Jump to content

Supersalariaţii care muncesc, în acte, 16 ore pe zi


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Supersalariaţii care muncesc, în acte, 16 ore pe zi

În Administraţia publică există persoane care, conform statului de plată, muncesc non-stop de când se trezesc şi până se culcă. Un supersalariat cu două slujbe ar trebui să lucreze zilnic măcar 16 ore dar deşi este imposibil din punct de vedere biologic, salariile duble sunt încasate lunar.

În ultimii ani, în rândul angajaţilor a apărut o nouă specie: cea a supersalariaţilor. Altfel spus, a oamenilor care au cel puţin două slujbe, de obicei „la stat". Exemple elocvente în acest sens sunt rectorul Universităţii „Dunărea de Jos"- Viorel Mînzu, şeful Oficiului pentru Registrul Comerţului (ORC) - Răducan Oprea şi Ioan Apostu - judecător la Curtea de Apel Galaţi.

Conform legislaţiei muncii din România un salariat cu contract de muncă trebuie să fie prezent la un program zilnic de minimum opt ore. Prin urmare persoanele care au două slujbe ar trebui să muncească 16 ore, iar cei care au chiar şi trei slujbe, 24 de ore. „Totul depinde de angajator şi de cerinţele acestuia faţă de proprii salariaţi", ne-a declarat Ionel Petrea, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi.

Domeniul în care pot fi întâlniţi cei mai mulţi supersalariaţi este cel academic. O dovedeşte şi rectorul Viorel Mânzu. Acesta ocupă postul de profesor la Facultatea de Ştiinţa Calculatoarelor, este rector al Universităţii „Dunărea de Jos", membru în Consiliul de administraţie al Societăţii de Radiotelecomunicaţi şi realizează şi activităţi de cercetare la facultatea mai sus-amintită. În plus, este şi preşedintele unei filiale de partid parlamentar. Rectorul universităţii de stat din Galaţi nu a putut fi contactat pentru a-şi preciza un punct de vedere.

Un alt supersalariat este Răducan Oprea, cel care deţine funcţiile de director al ORC Galaţi şi decan al Facultăţii de Drept de la Universitatea „Dunărea de Jos". Lucrează în total 16 ore zilnic, pentru care este răsplătit anual cu 200.000 de lei. „În mod normal, este imposibil să lucrezi câte 16 ore pe zi de-a lungul unui an. În primul rând psihic nu rezişti la un astfel de program. Apoi fizic ar însemna să nu ai timp liber pe zi decât o oră pentru că un om are nevoie de cel puţin şapte ore de somn", ne-a declarat Monica Neagu, psiholog.

În realitate, supersalariaţii din mediul academic se folosesc de o „şmecherie" pentru a încasa câte două salarii: asistenţii le susţin cursurile. "Nu există limită în ceea ce priveşte contractele individuale de muncă, pot fi două sau mai multe. Nu există limită de ore. Se vorbeşte de modificarea legislaţiei, dar până acum nu s-a schimbat nimic", ne-a mai explicat Ionel Petrea.

Alte exemple: Ioan Apostu (preşedintele Secţiei Contencios a Curţii de Apel şi profesor universitar) şi Teodor Niţă (decan la Facultatea de Arte, actor şi instructor la Centrul Cultural).

În mare, în judeţul Galaţi sunt în jur de 50 de supersalariaţi, oameni care deţin măcar o funcţie importantă în mediul public local. Marea lor majoritate vin din rândul magistraţilor. O mare parte din judecătorii şi procurorii importanţi au şi catedre universitare la cele două universităţi din Galaţi.

Singurele restricţii sunt în privinţa a două slujbe deţinute în interiorul acelei unităţi.

În ceea ce priveşte mediul privat, aici cei mai mulţi supersalariaţi vin din domeniul contabil sau juridic. "Sunt contabili şi persoane cu studii juridice care prestează servicii pentru mai multe firme. Au contracte parţiale, de o oră, două pe zi", a mai adăugat Petrea.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Unii_sunt_mai_speciali-_Supersalariatii_-_oamenii_care_muncesc-in_acte-16_ore_pe_zi_0_362363879.html

Link to comment
Share on other sites

Supersalariaţii din universităţi fac bani chiar şi în lipsă. Salariile le sunt plătite pe pontaje false!

Ingeniosul sistem folosit de supersalariaţii din învăţământul universitar de a-şi trimite asistenţii la cursuri pentru a putea, astfel, să aibă două sau trei slujbe, stârneşte şi nemulţumirea studenţilor. Trebuie spus că această practică este caracteristică atât pentru învăţământul superior privat, cât şi pentru cel de stat. „Este o practică des utilizată de aşa-zişii «profesori-dinozauri». Aceştia îi sună pe asistenţi şi îi trimit la cursuri pentru că au şi alte obligaţii. Este o practică ce ar trebui să dispară", ne-a declarat Dorin Coteţ, preşedintele Ligii Studenţilor din Galaţi.

Viorel Mînzu, rectorul Univerităţii „Dunărea de Jos", unul dintre superbugetarii cu mai multe posturi la stat, nu a dorit să comenteze foarte mult acest subiect, sub pretextul că este la vânătoare şi că nu are semnal în zonă. „Vreau să afirm clar că nu cred că este o problemă serioasă în ceea ce priveşte prezenţa asistenţilor la cursuri. Eu nu cunosc să fie reclamaţii de la cineva. Nu cred că reprezentanţii Ligii Studenţilor au făcut asemenea declaraţii. Cred că este o invenţie răutăcioasă a dumneavoastră, a presei", a declarat rectorul.

Încă un superbugetar - Stelian Stancu

Un alt exemplu de superbugetar, în afara celor prezentaţi în ediţiile trecute, este al lui Stelian Stancu. Acesta avea, până de curând, următoarele slujbe: director Teatrul Gulliver (desfiinţat acum trei luni), actor la acelaşi teatru, actor la Teatrul Dramatic, decan la Facultatea de Arte, profesor la facultatea în cauză (şi ultimele două posturi le-a pierdut recent). Asta în condiţiile în care Stelian Stancu are 68 de ani şi ar fi trebuit să iasă la pensie.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Supersalariatii-universitati-fac-bani-lipsa_0_364163680.html

Link to comment
Share on other sites

De ce sa ne mai miram, atunci cand vorbim de personaje precum cei trei Nimeni..? Toata lumea cat de cat interesata de mersul lucrurilor din urbe stie cine au fost maimutoii astia si ce au facut ca sa ajunga unde sunt acum. Meritele lor, dar si pacatele noastre, ale celor care stam degeaba si luam bani mai putini..

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.