Jump to content

Mihai Vasiliu - "Profesor al Anului 2010"


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Mihai Vasiliu - "Profesor al Anului 2010"

Nu a ales de la început cariera de dascăl. Dar, de cum şi-a dat seama că în România nu va putea să facă cercetare în fizică, tânărul botoşănean şi-a dorit să le îndrume paşii elevilor. „Poate vor avea mai mult noroc decât mine”, şi-a spus absolventul care a terminat primul facultatea în Iaşi. Şi aşa s-a întâmplat: acum, foştii săi elevi lucrează în cercetare, peste Ocean, în inginerie, la firme cu renume, sau în aeronautică, în diverse colţuri ale lumii. Drumul lor împlinit a început într-o sală de clasă, la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” (CNVA), când un profesor le-a vorbit despre fizică. Profesorul Mihai Vasiliu.

Performanţe din primii an de predat

De la Botoşani, profesorul a venit direct la Galaţi. A avut ore la fostul Liceu nr. 7 (actualul Grup Şcolar „Sf. Maria”), la Liceul de Artă şi la fostul LIA (actualul Colegiu „Elena Doamna”). Din 1983, s-a legat iremediabil de Colegiul „Alecsandri”. Îşi aminteşte cu drag de toţi elevii cărora le-a plăcut fizica, dar i-au rămas întipărite în minte numele celor care au făcut performanţă. Deşi recunoaşte că a fi profesor la CNVA este un fel de binecuvântare, Mihai Vasiliu a obţinut primul premiu I la o olimpiadă naţională cu o elevă de la LIA, Constanţa Toader.

De la CNVA, Cotiso Hanganu, Bogdan Epureanu, Florin Mingireanu, dintre foştii absolvenţi, sau Mihai Răcoreanu, actual elev, i-au adus medalii sau satisfacţia că au reuşit în domeniu. Anul trecut, Mihai Răcoreanu a câştigat medalia de argint la Olimpiada Europeană de Ştiinţe (Suedia), concurs la care România s-a calificat pentru prima dată. Dincolo de rezultate, sunt ore şi ore de muncă suplimentară.

Fizica, un fel de religie

Despre disciplina pe care o predă, Mihai Vasiliu crede că, pe undeva, se apropie foarte mult de religie. „E o fizică a lui Dumnezeu - cu cât cauţi mai mult, cu atât descoperi mai clar că e atât de multă ordine în dezordine, încât nu e altă explicaţie”. A ales fizica dintr-o ambiţie, pentru a demonstra profesorului din liceu şi colegilor săi, într-un semestru, că e un domeniu în care poate excela. I-ar fi plăcut foarte mult să predea însă şi istorie. La fizică, cel mai greu e să-l faci pe elev să vadă, recunoaşte dascălul, adăugând: „Dacă există însă o cheie didactică universală pentru reuşita elevului, atunci este următoarea: să-l faci pe el să gândească”.

Numit, într-un Laudatio, drept un profesor paradoxal, adică exigent şi, în acelaşi timp, iubit de elevi, Mihai Vasiliu explică ce înseamnă pentru dumnealui exigenţa la catedră: „Să îi iei pe elevi de unde sunt şi să îi aduci unde vrei tu. Şi, da, sunt exigent, asta înseamnă că le dau cât merită”.

„Regret că nu am fost în Piaţa Victoriei”

Totuşi, la capătul a peste 40 de ani de activitate bogată, după ce a fost răsplătit cu rezultate la olimpiade, cu Meritul Învăţământului în grad de Ofiţer, cu Diploma „Gheorghe Lazăr” - clasa I, cu gradaţii de merit şi, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean, cu Diploma „Profesor al Anului” (alături de Nicoleta Ioniţă), Mihai Vasiliu vorbeşte de „un gust amar al victoriei”. „Nu sfătuiesc pe nimeni să aleagă învăţământul. Nu cred că mai poate vorbi cineva de o carieră împlinită, atâta timp cât, de exemplu, pe mine m-au lăsat fără 10 milioane de lei vechi, după reducerea cu 25 la sută. Atunci când am primit Diploma de Profesor al Anului, o parte dintre profesori, colegii mei, erau în Piaţa Victoriei. Regret că nu am fost acolo”, ne-a împărtăşit dascălul care, la ceremonia de acordare a distincţiei, nu a spus decât că şi-a făcut datoria la catedră. „M-a întristat foarte mult învăţătoarea Cristina Anghel, dar nu ştiu dacă noi avem ce face. Dacă este grevă, trebuie recuperată materia, îţi baţi joc de munca ta”, adaugă profesorul.

Autoexigenţa

Dacă ar schimba ceva în învăţământ, atunci ar aerisi toate programele şi toate manualele. „Acum, învăţământul este al comunităţii. Dacă, înainte, statul se ocupa de tot, acum obştea trebuie să se ocupe de şcoală. Când comunitatea vrea asta sau asta de la şcoală, atunci plăteşte suplimentar”.

În ciuda gustului amar pe care, cu siguranţă, îl simt toţi colegii săi de la catedră, Mihai Vasiliu nu uită să facă poate cel mai elementar gest al oamenilor de mare caracter: să aşeze orice zi de muncă sub dioptriile propriei sale exigenţe. „Să fii profesor este o meserie de credinţă, ca şi cea de doctor, preot sau jurist. Nu poate fi cuantificată, nu te poate măsura nimeni în afară de tine însuţi”, crede cu tărie Mihai Vasiliu.

http://www.viata-libera.ro/articol-Gustul_amar_al_victoriei_2.html

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.