dcp100168 Posted October 3, 2010 Posted October 3, 2010 Cătălin Negoiţă, şef la Direcţia pentru Cultură Noul director al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a judeţului Galaţi este, de vineri, Cătălin Negoiţă, fostul director al postului local de televiziune Express TV. Ministerul Culturii l-a revocat din funcţie pe directorul coordonator Sergiu Dumitrescu pe data de 26 iulie. În următoarea perioadă, instituţia a fost coordonată, prin delegaţie, de către Mariana Buruiană, consilier în cadrul Direcţiei. Contactat prin telefon, Cătălin Negoiţă ne-a confirmat că ordinul prin care este numit în funcţia de director a fost emis vineri, 1 octombrie. „Însă abia de luni (azi, n.r.) voi merge la Direcţie. Până acum nu am călcat pe acolo. Numirea a fost făcută în urma unui concurs organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici”, a mai spus Cătălin Negoiţă, precizând că nu a avut contracandidaţi şi că, deşi nu este membru PDL, are susţinerea politică a acestui partid. Referitor la intenţiile sale ca director al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a judeţului Galaţi, Negoiţă spune că poate răspunde la această întrebare abia după o primă zi petrecută la instituţie. Cătălin Negoiţă, fost jurnalist şi la „Viaţa liberă”, este lector dr. la Facultatea de Litere, Catedra de Literatură, Lingvistică şi Jurnalism. De asemenea, administrează firma Helyos Media, care a câştigat, recent, de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, o licenţă pentru postul generalist Etv (prescurtare de la Este televiziune), care ar urma să emită în curând la Galaţi şi Brăila. http://www.viata-libera.ro/articol-Catalin_Negoita_sef_la_Directia_pentru_Cultura_2.html
dcp100168 Posted December 4, 2023 Author Posted December 4, 2023 Angajații din Cultură, în grevă japoneză timp de o săptămână Angajații Ministerului Culturii și ai Direcțiilor județene de cultură sunt în grevă japoneză timp de o săptămână, din cauza salariilor mult mai mici față de colegii din alte ministere, cu aceleași funcții, informează sindicatul Culturalia, afiliat la Blocul Național Sindical (BNS). Sindicaliștii spun că apelează la această formă de protest pentru că Guvernul României trebuie să înțeleagă că „nu se mai poate continua cu această indiferență față de salariații Ministerului Culturii și salariații din Direcțiile Județene pentru Cultură”. La protestul declanșat luni, 4 decembrie, participă și toți cei cinci angajați ai Direcției Județene pentru Cultură Galați, conform directorului Cătălin Negoiță. Reprezentanții sindicatului susțin că angajații Ministerului Culturii au salarii mult mai mici față de colegii din alte ministere, cu aceleași funcții. „Iată «egalitatea» dintre ministere: un salariat la Ministerul Culturii în comparație cu alt coleg, să zicem de la Ministerul Muncii sau Ministerul Mediului, are următorul salariu de bază: consilier superior gradația 5 la Ministerul Culturii: 8.195 lei brut + alte sporuri; la Ministerul Mediului: 15.104 lei + alte sporuri legale; la Ministerul Muncii: 10.243 lei + alte sporuri legale", precizează sindicaliștii. În ceea ce privește Direcțiile pentru Cultură, un angajat cu funcția de consilier superior 5 are un salariu brut de 6.109 lei, în timp ce la Direcția pentru Agricultură Sălaj salariul brut pentru aceeași încadrare este de 10.079 lei, la Direcția de Impozite și Taxe Locale S3 de 12.626 lei, iar la Primăria Municipiului București - 11.675 lei. viata-libera.ro
dcp100168 Posted December 11, 2023 Author Posted December 11, 2023 Protest și la Direcția Județeană pentru Cultură Galați Cei patru angajați ai Direcției Județene pentru Cultură Galați, cu tot cu directorul Cătălin Negoiță, au ieșit, luni, în fața sediului, timp de un sfert de oră, în cadrul unei acțiuni de protest declanșate la nivel național de angajații din Ministerul Culturii și din direcțiile județene de cultură. Este un protest care va continua și în zilele următoare, în semn de nemulțumire față de salariile mici pe care aceștia le au în comparație cu alți funcționari publici din alte ministere. "Încercăm încă o dată să atragem atenția Guvernului României față de indiferența și desconsiderarea muncii noastre. Atragem atenția față de respectarea Legii 153/2017, Legea salarizării unitare - "La muncă egală, salarii egale", ceea ce pentru noi, lucrătorii din cultură, nu există. Vom continua să ne facem auziți prin aceste proteste, pentru că, da, noi suntem puțini și «neimportanți», însă indiferența guvernanților ne va face, cel mai probabil, să ajungem în situația de a refuza să mai emitem avize sau să organizăm Ziua Culturii sau multe alte evenimente de importanță națională. Am fost oropsiții soartei, pentru că domeniul culturii nu mai reprezintă de mult timp nicio prioritate pentru statul român, deși este prevăzut în Strategia Națională de Apărare a Țării", transmit reprezentanții Sindicatului "Culturalia", afiliat la Blocul Național Sindical. Conform exemplelor de "egalitate" salarială date de "Culturalia", un consilier superior gradația 5 la Ministerul Culturii are un salariu BRUT de 8.195 lei, în timp ce la Ministerul Mediului salariul este de 15.104 lei, iar la Ministerul Muncii, 10.243 lei. În teritoriu, un consilier superior cu gradația 5 de la Direcția Județeană pentru Cultură are un salariu BRUT de 6.109 lei (ceea ce înseamnă 3.743 de lei în mână), în timp ce la alte instituții se câștigă chiar și de două ori mai mult. Astfel, salariul BRUT pentru respectivul consilier este de 10.079 lei la Direcția pentru Agricultură Sălaj, 12.626 lei la Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 3 și 11.675 lei la Primăria Municipiului București. "O simplă analiză a celor detaliate cu privire la salarii relevă realitatea și inechitățile din sistemul public care se perpetuează an de an. În acest context, suntem hotărâți să nu mai renunțăm și să demonstrăm că și cultura poate să fie la același nivel cu celelalte domenii de activitate/ instituții, cu respectarea principiilor stabilite în legea salarizării unitare", se afirmă în comunicatul remis de "Culturalia". viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now