Jump to content

"Război fratricid" între Electrocentrale şi Apaterm


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Daca ne gandim, situatia ar putea fi creata artifical cu subsoluri electorale pentru a lovi in guvernul PDL-ist. Nu sunt proPDL dar aici vina nu apartine guvernului! Aceasta organizare este totusi locala.

Ce spune primarul cu ajutoarele de caldura e o aberatie! Aceste verificari se pot face si in cursul iernii iar acolo unde se constata ca s-a mintit, cei in cauza pot fi pusi la plata. "Pusi la pata" adica diferenta datorata sa se alature datoriilor pentru ca o mare parte din cei ce solicita aceste reduceri au cu siguranta restante. Nu aceste verificari sunt cauza pentru care oamenii nu au caldura in cauza! Acesta e doar un motiv romanesc sa arunce pisica in curtea vecinului.

Acum ceva timp in urma citeam, pe forum, ceva in sensul ca de la o data anume nu mai ai voie sa te debransezi de la sistemul centralizat de incalzire pe motivul ca au modernizat reteaua! Stai putin! Pai nu imi dai caldura dar nici nu ma lasi sa gasesc alte solutii!? Pai sa nu arunci in ei, cu ce apuci, cand ii vezi!?

Link to comment
Share on other sites

ANRSC decretează: Apaterm funcţionează în afara legii!

Preşedintele ANRSC Mircea Matei şi directorul Direcţiei Tehnice – Licenţe, din cadrul aceleiaşi Autorităţi, Iulian Băndoiu susţin că SC Apaterm funcţionează în afara legii. Informaţia a fost făcută publică în cadrul dezbaterii pe care Viaţa Liberă a organizat-o miercuri seară, în speranţa de a găsi un răspuns simplu la o întrebare la fel de simplă: „De ce nu avem căldură în case?”.

Două licenţe la Apaterm, nici una valabilă!

În esenţă, reprezentanţii ANRSC susţin că Apaterm nu mai are dreptul legal de a furniza agent termic în municipiul Galaţi. Cei doi oficiali de la Bucureşti au expus cadrul legal care conduce la această concluzie năucitoare, dar au şi nuanţat cele două probleme ale Apaterm – lipsa licenţei de funcţionare (care ar fi expirat, întrucât CL Galaţi nu a fost în stare din 2008 până în prezent să legalizeze contractul cu Apaterm, încheiat, spun oficialii ANRSC cu încălcarea legii) şi suspendarea licenţei care dădea posibilitatea Apatermului să participe la licitaţia pentru adjudecarea serviciului de furnizare a agentului termic – licenţă eliberată în primă fază de ANRSC, dar ulterior retrasă, din cauză că societatea locală a intrat în procedură de insolvenţă.

„Pentru situaţia actuală, vinovată este Primăria şi Consiliul Local care au obligaţia de a asigura serviciile publice. Ei ştiau din primăvară că sunt probleme şi ar fi trebuit să ştie că Apaterm a încercat, printr-o şmecherie, să ia licenţa, căci dacă eşti pe pierdere, nu ţi se poate acorda licenţa! Deşi în 2009 , Apaterm a încheiat anul pe pierdere de 36 de milioane de lei, în 2010 a încheiat cu un profit de 16 milioane de lei, dar cum?, tăind în ultimele două zile din 2010 facturi de penalităţi şi majorări către asociaţii şi primărie, lucru care nu s-a întâmplat nicăieri în ţara asta, este o şmecherie! Dar atenţie!, Apaterm nu a solicitat de la ANRSC licenţă pentru a presta serviciul de termoficare, pentru că ştia că nu poate obţine legal aşa ceva, din cauză că nu are o relaţie contractuală comercială legală cu primăria şi CL, lucru de care autoritatea locală ar fi trebuit să ştie. Apaterm a cerut ANRSC licenţă pentru a i se permite să participe la licitaţie [pentru atribuirea serviciului de termoficare], licenţă care i-a fost acordată. Însă, după ce Apaterm a hotărât, cu bună ştiinţă, să intre în insolvenţă, i-a fost ridicată licenţa, adică calitatea de participare la licitaţii, nu licenţa de a opera! Deci ideea că ANRS i-ar fi luat dreptul de a opera este falsă!”, a declarat preşedintele ANRSC Mircea Matei.

Primăria şi CL ştiau!

Cât priveşte licenţa de funcţionare a Apaterm, directorul ANRSC Iulian Băndoiu spune: „Apaterm nu poate primi licenţă [de funcţionare], dintr-un singur motiv: ANRS nu are dreptul să acorde licenţă în condiţiile unui contract care nu este atribuit în condiţiile legii. Apaterm a avut un contract de concesiune [cu Consiliul Local Galaţi] încheiat în 2003, valabil cinci ani, până în 2008. Conform legii, orice contract de concesiune se poate prelungi o singură dată cu jumătate adică cu doi ani jumătate. În consecinţă, s-a făcut act adiţional la contractul de concesiune, o prelungire până decembrie 2010, legal. Însă din 2008 autoritatea locală trebuia să ştie că nu mare are altă variantă decât să scoată la licitaţie serviciul de alimentare cu agent termic. Şi ce a făcut? A mai prelungit [contractul existent] cu un al doilea act adiţional, cu toate că încalcă dispoziţiile legale! Apaterm a solicitat să-i dăm licenţă în noiembrie 2010, depunând mai târziu la dosar al doilea act adiţional...”. Pe de altă parte, Băndoiu confirmă că Apaterm se judecă în instanţă cu ANRSC. „Astăzi Apaterm nu poate obţine licenţa de funcţionare şi nu are dreptul să presteze activitatea de furnizare a agentului termic. Din 2008 şi până astăzi, autorităţile locale au tot avut timp să rezolve problema. În schimb, din 1 ianuarie 2011, Apaterm nu mai are un contract legal încheiat în condiţiile legii cu CL”. Băndoiu a nuanţat şi pe marginea celor susţinute de Apaterm – că fie şi în astfel de condiţii, licenţa de funcţionare ar mai beneficia de un termen de „super-graţie” până în decembrie 2011: „s-ar fi aplicat dacă era vorba de un contract reziliat cu Apaterm , însă vorbim de un contract neîncheiat în condiţiile legii”.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Caloriferele gălăţenilor sunt încă reci. Autorităţile nu găsesc rezolvări

Şefii Apaterm şi Electrocentrale au fost convocaţi ieri la o discuţie de primarul Dumitru Nicolae, în speranţa găsirii unor soluţii pentru ca măcar elevii să nu mai dârdâie de frig în şcoli, dacă acasă tot nu au căldură. Din păcate, nu s-a rezolvat nimic. Noroc că afară vremea s-a mai îmblânzit!

Autorităţile se vor reuni din nou, în aceeaşi formulă, sâmbătă, la Primărie, unde fiecare îşi va spune punctul de vedere. Administratorul special al societăţii Apaterm, ne-a declarat că speră să fie găsită o soluţie măcar pentru a demara furnizarea agentului termic în şcoli şi grădiniţe. Dar totul depinde de creşterea parametrilor agentului termic de către Electrocentrale.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

În loc de căldură în apartamente, încă o rundă de discuţii!

Gălăţenii rebegiţi de frig sunt aşteptaţi, neapărat cu o haină în plus pe ei, la Teatrul Dramatic, miercuri, la ora 11.00. Motivul: o dezbatere înfierbântată pe tema căldurii care „nu este".

