţionari publici. Intervenţia s-ar fi realizat prin intermediul inculpaţilor Popescu Ion şi Bălan Alexandru şi ar fi avut drept consecinţă menţinerea lui Tudosă Petrică în funcţia respectivă.Fiind audiaţi în calitate de martori în prezentul dosar penal, inculpaţii Popescu Ion şi Bălan Alexandru au făcut afirmaţii mincinoase, în sensul că Gâlcă Dinu nu le-ar fi cerut să intervină pe lângă funcţionarii publici respectivi pentru menţinerea în funcţie a lui Tudosă Petrică. Foloasele pretinse şi primite de Gâlcă Dinu de la Tudosă Petrică au constat în înlesnirea întocmirii şi aprobării documentaţiei pentru schimbarea destinaţiei terenului forestier deţinut de mătuşa soţiei lui Gâlcă Dinu, transmis acestuia prin testament, în localitatea Lepşa, comuna Tulnici, judeţul Vrancea, plata contravalorii construcţiei gardului împrejmuitor la acest teren, în sumă de 1.000 lei şi materialele necesare construcţiei acestuia în valoare de 2.241,06 lei cât şi înlesnirea construcţiei unei vile pe acelaşi teren.Pentru a crea aparenţa de legalitate a achiziţionării materialelor de construcţie menţionate, Gâlcă l-ar fi determinat pe inculpatul Dumitraşcu Dorel, administrator al SC Dorecom Impex SRL, să întocmească în fals şi să înregistreze în evidenţa contabilă a firmei sale mai multe documente contabile (bonuri fiscale, avize de însoţire a mărfii). O parte din aceste acte contabile le-a remis lui Dinu Gâlcă, iar pe altele le-a prezentat procurorilor anticorupţie cu ocazia efectuării cercetărilor în acest dosar penal.De asemenea, inculpatul Gâlcă Dinu, în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, nu ar fi menţionat în cuprinsul a şase declaraţii de avere depuse în perioada anilor 2007 - 2009 că deţine o clădire în municipiul Galaţi şi că a înstrăinat-o, cât şi că are o datorie în valoare de 250.000 lei către o societate comercială din Galaţi.La rândul său, inculpatul Dediu Lili, în calitate de administrator al SC Piact CF Spiact Galaţi SA, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale firmei sale veniturile realizate din construirea imobilului menţionat mai sus, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat cu suma de 90.387,50 lei (reprezentând impozit pe profit şi TVA).În afara aspectelor prezentate, pentru cinci abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, constând în intervenţii pentru soluţionarea unor cereri, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii, Direcţia Naţională Anticorupţie a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, fiind exercitată acţiunea disciplinară împotriva procurorului Dinu Gâlcă.Potrivit acestui articol, "constituie abateri disciplinare intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii, precum şi imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror".Prin Hotărârea din 8 iunie 2010 a Consiliului Superior al Magistraturii, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a respins acţiunea disciplinară din considerente de formă şi nu de fond. Concret, Comisia de disciplină din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu a sesizat Secţia pentru procurori în mod legal, motiv care a făcut posibilă respingerea acţiunii disciplinare.Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.pna.ro
toto Posted September 16, 2010 Posted September 16, 2010 Dinu Gâlcă - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi fratele fostului preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Iulian Gâlcă - ar fi pretins, a acceptat promisiunea oferirii şi a primit de la inculpatul Bogdan Vasile, administrator al SC Ciscom Focşani, diverse foloase necuvenite (cum ar fi mese gratuite la restaurant şi produse alimentare în valoare de 3.200 lei) ... În luna iunie 2009, Gâlcă Dinu, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, ar fi acceptat promisiunea oferirii unor foloase materiale (cum ar fi produse alimentare) Bai fratilor!!! S-au tampit astia sau asa au fost dintotdeauna?!?? cat de fomisti sa fi fost? Auzi... ditamai procurorul sa ceara spaga - PAPA !!! in ce hal s-a ajuns...
dcp100168 Posted September 16, 2010 Author Posted September 16, 2010 Camera Notarilor nu ia măsuri în cazul notarului Dumitru Cozma „Nu am cunoştinţă de acest caz. Nu am fost informat şi nu am primit nicio adresă oficială din partea DNA cu privire la notarul Cozma. Nu vreau să fac comentarii în această cauză din două motive. Unul că nu cunosc cauza şi doi, că nu am fost informat că ar fi începută urmărirea penală împotriva notarului. Într-o astfel de situaţie, în profesia notarială nu se impune nicio decizie. Faptul că un notar este acuzat penal nu înseamnă că este şi vinovat. De asemenea, acuzaţia penală nu este similară cu sancţiunea disciplinară în profesie. Dacă este adevărat, atunci Dumitru Cozma să îşi pregătească apărarea, procurorii DNA-ului să îşi facă treaba, iar justiţia să împartă dreptatea, indiferent a cui este aceasta. Dacă va fi găsit vinovat, abia atunci se va putea lua o decizie la nivelul camerei”, ne-a spus Bogdan Ciucă, preşedintele Camerei Notarilor Publici Galaţi. Tot din declaraţiile lui Bogdan Ciucă am aflat că notarul Dumitru Cozma nu a avut până acum probleme cu legea. „Nu am cunoştinţă să fi existat vreo plângere împotriva acestui notar la Camera Notarilor Publici Galaţi. Or mai fi fost, probabil, plângeri la adresa lui, dar le-a rezolvat singur, fără ca instituţia pe care o conduc să fi fost înştiinţată. De 4 ani de când sunt eu la conducerea Camerei Notarilor Galaţi, Dumitru Cozma nu a creat probleme”, susţine preşedintele Camerei Notarilor Publici Galaţi. Şeful de post din Vânători, pus la dispoziţie În dosarul trimis ieri de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este acuzat şi şeful Postului de Poliţie din comuna Vânători, judeţul Galaţi, Alexandru Şerban. Acuzat de şantaj, Alexandru Şerban va intra şi în atenţia şefilor săi. „În acest moment (joi, în jurul orei 14) nu am primit nimic oficial din partea procurorilor DNA. Am citit comunicatul de presă emis de DNA şi vom face o solicitare pentru comunicarea urgentă a situaţiei de fapt. Dacă se vor confirma aceste acuzaţii şi împotriva lui Alexandru Şerban s-a început urmărirea penală, se vor lua măsurile impuse de lege. Mai exact, Alexandru Şerban va fi pus la dispoziţia şefului Inspectoratului Poliţiei Judeţene Galaţi”, ne-a explicat Cristina Tatulici, purtătoarea de cuvânt de la IPJ Galaţi. Dacă va fi pus la dispoziţie, Alexandru Şerban nu va mai îndeplini funcţia de şef de post şi i se vor retrage şi drepturile salariale corespunzătoare funcţiei. Poliţistul va primi, după confirmarea acuzaţiilor, doar salariul de bază, iar atribuţiunile sale viitoare vor fi stabilite de către şeful IPJ. Această măsură va fi luată până la finalizarea anchetelor şi până când va apărea o decizie definitivă dată de o instanţă de judecată. Abia după aceea se va dispune, dacă va fi cazul, o altă măsură împotriva poliţistului de la Vânători. Acuzat de mărturie mincinoasă, avocatul Bălan este în concediu medical Am luat legătura cu decanul Baroului Galaţi, Mircea Breahnă, pentru a ne clarifica situaţia avocatului Alexandru Bălan, care este acuzat de mărturie mincinoasă în dosarul trimis ieri de DNA la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Breahnă, ca de altfel şi ceilalţi şefi de instituţii contactaţi de noi ieri, aşteaptă o confirmare oficială. „Nu am primit nimic oficial din partea DNA. Avocatul Bălan se află în acest moment în concediu medical, fiind internat în spital. Chiar dacă s-a început urmărirea penală în cazul lui, avocatul Bălan nu poate fi suspendat din funcţie. El se bucură de prezumţia de nevinovăţie şi, până când nu va exista o hotărâre judecătorească definitivă, îşi poate exercita profesia. Dacă se va da o decizie definitivă şi irevocabilă, se va întruni Colegiul Director şi se va lua o decizie. Până atunci însă, legea avocaţilor nu ne permite să-l suspendăm din funcţie”, ne-a spus Mircea Breahnă. Aşadar, singurul care va avea de suferit pe termen scurt în toată această poveste este poliţistul de la Vânători, care, se pare, va fi pus la dispoziţia IPJ şi va încasa doar salariul de bază. Restul îşi pot exercita profesia fără nicio problemă, aşteptând ca dosarul să fie judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
dcp100168 Posted September 16, 2010 Author Posted September 16, 2010 10 inculpaţi şi 400 de pagini de rechizitoriu Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi, Gheorghe Ivan (FOTO 2), ne-a spus că cercetările au început în urmă cu un an şi jumătate. „Ne-am sesizat din oficiu cu privire la infracţiunile săvârşite de procurorul Dinu Gâlcă. S-au efectuat cercetări, s-au audiat martori, s-au adunat probe, am prezentat materialul de urmărire penală şi acum am trimis cauza la Înalta Curte. În luna martie a acestui an le-am prezentat inculpaţilor materialul de urmărire penală”, ne-a explicat procurorul Gheorghe Ivan. Din surse oficiale am aflat că Dinu Gâlcă şi ceilalţi inculpaţi au avut nevoie de o lună şi jumătate pentru studierea dosarului, care are nouă volume. Nouă volume, care conţin toate dovezile adunate de procurori timp de un an şi jumătate şi un rechizitoriu de 400 de pagini. „Noi am trimis dosarul la instanţa competentă şi aşteptăm să se judece. Am luat măsurile legale care se impun în acest caz. Am înţeles că domnului Gâlcă i-a fost aprobată cererea de pensionare, dar noi nu am primit nimic oficial, aşa că am sesizat Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la începerea urmăririi penale, pentru că aşa spune legea”, ne-a mai spus procuror Ivan. Întrebat dacă trimiterea în judecată are vreo legătură cu pensionarea domnului Gâlcă, procurorul şef de la DNA Galaţi ne-a spus că este doar o coincidenţă, mai ales că „nu ştiam că i s-a aprobat cererea de pensionare. După cum am mai spus, nu am primit nimic oficial. Noi am început această cercetare în urmă cu un an şi jumătate, aşa că nu are nicio legătură pensionarea cu trimiterea în judecată”. De asemenea, procurorul Gheorghe Ivan ne-a explicat că prima sesizare făcută la CSM împotriva lui Dinu Gâlcă, cu privire la abateri disciplinare, nu are nicio legătură cu acest dosar.
