Jump to content

Fraudă cu bilete de tratament la CFR Galaţi


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Fraudă cu bilete de tratament la CFR Galaţi

Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a finalizat ieri un dosar complex, care vizează prejudicierea CFR de-a lungul a trei ani de zile. 54 de angajaţi ai CFR au participat, în perioada 2005-2008, la o înşelăciune cu complicitatea a doi administratori ai unor firme de turism.

Schema era simplă. Georgel Huluţaş, administrator la agenţia de turism SuperTour Galaţi, şi Ioan Olaru, administrator la Happy Tour SRL Galaţi, întocmeau acte fictive, care atestau cazarea salariaţilor CFR la diverse unităţi hoteliere, beneficiind astfel de subvenţia de 50% din valoarea biletelor, conform contractului colectiv de muncă.

Toţi cei 54 de angajaţi ai societăţii feroviare şi-au recunoscut fapta precizând că au auzit de la alţi colegi de această „practică" şi au intrat în joc pentru a obţine decontări de maxim 800 de lei pentru fiecare bilet de tratament.

În urma cercetărilor, a rezultat că Georgel Huluţaş a emis 90 de bilete de odihnă şi tratament, pentru care a încasat sub formă de comision de restituire 13.500 de lei, CFR fiind prejudiciat în total cu 83.200 de lei.

Ceferiştii au fost de acord să restituie toţi banii şi recunoscând fapta au scăpat astfel de trimiterea în judecată. Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi l-a trimis ieri în judecată doar pe administratorul SuperTour Galaţi, Georgel Huluţaş, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la înşelăciune.

„Nu am primit încă decizia Parchetului. După ce vom primi comunicarea, sindicatele din care fac parte ceferiştii cercetaţi vor lua măsuri în consecinţă", ne-a declarat preşedintele Sindicatului Mişcare Comercial Galaţi, Viorel Istrate.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Exclusiv-Zeci_de_ceferisti_din_Galati-cercetati_pentru_frauda_cu_bilete_de_tratament_0_340166102.html

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Deconturi fictive de zeci de mii de lei la CFR Galaţi

Administratorul unei agenţii de turism a fost condamnat de Judecătoria Galaţi după ce s-a descoperit că s-a înţeles cu zeci de angajaţi ai CFR să “ţepuiască” societăţile la care lucrau. Procurorii au stabilit că Georgel Huluţaş, administrator la agenţia de turism SuperTour Galaţi, şi Ioan Olaru, administrator la Happy Tour SRL Galaţi, întocmeau acte fictive, care atestau doar în aparenţă cazarea salariaţilor CFR la diverse hoteluri, cu scopul de a încasa subvenţia de 50% din valoarea biletelor, conform contractului colectiv de muncă. Societăţile din cadrul CFR au fost înşelate timp de trei ani, în perioada 2005-2008, interval în care compania de căi ferate a plătit zeci de mii de lei pe baza unor deconturi fictive.

Ceferiştii au scăpat de dosarele penale

Toţi cei 54 de angajaţi CFR implicaţi în această poveste au recunoscut în detaliu care era “schema” de făcut bani, precizând că au aflat de la alţi colegi de această „practică" şi au intrat în joc pentru a obţine decontări de până la 800 de lei pentru fiecare bilet de tratament. Anchetatorii au ajuns la concluzia că Georgel Huluţaş a emis 90 de bilete de odihnă şi tratament, pentru care a încasat sub formă de comision de restituire 13.500 de lei, CFR fiind prejudiciat în total cu 83.200 de lei.Ceferiştii şi-au păstrat slujbele şi au scăpat de trimiterea în judecată după ce au restituit toţi banii şi au dat cu subsemnatul la Poliţie. Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi l-a găsit ţap ispăşitor pe administratorul SuperTour Galaţi, Georgel Huluţaş, trimis în judecată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la înşelăciune. Instanţa de judecată l-a condamnat pe Georgel Huluţaş la un an de închisoare cu suspendare şi a confiscat cei 13.500 de lei obţinuţi fraudulos. Administratorul agenţiei de turism trebuie să plătească acum şi alţi 3.700 de lei, ce reprezintă cheltuielile judiciare efectuate de stat pentru a scoate la iveală matrapazlâcurile comise de acesta.

nepasadegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.