Chestiunea încălzirii caloriferelor din locuinţele gălăţenilor dependenţi de termoficare devine tot mai arzătoare pe măsură ce se răceşte vremea şi se apropie data de 1 noiembrie. În atare situaţie, adică în lipsa banilor pentru plata gazului metan necesar producerii agentului termic primar de către Electrocentrale Galaţi, se discută. Deocamdată, doar în contradictoriu, şi fără folos.

În acelaşi ciclu de discuţii sterile este de aşteptat să se înscrie şi cele care urmează a fi purtate la Comisia de dialog social, convocată pentru miercuri 26 octombrie, ora 11, de către Paul Florea, prefectul judeţului. De astă dată, s-a decis ca dezbaterile Comisiei să se desfăşoare în formulă lărgită, cu participarea reprezentanţilor tuturor părţilor implicate, la Teatrul Dramatic (şi nu ca de obicei la Prefectură). Se preconizează să participe conducerea Federaţiei judeţene a asociaţiilor de proprietari, preşedinţii acestor asociaţii, consilieri locali, mai marii Primăriei, directorii Apaterm şi Electrocentrale, reprezentantul ANRSC şi evident prefectul judeţului. Voci arhisuficiente pentru un dialog al surzilor având în vedere cât de controversat este subiectul pentru care se va umple sala teatrului şi cât de greu, să moderezi un dialog cu atât de mulţi participanţi.

Prefectul Paul Florea speră că astfel va reuşi să-i determine pe cei responsabili de încălzirea a peste 80.000 de locuinţe să găsească o soluţie. Conducerea Romgaz este însă inflexibilă şi, având în vedere ceea ce se întâmplă la Galaţi, nu este dispusă să livreze combustibilul necesar decât dacă i se plăteşte înainte. Aşadar, soluţia este una singură şi multe vorbe "nu fac nici doi bani".

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Şapte ani apocaliptici - A fi sau a nu fi Apaterm

* Istorie „la rece” * Consiliile de Administraţie ale Apaterm au reflectat întotdeauna structura politică a Consiliului Local *

Judecătorul sindic ar putea decide pe 25 octombrie reorganizarea sau falimentul Apaterm. La fel de bine, ar putea să dea un nou termen de judecată, caz în care agonia societăţii locale de distribuţie a energiei termice s-ar prelungi până nu se ştie când. Dacă marţi Apaterm va fi în faţa instanţei, miercuri ar putea avea parte de o judecată publică. Societatea şi ceilalţi factori implicaţi în cercul gigacaloriei vor fi nevoiţi să explice în faţa unei Comisii de Dialog Social lărgite, organizată de prefectul Paul Florea la Teatrul Dramatic, de ce 80.000 de apartamente, şcolile şi grădiniţele dârdâie de frig. Ar putea să fie o săptămână decisivă pentru Apaterm, dar şi pentru căldura gălăţenilor. Pentru acest motiv considerăm că e binevenită o retrospectivă „la rece” a existenţei acestei societăţi, analiză bazată pe ceea ce au decis aleşii locali în cei şapte ani de când Apaterm există în formula actuală. Hotărârile Consiliului Local la care facem trimitere sunt postate pe site-ul Primăriei municipiului Galaţi.

A fost odată…

Apaterm a luat fiinţă în 1998 ca urmare a transformării Regiei Autonome de Gospodărie Comunală Galaţi în societate comercială cu capital integral de stat, având ca acţionar unic Consiliul Local Galaţi, prin preluarea activului şi pasivului fostei regii. Pentru că legea permitea, Consiliul de Administraţiei al societăţii a fost, până în iunie 2003, format din aleşi locali. Din ultimul CA de acest fel au făcut parte George Cubasa, Ioan Manole, Gelu Stan, Eugen Găvan, Teodoru Dobriţoiu şi Paul Florea. Ulterior, membrii CA au fost numiţi de partidele din CL.

În 2004, Consiliul Local a decis divizarea SC Apaterm SA Galaţi în două societăţi, Apaterm şi Apă Canal, măsură impusă de aprobarea şi implementarea proiectului ISPA “Reabilitare şi modernizare sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, construcţia unei staţii de epurare”.

Cristian Istrate, primul director al noului Apaterm

Pe 30 septembrie 2004, aleşii au votat raportul de divizare al Apaterm, actul constitutiv al SC Apă Canal, şi actul adiţional la actul constitutiv al SC Apaterm. Apă Canal a plecat la drum cu un capital de 15.580.475.000 de lei vechi. Capitalul social al SC Apaterm a fost de 16.047.325.000 de lei vechi, corespunzător unui număr de 641.893 de acţiuni, fiecare în valoare egală de 25.000 de lei vechi. Primul CA al noii societăţi a fost alcătuit din: Leonard Gogoaşă, Gheorghe Ciocea, Sergiu Atanasiu, Cristian Istrate, Nataliţa Buruiană, Petru Todoran şi Nicolae Mihai. Preşedinte CA şi director general a fost numit pentru trei luni conservatorul Cristian Istrate. La sfârşitul celor trei luni, pentru confirmarea pe post, Istrate trebuia să prezinte studiul de marketing, proiectul de rentabilizare, creştere a eficienţei economice, îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi organigrama. În decembrie 2004, Consiliul Local decide scutirea Apaterm de la plata redevenţei pe anul 2005, şi majorarea capitalului social cu 205.070.000 de lei vechi. Aleşii au decis ca obligaţiile de plată restante la 31 octombrie 2004 (data la care cele două societăţi împart activul şi pasivul), ale fostei societăţi Apaterm către Electrica Galaţi, să fie achitate şi evidenţiate doar în situaţiile financiare ale noului Apaterm. Contravaloarea redevenţei de care fusese scutită pe 2005 a fost alocată pentru plata obligaţiei restante la Electrica. În februarie 2005, în CA, Marian Debu intră în locul lui Gogoaşă, iar CL decide şi prelungirea mandatului lui Cristian Istrate.

George Cubasa, director din 2006

În februarie 2006, Cristian Istrate a demisionat, dar abia în aprilie, aleşii îl numesc director general şi preşedinte al CA la Apaterm pe social-democratul George Cubasa, tot pe o durată de trei luni. La sfârşitul celor trei luni, pentru confirmarea pe post şi în vederea stabilirii criteriilor de performanţă, Cubasa trebuia să prezinte studiul de marketing, proiectul de rentabilizare, creştere a eficienţei economice, îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi organigrama. Noul CA al lui Cubasa a fost format din: Mihai Nicolae, Victor Florea, Gheorghe Ciocea, Nataliţa Buruiană, Pompiliu Comşa, Petrică Munteanu, Gheorghe Drăgan şi Ionel Borcea. În septembrie intervin iar schimbări în CA: pleacă Mihai Nicolae şi Pompiliu Comşa, şi intră Sergiu Atanasiu şi Ionel Sandu. Ulterior, Atanasiu demisionează şi îi ia locul Roberto Avram.

Ultimul CA

În octombrie 2008 Apaterm se alege cu un nou Consiliul de Administraţie format din Roberto Avram, Constantin Samoilă, Octavian Buţurcă, Nicu Totolici, Gabriel Enache, Sorin Enache şi George Cubasa. În februarie 2009, Avram este înlocuit cu Ilieana Sorocoleţ, iar ulterior, Buţurcă pleacă şi vine Dumitru Savin.