dcp100168 Posted September 17, 2010 Author Posted September 17, 2010 Dinu Gâlcă, despre dosarul DNA Galaţi: „Fantezii şi abuzuri” Ieri, Dinu Gâlcă, fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, ne-a oferit o declaraţie vizavi de ştirea de presă postată pe site-ul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi faţă de precizările făcute de Gheorghe Ivan, şeful DNA – Serviciul Teritorial Galaţi, în legătură cu dosarul penal prin care Dinu Gâlcă şi un alt grup important de persoane au fost trimise în judecată pentru un lanţ de infracţiuni grave. Iată ce ne-a declarat Dinu Gâlcă: Prejudiciu de imagine cu o făcătură „În primul rând vreau să spun că faimosul dosar al DNA – Serviciul Teritorial Galaţi este o făcătură, o pură fantezie a domnului Gheorghe Ivan, şeful acestui serviciu. Tot de la început vreau să fac precizarea că sunt nevoit să răspund prin paginile ziarului dumneavoastră, întrucât mi-a fost prejudiciată grav imaginea de om care a fost o viaţă în slujba Justiţiei. Ştiu, sunt acuzat de comiterea unor infracţiuni grave, procurorii DNA Galaţi mi-au întocmit un rechizitoriu în acest sens şi va trebui ca în instanţa de judecată să-mi probez nevinovăţia. Dar asta nu înseamnă că nu pot spune încă de pe acum că sunt victima unui abuz incalificabil. Vreau să înţelegeţi bine că, în cele ce urmează, nu vreau să fac eu un rechizitoriu domnului Gheorghe Ivan din moment ce eu sunt cel acuzat; doresc doar să punctez, pe scurt o realitate de care sunt convins”. Nu sunt probe concludente „Mi s-a întocmit dosar penal şi am fost trimis în judecată doar pe baza unor fantezii ale lui Gheorghe Ivan, care nu a administrat nicio probă concludentă în cauză, în plus, documentele justificative prezentate de mine nu au fost luate în considerare şi tocmai de aceea afirm cu toată convingerea că este vorba de un caz foarte clar de abuz în serviciu. Nu este adevărat că ne-a fost prezentat materialul de urmărire penală. Ne-au fost prezentate la un moment dat doar crâmpeie disparate din acest material, despre care s-a şi scris deja că doar rechizitoriul are vreo 400 de pagini”. Înregistrări ilegale a 120 de persoane „Afirm cu toată tăria că urmărirea penală şi rechizitoriul au fost încropite doar pe baza unor înregistrări ale unor convorbiri telefonice, convorbiri ce au fost interceptate ilegal, abuziv. Atunci când mi-au fost prezentate astfel de pasaje de convorbiri telefonice, mi-am dat seama că erau trunchiate, cu ştersături şi multe hiatusuri. Dar, apropo de aceste interceptări; au fost ascultate în afară de mine încă 120 de persoane, colegi de-ai mei de la patru unităţi subordonate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, precum şi de la DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi. Autorizaţiile de interceptare ale acelor convorbiri au fost obţinute pe date false. Când Gheorghe Ivan a solicitat autorizarea unor astfel de acţiuni a ascuns realitatea că telefoanele în cauză erau ale unităţilor de parchet şi nu ale mele sau ale altor persoane acuzate, acesta fiind un abuz grav, întrucât au fost ascultate ilegal şi abuziv şi alte persoane”. Filaje încrucişate, cheltuieli uriaşe „În acelaşi timp, vreau să spun că, personal, am fost filat de mai multe echipaje pe parcursul mai multor luni de zile şi dacă aş fi fost prins sau surprins cu ceva, cu siguranţă aş fi fost luat de multă vreme cu cătuşe la mâini. Repet, tot ce a pus Gheorghe Ivan în rechizitoriu sunt doar fantezii de-ale sale. Tocmai de aceea, personal îl acuz de rea-credinţă. Tocmai de aceea voi face plângere penală împotriva lui Gheorghe Ivan la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Şi din cele declarate de Gheorghe Ivan reiese că acesta nu are convingerea fermă despre vinovăţia mea şi că a aruncat o seamă de acuzaţii cuprinse şi în rechizitoriu, pentru ca mai târziu să-şi bată capul judecătorii. Probabil că verdictul nici nu-l interesează, răul trebuia făcut şi s-a făcut. Am auzit că s-a lăudat şi în faţa unor studenţi gălăţeni despre isprava sa de a fi trimis în judecată oameni importanţi din Justiţie. Dar dacă aşa stau lucrurile, stimaţi cititori ai «Vieţii libere», luaţi notă şi de o altă realitate şi anume aceea că Gheorghe Ivan a făcut o anchetă şi în faimosul caz al fostului director general (Popa) al Petrom, care în cele din urmă a scăpat basma curată”. Proceduri ilegale „Vorbeşte despre faptul că nu aş avea documente justificative pentru anumite bunuri mobile şi imobile. Sunt acte, sunt chitanţe, dar Gheorghe Ivan nu vrea să le ia în considerare, afirmând că sunt false. Nimic mai neadevărat. Nu a respectat în niciun caz legalitatea procedurilor, cel puţin în cazul meu; închipuiţi-vă că nici măcar nu am fost audiat. Repet, nu are niciun fel de probe, toate sunt doar susţineri prosteşti. De altfel, eu l-am recuzat şi ar fi trebuit să fiu anchetat de altcineva, de un procuror de la Parchetul General, dar nu s-a întâmplat aşa, aceasta fiind o altă încălcare a legalităţii procedurilor, motiv pentru care, la rândul meu, voi sesiza Parchetul General”. Acuzaţii complet nefondate şi neprobate „A afirmat că eu aş fi încercat să-l ajut pe directorul Direcţiei Silvice Vrancea pentru ca aceasta să rămână pe post, dar aşa ceva nu se poate decât printr-un concurs, concurs la care persoana în cauză nici măcar nu s-a prezentat, atunci care ar fi fost logica unei intervenţii? Mai mult decât atât, persoana la care se presupune că aş fi intervenit, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, nu are competenţa necesară de a numi în funcţie directorul la Direcţia Silvică. Concursul este organizat de Ministerul Agriculturii şi tot acolo se fac şi numirile în funcţie. Cu notarul Cozma, care a fost păcălit de o persoană, eu n-am discutat nimic faţă în faţă. N-am vorbit nimic cu poliţistul de la Vânători şi nu i-am cerut nimic, nici vorbă de vreun şantaj. De altfel poliţistul în cauză a şi declarat că nu i-am transmis nimic. Eu nu am avut nicio legătură cu acest caz, de care s-a ocupat un alt procuror. Nu am vorbit nici cu poliţistul şi nici cu Cozma despre acest caz. Dar, pentru că a refuzat să spună ce n-a făcut (!?), poliţistul a fost trimis în judecată”. Ranchiună şi abuz „Îmi poartă pică, îmi face atmosferă negativă pentru că este un individ ranchiunos. A fost îndepărtat din funcţia de conducere de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila pentru că a avut rezultate proaste şi nu pentru că l-aş fi scos eu, ci pentru că a greşit grav, pentru că, tot aşa, într-un alt caz, a luat măsuri abuzive. Şi aici pot face referire la Ion Popescu, anchetat şi el în dosar. Ion Popescu este fostul procuror care l-a anchetat pe Gheorghe Ivan într-un alt caz. Doi ani a organizat filaje la poarta casei mele, cheltuindu-se sume uriaşe de la buget pentru propriul său moft, vindicativ. Au fost filaje încrucişate cu câte 8–12 echipaje odată. Au pus aparatură de înregistrat în biroul meu care face parte din clasa I de securitate. Mai multe persoane au pătruns, noaptea, în biroul meu fără să aibă autorizaţie. Nu e o problemă că am fost ascultat, dar au făcut-o ilegal şi abuziv. Am cerut expertize la aceste înregistrări ale convorbirilor telefonice, dar am fost refuzat. Gheorghe Ivan a refuzat să audieze martori în cauză, a făcut numai ce a vrut. În rechizitoriu se susţine că am primit alimente pentru a interveni la un procuror. Ce alimente? Am cumpărat pui. Patronii care mi-au adus aceşti pui au fost audiaţi şi au declarat că au primit banii. Atunci unde mai e traficul de influenţă? Mi se mai impută că am primit materiale pentru un gard pentru casa de la Lepşa. Am cumpărat aceste materiale, există chitanţe în acest sens, despre care Gheorghe Ivan susţine că sunt false. Nu are dovezi nici în acest sens”. Plângere penală contra lui Gheorghe Ivan „Tocmai de aceea voi face plângere penală împotriva sa. Evident, mă voi supune şi eu ca orice cetăţean al României judecăţii din instanţa supremă – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Eu, spre deosebire de Gheorghe Ivan, am convingerea că nu voi fi găsit vinovat.”
