dcp100168 Posted October 26, 2010 Share Posted October 26, 2010 Sprijin pentru gălăţenii care nu-şi lucrează terenurile agricolePosesorii de terenuri care nu au reuşit să le lucreze vor fi sprijiniţi pentru reconversia terenurilor, conform anunţului Violetei Nanu, directorul Direcţiei pentru Agricultură. Aceştia vor trebui să îşi anunţe intenţia reconversiei agricole la Direcţia pentru Agricultură. Vor putea cultiva viţă de vie care va fi plantată cu ajutorul specialiştilor de la Direcţia pentru Agricultură.Practic reconversia se va realiza în urma unui studiu al specialiştilor agricoli care vor stabili ce soi de viţă de vie este cel mai potrivit pentru terenul respectiv, conform zonei în care se află şi condiţiilor existente. Şpalierii şi sârmele vor fi oferite tot din partea instituţiei, gratuit. Pentru reconversia agricolă fermierii vor primi 13.500 de euro pe hectar, cu obligativitatea ca încă din anul următor să se ocupe de lucrările agricole necesare îngrijirii viţei de vie plantate.Reconversia se va putea realiza pentru terenuri cu suprafeţe mai mici, care rămân în prezent necultivate, cu motivaţia lipsei fondurilor necesare efectuării lucrărilor agricole necesare.http://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/sprijin-pentru-posesorii-de-terenuri-care-nu-si-le-au-lucrat.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
bosorogu' Posted October 28, 2010 Share Posted October 28, 2010 Cu conditia ca acest judet sa "EXISTE" in lista de la UE". Ca nu prea este pe acolo. Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now