La finele anului 2008, Apaterm deţinea un capital social subscris şi vărsat de 1.625.237,50 lei, divizat în 650.095 de acţiuni. Declinul societăţii nu mai putea fi controlat aşa că, pe 7 iunie 2011, conform sentinţei comerciale a Tribunalului Galaţi, Apaterm a intrat în insolvenţă. Într-o şedinţă de îndată, pe 17 iunie 2011, CL decide numirea Adrianei Stratulat în funcţia de administrator special la SC Apaterm şi încetarea contractului de mandat al directorului George Cubasa, a membrilor Consiliului de Administraţie şi al reprezentantului AGA, care în aceşti şapte ani a fost, aproape neîntrerupt, Ionel Harţegan. Pe 31 decembrie 2011 expiră şi cea dea doua prelungire a contractului prin care societăţii Apaterm îi sunt concesionate reţelele de termoficare ale oraşului.

Destinul Apaterm şi căldura noastră ar putea fi decise în aceste şapte zile care urmează

Adriana Stratulat: „Consumatorul este stăpânul nostru”

În ciuda declaraţiilor pesimiste privind viitorul Apaterm, administratorul special Adriana Stratulat a susţinut că măsurile luate de când societatea este în insolvenţă demonstrează că se doreşte repunerea ei pe linia de plutire: „Eu nu am spus că voi face, eu m-am dus acolo şi am făcut! E o mare diferenţă şi arată determinarea noastră de a ne schimba şi a face Apaterm rentabil aşa cum spune regulamentul Uniunii Europene. Am găsit nişte soluţii, încercăm să ştergem penalităţile la asociaţiile de proprietari ca să putem încasa banii, bani de care avem şi noi şi CET nevoie ca să pornească sistemul, am dat oameni afară, ne-am restructurat Consumatorul este stăpânul nostru şi pentru el lupt. Sper ca pe 25 octombrie să avem confirmarea pe planul de reprganizare, pentru ca oamenii să înceapă să plătească din datorii. Fac toate eforturile să asigurăm căldură”, a declarat Adriana Stratulat.

Antoneta Gafiţuc: Un practician analizează viabilitatea planului de reorganizare

Experienţa de avocat a Antonetei Gafiţuc, prim-vicepreşedinta Federaţiei Judeţene a Asociaţiilor de Proprietari din Galaţi, a stat la baza suspiciunilor ei că planul de reorganizare al Apaterm va fi confirmat marţi. „Confirmarea judecătorului sindic întârzie pentru faptul că au fost depuse contestaţii. Termenul este pe 25, dar nici atunci nu se va soluţiona pentru că a fost desemnat un practician care să analizeze viabilitatea acelui plan. Se pare, mai departe, că nu se vor opri nici măcar aici, pentru că, la rândul lor cei care au înaintat contestaţii, printre care şi noi, avem dreptul să cerem un alt consilier care să spună un punct de vedere faţă de acest plan, deci ne ducem în noiembrie sau poate chiar în decembrie cu acest plan de reorganizare, situaţie în care nu se lămureşte nimic între Apaterm şi Electrocentrale”, a spus Antoneta Gafiţuc.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Căldura din casele gălăţenilor - în dezbaterea Comisiei de Dialog Social

Societăţile Apaterm şi Electrocentrale vor trebui să explice astăzi, de la ora 11,00, în sala Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, în faţa a zeci de gălăţeni, de ce caloriferele din şcolile, grădiniţele şi cele 80.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire sunt încă reci, deşi legal ar fi trebuit să fie calde. Evenimentul este organizat de prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea, în cadrul unei Comisii de Dialog Social lărgite.

După cum am aflat de la Antoneta Gafiţuc, prim-vicepreşedintele Federaţiei Judeţene a Asociaţiilor de Proprietari din Galaţi, în sală şi-au confirmat prezenţa nu mai puţin de 170 de asociaţii de proprietari, unele reprezentate de aceeaşi persoană. Antoneta Gafiţuc spune că îşi doreşte ca acei 150 de preşedinţi şi administratorii de asociaţii care vor fi prezenţi să afle ce au de spus factorii responsabili în privinţa agentului termic.

Aşteptările protagoniştilor

Prefectul Paul Florea estimează că la Comisie vor participa aproximativ 200 de persoane, reprezentanţi ai cetăţenilor de la bloc, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, dar şi trimişi ai şcolilor şi grădiniţelor care la ora actuală ar fi trebuit să aibă căldură şi nu au. „Am discutat cu domnul primar Dumitru Nicolae, care şi-a exprimat temerea că discuţia nu-şi va atinge obiectivele. Mi-a spus că nu va veni, dar poate că se va răzgândi, noaptea fiind un sfetnic bun”, ne-a declarat prefectul. Paul Florea a respins ideea invocată pe la colţuri că urmează „o judecată şi un linşaj public” al Apaterm. „O asemenea idee nu este justificată. Sper ca discuţiile, schimbul de opinii să se desfăşoare în condiţii de normalitate, într-un limbaj decent. La finele acestei comisii, care probabil va dura până în jurul orei 14,00, sper ca prin schimbul de informaţii şi date părţile decizionale să fie presate să acţioneze de îndată, astfel încât de pe 1 noiembrie să avem căldură la calorifere”, ne-a declarat Paul Florea.

Eduard Urbanschi, directorul Electrocentrale, ne-a declarat care sunt aşteptările sale vizavi de ziua de mâine: „Sper ca gălăţenii să înţeleagă că producătorul nu a refuzat niciodată să furnizeze agent termic, ci faptul că pentru a funcţiona avem nevoie de materie primă. Dacă nu se reia plata creanţelor de către Apaterm, Electrocentrale este în imposibilitatea livrării energiei termice în sezonul rece 2011-2012, din cauza lipsei fondurilor financiare pentru achiziţia combustibilului necesar producerii acesteia”.

Florian Mateiţă, reprezentantul RomInsolv, administratorul judiciar al societăţii Apaterm, ne-a declarat că va participa la Comisia de Dialog Social: „Dacă se va discuta raţional, pe argumente economice, tehnice şi juridice, va fi un câştig pentru toţi. Lucrurile puteau fi lămurite şi în cadrul unei discuţii fără tribune. Dacă se doreşte circ, va fi circ”.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Contre "termo-politice", pe scena Teatrului Dramatic, în loc de căldură în locuinţe

Reprezentanţii locatarilor rebegiţi de frig au vociferat, ieri, nemulţumiţi de neîncălzirea a peste 80.000 de apartamente, în timp ce conducerile Apaterm şi Electrocentrale şi-au dat replici „sub centură", la Comisia de Dialog Social.

Problema frigului din apartamentele gălăţenilor pare fără soluţie în condiţiile în care SC Apaterm, societatea locală de termoficare, se află în reorganizare judiciară, iar producătorul local de energie termică, Electrocentrale Galaţi, nu are bani pentru a plăti în avans combustibilul pe care ar trebui să i-l furnizeze Romgaz.

Mai mult, între producătorul agentului termic şi distribuitorul acestuia există un adevărat „război", care complică şi mai mult impasul în care s-a ajuns.

În atare situaţie, pentru a simula implicarea, neputincioase, autorităţile organizează întâlniri şi dezbateri de o inutilitate îngrijorătoare dar cu miză electorală. Este şi cazul celei a Comisiei de Dialog Social, covocată ieri de Paul Florea prefectul judeţului „în formulă lărgită", la Teatrul Dramatic.