riaji Posted September 18, 2010 Posted September 18, 2010 La 16.09.2010la16:25, toto a spus: ... Bai fratilor!!! S-au tampit astia sau asa au fost dintotdeauna?!?? cat de fomisti sa fi fost? Auzi... ditamai procurorul sa ceara spaga - PAPA !!! in ce hal s-a ajuns... Iti dai seama ca asta nu poate fi decat o gluma proasta.. Un singur lucru e cert: s-a schimbat garda, iar cartile in justitie se vor face in continuare la Galati, doar ca sub mainile altcuiva.
dcp100168 Posted September 19, 2010 Author Posted September 19, 2010 Avocatul Alexandru Bălan răspunde acuzaţiilor şefului DNA Galaţi * „Mi-a terorizat familia şi doreşte să se răzbune” * După ce „Viaţa liberă” a publicat vineri, 16 septembrie, materialul „Scandal penal cu nume grele”, avocatul Alexandru Bălan ne-a contactat la redacţie, pentru a-şi spune părerea în legătură cu acuzaţiile care i se aduc în dosarul instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi. „Aş vrea să încep prin a arăta că prezenţa mea în această cauză, chiar şi pe o margine colaterală, nu reprezintă decât o veche ameninţare, pe care o pot proba, ameninţare prin care procurorul Ivan împreună un alt procuror de pe raza judeţului Vrancea au dorit arestarea întregii familii Bălan. În acest sens, pe bază de ordonanţă, familia Bălan a fost interceptată pe toate telefoanele, a fost urmărită prin GPS-ul ataşat pe maşina de serviciu. La Curtea de Apel Galaţi, constatându-se că asupra familiei Bălan nu poate plana nici măcar o bănuială pentru fapte de corupţie, nu mai vorbim de vreun indiciu temeinic, s-a respins cererea de interceptare telefonică şi video”. „Sunt doar un apendice în dosarul lui Ivan” „Asupra familiei mele s-a exercitat o teroare. Nu se poate stabili o oră la care începe interceptarea, aşa că familia mea a fost supravegheată în intimitate foarte mult. După ce judecătorii gălăţeni au ascultat interceptările şi au văzut planşele video, au constatat că nu sunt dovezi împotriva familiei mele, aşa că au dispus distrugerea tuturor înregistrărilor. Toate aceste acte de presupusă urmărire penală nu reprezintă altceva decât o dovadă clară a dorinţei de răzbunare a procurorului şef, care mă agaţă ca un apendice pe două coordonate. Procurorul Ivan doreşte să lovească în grupul de avocatură Bălan şi urmăreşte să arunce o lumină proastă asupra avocaţilor din acest grup. Pe toată durata exercitării profesiei, atât eu, cât şi ceilalţi colegi din grup am dat dovadă de onestitate şi profesionalism şi am făcut cinste profesiei noastre şi Baroului de Avocaţi din Galaţi. Potrivit legii, eu trebuia să primesc o soluţie în legătură cu distrugerea interceptărilor, soluţie pe care nu am primit-o nici în acest moment. Ce înseamnă asta? Înseamnă abuz în serviciu împotriva intereselor persoanei, înseamnă nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti”. „Noua ordine” „Este adevărat că procurorul Ivan se prezintă sub titulatura «noua ordine». Nu ştiu ce vrea să înseamnă această «nouă ordine». Eu ştiu că există o singură ordine, cea de drept, şi care ne obligă să ne conformăm tuturor obligaţiilor şi să respectăm legile din această ţară. Or, prin acţiunile sale, procurorul Ivan nu se supune acestor legi. Am fost ţinuţi sub observaţie luni de zile, atât eu, cât şi familia mea, doar cu scopul şi speranţa că vom săvârşi, la un moment dat, o greşeală. Noi nu facem decât să muncim cu profesionalism. Nu vreau să fac din mine nici victimă, nici erou. Am dorit doar să fiu lăsat în pace, să îmi exercit meseria. Nu se poate ca după 34 de ani de muncă în justiţie să fiu terfelit în felul acesta. Rolul de apendice, pe care mi-l atribuie domnul Ivan în acest dosar de presupuse fapte de corupţie, nu are nicio legătură cu mine. Repet, s-a dorit arestarea mea şi, din lipsă de probe, s-a ajuns să fiu acuzat de mărturie mincinoasă. Există antecedente care vin din anul 2001, când eu am acordat asistenţă juridică în dosare de mare răsunet, dosare în care am obţinut neînceperea urmăririi penale pentru mai multe persoane anchetate de domnul Gheorghe Ivan. Modul în care eu mi-am îndeplinit obligaţiile de serviciu, în calitate de avocat, au fost, se pare, de natură să deranjeze”. Amintirea unui telefon „Să discutăm acum de presupusa învinuire adusă de domnul Ivan în cauza de faţă. Am fost audiat pe data de 6 ianuarie 2010, în calitate de martor în acest dosar. La acea dată am fost întrebat dacă am primit, în cursul anului 2009, un telefon din partea domnului Dinu Gâlcă. La momentul audierii am declarat că nu îmi aduc aminte dacă am primit sau nu acel telefon. Deci, nici nu am afirmat, nici nu am infirmat că aş fi primit vreun telefon din partea domnului Gâlcă, ci pur şi simplu am spus că nu îmi amintesc, afirmaţie perfect adevărată. Le-am explicat procurorilor că primesc zilnic 30–40 de apeluri, iar lunar aproximativ 500 de apeluri telefonice. Nu îmi aduc aminte dacă, printre cele 500 de apeluri lunare s-a numărat vreunul din partea domnului Gâlcă. Faptul că nu mi-am amintit, raportat şi la momentul în care se spune că aş fi primit acel telefon, nu înseamnă că am minţit. Nu poţi spune că un avocat este sunat de procurorul general, mai ales că acesta din urmă avea la dispoziţie trei judeţe, adică suficienţi oameni prin care să îşi rezolve o problemă. Nu trebuia să apeleze la mine, un simplu avocat. Recunosc, cu o anumită jenă, că nu îmi amintesc, mai ales că eram la o petrecere, când s-ar fi dat acel presupus telefon”. „Procurorul Ivan, în mod mincinos, susţine că aş fi negat că am primit acel telefon de la Dinu Gâlcă. Dacă mi s-ar fi pus în faţă vreo interceptare, vreo dovadă că aş fi primit acel telefon, sincer, aş fi spus «da domnule, ai dreptate!». Domnul Ivan se aştepta ca prin acel telefon să pun oameni în funcţii, să dau ordine la Vrancea pentru păstrarea în funcţie a unui om pe care nici măcar la acest moment nu-l cunosc. În ziua în care am fost audiat, am făcut un şoc. Sunt oameni la DNA care pot certifica că nu am mai putut merge şi că au venit prietenii mei să mă ducă acasă. „Se doreşte eliminarea mea” „Ţinând cont că mai toate dosarele importante ajung la firma de avocatură Bălan, s-a dorit eliminarea mea din peisaj. Am fost chemat la DNA în calitate de martor, crezându-se că voi renunţa la decenţa şi discreţia profesională, că mă vor putea transforma într-un informator şi delator. Dar mă doreau informator al DNA pentru nişte fapte pe care nu mi le aminteam. Nici măcar nu am fost audiat a doua oară, procedural. Mi-au copiat declaraţia din 6 ianuarie, care era doar o declaraţie olografă (pentru care nu am depus jurământ), şi m-au chemat ulterior să mă întrebe dacă mai am ceva de adăugat. M-au pus să semnez la rubrica jurământ şi asta a fost