dcp100168 Posted September 30, 2010 Posted September 30, 2010 Combinatul gălăţean - distribuitor de electricitateCombinatul care face parte din cel mai mare grup siderurgic al lumii a primit licenţa de furnizare a electricităţii. Mittal Steel este deja furnizor şi va fi şi producător de energie. Mittal Steel Galaţi este distribuitor de electricitate după ce în urmă cu două săptămâni Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie i-a acordat o licenţă în acest sens.Fostul Sidex este şi furnizor de curent şi va deveni, pe termen mediu, şi producător, fiind implicat în două proiecte majore: reactoarele 3 şi 4 ale centralei de la Cernavodă unde are 6% din compania de proiect dar şi o centrală de 400 de MW, care va folosi gaz de furnal, împreună cu Electrocentrale Galaţi.Compania gălăţeană va asigura distribuţia energiei prin reţeaua electrică proprie pentru furnizorii care vând energie firmelor aflate pe platforma combinatului, inclusiv pentru ea însăşi. Licenţa este valabilă pe 25 de ani.Piaţa de distribuţie de electricitate este, în prezent, un joc în patru între E.ON, Enel, CEZ şi Electrica. Mai există şi alţi distribuitori însă au o felie foarte mică din piaţă.http://www.money.ro/electrica/mittal-steel-galati-a-ajuns-sa-distribuie-electricitate-o-vinde-deja-si-o-va-si-produce.html
dcp100168 Posted November 1, 2010 Author Posted November 1, 2010 Băieţi deştepţi sau afacere bună?Faptul că Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a acordat în urmă cu câteva zile celor de la ArcelorMittal Galaţi o licenţă pentru distribuirea de energie electrică a provocat discuţii ample despre o posibilă implicare în această ecuaţie a „băieţilor deştepţi”. Pe de-o parte, supoziţiile respective şi acuzaţiile cu ţintă directă la adresa conducătorilor companiei siderurgice nu au fost fundamentate clar, pe de altă parte, oficialii companiei nu doresc să prezinte o reacţie fermă prin care să se disculpe folosind argumente.În acest moment un lucru este cert: ArcelorMittal Galaţi primeşte energie mai ieftină decât alţi consumatori după ce a semnat pentru anul 2010 un contract cu o valoare de 57 de milioane de euro cu Hidroelectrica. Aparent, contractul a fost unul cât se poate de transparent, fiind încheiat la finele anului trecut pe bursa de energie OPCOM. Aceasta a fost, de altfel, şi cea mai mare tranzacţie transparentă semnată astfel de către cei de la Hidroelectrica. Înţelegerea dintre cele două părţi stabileşte ca în schimbul celor 57 de milioane de euro, Hidroelectrica să furnizeze o cantitate de 1,7 TWh pe tot anul 2010 la un preţ de 138 de lei pe MWh, exclusiv pentru combinatul siderurgic din oraşul nostru. Pe înţelesul tuturor, ArcelorMittal, un mare consumator de energie, a cerut o cantitate importantă de energie la un preţ mai mic decât cel pe care îl practică furnizorul, iar acesta a fost de acord cu oferta Combinatului.Imediat după semnarea contractului între părţi, au apărut şi voci care au susţinut că vânzarea de energie către ArcelorMittal Galaţi în aceste condiţii este o decizie strategică şi controversată şi că astfel a fost distorsionată piaţa de energie pentru că furnizorii nu au avut acces egal la energia hidro. „Cel mai corect era ca Hidroelectrica să fi organizat, pentru vânzarea cantităţii respective, o licitaţie”, spunea, la scurt timp după încheierea contractului, Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România, citat de ziarul Bursa.Factura, cine emite factura?Fuse, însă, şi se duse. Noile discuţii vizează faptul că după obţinerea licenţei de distribuţie a energiei, cei de la ArcelorMittal s-ar putea apuca să vândă energia cumpărată ieftin prin propria reţea de pe platforma siderurgică. Acuzaţiile, lansate voalat în emisiuni televizate cu oareşce audienţă, nu au fost dovedite. Mai mult decât atât, reprezentanţii Hidroelectrica susţin, în acelaşi ziar cu profil economic, că prin acel contract de vânzare a 1,7 TWh pe anul 2010 se stabileşte clar că ArcelorMittal nu are voie să revândă energia cumpărată, în caz contrar urmând a fi sistate livrările, iar înţelegerea - ruptă.Controversa sau semnul de întrebare pot veni, probabil, de la faptul că unele societăţi de pe platforma combinatului siderurgic gălăţean sunt racordate la reţeaua de energie care aparţine ArcelorMittal. Compania siderurgică ar putea spune, în apărarea sa, că acesta a fost şi motivul pentru care fost nevoită să solicite şi să primească acea licenţă de furnizare a energiei. După discuţii cu manageri ai unor societăţi mari care lucrează pe platforma ArcelorMittal Galaţi am aflat că acestea plătesc factura de energie către Electrica, fapt care risipeşte, în bună măsură, suspiciunile legate de revinderea energiei.Există însă şi informaţii care nu au putut fi confirmate oficial şi care arată că ArcelorMittal ar furniza cantităţi de energie la schimb cu alte produse sau materii prime de care are nevoie în fluxul de producţie. De aici şi până la „băieţii deştepţi” este însă o cale destul de lungă, dar faptul că oficialii companiei siderurgice au refuzat să comunice pe acest subiect, lasă loc de interpretări.http://www.viata-libera.ro/articol-ArcelorMittal_subiect_de_discutie_in_scandalul_energiei_2.html