Participant la această întâlnire între reprezentanţii asociaţiilor de proprietari/locatari şi autorităţi (doar cele judeţene, căci din partea Primăriei şi a Consiliului Local n-a binevoit să participe cineva !), Mircea Matei, ministru secretar de stat, preşedinte al ANRSC, a subliniat gravitatea problemei aflate în discuţie.

Situaţie unică în ţară

„La nivelul Autorităţii, ne preocupă situaţia de la Galaţi, care este unică în ţară. S-a ajuns aici pentru că Primăria a tergiversat luarea măsurilor care se impuneau. Contractul municipalităţii cu Apaterm a încetat în decembrie anul trecut şi, dacă acestă instituţie ar fi fost preocupată de încălzirea gălăţenilor, ar fi organizat o licitaţie pentru selectarea unui distribuitor cu licenţă, înainte să se ajungă la temperaturi negative noaptea!" a afirmat Matei.

Preşedintele ANRSC le-a mai spus reprezentanţilor locatarilor înfriguraţi că, în luna mai a.c., instituţia pe care o conduce a informat Primăria gălăţeană că societatea de termoficare nu mai poate fi distribuitor de agent termic pentru că nu lucrează în baza unui contract atribuit legal.

„La această oră, la Galaţi, avem doar un producător de energie termică, nu şi un distribuitor. Peste câteva zile, va fi luna noiembrie şi trebuie găsită rapid o soluţie. ANRSC consideră că singura ar fi atribuirea directă a activităţii de distribuţie, până trece iarna, unui operator licenţiat. Nu spunem ca acesta trebuie să fie Electrocentrale" a mai spus secretarul de stat.

Management iresponsabil

Pentru lipsa căldurii în cele peste 80.000 de apartamente racordate la reţeaua de termoficare, Matei a incriminat „managementul iresponsabil de la Apaterm". „În anul 2009, Apaterm a încheiat anul fiscal cu un deficit de 36 de milioane de lei iar în ultimele zile ale anului următor, a tăiat facturi pentru penalităţi, inclusiv Primăriei, ca să anunţe un profit de 16 milioane. Unic în România !", susţine preşedintele ANRSC.

Intervenţia preşedintelui Autorităţii a fost singura ascultată într-o linişte relativă. În rest, asistenţa a vociferat, fluierat şi huiduit mai ales atunci când discuţiile alunecau spre absenţa din sală a primarului. Asistenţa a primit cu rezervă şi promisiunea directorului CET, că dacă Electrocentrale va prelua infrastructura Apaterm (de fapt a Consiliului Local), preţul gigacaloriei va scădea de la 250 de lei, la 200 de lei.

După două ore de contre între reprezentanţii Apaterm şi cei ai Electrocentrale, arbitrate cu duhul blândeţii de către prefectul Paul Florea, reprezentanţii locatarilor rebegiţi de frig au plecat nemulţumiţi că nu li s-a prezentat nicio soluţie.

Au fost îndemnaţi să participe astăzi, de la ora 15.00, la Prefectură, ca masă de presiune, la şedinţa Consiliului Local pentru a se putea forţa includerea pe ordinea de zi a unui punct suplimentar privind un proiect pentru rezolvarea problemei încălzirii în această iarnă.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Scandalul căldurii s-a mutat în Consiliul Local

Nici măcar la rece, în sala neîncălzită a Prefecturii şi în prezenţa a 25 de preşedinţi de asociaţii de proprietari, aleşii locali şi primarul nu au luat vreo decizie în privinţa frigului care stăpâneşte 80.000 de apartamente, şcolile şi grădiniţele din Galaţi. S-au certat aproape o oră, au votat în grabă ordinea de zi şi s-au mai certat o dată, la final, pe tema Apaterm.

La începutul şedinţei, în numele Asociaţiei de Pensionari 2007, Constantin Ciucă a făcut apel către aleşi să lase orgoliile politice şi să adopte o hotărâre demnă: „Indiferent că faceţi parte din PSD, PC; PNL, PDL, UNPR, pe noi ne interesează căldura! Vreţi să ducem pensionarii deja reci la cimitir?”.

"Grupul PDL având susţinerea grupului PC convoacă în regim de urgenţă cu o treime din numărul consilierilor aleşi o şedinţă extraordinară luni”, a anunţat consilierul prezentând documentul semnat de nouă consilieri locali: Petru Alexe, Victor Dobrea, Dumitru Ion, Alin Mihai, Viorel Trif de la PDL şi Răzvan Avram, Florin Gasparotti, Eugen Găvan şi Tincuţa Tercu de la PC. Ordinea de zi a şedinţei cuprinde o informare privind situaţia Apaterm şi proiectul de hotărâre privind Electrocentrale", a spus consilierul local PDL Viorel Trif.

Link to comment
Share on other sites

M-am saturat de certurile lor. N-as fi vrut sa votez cu portocalii, mi-au taiat pensia pe care mi-o marisera liberalii. Acuma ziceti si voi daca se poate si cu pensia taiata si cu frig la iarna. Daca inghet la iarna din vina rasilor si galbenilor(tot un fel de portocaliu), cu parere de rau la anul pentru prima data voi vota cu portocalii. Aviz galbenilor ca pe rosii nu-i iau in seama.

Link to comment
Share on other sites

Câţi din consilierii locali sunt racordaţi la încălzirea centrală? Văd că nu se grăbesc să rezolve această problemă, veche de peste 1 an. Acasă frig, la şcoală frig. Situaţia e ca inainte de 1989. Mai lipseşte întreruperea curentului.

Răspuns logic: niciunul!

Link to comment
Share on other sites

Războiul căldurii de la Galaţi a ajuns în pragul declarării stării de urgenţă

Nici la şedinţa extraordinară a Consiliului Local de aseară, aleşii obştii nu s-au putut pune de acord asupra soluţiei pentru ca gălăţenii din 82.000 de apartamente termoficate să nu mai dârdâie de frig. După încă o dezbatere inutilă, consilierii au plecat la casele lor încălzite cu centrale proprii.

Aseară a avut loc şi şedinţa extraordinară a Consiliului Local, covocată din iniţiativa majorităţii aleşilor din partea PDL şi PC. Pe ordinea de zi s-au aflat: „Informarea privind situaţia prestării serviciului de distribuţie/furnizare a agentului termic de către SC Apaterm SA" şi Proiectul de hotărâre privind încredinţarea în regim de urgenţă a serviciului de distribuţie/furnizare a agentului termic şi infrastructurii tehnico-edilitare specifice către SC Electrocentrale SA".

Deloc surprinzător, discuţiile au fost aprinse, în ciuda intervenţiilor „pacifiste" ale prefectului, Paul Florea, care a luat parte la dezbaterea controversatului proiect. Ambele tabere, atât cea a grupului PDL, care propune rezolvarea problemei căldurii prin încredinţarea în regim de urgenţă a distribuţiei agentului termic catre producatorul acestuia Electrocentrale, cât şi cea a USL, care doreşte asigurarea încălzirii prin salvarea Apaterm, s-au ţinut tare pe poziţii şi n-au cedat. Şi asta chiar dacă decanul de vârstă al CL, Nicolae Rainea, le-a spus colegilor săi consilieri că, din cauza disputei căldurii, care seamănă deja cu un meci de fotbal, a ajuns să-i fie ruşine să mai iasă din casă.