tot. Deci o declaraţie de martor în ceea ce mă priveşte nu există la acest dosar. Dar aceasta este o altă discuţie pe care o vom face altădată”. Remember fără probe? „Nu puteam face o afirmaţie, că abia atunci aş fi minţit. Pentru a putea face un remember al faptelor, la aproape opt luni, trebuia să mi se pună în faţă o dovadă, care să-mi amintească împrejurările şi contextul în care faptele s-ar fi produs. Şi abia atunci aş fi spus da, domnule, am primit un telefon, dar nu-l cunosc pe Tudosă şi nu am dat niciun telefon nimănui. I-am cerut confruntări cu preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, cu Dinu Gâlcă, cu acest Tudosă. Am cerut proba cu detectorul de minciuni pentru a arăta dacă am minţit sau nu atunci când am afirmat că pe data de 6 ianuarie nu mi-am amintit de vreun telefon primit de la Dinu Gâlcă. Atât confruntarea, cât şi proba cu detectorul de minciuni mi-au fost respinse cu nonşalanţă. Prin toate aceste fapte nu se urmăreşte decât distrugerea mea. Procurorul Ivan ştie tot ceea ce facem noi, pas cu pas, ştie că am suferit intervenţii chirurgicale pentru că de ani de zile stă pe urmele noastre. Şi stă degeaba. Nu întâmplător a făcut ceea ce a făcut. Toate chestiunile acestea reprezintă doar începutul. Nu aş fi venit la dumneavoastră pentru că în faţa oamenilor care mă cunosc nu trebuie să mă apăr, ei vor veni tot la mine, dar s-a dorit distrugerea mea şi a familiei mele. Voi devoala, cu probe, tot ceea ce s-a întâmplat. Discreţia, decenţa şi profesionalismul m-au făcut să nu vorbesc până acum despre ce război s-a pornit împotriva familiei Bălan”. Dar voi reveni în paginile ziarului dumneavoastră cu dovezi clare, prin care voi demonstra că domnul Ivan nu doreşte decât să se răzbune. Trebuie să menţionez că toate afirmaţiile de mai sus sunt împotriva domnului Gheorghe Ivan şi nu a instituţiei DNA, pe care atât eu, cât şi colegii mei o respectăm”. Starea sănătăţii avocatului Alexandru Bălan nu i-a permis acestuia să prezinte şi să dovedească întreaga situaţie de fapt, motiv pentru care, în vederea stabilirii adevărului ne-a cerut permisiunea să-şi expună, pe bază de probe, punctul de vedere cu privire la situaţia lui din acest dosar. De asemenea, domnul avocat ne-a rugat, dată fiind imposibilitatea de a se prezenta la serviciu, să le transmitem colegilor săi „rugămintea de a nu se simţi lezaţi şi de a-l scuza pentru neplăcuta situaţie, care se doreşte a fi creată tuturor avocaţilor prin transmiterea către presă a acuzaţiilor nefondate”.
dcp100168 Posted September 26, 2010 Author Posted September 26, 2010 Dosar penal pe numele rectorului Academiei de PoliţieTrimis în judecată pentru trafic de influenţă, Dinu Gîlcă, ex-prim-procurorul de Galaţi, îl trage în scandalul de corupţie şi pe rectorul Academiei de Poliţie, pe care-l invita la chefuri pentru a-şi asigura promovarea examenului de doctorat.Un nume-surpriză a apărut în dosarul fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Dinu Gîlcă: chestorul Luca Iamandi, rectorul Academiei de Poliţie „Al.I. Cuza" din Capitală, instituţie unde Gîlcă se înscrisese la doctorat. Interceptările procurorilor dovedesc cel puţin tatonările pe care Gîlcă începuse să le facă pentru a se apropia de Iamandi. Prin intermediul unui fost angajat al Academiei, Gheorghe Dragomiroiu, l-a invitat de mai multe ori pe chestorul Luca Iamandi la chefuri organizate în special la celebrul Popas Dumbrăviţa, din Vrancea, canton al Direcţiei Silvice Focşani. Din interceptările făcute în dosarul lui Gîlcă rezultă că rectorul Academiei de Poliţie ar fi participat la respectivele petreceri. Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA suspectează că Dinu Gîlcă ar fi încercat să îi ofere diferite avantaje lui Iamandi pentru a-şi asigura liniştea în privinţa doctoratului la care se înscrisese la Academia „Al.I. Cuza".Contactat de România Liberă, Iamandi a negat orice implicare în sprijinirea lui Gîlcă: „Nu mi-a oferit nimic procurorul Dinu Gîlcă şi nici nu am participat la vreo petrecere".Potrivit datelor din primul dosar al lui Gîlcă, în „afacerea" cu Academia de Poliţie ar fi implicaţi şi alţi procurori din Vrancea suspectaţi că, alături de Gheorghe Dragomiroiu, i-ar fi intermediat fostului prim-procuror „accesul" la Luca Iamandi.Intervenţiile fostului şef de la Crimă Organizată GalaţiÎn ceea ce priveşte dosarul pe baza căruia Gîlcă a fost trimis în judecată de DNA, acestuia i-a fost ataşat şi un raport făcut de un ofiţer de poliţie din cadrul DNA Galaţi, subcomisarul Adrian Constantin Glugă, care a colaborat cu procurorii. În acel document Glugă a explicat pe larg cum a fost contactat de fostul şef al Brigăzii de Combaterea Crimei Organizate Galaţi, Ionel Pasquale, sugerând că acesta i-ar fi cerut să protejeze o persoană din dosarul lui Dinu Gîlcă: pe patronul Hotelului Unirea din Focşani, Vasile Bogdan, acuzat că i-a dat 40 de porţii de mâncare lui Gîlcă în schimbul unor servicii. „Te rog să nu o interpretezi ca pe o intervenţie sau o imixtiune, însă vreau să îmi confirmi dacă ai în lucru un dosar care-l priveşte pe un anume Bogdan Vasile din Vrancea. Ştiu că ai în lucru un asemenea dosar (...) În acest context, Pasquale Ionel a afirmat că Bogdan Vasile este un amic al său", povesteşte Glugă în raport. Din acelaşi document rezultă că discuţia celor doi s-ar fi purtat la sfârşitul lunii martie 2009, la marginea oraşului Galaţi. Ionel Pasquale s-a pensionat la scurt timp după discuţia avută cu ofiţerul de poliţie al DNA, Adrian Glugă.Cum a rezolvat accidentul fiiceiPe de altă parte, monitorizarea informativă la care a fost supus procurorul Dinu Gîlcă a scos la iveală şi modalitatea în care acesta încerca să rezolve un accident rutier de la Focşani în care a fost implicată fiica sa, Andreea Gîlcă: Gîlcă-tatăl a sunat-o pe procuroarea şefă de la Parchetul Focşani, Luminiţa Dogaru. „Dinu Gîlcă: Fetiţa mea este la biroul notarial al Rodicăi Tănase (...) Şi a scos maşina din parcare cu spatele şi cică l-a atins pe unul, dar uşor... şi ăla face scandal acolo; Dogaru Luminiţa: Staţi că anunţ io la... vorbesc io la circulaţie cu şefu...", se arată în stenograma discuţiei purtată în martie 2009.http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/dosar-penal-pe-numele-rectorului-academiei-de-politie-200731.html
