Jump to content

Două noi staţii de pompieri în Galaţi


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Două noi staţii de pompieri în Galaţi

Pentru a îmbunătăţi calitatea intervenţiilor în caz de incendiu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a demarat, încă de anul trecut, procedurile deschiderea a două noi staţii de pompieri în urbea noastră. Reprezentanţii ISU spun că în momentul de faţă lucrările sunt finalizate în proporţie de 80%, personalul şi autospecialele sunt pregătite, spaţiile sunt stabilite şi mai trebuie doar utilate, lucru de care se ocupă Primăria şi Consiliul Local. „Sperăm să deschidem alte două puncte de intervenţie în municipiu, extrem de necesare, unul în Micro 19 şi altul în I.C. Frimu. Primul va fi la Liceul Sportiv, al doilea undeva în apropiere de „Intersecţia fără rost”. Pentru asta avem nevoie de ajutor din partea autorităţilor locale pentru investiţiile în dotare. Plecând din aceste puncte, vom reuşi să scurtăm timpii de intervenţie cu aproximativ 30 de minute, în aceste zone ale oraşului”, spune Vasile Balaban, comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Tot în luna octombrie, va fi deschisă încă o staţie a pompierilor, în comuna Pechea. Lucrările în acest caz sunt finalizate, fiind nevoie doar de avizul celor de la Bucureşti. „Luna asta sperăm să punem în funcţiune staţia de la Pechea. Această unitate de intervenţie va avea o autospecială de incendii scurtându-se cu cel puţin 40 de minute timpii de intervenţie în zona respectivă. Asta pentru a ne mişca cât mai eficient”, mai spune Vsile Balaban.

În ceea ce priveşte personalul acestor două noi staţii din oraş, comandantul ISU spune că nu va fi suplimentat, iar cel existent va fi împărţit astfel încât să fie cat mai eficiente intervenţiile. „Ar mai trebui câţiva oameni, dar încă e bine că ne putem îndeplini misiunile”, adaugă Vasile Balaban.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Doua_noi_statii_de_pompieri_vor_fi_deschise_in_Galati_0_349165166.html

Link to comment
Share on other sites

 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.