În finalul şedinţei, proiectul propus de consilierii PDL nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobat. Drept urmare, gălăţenii vor continua să îngheţe în locuinţele termoficate.

Frigului din apartamente i-ar putea pune capăt astazi decizia judecătorului sindic. Acesta ar putea să oblige SC Electrocentrale SA să furnizeze agent termic la Apaterm. Dacă decizia nu va fi în favoarea societăţii distribuitoare, atunci prefectul va convoca prin ordin Comisia locală pentru situaţii de urgenţă. „Partea tristă este că (prefectul n. red.) a ţinut Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă fără să ne convoace şi pe noi cei de la Primărie. Vom vedea cum va suna ordinul său şi apoi vom convoca acea Comisie locală. Rămâne de văzut cum vor vota membrii comisiei. Decât să facă un comitet pentru situaţii de urgenţă, mai bine făceau un lucru de bun simţ lăsând oada jos şi ca gălăţeni dădeau drumul la ţeavă, fără să invoce tot felul de motive ca să nu o facă. Ne batem joc de oamenii din Galaţi. Mâine (astăzi n.n), 30.000 de copii nu vor merge la cursuri!" a declarat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Tribunalul Galaţi obligă Electrocentrale să dea drumul la căldură

Tribunalul Galaţi a dispus, marţi, prin sentinţă, ca Electrocentrale să înceapă să furnizeze agentul termic în municipiul Galaţi. Instanţa a admis o astfel cerere a Apaterm prin care acum este obligată să furnizeze căldură. Reamintim că în urmă cu o săptămână, magistratul care se ocupă de dosar ar fi trebuit să se pronunţe asupra planului de reorganizare făcut în scopul redresării Apaterm, după ce societatea şi-a declarat insolvenţa.

Pentru că expertul independent pe care-l solicitase judecătorul nu-şi finalizase raportul referitor la planul de reorganizare, s-a amânat totul pentru 8 noiembrie. La acel moment s-a făcut însă şi o cerere de către Apaterm prin care Electrocentrale să fie obligată să furnizeze căldură gălăţenilor, solicitare în legătură cu care magistratul s-a pronunţat astăzi. Deşi poate fi atacată cu recurs, decizia este una executorie şi trebuie pusă în aplicare de urgenţă.

Administratorul special al SC Apaterm, Adriana Stratulat, ne-a declarat: „Personal, consider că prin hotărârea dată de instanţă adevăraţii câştigători sunt gălăţenii. Urmează să iau legătura cu cei de la CET să aflu când pot da drumul la căldură”.

Directorul SC Electrocentrale SA Galaţi, Iulian Urbanschi, a declarat că încă nu se pronunţă în privinţa deciziei instanţei, aşteptând să îi fie comunicată: „Mă voi consulta şi cu avocatul şi apoi îmi voi formula un punct de vedere, pentru că tehnic Electrocentrale a pornit demult căldura, mă refer la agentul termic furnizat pentru apa caldă menajeră…”.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Apaterm face reglaje pentru începerea „probelor la cald”

Romgaz a suplimentat debitul de combustibil livrat către Electrocentrale astfel că, în acest moment, poate fi produs agentul termic necesar pentru încălzirea caloriferelor din apartamentele gălăţenilor.

Războiul căldurii de la Galaţi, intens mediatizat, a ajuns în al 13-lea ceas şi la urechile guvernanţilor şi, drept urmare, Romgaz a acceptat să liveze combustibilul necesar pentru ca Electrocentrale să înceapă furnizarea agentului termic primar. „Suntem în măsură să dăm agent termic la parametrii necesari pentru încălzire după ce Romgaz a suplimentat debitul de gaz, chiar dacă n-am respectat condiţia pe care furnizorul a pus-o iniţial, aceea de a plăti anticipat combustibilul. Producem agent termic cu temperatura de 90 de grade Celsius şi ridicăm debitul acestuia la 2.500 de metri cubi pe oră pentru ca Apaterm să poată începe probele la cald", ne-a declarat Eduard Urbanschi, directorul Electrocentrale Galaţi

Şeful CET a adăugat că în acest moment începerea furnizării căldurii depinde de manevrele care se fac pe reţeaua de distribuţie. „Eu pot să dau drumul în 10 minute, dar aştept ca Apaterm să-şi facă reglajele şi acestea pot dura căteva ore".

Am discutat şi cu Adriana Stratulat, administratorul special al SC Apatem, care ne-a confirmat că se fac manevrele necesare pentru repunerea în funcţiune a sistemului de termoficare însă deocamdată a evitat să confirme încălzirea caloriferelor din apartamentele gălăţenilor. „Vă rog să aveţi răbdare! Nu vreau să mă hazardez făcând un asemenea anunţ. Până nu văd parametrii ridicaţi la agentul primar pe care îl primim, şi sistemul de încălzire pornit, nu pot declara că începem să dăm căldură. Vorbim mai târziu după ce finalizăm reglajele", ne-a spus directorul Apaterm.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Începe furnizarea căldurii în Galaţi

Până la căderea serii caloriferele gălăţenilor ar trebui să se încălzească, a declarat, în urmă cu câteva minute, directorul SC Electrocentrale Galaţi, Eduard Urbanschi. „Am primit o notificare din partea Romgaz că va mări debitul, astfel încât şi Electrocentrale, la rândul ei, să fie în măsură, în următoarele ore, să mărească debitul pentru furnizarea agentului termic. Deja i-am înştiinţat pe cei de la Apaterm, pentru a face reglajele de rigoare în reţea”, a declarat Eduard Urbanschi. Acesta a precizat că notificarea Romgaz nu a cuprins nici măcar o referire la datoria de circa 13 milioane de lei pe care Electrocentrale o are către producătorul de gaz, sumă care, până mai ieri era invocată în refuzul Romgaz de a mări parametrii de combustibil! „Daţi-mi voie să nu comentez de ce s-a schimbat atitudinea Romgaz, chiar nu am explicaţie!”, a spus Eduard Urbanschi. Acesta a adăugat că, deocamdată, nu a primit şi motivaţia instanţei care, ieri, a decis, prin hotărâre executorie, că Electrocentrale este obligată să furnizeze agent termic către Apaterm.

Informaţia a fost confirmată şi de viceprimarul Nicuşor Ciumacenco: „Este bine că situaţia s-a deblocat măcar acum. În cartierele unde nu vor apărea avarii, până diseară probabil că se vor încălzi caloriferele!”

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Graba a stricat treaba celor de la Electrocentrale

Electrocentrale a pierdut ieri recursul făcut în iunie după ce Tribunalul a admis cererea Apatermului de intrare în reorganizare judiciară. La acel moment, producătorul de agent primar a atacat decizia instanţei cu recurs, cerând falimentul Apatermului, fără să aştepte să i se recunoască datoriile şi astfel să intre în rândul celor care au o calitate în proces. Recursul s-a desfăşurat abia ieri la Curtea de Apel şi, se pare că, graba cu care a acţionat în vară a costat CET-ul în noiembrie. Ieri, totul a decurs foarte rapid. Cei trei magistraţi care au avut de judecat recursul au invocat ei înşişi o excepţie - lipsa calităţii procesuale a Electrocentrale în momentul în care a introdus această acţiune. Cu alte cuvinte, CET nu avea niciun drept să facă pasul către instanţă la acel moment, pentru că nu avea de ce. Reprezentanţii Apaterm au fost de acord cu această excepţie, iar avocatul termocentralei nu a mai avut timp să spună ceva deoarece judecătorii au spus clar că urmează să se pronunţe. Tot ieri s-a dat şi soluţia, previzibilă de altfel, cea de respingere a recursului „pentru lipsa calităţii procesuale active” a Electrocentrale. Decizia Curţii nu mai are altă cale de atac.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Soarta Apaterm, decisă pe 15 noiembrie

Magistraţii au decis amânarea pentru data de 15 noiembrie a pronunţării cu privire la planul de reorganizare al Apaterm, în dosarul de insolvenţă depus acum câteva luni de conducerea societăţii.