dcp100168 Posted October 5, 2010 Author Posted October 5, 2010 Alexandru Şerban: "Nu am şantajat”Fostul şef de post din comuna gălăţeană Vânători, Alexandru Şerban, neagă că ar fi făcut presiuni asupra proprietarului unui teren pentru a-i restitui banii notarului Dumitru Cozma. Notarul a încheiat în urmă cu câţiva ani un contract de vânzare-cumpărare având drept obiect un teren din comuna gălăţeană Vânători, dar ulterior s-a răzgândit după ce vânzătorul a mărit preţul. Pentru că nu şi-a primit banii, notarul l-a reclamat pentru înşelăciune, iar dosarul a ajuns la Parchet, unde procurorii au decis iniţial că nu este vorba de comiterea vreunei infracţiuni.Alexandru Şerban este acuzat de DNA că în perioada aprilie-septembrie 2009, în calitate de şef al postului de Poliţie Vânători, judeţul Galaţi, a acceptat propunerea lui Dumitru Cozma şi a încercat să-l convingă pe proprietarului terenului să-i returneze banii notarului. "Clientul meu nu a şantajat pe nimeni. Doar i-a pus în vedere proprietarului terenului că va urma un proces civil pentru recuperarea banilor", ne-a declarat avocata poliţistului, Domnica Toader.Acuzaţiile sunt doar o mică parte din deja cunoscutul dosar "Finuţul", în care principal inculpat este fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Dinu Gâlcă. Procurorii anticorupţie îl acuză că ar fi acceptat propunerea notarului de a-l constrânge pe proprietarul terenului să-i returneze suma de 5.000 lei lui Dumitru Cozma pe care acesta îi plătise ca avans sub ameninţarea că, în caz contrar, i se va întocmi un dosar penal şi că va fi chemat în mod repetat la organele de urmărire penală, cu consecinţa aplicării unei pedepse cu închisoarea.http://www.adevarul.ro/locale/galati/Exclusiv-Scandalul_-Finutul-_-Nu_am_santajat_0_347965287.html
dcp100168 Posted November 30, 2010 Author Posted November 30, 2010 Amânare în procesul intentat fostului procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel GalaţiJudecarea dosarului în care este inculpat Dinu Gâlcă a fost amânată de judecătorii instanţei supreme pentru anul viitor. Reamintim că fostul magistrat a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat de şantaj, fals şi trafic de influenţă. Alături de Dinu Gâlcă sunt judecate alte şapte persoane, printre care se numără oameni de afaceri, un poliţist şi un cunoscut avocat din Galaţi. Aceştia sunt acuzaţi de trafic de influenţă, şantaj, fals în declaraţii şi instigare la fals.http://www.adevarul.ro/locale/galati/Amanare_in_procesul_de_coruptie_intentat_fostului_procuror_general_al_Parchetului_de_pe_langa_Curtea_de_Apel_Galati_0_381562053.html
dcp100168 Posted February 26, 2011 Author Posted February 26, 2011 Tergiversare în dosarul de corupţie intentat fostului procuror general Dinu GâlcăJudecătorii Înaltei Curţi de Casaţie au amânat de patru ori judecarea dosarului în care au mai fost inculpaţi oameni de afaceri, un avocat şi un poliţist.Dinu Gâlcă a fost trimis în judecată pentru comiterea a şase infracţiuni deosebit de grave, printre care şantaj, fals şi trafic de influenţă. Alături de fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, au fost puse sub acuzare alte şapte persoane, printre care se numără oameni de afaceri, dar şi un poliţist şi un avocat.Pe lista acuzaţiilor aduse lui Dinu Gâlcă se numără traficul de influenţă, în formă continuată, şantajul, falsul în declaraţii, în formă continuată, instigarea la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, participaţia improprie la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată. „În perioada februarie-iulie 2009, Dinu Gâlcă, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, a pretins, a acceptat promisiunea oferirii şi a primit de la inculpatul Bogdan Vasile, administrator al S.C. CISCOM S.R.L. Focşani, diverse foloase necuvenite, în scopul de a determina pe funcţionarii Prefecturii Vrancea să elibereze în favoarea inculpatului Bogdan Vasile un titlu de proprietate pentru un teren în suprafaţă de 15 ha situat în intravilanul municipiului Focşani", au precizat procurorii DNA.De patru luni nu s-a administrat nicio probă în acest dosar, judecătorii acordând termene peste termene sub pretextul unor motive procedurale.http://www.adevarul.ro/locale/galati/Tergiversare_in_dosarul_de_coruptie_intentat_fostului_procuror_general_Dinu_Galca_0_434356684.html#commentsPage-1
dcp100168 Posted May 1, 2011 Author Posted May 1, 2011 Şase luni de amânări în procesul de corupţie intentat fostului procuror general Dinu GâlcăNici un martor nu a fost încă audiat în dosar după ce judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au acordat termene peste termene, invocând motive procedurale.Pe lista acuzaţiilor aduse lui Dinu Gâlcă, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, se numără traficul de influenţă, în formă continuată, şantajul, falsul în declaraţii, instigarea la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţia improprie la infracţiunea de uz de fals.Alături de fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, au fost puse sub acuzare alte şapte persoane, printre care se numără oameni de afaceri, dar şi un poliţist şi un avocat. „În perioada februarie-iulie 2009, Dinu Gâlcă, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, a pretins, a acceptat promisiunea oferirii şi a primit de la inculpatul Bogdan Vasile, administrator al S.C. CISCOM S.R.L. Focşani, diverse foloase necuvenite, în scopul de a determina pe funcţionarii Prefecturii Vrancea să elibereze în favoarea inculpatului Bogdan Vasile un titlu de proprietate pentru un teren în suprafaţă de 15 ha situat în intravilanul municipiului Focşani", au precizat procurorii DNA.Din luna noiembrie 2010, când dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu s-a efectuat nici măcar un singur act de cercetare judecătorească.Nu au fost audiaţi martori şi nici nu au fost administrate probe. Pe 19 aprilie 2011 magistraţii au decis să mai amâne odată procesul din motive procedurale, următorul termen de judecată fiind stabilit pe 10 mai 2011.adevarul.ro
dcp100168 Posted May 27, 2011 Author Posted May 27, 2011 Cazul Dinu Gâlcă: din amânare în amânare, judecata merge înainte Recent, au fost respinse o nouă serie de cereri şi excepţii făcute în dosarul Anticorupţiei gălăţene care-l vizează, printre alţii pe fostul procurorul general al Parchetului Curţii de Apel, Dinu Gâlcă. Reamintim că anul trecut, în septembrie, alături de acesta au mai fost trimise în judecată alte nouă persoane. Acuzaţiile aduse inculpaţilor variază de la trafic de influenţă la şantaj, cumpărare de influenţă, mărturie mincinoasă, fals în înscrisuri şi fals intelectual. Decizia despre care vorbim le aparţine magistraţilor Înaltei Curţi, acolo unde se judecă dosarul şi unde inculpaţii au făcut cererile de restituire a cauzei la procuror şi refacerea urmăririi penale, dar şi o alta de disjungere. De asemenea, magistraţii au hotărât că rechizitoriul este în regulă, astfel că judecata trebuie să-şi urmeze cursul. Portalul Înaltei Curţi mai arată că, din noiembrie 2010 şi până în aprilie 2011, cauza a primit numai amânări.
