dcp100168 Posted October 26, 2010 Posted October 26, 2010 Amendă de un milion de euro pentru corpul contabililorConsiliul Concurenţei a sancţionat Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) cu amendă în valoare de 4.056.264 lei (aproximativ 950.000 euro) pentru fixarea tarifelor practicate de membrii săi. „În urma unei investigaţii declanşate de Consiliul Concurenţei în anul 2009, s-a arătat că CECCAR a stabilit onorariile în profesia contabilă încă din anul 2001, chiar dacă în anul 2000 fusese avertizat de autoritatea de concurenţă să nu adopte un astfel de act. În 2004, Regulamentul de stabilire a tarifelor a fost actualizat, iar sumele au fost transformate în euro. Pentru a fi aplicate de toţi membrii săi, în 2009, conducerea CECCAR a decis publicarea în Monitorul Oficial a Regulamentului care stabilea nivelurile onorariilor”, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei.Aceasta este cea mai mare amendă procentuală dată de Consiliul Concurenţei – 9,2 la sută din veniturile CECCAR în anul 2009 şi cea mai mare sancţiune aplicată unei asociaţii, se mai arată în comunicat. „Acest fapt se datorează gravităţii faptei, care este similară unui cartel, duratei ridicate - 9 ani şi circumstanţelor agravante, respectiv continuarea încălcării legii după declanşarea investigaţiei şi ignorarea avertismentelor Consiliului Concurenţei”, a declarat şi Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.http://www.viata-libera.ro/articol-Amenda-record_pentru_corpul_contabililor_2.htmlŞi cică se pregătesc notarii...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now