Potrivit informaţiilor noastre, la dosarul cauzei a fost depus şi raportul întocmit de un expert în domeniu, care a analizat planul de reorganizare al Apaterm. Dacă planul de reorganizare a activităţii Apaterm, gândit pe o perioadă de 3 ani, şi care a fost contestat în instanţă de Electrocentrale, nu va fi aprobat, acest lucru ar însemna practic intrarea în faliment a distribuitorului de apă caldă şi căldură.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Galaţiul, îngheţat din cauza grupurilor de interese

Înainte de privatizare, conducerea Electrocentrale încearcă să obţină concesionarea reţelelor şi punctelor termice, în a căror modernizare Primăria a investit 21 milioane lei.

Teroarea la care sunt supuşi gălă-ţenii în aceste zile este motivată de faptul că directorul CET Electrocentrale SA, Eduard Urbanschi, a redus cu 15%, de la sine putere, cantitatea de gaze utilizată la producerea energiei termice pentru încălzirea Galaţiului, deşi potrivit solicitării Romgaz trebuia redus consumul de gaze pentru consumatorii industriali şi ceilalţi consumatori. Gerul a pus stăpânire pe 217 blocuri şi 16 şcoli şi grădiniţe, în care nu mai e furnizat deloc agent termic.

În blocurile din celelalte cartiere aerul e prea puţin dezmorţit de calorifere, pentru că nu e distribuită în reţea o cantitate suficientă de agent termic. Distribuitorul Apaterm SA a cerut la Electrocentrale SA 5.500 tone/oră, dar primeşte numai 3.900, directorul Urbanschi dând vina pe Romgaz, care ar fi redus cantitatea de gaze cu 15%. Lucrurile nu stau deloc aşa, pentru că Romgaz a redus consumul, dar nu din cota necesară încălzirii Galaţiului, ci din cota celorlalţi consumatori. Direcţia de Dispecerizare Bucureşti a aprobat Electrocentrale SA Galaţi, pentru luna noiembrie, un consum de 29.275.000.000 mc de gaze, din care 7.276.752.000 mc pentru energia termică necesară încălzirii populaţiei, iar 21.998.336.000 mc pentru „rest consumatori".

Prin adresa 23.138/11.11.2011, Transgaz a comunicat Electrocentrale SA că "Romgaz Mediaş solicită reducerea livrării de gaze naturale cu 15%, pentru segmentul «rest consumatori», în perioada 14-17.11.2011". Asta înseam-nă că directorul Eduard Urbanschi sacrifică populaţia Galaţiului pentru a proteja ceilalţi beneficiari ai serviciilor Electrocentrale. "Reducerea parametrilor agentului termic primar înainte şi după data de 14 noiembrie nu e consecinţa diminuării livrărilor de gaze. Solicităm creşterea imediată a para-metrilor de debit şi tem-peratură, astfel încât gălăţenii să nu mai tremure degeaba de frig în case", ne-a declarat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.

Galaţiul e cu plăţile la zi

Chiar dacă regia locală este în reorganizare judiciară, Apaterm a plătit deja în avans celor de la Electrocentrale suma de 4.642.730 lei pentru a beneficia de agent termic în octombrie şi noiembrie. Astea se adaugă la 38 milioane achitate în septembrie. Frigul suportat de gălăţeni e rezultatul şantajului Electrocentrale asupra administraţiei locale, pentru ca Primăria şi CLM să aprobe atribuirea distribuţiei căldurii către Electrocentrale, dar şi concesionarea către Electrocentrale a reţelelor şi punctelor termice în a căror modernizare Primăria a investit 21 milioane lei. Electrocentrale va fi privatizată în 2012 şi grupurile de interese care doresc să obţină monopolul încălzirii oraşului încearcă acest transfer, pe fondul reorganizării judiciare a Apaterm.

Pentru că astăzi e fixat un termen din dosar, Electrocentrale a organizat gerul din apartamente.

romanialibera.ro

Link to comment
Share on other sites

End of the game...

Instanța a dispus declanșarea procedurii falimentului în cazul Apaterm!

Tribunalul Galaţi nu a confirmat planul de reorganizare al Apaterm şi a schimbat administratorul judiciar cu un lichidator, semn clar al declanșării procedurii falimentului. Conform deciziei Tribunalului, în cazul Apatermului începe „procedura simplificată a falimentului”. Chiar dacă mai există o cale de atac, hotărârea este definitivă şi executorie. Practic, astăzi, judecătorul care are pe masa de lucru „dosarul călduri” nu a confirmat planul de reorganizare al societăţii de distribuţie a apei calde şi a căldurii. De asemenea, magistratul a dispus numirea lichidatorului Insolv, Corina Curutz cu o retribuţie lunară de 1.200 de lei. Judecătorul a impus dispus dizolvarea „debitoarei” Apaterm, fixând data de 15 decembrie ca termen de predare către lichidator „a actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii”.

„Instanţa a desemnat în calitate de lichidator judiciar pe CC Insolv SPRl Constanţa, filiala Galaţi, cu o retribuţie lunară de 1.200 de lei pe toată perioada pe care va îndeplini atribuţiile prevăzute de articolul 25 din Legea 85/2006, privind procedura insolvenţei şi a dispus dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului”, se arată într-un comunicat transmis marţi de către Tribunal. Judecătorul a fixat data de 15 decembrie ca „termen maxim de predare a gestiunii către lichidator „a actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii”. De asemenea, magistratul care are pe masa de lucru „dosarul căldurii” a dispus ca în zece zile de la pronunţarea acestei hotărâri, Apaterm să predea lichidatorului tabelul definitiv al creanţelor şi „a listei creanţelor născute în cursul procedurii şi notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă”.

28 decembrie 2011 şi 26 ianuarie 2012 sunt termene date pentru depunerea cererilor de creanţe şi a verificării acestora, iar pe 24 februarie 2012 se va afişa tabelul definitiv al datoriilor, după care pe 28 februarie 2012 va fi adunarea creditorilor.

În încheierea comunicatului de presă transmis de Tribunal se arată că: „în temeiul articolului 113 din Legea privind procedura insolvenţei, instanţa a dispus sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare”. În planul de reorganizare apare şi faptul că o evaluare a bunurilor Apaterm a fost făcută, stabilindu-se că acestea ar valora 7.247.291 de lei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Reacţii la cald după anunţarea declanşării falimentului Apaterm!

După ce, ieri, Tribunalul Galaţi a respins planul de reorganizare al Apaterm şi a schimbat administratorul judiciar cu un lichidator, semn clar al declanşării procedurii falimentului, reacţiile autorităţilor şi a celorlalte părţi direct implicate au început să apară.