dcp100168 Posted November 1, 2011 Author Posted November 1, 2011 Procesul lui Dinu Gâlcă, mutat la Galaţi ca urmare a decesului fostului procuror generalProcesul fostului procuror general al Parchetului Curţii de Apel Galaţi, Dinu Gâlcă, va fi judecat de instanţa gălăţeană, potrivit deciziei de marţi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a luat act de decesul magistratului, stabilind astfel că nu mai are competenţa de a judeca acest caz, anunţă Mediafax.În 16 septembrie anul trecut, fostul procurorul general al PCA Galaţi, Dinu Gâlcă (pensionat în 13 septembrie 2010), a fost deferit justiţiei, pentru corupţie şi şantaj, într-o afacere judiciară în care mai sunt acuzaţi procurori, notari, poliţişti, alţi reprezentanţi ai statului, administratori de firme, dar şi un director de ziar local.Competenţa de judecare a revenit ICCJ, întrucât inculpat era un fost procuror general.În iulie 2011, Dinu Gâlcă (56 de ani) a decedat în urma unui atac de cord, astfel că s-a pus în discuţie încetarea procesului penal în ceea ce îl priveşte, potrivit articolului 11, alineatul 2, litera b, Cod procedură penală.Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Dinu Gâlcă - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, acuzat de trafic de influenţă, în formă continuată, şantaj, fals în declaraţii, în formă continuată, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, participaţie improprie la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată; Vasile Bogdan - administrator al SC Ciscom SRL Focşani, pentru cumpărare de influenţă; Costel Pohrib - administrator al SC FKG Montage Service SRL Tecuci şi SC Galtrade SRL Galaţi, pentru cumpărare de influenţă; Alexandru Şerban - agent de poliţie, şeful Postului de Poliţie Vânători, Galaţi, pentru şantaj; Dumitru Cozma - notar public, pentru şantaj; Petrică Tudose - director la Direcţia Silvică Vrancea, pentru cumpărare de influenţă; Ion Popescu - fost procuror inspector la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vrancea, pentru mărturie mincinoasă; Alexandru Bălan - avocat în cadrul Baroului de Avocaţi Galaţi, pentru mărturie mincinoasă; Dorel Dumitraşcu - administrator al SC Dorecom Impex SRL Reghiu, judeţul Vrancea, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi fals intelectual prevăzut în Legea contabilităţii; Lili Dediu - administrator al SC Piact CF Spiact Galaţi SA, director al ziarului local Imparţial, pentru fals intelectual prevăzut în Legea contabilităţii.Potrivit rechizitoriului, în perioada februarie-iulie 2009, Dinu Gâlcă ar fi pretins, acceptat promisiunea oferirii şi a primit de la inculpatul Bogdan Vasile, administrator al SC Ciscom Focşani, diverse foloase necuvenite (cum ar fi mese gratuite la restaurant şi produse alimentare în valoare de 3.200 lei) în scopul de a determina pe funcţionarii Prefecturii Vrancea să elibereze în favoarea inculpatului Bogdan Vasile un titlu de proprietate pentru un teren în suprafaţă de 15 ha situat în intravilanul municipiului Focşani. Eliberarea actului respectiv urma să se realizeze în detrimentul altor persoane îndreptăţite să primească titlul de proprietate respectiv.În luna iunie 2009, Gâlcă, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, ar fi acceptat promisiunea oferirii unor foloase materiale (cum ar fi produse alimentare), de la Pohrib, în scopul de a determina un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi să nu efectueze cercetări şi să adopte o soluţie de netrimitere în judecată a unei persoane faţă de care se efectuau acte de urmărire penală cu privire la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.În luna mai 2009, Dinu Gâlcă, în aceeaşi calitate, ar fi acceptat propunerea lui Dumitru Cozma, notar public, de a constrânge o persoană să înmâneze suma de 5.000 lei lui Cozma Dumitru sub ameninţarea că, în caz contrar, i se va întocmi un dosar penal şi că va fi chemată în mod repetat la organele de urmărire penală, cu consecinţa aplicării unei pedepse cu închisoarea.La rândul său, Şerban Alexandru, în perioada aprilie-septembrie 2009, în calitate de şef al Postului de Poliţie Vânători, judeţul Galaţi, ar fi acceptat propunerea lui Cozma Dumitru şi ar fi exercitat asupra persoanei respective acelaşi tip de presiuni, în mod repetat. Întocmirea dosarului penal s-a realizat deşi starea de fapt era de competenţa unei instanţe civile. În aceste condiţii, persoana ameninţată i-ar fi remis inculpatului Cozma Dumitru suma de 2.000 lei, sumă care nu i-ar fi fost remisă în condiţii normale.În perioada aprilie-iunie 2009, Dinu Gâlcă ar fi acceptat promisiunea oferirii şi a primit foloase necuvenite de la inculpatul Tudosă Petrică promiţându-i că va obţine menţinerea sa în funcţia de director coordonator sau cel puţin de director coordonator adjunct la Direcţia Silvică Vrancea prin influenţa pe care o are asupra unor funcţionari publici. Intervenţia s-ar fi realizat prin intermediul inculpaţilor Popescu Ion şi Bălan Alexandru şi ar fi avut drept consecinţă menţinerea lui Tudosă Petrică în funcţia respectivă.Fiind audiaţi în calitate de martori în prezentul dosar penal, inculpaţii Popescu Ion şi Bălan Alexandru au făcut afirmaţii mincinoase, în sensul că Gâlcă Dinu nu le-ar fi cerut să intervină pe lângă funcţionarii publici respectivi pentru menţinerea în funcţie a lui Tudosă Petrică. Foloasele pretinse şi primite de Gâlcă Dinu de la Tudosă Petrică au constat în înlesnirea întocmirii şi aprobării documentaţiei pentru schimbarea destinaţiei terenului forestier deţinut de mătuşa soţiei lui Gâlcă Dinu, transmis acestuia prin testament, în localitatea Lepşa, comuna Tulnici, judeţul Vrancea, plata contravalorii construcţiei gardului împrejmuitor la acest teren, în sumă de 1.000 lei şi materialele necesare construcţiei acestuia în valoare de 2.241,06 lei cât şi înlesnirea construcţiei unei vile pe acelaşi teren.Pentru a crea aparenţa de legalitate a achiziţionării materialelor de construcţie menţionate, Gâlcă l-ar fi determinat pe inculpatul Dumitraşcu Dorel, administrator al SC Dorecom Impex SRL, să întocmească în fals şi să înregistreze în evidenţa contabilă a firmei sale mai multe documente contabile (bonuri fiscale, avize de însoţire a mărfii). O parte din aceste acte contabile le-a remis lui Dinu Gâlcă, iar pe altele le-a prezentat procurorilor anticorupţie cu ocazia efectuării cercetărilor în acest dosar penal.De asemenea, inculpatul Gâlcă Dinu, în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, nu ar fi menţionat în cuprinsul a şase declaraţii de avere depuse în perioada anilor 2007 - 2009 că deţine o clădire în municipiul Galaţi şi că a înstrăinat-o, cât şi că are o datorie în valoare de 250.000 lei către o societate comercială din Galaţi.La rândul său, inculpatul Dediu Lili, în calitate de administrator al SC Piact CF Spiact Galaţi SA, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale firmei sale veniturile realizate din construirea imobilului menţionat mai sus, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat cu suma de 90.387,50 lei (reprezentând impozit pe profit şi TVA).Procesul pentru ceilalţi inculpaţi din dosar va continua la Curtea de Apel Galaţi, competenţa acesteia revenind întrucât în caz sunt vizaţi un notar şi un avocat.viata-libera.ro
riaji Posted November 1, 2011 Posted November 1, 2011 Mi se pare un talmes balmes de prost gust. S-ar putea sa aiba si mai multa dreptate cei care spun ca Gheorghe Ivan e un militian comunist si prost pe post de procuror sef la DNA Galati..
