dcp100168 Posted September 19, 2010 Posted September 19, 2010 Noi cărţi de identitate din 2011„De la 1 ianuarie 2011 va apărea cartea de identitate electronică, cu însemnele Uniunii Europene, iar oamenii deja vin şi întreabă. Sunt curioşi să afle dacă noile documente sunt la fel ca permisele de conducere!”, explică Mariana Palade, şefa Evidenţei Populaţiei Galaţi. Nu toată lumea îşi va face noi cărţi de identitate, începând cu 1 ianuarie 2011. Doar cei care au nevoie de preschimbarea actului (pe cale de expirare) sau cei care doresc o carte de identitate Europeană!Dimensiunile noii cărţi de identitate vor fi mai reduse decât ale celei actuale, iar elementul de noutate este faptul că fiecare act va avea amprenta electronică a proprietarului său, fiind astfel imposibil de falsificat. Modelul ales de autorităţile române este, pare-se, cel al cărţii de identitate belgiene.Încă nu se cunosc amănunte legate de costuri, deşi problema nu pare a fi atât de presantă: „Nu se ştie dacă Galaţiul va da chiar de la începutul anul aceste cărţi de identitate. În plus, sistemul se va schimba fundamental, pentru că actul nu va mai fi făcut – propriu-zis – la Galaţi, ci toată documentaţia va fi trimisă la Bucureşti, iar actele vor veni acasă, prin poştă”, încheie Mariana Palade.http://www.viata-libera.ro/articol-Noua_carte_de_identitate_-_dupa_model_belgian_2.html
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now