Primăria, luată prin surprindere

La scurt timp după ce decizia magistraţilor a fost anunţată, autorităţile au devenit imposibil de contactat, refugiindu-se în analize şi şedinţe. Cei care ne-au răspuns, totuşi, la telefon ne-au dat asigurări că oraşul nu va tremura de frig, dar nimeni nu a putut da un răspuns clar dacă Apaterm, mai poate sau nu să distribuie agent termic şi să continue relaţia contractuală cu asociaţiile de proprietari. Nimeni nu ştie nici ce se va întâmpla cu cei 820 de salariaţi pe care îi are, în prezent, societatea. Şi cum anume vor fi recuperaţi banii de la asociaţiile datornice la întreţinere, care au pierdut mult-promisa ştergere a penalităţilor. Sursele noastre ne-au indicat că la Electrocentrale se discuta deja despre preluarea serviciului de distribuţie şi a unei părţi din salariaţii Apaterm.

Contactat telefonic, primarul Dumitru Nicolae nu ne-a putut da un răspuns legat de ce se va întâmpla mai departe: „Ne gândim ce e de făcut. Populaţia trebuie să primească căldură!”.

Există căi de atac

Adriana Stratulat, administratorul special al Apaterm, ne-a declarat că are obligaţia de a epuiza toate căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii pronunţate ieri de instanţă. „Voi respecta decizia instanţei, dar să o văd! Aşteptăm punctul de vedere al acţionarului, Consiliul Local, şi să vedem exact ce prevede dispozitivul hotărârii. Problema noastră este continuitatea serviciului”, spune Adriana Stratulat. Întrebată dacă există vreun pericol ca oraşul să rămână fără căldură, nu ne-a putut da un răspuns: „Nu ştiu acum ce se va întâmpla şi dacă e prevăzută o excepţie vizavi de modul în care ne desfăşurăm relaţiile comerciale în viitor. Există un contract între noi şi asociaţii şi vom vedea dacă mai putem derula aceste obligaţii contractuale, încasări de bani… Depinde şi de cum vede CC Insolv modul de desfăşurare a activităţii viitoare. Procedura de ştergere a penalităţilor a picat, sunt multe implicaţii, foarte multe!”, a declarat Adriana Stratulat. Asteptăm însă în continuare un punct de vedere oficial al municipalităţii, având în vedere că Apaterm este societatea Consiliului Local.

„Se încurcă lucrurile, nu se descurcă”

Florian Mateiţă, partener RomInsolv SPRL, administratorul judiciar al Apaterm, a aflat de la noi, cu surprindere, că planul de reorganizare a fost respins de instanţă. „Noi ca administratori judiciari ne terminăm mandatul aici. Societatea va intra în faliment, va trebui să-şi vândă activele, să-şi recupereze creanţele şi atât. Procedura spune că în cazul în care sunt creanţe suplimentare acele creanţe vor trebui actualizate pe tabel, în paralel se inventariază bunurile, se evaluează şi se scot la vânzare cu acordul creditorilor, în anumiţi parametri.

Nu cred că am să-mi reproşez ceva din punct de vedere profesional, măsuri au fost luate în ideea eficientizării economice, dar, din păcate, având un singur furnizor, e destul de dificil să lucrezi în condiţiile acestea şi chiar mă gândeam dacă are vreo şansă un plan de reorganizare în contextul scandalurilor care au fost în ultima vreme. Şi aici e simplu, dacă nu ai ce vinde, nu poţi să faci peste costurile fixe şi să ai un profit sau să poţi plăti nişte datorii din acel surplus. Sunt foarte curios cum se vor derula mai departe ambiţiile CET de a prelua distribuţia căldurii, pentru că eu nu am văzut de la ei un plan în care să spună în următoarele zile voi face, voi preda, voi prelua. Nu am văzut un astfel de program. Din păcate, se încurcă lucrurile nu se descurcă. Acestea au fost ambiţiile”, ne-a declarat Florian Mateiţă.

„Nu se va întrerupe alimentarea cu apă caldă şi căldură”

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Electrocentrale, Iulian Aramă, nefiind în Galaţi, a aflat telefonic despre decizia instanţei de a respinge planul de reorganizare al Apaterm: „Eram convinşi că aşa se va întâmpla! În niciun caz nu se va întrerupe alimentarea cu apă caldă şi căldură a consumatorilor casnici. Încă de aseară am solicitat şi am obţinut o mărire a debitului de gaz şi am ridicat parametrii către parametrii normali de funcţionare. Gălăţenii probabil că au şi simţit încă din noaptea trecută. Suntem legaţi de plăţile către Romgaz. Dar, odată ce am găsit înţelegere, încă de aseară de au mărit parametrii, astfel încât e cald în Galaţi, probabil că vom găsi înţelegere şi în continuare.

Nu se pune problema preluării Apaterm, a prelua o societate în faliment este imposibil! E vorba de preluarea serviciului de furnizare apă caldă şi căldură. Aşteptăm momentul în care Primăria Galaţi va organiza licitaţia pentru concesionarea serviciului de furnizare de apă caldă şi căldură”, ne-a declarat Aramă.

Prefectul Paul Florea: Galaţiul nu riscă să rămână în frig

Asigurări că oraşul nu va suferi de frig a dat şi prefectul Paul Florea: „Răspunderea noastră este mult prea mare ca să ne jucăm. Există o prevedere legală care spune că nu se poate opri furnizarea căldurii pe perioada rece. Eu, ca prefect, nu pot decât să dau asigurări că gălăţenii vor avea căldură, dar nimeni nu are certitudini, se pot întâmpla o grămadă de lucruri care să degenereze. Dar, cu această sentinţă judecătorească, împreună cu Consiliul Local, care e factorul decizional se va trece la planul de preluare a contractului de furnizare şi distribuţie de către Electocentrale, prin preluarea unei părţi a oamenilor de la Apaterm. Am convingerea că împreună cu CL vom ieşi din această socoteală în maxim două săptămâni, timp în care mă oblig să continuăm furnizarea de căldură. Dacă CL adoptă hotărârea privind atribuirea serviciului de distribuţie, Electrocentrale îşi recapătă credibilitatea necesară în faţa furnizorului de gaz”, a declarat prefectul.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Încălzirea Galaţiului va fi scoasă la mezat

Punctele termice şi conductele de distribuire a apei calde şi căldurii vor fi scoase la licitaţie, după ce instanţa a hotărât dizolvarea regiei locale.

Încălzirea oraşului în sistem centralizat în anii viitori este pusă sub un mare semn de întrebare, după ce Tribunalul Galaţi a înlocuit măsura reorganizării judiciare cu aceea a dizolvării regiei locale Apaterm SA. Practic, se va ajunge ca activele societăţii, din care fac parte şi punctele termice (PT) şi reţelele să fie scoase la licitaţie pentru plata către creditorii înscrişi la masa credală. Falimentarea regiei este urmarea proastei administrări şi clientelismului.

Apaterm SA s-a divizat pe 31.10.2004, când a avut loc desprinderea Apă Canal SA. Pentru că finanţarea ISPA nu ar fi putut fi obţinută dacă Apă Canal SA avea datorii, toate datoriile au rămas înregistrate la Apaterm. De atunci, la conducerea societăţii s-a aflat juristul George Cubasa, susţinut de PSD. Datoriile Apaterm s-au acumulat, ajungând la peste 390 milioane de lei, adică aproape 100 de milioane de euro, în condiţiile în care regia are de încasat de la clienţi doar 81,5 milioane de lei.

romanialibera.ro

Link to comment
Share on other sites

Primarul Dumitru Nicolae refuză să accepte falimentul Apaterm şi va face recurs împotriva deciziei Tribunalului

Hotărârea de lichidare judiciară a societăţii de termoficare aflate în subordinea Consiliului Local este definitivă şi executorie. Deocamdată, Apaterm continuă să distribuie agent termic, deşi legal nu mai poate să o facă. După pronunţarea sentinţei, Romgaz nu mai ameninţă Electrocentrale cu oprirea gazului.