dcp100168 Posted May 16, 2012 Author Posted May 16, 2012 Dosarul lui Dinu Gâlcă a ajuns la IaşiProcurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut şi au obţinut de la Înalta Curte strămutarea unui dosar de rezonanţă instrumentat în toamna lui 2010, care a trimis în instanţă zece persoane, printre care un procuror general, Dinu Gâlcă, un om de afaceri, Lili Dediu, şi un avocat, Alexandru Bălan.Fostul procuror general al Parchetului Curţii a fost acuzat de trafic de influenţă, şantaj, fals în declaraţii, instigare la fals în înscrisuri. Procesul s-a judecat la Înalta Curte atâta vreme cât a fost în viaţă Gâlcă, a cărui funcţie a şi atras competenţa acestei instanţe. La Bucureşti dosarul s-a „remarcat” prin foarte multe amânări.După decesul lui Gâlcă, inculpaţii au cerut şi li s-a acceptat strămutarea procesului la Galaţi. Dosarul se află la noi din decembrie 2011, dar pe 10 mai judecătorul a luat act de faptul că Înalta Curte a dispus ca procesul să fie judecat la Curtea de Apel Iaşi, scoţându-l din evidenţele instanţei gălăţene.viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 24, 2012 Author Posted September 24, 2012 Clienţii procurorului Galcă vor fi judecaţi la IaşiÎnalta Curte de Justiţie a decis ca dosarul de corupţie să fie judecat tot de Curtea de Apel Iaşi. Din 2010, de cand a ajuns pe rol, dosarul s-a plimbat pe la trei instanţe, fără a se intra la judecată pe fond. Intre timp principalul acuzat a murit în urma unui infarct. Vasile Bogdan, unul dintre vrancenii care cumpărau influenţă de la procurorul şef de la Galaţi, vroia să obţină 15 hectare de teren în intravilanul FocşaniuluiÎn septembrie 2010, procurorii anticorupţie finalizau cu trimitere în judecată dosarul în care Dinu Galcă, fostul procuror general al Parchetului Curţii de Apel Galaţi, ulterior decedat, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie, alături de alţi nouă inculpaţi, printre care se numără nume sonore precum al lui Alexandru Bălan, avocat în baroul Galaţi şi apărător al preşedintelui CJ Vrancea, Marian Oprişan, omul de afaceri Vasile Bogdan, patronul de la hotelul Unirea, ori Petrică Tudose, fostul director al Direcţiei Silvice Focşani. Înregistrată iniţial pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), timp de cinci termene, cauza a fost amanată pentru diverse motive. În mai 2011, judecătorii ÎCCJ au respins cererile a trei dintre inculpaţi privind restituirea cauzei la procuror şi refacerea urmăririi penale precum şi disjungerea cauzei privitoare la un poliţist implicat în dosar. Pe 31 octombrie 2011, Înalta Curte decide încetarea procesului penal împotriva fostului procuror general Dinu Galcă, ca urmare a decesului acestuia survenit pe 30 iunie. Dosarul este înregistrat astfel pe rolul Curţii de Apel de la Galaţi, instanţa competentă în soluţionarea cauzei. Din 8 februarie şi pană pe 10 mai, în dosarul de corupţie nu s-a judecat nimic pană la soluţionarea cererii de strămutare formulată de DNA. Pe 30 aprilie, Înalta Curte decide strămutarea cauzei la Curtea de Apel Iaşi, unde dosarul ajunge pe 7 iunie 2012. Pe 4 iulie, între judecătorii Curţii de Apel Iaşi apare un conflict negativ de competenţă, unii dintre magistraţi considerand că dosarul în cauză ar trebui soluţionat de ÎCCJ, cerere respinsă însă. Aşa se face că dosarul a fost trimis de Înalta Curte pentru continuarea judecăţii la Curtea de Apel Iaşi, potrivit unei decizii luate pe 17 septembrie.Cine sunt inculpaţii din acest dosar? Principalul acuzat din acest dosar a fost ex-procuror general Dinu Galcă. Alături de acesta mai apar omul de afaceri focşănean Vasile Bogdan, Costel Pohrib, administrator a două societăţi de la Tecuci şi Galaţi, Alexandru Şerban, agent de poliţie din comuna Vanători, judeţul Galaţi, Dumitru Cozma, notar public, Petrică Tudosă, fost director al Direcţiei Silvice Focşani, Ion Popescu, membru al ATOP Vrancea, Alexandru Bălan, avocat din Baroul Galaţi, Dorel Dumitraşcu, administratorul unei societăţi din Reghiu, şi Lili Dediu, directorul unui ziar din Galaţi.Fostul procuror, devenit între timp avocat în Baroul Galaţi, a fost acuzat de procurorii anticorupţie de trafic de influenţă în formă continuată, şantaj, fals în declaraţii în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de uz de fals în formă continuată. Omul de afaceri Vasile Bogdan, în calitate de admistrator al SC Ciscom SRL Focşani, a fost acuzat de faptul că a cumpărat influenţă, prin intermediul procurorului general Galcă, pe care îl mituia cu mese la restaurant. “În perioada februarie-iulie 2009, inculpatul Galcă Dinu, procuror general al Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Galaţi, a pretins, a acceptat promisiunea oferirii şi a primit de la inculpatul Bogdan Vasile, administrator al S.C. Ciscom S.R.L. Focşani, diverse foloase necuvenite (cum ar fi mese gratuite la restaurant şi produse alimentare în valoare de 3.200 lei) în scopul de a determina pe funcţionarii Prefecturii Vrancea să elibereze în favoarea inculpatului Bogdan Vasile un titlu de proprietate pentru un teren în suprafaţă de 15 ha situat în intravilanul municipiului Focşani. Eliberarea actului respectiv urma să se realizeze în detrimentul altor persoane îndreptăţite să primească titlul de proprietate respectiv”, se arată în rechizitoriul DNA. Contactat telefonic, omul de afaceri nu a vrut să facă nici un comentariu legat de acuzaţiile care i se aduc şi a închis telefonul într-un mod lipsit de eleganţă. Legat de fostul director Direcţiei Silvice, Petrică Tudosă, anchetatorii spun că acesta şi-ar fi menţinut postul tot cu ajutorul magistratului, care a convins alţi doi inculpaţi să intervină în acest sens. “În perioada aprilie-iunie 2009, inculpatul Galcă Dinu a acceptat promisiunea oferirii şi a primit foloase necuvenite de la inculpatul Tudosă Petrică promiţandu-i că va obţine menţinerea sa în funcţia de director coordonator sau cel puţin de director coordonator adjunct la Direcţia Silvică prin influenţa pe care o are asupra unor funcţionari publici. Intervenţia s-a realizat prin intermediul inculpaţilor Popescu Ion şi Bălan Alexandru şi a avut drept consecinţă menţinerea lui Tudosă Petrică în funcţia respectivă. Fiind audiaţi în calitate de martori în prezentul dosar penal, inculpaţii Popescu Ion şi Bălan Alexandru au făcut afirmaţii mincinoase, în sensul că Galcă Dinu nu le-ar fi cerut să intervină pe lîngă funcţionarii publici respectivi pentru menţinerea în funcţie a lui Tudosă Petrică. Foloasele pretinse şi primite de Galcă Dinu de la Tudosă Petrică au constat în înlesnirea întocmirii şi aprobării documentaţiei pentru schimbarea destinaţiei terenului forestier deţinut de mătuşa soţiei lui Galcă Dinu, transmis acestuia prin testament, în localitatea Lepşa, comuna Tulnici, jud. Vrancea, plata contravalorii construcţiei gardului împrejmuitor la acest teren, în sumă de 1.000 lei şi materialele necesare construcţiei acestuia în valoare de 2.241,06 lei cat şi înlesnirea construcţiei unei vile pe acelaşi teren”, mai arată DNA în rechizitoriu. Tot cu privire la construcţia vilei se indică şi participarea afaceristului Dorel Dumitraşcu, care exploata lemn pe valea Milcovului, acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals intelectual în Legea Contabilităţii. Procurorii l-au acuzat că i-a “fabricat” fostului magistrat documente din care să rezulte achiziţia unor materiale de construcţie în mod legal.ziaruldevrancea.ro
dcp100168 Posted February 25, 2013 Author Posted February 25, 2013 Cum se plimbă de trei ani un dosar de corupţie cu protagonişti din "lumea bună"Trimis în judecată în urmă cu aproape trei ani, dosarul care l-a avut ca protagonist pe fostul şef al Parchetului gălăţean, Dinu Gâlcă, bate pasul pe loc. Interesant este că nici până acum nu a început cercetarea judecătorească, inculpaţii fiind tot la stadiul de invocare a excepţiilor. Ultima pe care au pus-o la bătaie, fiind aceeaşi pe care au utilizat-o şi la Înalta Curte, excepţii care au fost respinse de ambele instanţe şi care se refereau la restituirea dosarului la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru refacerea urmăririi penale şi implicit a rechizitoriului. Următorul termen de judecată stabilit de Curtea de Apel Iaşi este 27 februarie.După decesul ex-procurorului general Gâlcă, dosarul a ajuns de la Înalta Curte la Curtea de Apel Galaţi, unde a stat din februarie până în mai 2012, când procesul a fost strămutat la Iaşi. Aici procesul a început în iunie, dar în iulie s-a ivit un alt conflict de competenţă, mai exact magistraţii nu au ştiut care instanţă trebuie să soluţioneze dosarul: Curtea de Apel sau Înalta Curte, motiv pentru care au cerut o decizie de la Curtea Supremă. Abia în decembrie, Curtea de Apel Iaşi a aflat că trebuie să judece dosarul, motiv pentru care a început... cu o amânare. Judecătorul a trimis o adresă către Baroul Iaşi, punându-le în vedere avocaţilor din oficiu să se prezinte la următorul termen, riscând altfel să fie amendaţi.Cazul instrumentat de procurorii gălăţeni ai DNA îi are ca inculpaţi pe avocatul