dcp100168 Posted October 30, 2011 Author Posted October 30, 2011 ArcelorMittal Galaţi şi-a reînnoit licenţa de furnizare a energieiCombinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi, al doilea mare consumator de electricitate al ţării, şi-a reînnoit vineri licenţa de furnizare a energiei. Noua licenţă va expira la data de 9 noiembrie 2015.Compania achiziţionează energie de la Hidroelectrica în baza unui contract care va expira la 6 ianuarie 2012, astfel că este nevoită ca în următoarele două luni să încheie un nou contract pentru a cumpăra energie anul viitor.Cantitatea de electricitate pe care o consumă cele şase unităţi ale ArcelorMittal din România este uriaşă, 1,75 TWh anual, echivalentul a 3,5% din consumul de anul trecut al întregii ţări (52 TWh).ArcelorMittal are nevoie de licenţă de furnizare pentru a putea participa la tranzacţiile de pe bursa de energie OPCOM. Şi ceilalţi mai consumatori de energie din ţară deţine astfel de licenţa: Alro, Petrom, Oltchim.Client fidel al energiei ieftinePână acum, ArcelorMittal a participat la două tranzacţii pe OPCOM, în calitate de cumpărător de energie, în decembrie 2009 şi decembrie 2010, când a câştigat un contract pe câte un an cu Hidroelectrica. Ambele au fost extrem de contestate de către întreaga piaţă de energie, iar acum sunt investigate de către autorităţile de concurenţă de la Comisia Europeană, care se teme că a fost vorba de un ajutor de stat acordat producătorului de oţel. Chiar dacă au fost încheiate pe burse, tranzacţiile au fost posibile datorită unui artificiu: ArcelorMittal a cerut energie la un preţ atât de mic, încât doar Hidroelectrica îi putea livra. Preţul este de 130 de lei pe MWh, cu 25% mai mic decât media pieţei la momentul decembrie 2010 (170-180 de lei pe MWh). De atunci, preţurile au crescut şi au depăşit 210 lei pe MWh pe Piaţa Contractelor Bilaterale de pe OPCOM, unde s-a semnat şi acordul Mittal-Hidroelectrica. Spre deosebire de prima tranzacţie, cea din decembrie 2009, când Hidroelectrica mai avea energie pentru acest contract, acordul încheiat în decembrie anul trecut a fost o adevărată povară pentru producătorul de energie, pentru că Hidroelectrica îşi contractase deja toată producţia estimată. Pentru ArcelorMittal, Hidroelectrica a trebuit să cumpere energie de la termocentrale, mult mai scumpă - 220-230 de lei pe MWh - şi s-a vândă combinatului siderurgic la 130 de lei pe MWh. Potrivit informaţiilor obţinute de „Adevărul", tranzacţia din decembrie 2010 s-a încheiat în urma unor presiuni politice exercitate asupra conducerii Hidroelectrica.Fondul Proprietatea, acţionarul minoritar al Hidroelectrica, a semnalat toate aceste lucruri la Bruxelles, iar Comisia Europeană a demarat o investigaţie în urmă cu câteva luni.Pe OPCOM sau nu, dar tot cu HidroelectricaLa finele lunii septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, întrebat de unde va achiziţiona energie anul viitor, fostul CEO al ArcelorMittal Galaţi, Thierry Le Gall, a declarat ca va prelungi actualul contract cu Hidroelectrica. Acest lucru ar însemna o încâlcare flagrantă a legii, întrucât producătorii de energie de stat sunt obligaţi să vândă pe OPCOM întreaga cantitate disponibilă de energie. Mai mult, contractele încheiate pe OPCOM, cum este cazul celui de faţă, nu pot fi prelungite, pentru că au termene şi preţuri ferme. În plus, regulamentul OPCOM nu permite încheierea unor contracte mai lungi de un an.La câteva ore după conferinţa de presă, Le Gall a revenit asupra acestor informaţii şi a transmis presei, prin consilierii săi, că ArcelorMittal va merge totuşi pe OPCOM pentru a cumpăra energia pentru 2012. Astfel, LeGall a deconspirat faptul că există mari şanse să se repete istoria din decembrie 2010 şi că tot Hidroelectrica îi va livra energie, iar restul producătorilor sau furnizorilor nu vor avea nicio şansă la licitaţie.adevarul.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now