Pentru autorităţile gălăţene, ziua de ieri a fost una tensionată după ce, marţi 15 noiembrie, judecătorul sindic a respins planul de reorganizare al SC Apaterm şi a schimbat administratorul judiciar, cu un lichidator, în vederea punerii în aplicare a procedurii falimentului. Societatea comercială, care asigura încălzirea a peste 82.000 de apartamente din municipiul Galaţi, îşi încetează activitatea în plină iarnă. S-a creat o situaţie fără precedent pentru care autorităţile locale trebuie să găsească o soluţie astfel încât 200.000 de gălăţeni să nu sufere de frig în locuinţe. Nici problema socială a celor 820 de salariaţi de la Apaterm, care s-au trezit peste noapte fără slujbe, nu poate fi nici ea neglijată.

Datornicii la întreţinere ar putea rămâne fără apartamente

Şi nu doar frigul care le-ar putea lua din nou în stăpânire locuinţele îi îngrijorează pe gălăţeni, ci şi posibilitatea ca, pentru recuperarea debitelor restante, creditorii Apaterm să solicite lichidatorului executarea silită a asociaţiilor de proprietari şi, implicit, a locatarilor cu cele mai mari datorii la „întreţinere".

Primarul Dumitru Nicolae încă n-a luat în calcul înlocuirea Apaterm cu o altă societate comercială deţinătoare a licenţei de distribuţie a agentului termic. „Vom face recurs la decizia Tribunalului, care este nedreaptă. Mâine (astăzi n. red.) ne vom întâlni cu avocaţii Primăriei şi cu conducerea Apaterm pentru a stabili ce este de făcut".

Totuşi hotărârea în urma căreia Apaterm intră în faliment este definitivă şi executorie.

Hotărârea, atacată cu recurs

Adriana Stratulat, administratorul special al SC Apaterm susţine la rândul său că va ataca hotărârea pronunţată de instanţă. „Vom uza de toate posibilităţile legale pentru a contesta decizia instanţei. Deocamdată ne continuăm activitatea, dar trebuie să vedem dacă şi cum vom mai putea onora obligaţiile contractuale!", a afirmat Adriana Stratulat.

Nu se mai opreşte gazul

Eduard Urbanschi, directorul Electrocentrale Galaţi, ne-a oferit asigurări că CET este în măsură să producă agentul termic necesar încălzirii locuinţelor, dar a evitat să mai afirme că poate prelua şi activitatea de distribuţie a acestuia. „Nu este de competenţa mea să mă pronunţ în privinţa deciziei pe care o va lua Consiliul Local în legătură cu distribuţia. Ceea ce vă pot spune este că am reuşit să creştem puţin debitul de agent termic, că Romgaz n-a mai redus livrările de gaz şi chiar mi-au fost oferite asigurări că vom trece şi această iarnă cu bine".

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Apaterm nu mai vrea să încaseze facturile!

Nu-i de ajuns că administratorii asociaţiilor de proprietari aveau probleme cu datornicii la întreţinere, cu rău-platnicii şi se tem de scăderea parametrilor agentului termic din calorifere, pe capul lor a mai picat o belea. După cum ne-au sesizat câţiva administratori, reprezentanţii societăţii Apaterm au refuzat să le mai încaseze banii pentru facturile emise.

După cum ne-au povestit administratorii, salariaţii Apaterm au venit, au ştampilat documentele şi duşi au fost! Locatarii îşi fac deja griji că, în ciuda faptului că au strâns din dinţi, au făcut economii de peste tot şi-au plătit întreţinerea, s-ar putea trezi cu majorări de întârziere şi penalităţi pentru că banii pe care i-au dat nu au ajuns acolo unde trebuie, la Apaterm.

Antoneta Gafiţuc, prim-vicepreşedintele Federaţiei Judeţene a Asociaţiilor de Proprietari din Galaţi, ne-a declarat că ştie de acest fapt care i-a fost adus la cunoştinţă de administratorii asociaţiilor. Sfatul acesteia pentru administratori a fost următorul: „Administratorii să deschidă un cont prin executorul judecătoresc şi să îl pună la dispoziţia Apaterm. De pe data de 15, de când Apaterm a intrat în faliment, practic, potrivit legii, contractul pe care societatea îl avea cu asociaţiile de proprietari a încetat.

Gălăţenii care plătesc întreţinerea să nu îşi facă griji, nu li se pot aplica penalităţi”, ne-a declarat Antoneta Gafiţuc. Prim-vicepreşedintele Federaţiei Judeţene a Asociaţiilor de Proprietari din Galaţi ne-a mai dezvăluit un fapt care frizează absurdul: Apaterm, aflată în lichidare nu mai poate emite nici facturi, deci nu se ştie cum vor fi plătite utilităţile în continuare şi cum îşi va încasa Electrocentrale banii pentru serviciul pe care l-a prestat!

Ieri am încercat îndelung să luăm legătura cu administratorul special al societăţii Apaterm, Adriana Stratulat, pentru a obţine o explicaţie legată de această situaţie, dar nu am reuşit.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Prefectul îl somează pe primarul Nicolae să stabilească cine va da căldură gălăţenilor

Paul Florea, prefectul judeţului Galaţi, a trimis, vineri, 18.11.2011, o adresă către Consiliul Local Galaţi şi primarul municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae, referitoare la necesitatea pronunţării grabnice a hotărârii cu privire la asigurarea serviciului public de termoficare.

Somaţia este cu referire clară la conţinutului Sentinţei civile nr.167 a Tribunalului Galaţi, din 15.11.2011, privind declanşarea procedurii simplificate de faliment Apaterm Galaţi, inclusiv dizolvarea acestuia. Practic, prefectul Paul Florea cere să fie stabilită grabnic firma care va da căldură gălăţenilor.

Potrivit prefectului, CL şi primarul trebuie să aibă în vedere:

- Termenele fixate de instanţă în desfăşurarea acestui proces;

- Obligaţiile legale în sarcina autorităţilor locale aşa cum rezultă ele din conţinutul Legii serviciilor comunitare de utilitati publice nr.51/2006, a Legii serviului public de alimentare cu energie termica nr.325/2006 si a Legii administratiei publice locale nr.215/2001, privind asigurarea acestui tip de serviciu public de interes local;

- Necesitatea identificarii unei solutii functionale pentru asigurarea continuitatii serviciului public de termoficare in sistemul centralizat.

"Va solicitam convocarea de îndată a Consiliului Local Galaţi şi pronunţarea unei decizii cu privire la asigurarea, în perioada următoare, a acestui serviciu precum şi a măsurilor pe care înţelegeţi să le dispunţi în aplicarea hotararii judecatoresti. Facem sublinierea ca, întârzierea luării unei hotărâri privind întreruperea serviciului in actualele conditii meteorologice ar pune in pericol populaţia municipiului Galaţi", afirmă prefectul Galaţiului.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.