Alexandru Bălan, fostul procuror inspector şi membru al ATOP Vrancea Ion Popescu, notarul Dumitru Cozma, poliţistul Alexandru Şerban, fostul director al Direcţiei Silvice Focşani, Petrică Tudose, dar şi pe afaceriştii Lili Dediu, Bogdan Vasile, Dorel Dumitraşcu şi Costel Pohrib. Tot în acest caz mai era trimis în judecată şi fostul procuror general al Parchetului Curţii de Apel, Dinu Gâlcă, dar acesta a decedat între timp. Funcţia acestuia a făcut ca dosarul să ajungă pe masa magistraţilor Înaltei Curţi. Toţi sunt trimişi în legătură cu fapte de corupţie sau care au avut legătură cu acestea.viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 18, 2013 Author Posted November 18, 2013 Primul mare dosar de corupţie al DNA Galaţi bate pasul pe locLa trei ani de la finalizarea primului mare dosar de corupţie din Galaţi, judecata se află în stadiul de audiere a martorilor, pentru care s-a cerut aducerea cu poliţia. Este vorba despre procesul care se desfăşoară la Curtea de Apel Iaşi şi în care cei zece inculpaţi sunt oameni de afaceri, un fost poliţist, un avocat, un notar, un fost procuror inspector, dar şi un fost procuror general, Dinu Gâlcă, decedat în timpul procesului.Acesta a fost primul dosar de anvergură de la Galaţi, inculpaţi fiind oameni ai legii, care au intervenit în favoarea unor afacerişti sau au cerut intervenţii pentru a rezolva nişte probleme sau pentru a fi păstraţi în fruntea unor instituţii publice din Vrancea.Inculpaţii sunt: afaceriştii Vasile Bogdan, Costel Pohrib, Dorel Dumitraşcu şi Lili Dediu; Alexandru Şerban, fost şef al postului de Poliţie din Vânători; Dumitru Cozma, notar; Petrică Tudose, fost director la Direcţia Silvică Vrancea; Ion Popescu fost procuror inspector la Parchetul Curţii de Apel Galaţi, acolo unde a fost şef şi Dinu Gâlcă, precum şi Alexandru Bălan, avocat.În rechizitoriu, procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) arată cum i s-a cerut unui procuror de la Parchetul Tribunalului să nu-l trimită în judecată pe Ionel Pohrib, cum s-a intervenit la Vrancea pentru menţinerea în funcţia de director al Direcţiei Silvice în ceea ce-l priveşte pe Petrică Tudose, cum s-a trecut la ameninţări cu deschiderea unui dosar penal pentru ca un individ să-i dea 5.000 de lei lui Dumitru Cozma, etc.Trimişi în judecată în septembrie 2010Deşi au fost trimişi în judecată în septembrie 2010, dosarul a stat până în octombrie 2011 la Înalta Curte, reuşindu-se doar invocarea unor excepţii de către inculpaţi, care au şi fost respinse. Curtea Supremă a avut dosarul graţie funcţiei de procuror general a lui Dinu Gâlcă. Odată cu decesul acestuia, cazul a fost trimis către Curtea de Apel Galaţi, deoarece printre inculpaţi se aflau un avocat şi un notar. Aici a stat până în mai 2012, când procesul a fost mutat la Curtea de Apel Iaşi. Aici, inculpaţii au solicitat copii după înregistrări, dar şi ca acestea să fie ascultate în şedinţă publică, cereri respinse de instanţă.Din martie 2013 şi până în prezent, Curtea de Apel Iaşi audiază martorii din acest dosar. La ultimul termen de judecată, magistratul a dispus ca o parte dintre aceştia să fie aduşi cu „mandate de aducere”, „operaţiunea” presupunând ca un poliţist să-i caute şi să-i aducă în sala de judecată. Următorul termen este 20 noiembrie.O coincidenţă interesantă a făcut ca acest dosar să se judece la aceeaşi instanţă unde este cercetat şi Mihail Boldea. Dinu Gâlcă a fost cercetat şi în „dosarul Aviasan”, dar ancheta s-a oprit în ceea ce-l priveşte, după decesul său.viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 11, 2014 Author Posted June 11, 2014 Achitări pe toată linia la IaşiÎn categoria marilor scandaluri de corupţie se află şi dosarul fostului şef de parchet Dinu Gâlcă, în care magistraţii Curţii de Apel Iaşi au dat achitări pe toată linia, după patru ani de cercetare judecătorească. Decizia nu este definitivă.Chiar dacă, după moartea acestuia, procesul a încetat în ceea ce-l priveşte pe Gâlcă, cazul a rămas în memoria publică datorită funcţiei pe care a deţinut-o acesta, şef peste parchetele din trei judeţe, Galaţi, Brăila şi Vrancea. Din această postură, au susţinut procurorii DNA, Gâlcă ar fi pretins diverse favoruri, urmând în schimb să-i ajute pe cei interesaţi cu obţinerea unor fotolii de şef în administraţia locală din Vrancea sau cu diverse solicitări de ajutor în rezolvarea unor probleme sau dosare penale. Dosarul a fost la judecata Curţii Supreme, care, după decesul lui Gâlcă, l-a trimis la Curtea de Apel Galaţi, de unde a fost strămutat la Iaşi.viata-libera.ro
dcp100168 Posted February 8, 2016 Author Posted February 8, 2016 În dosarul fostului procuror Dinu Gâlcă, doi condamnaţi cu suspendare şi opt achitări În septembrie 2010, un dosar intrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, în care erau anchetaţi oameni din justiţia gălăţeană, ajungea pe masa judecătorilor. În acest dosar apăreau atât numele fostului procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Dinu Gâlcă, dar şi nume de notari, avocaţi şi oameni de afaceri. După cinci ani de judecată, dosarul a primit sentinţa finală la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, în urma deciziei luate de judecători, doar doi dintre cei trimişi în judecată s-au ales cu pedepse cu închisoarea. Şi acestea, însă, sunt cu suspendare. Unul dintre cei care au primit o astfel de pedeapsă este notarul Dumitru Cozma, acuzat de şantaj, care a primit doi ani şi şase luni închisoare, cu suspendare. Aceeaşi pedeapsă a primit-o Alexandru Şerban, şeful Postului de Poliţie Vânători, judeţul Galaţi, acuzat tot de şantaj. În timpul judecăţii, fostul procuror Dinu Gâlcă a decedat, motiv pentru care faţă de el s-a dispus clasarea cauzei. Restul inculpaţilor din acest dosar, avocatul Alexandru Bălan (acuzat de mărturie mincinoasă), Ion Popescu, fost procuror inspector la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vrancea (mărturie mincinoasă), Lili Dediu, administrator al SC Piact CF Spiact Galaţi SA şi director al ziarului local Imparţial (fals intelectual prevăzut în Legea contabilităţii), Petrică Tudosă, director la Direcţia Silvică Vrancea (cumpărare de influenţă), Vasile Bogdan, administrator al SC Ciscom SRL Focşani (cumpărare de influenţă), Costel Pohrib, administrator al SC FKG Montage Service SRL Tecuci şi SC Galtrade SRL Galaţi (cumpărare de influenţă) şi Dorel Dumitraşcu, administrator al SC Dorecom Impex SRL Reghiu, judeţul Vrancea (fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi fals intelectual prevăzut în Legea contabilităţii) au fost achitaţi încă de la Curtea de Apel Iaşi. Decizia luată la Iaşi a rămas definitivă, după ce magistraţii Curţii Supreme au decis să menţină dispoziţiile respectivei sentinţe. Dorel Dumitraşcu a primit însă un avertisment din partea judecătorilor ieşeni. Rechizitorul procurorilor În rechizitoriul întocmit de procurorii gălăţeni se arată că, în perioada februarie - iulie 2009, inculpatul Dinu Gâlcă, pe vremea aceea procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, a pretins şi a primit de la inculpatul Vasile Bogdan diverse foloase necuvenite (cum ar fi mese gratuite la restaurant şi produse alimentare în valoare de 3.200 de lei), în scopul de a-i determina pe funcţionarii Prefecturii Vrancea să elibereze în favoarea inculpatului Bogdan Vasile un titlu de proprietate pentru un teren în suprafaţă de 15 ha situat în intravilanul municipiului Focşani. Eliberarea actului respectiv urma să se realizeze în detrimentul altor persoane îndreptăţite să primească titlul de proprietate respectiv. În luna iunie 2009, Costel Pohrib i-a promis lui Dinu Gâlcă mai multe foloase materiale (cum ar fi produse alimentare), pentru ca acesta din urmă să-şi convingă un coleg din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi să nu efectueze cercetări şi să adopte o soluţie de netrimitere în judecată faţă de o persoană cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Constrângeri cu ajutorul poliţiei, la cererea notarului Tot în rechizitoriu se arată că, în luna mai 2009, inculpatul Gâlcă Dinu, în aceeaşi calitate, a acceptat propunerea inculpatului Cozma Dumitru, notar public, de a constrânge o persoană să-i înmâneze acestuia din urmă suma de 5.000 lei, sub ameninţarea că, în caz contrar, i se va întocmi dosar penal şi că va fi chemată în mod repetat la organele de urmărire penală, cu consecinţa aplicării unei pedepse cu închisoarea. Tot la cererea notarului, în perioada aprilie - septembrie 2009, Alexandru Şerban, în calitate de şef al Postului de Poliţie Vânători, judeţul Galaţi, a exercitat asupra persoanei respective, în mod repetat, acelaşi tip de presiuni. Cu toate că persoana ameninţată i-a dat lui Dumitru Cozma suma de 2.000 de lei, aceasta s-a ales cu un dosar penal pentru o faptă de natură civilă. Toate aceste acuzaţii, dar şi altele care erau menţionate în rechizitoriul DNA au fost demontate de cei implicaţi în dosar, la final ei fiind achitaţi definitiv de magistraţii Curţii Supreme. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now