dcp100168 Posted October 12, 2010 Share Posted October 12, 2010 Proiect de stopare a abandonului şcolar în GalaţiUnul din cinci copii din România renunţă la şcoală, potrivit statisticilor. În acest context, Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor (FDP) vine în ajutorul copiilor cu risc de abandon şcolar, printr-un proiect care îşi propune să prevină rata părăsirii timpurii a sistemului de învăţământ în Bucureşti, Dâmboviţa, Cluj şi Galaţi, în următorii trei ani.Proiectul “Parteneriat multiregional pentru prevenirea părăsirii timpurii a şcolii” se adresează copiilor care fac parte din grupuri defavorizate, dar şi părinţilor acestora. Sunt vizaţi mai ales elevii de etnie romă sau cei cu o situaţie socio-economică dificilă (venituri scăzute, familii monoparentale, dezorganizate, părinţi plecaţi la muncă în străinătate). În cadrul programului, copiii vor beneficia de servicii de orientare şi consiliere, dar şi de burse de studiu. Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor va iniţia un program de tip „Şcoală după Şcoală” şi va dezvolta parteneriate cu şcoli şi cu instituţii care se implică în prevenirea abandonului şcolar. Intervenţia are o durată de trei ani (până în august 2013) şi este implementată de FDP în parteneriat cu filialele sale din Cluj şi Dâmboviţa, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 3, Inspectoratele Şcolare Judeţene din Cluj şi Dâmboviţa, Fundaţia Inimă de Copil, CDO Opere Sociali (Italia) şi organizaţia Sotas (Lituania). Proiectul este cofinanţat de Fondul Social European, în cadrul Programului Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, axa prioritară 2, „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, domeniul major de intervenţie 2, „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”. Bugetul total al proiectului este de 12.622.469 RON.http://www.amosnews.ro/Proiectul_Stop_abandonului_scolar_-29-53636 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now