dcp100168 Posted October 6, 2010 Share Posted October 6, 2010 La Spitalul Judeţean se mai fac analize doar pentru urgenţeLipsa fondurilor a determinat conducerea celei mai mari unităţi medicale de pe raza judeţului Galaţi, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfîntul Apostol Andrei”, să ia unele măsuri de restricţionare a efectuării analizelor medicale. La aceasta dată se efectuează doar analizele de urgenţă, prioritate avînd investigaţiile pentru blocul operator, sala de naşteri şi pentru urgenţă. Totuşi, din cauza lipsei de reactivi, anumite investigaţii medicale nu se fac în spitalul gălăţean pacienţii fiind îndrumaţi către clinicile private aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.Reprezentanţii spitalului gălăţean au precizat că în comparaţie cu alte unităţi sanitare, la Spitalul de Urgenţă se mai fac unele analize, iar pentru viitor aici va funcţiona şi un nou aparat profesionist pentru laborator, pentru hematologie, care va eficientiza activitatea şi realizarea analizelor. Exista totuşi pericolul ca în mai puţin de o săptămînă de zile reactivii necesari analizelor legate de coagularea sângelui să se termine şi achiziţia necesară să nu fie finalizată la timp.http://radioiasi.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=10684&Itemid=28 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now