Jump to content

Escrocherii la cutia poştală


Recommended Posts

Posted

Escrocherii la cutia poştală

Este incredibil ce resurse găsesc unii "oameni de afaceri", pe româneşte, indivizi puşi pe căpătuială, al căror singur Dumnezeu e banul şi care îşi aleg ţinte pe care le consideră facile. Mai nou, gălăţenii primesc prin poştă, la domiciliu, cărţi poştale de la Bucureşti. Nu e vorba despre gestul de gentileţe al vreunei rude ajunse prin Capitală. Vederile cu pricina, care chiar au imagini cu Bucureştiul, sunt imprimate cu un text care, la prima vedere, pare scris de mână, cu litere elegante: "Salutări din Bucureşti. Avem o propunere financiară foarte interesantă pentru tine. Te rog, sună‑ne la numărul 031.413.2080, interior 3098. Crina şi Andrei"

La destinatar, este trecut numele întreg, cu adresa completă, mai puţin noile coduri poştale, semn că baza de date folosită e ceva mai veche. Curioasă să văd ce e cu propunerea în cauză, am sunat. La adresa de la capătul firului, m‑a întâmpinat iniţial un robot, care îmi propunea o dobândă de 25 la sută pe an dacă depuneam bani într‑un anumit cont! După care, dacă erai de acord, trebuia să apeşi tasta 1. Evident, n‑am apăsat‑o. Trebuie să fii cel puţin naiv să crezi că îţi dă vreo fantomă din asta 25 la sută dobândă, când nicio bancă ce se respectă nu îţi dă mai mult de 10 la sută şi asta pentru sume gigant, pe perioade medii şi lungi.

Dincolo de faptul că, evident, fiecare plăteşte pentru propria credulitate, parcă nici nu e în regulă ca datele personale - nume şi adresă - ale cetăţenilor să ajungă pe mâna oricui. Mai ales că există şi o lege, nr. 677/2001, care a fost elaborată tocmai pentru a ne proteja de asemenea abuzuri.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=23033

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.